Provocarea unei generații de absolvenți ai Facultății de Teatru ieșene: „The Exam”
„The Exam”, un test trecut cu brio de absolvenții Programului de Actorie de la Facultatea de Teatru de la UNAGE Iași.
Publicat de isoreanu, 1 aprilie 2026, 13:18
Promoția din acest an a Facultății de Teatru, specializarea Actorie, din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, a urcat pe scenă pentru ultimul examen: spectacolul de licență. O adaptare după filmul „Exam”, tensionată și provocatoare, care a pus la încercare limitele expresivității actoricești. Despre experiența celor patru ani de studiu și despre provocările acestui spectacol, aflați în reportajul următor, realizat de Ioana Soreanu:
Promoția de anul acesta a Facultății de Teatru, programul de Studii Actorie, din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași a susținut, duminică seara, spectacolul de licență, la Sala Uzina cu Teatru a Teatrului Național „Vasile Alecsandri”: un text adaptat pentru scenă după filmul „Exam”, de Stuart Hazeldine. Un spectacol complicat, așa cum l-au descris viitorii absolvenți, și care a reprezentat o adevărată provocare.
Opt candidați, ajunși în etapa finală a unui misterios proces de recrutare, sunt închiși într-o sală și supuși unor reguli stricte. Aceștia trebuie să răspundă la o singură întrebare pentru a obține jobul, însă întrebarea nu este formulată explicit. Pe măsură ce timpul trece, tensiunea crește, iar concurenții încep să se confrunte și să-și dezvăluie adevărata natură. Piesa explorează teme precum presiunea psihologică și limitele comportamentului uman într-o situație extremă.
„The Exam”, un spectacol foarte reușit, după cum au demonstrat aplauzele de la final, într-o sală devenită neîncăpătoare.
Luca Gumeni este un tânăr actor cu experiență deja pe scena Naționalului ieșean, foarte talentat, pasionat de teatru și deja nostalgic după etapa pe care urmează să o încheie la vară:
Luca Gumeni: A fost o provocare, în adevăratul sens al cuvântului, să sparg teatralitatea cu care am fost obișnuit.
I.S.: Este spectacol de licență, se încheie o etapă. Cum vezi acești patru ani care tocmai se termină?
Luca Gumeni: Deja încep să trăiesc cu nostalgia facultății, dacă mă întrebați, este un sentiment foarte ciudat. Am început, înainte de spectacol, să-mi iau colegii în brațe, cu bucurie, parcă îi văd pentru ultima oară, nu știu de ce. Adică a fost un parcurs frumos, deloc ușor, cel puțin din punctul meu de vedere. Dar am avut noroc de un colectiv deosebit de bun și talentat și, mai ales, de niște profesori care au știut să ne îndrume cât de bine au reușit ei. Și le mulțumesc, pe această ocazie. Ce fac mai departe? Aștept publicul, așa, la spectacolele de la Teatrul Național din Iași.
Sensibilitatea Otiliei Rojniță se împletește cu o forță pe care tânăra actriță a trebuit să o descopere în ea însăși în cei patru ani de facultate, iar această combinație fericită a ajutat-o în crearea rolului din această piesă:
Otilia Rojniță: A fost o mare provocare. Faptul că e atât de puțin text trebuie să-l valorizezi. Și am avut tot timpul frica asta că nu o să reușesc să fac ce trebuie din el.
I.S.: Dar ai reușit!
Otilia Rojniță: Dar am reușit, cred, așa se spune.
I.S.: Privind retrospectiv cei patru ani, care sunt concluziile, principalele concluzii?
Otilia Rojniță: Mi-au trebuit patru ani să am încredere în mine și mi-am dat seama acum, pe final de an patru, că pot și vreau, cu adevărat. Îmi pare rău că nu mi-am dat seama mai devreme, pentru că aș fi putut face mult mai multe lucruri. Am găsit o forță în mine, la finalul acestor ani, pe care nu am cunoscut-o până acum. Adică sunt pregătită de orice, vreau să încerc orice, vreau să experimentez, vreau să descopăr, vreau să lucrez.
Talentatul Petre Sapojnic, și el cunoscut publicului ieșean din câteva spectacole de teatru, se simte pregătit să înceapă un drum pe scenă:
Petre Sapojnic: Un actor mare mi-a spus odată că, în anul întâi, intri în oglindă, în anul doi te trezești, în anul trei te consolidezi și, în anul patru, devii actor. Nu mă pot considera încă actor, dar știu că pot să lucrez mai mult pe tema asta. Dar simt că nu mai am tracul scenei, simt că m-am obișnuit cu spațiul scenic și, acum, nu știu, am devenit mai comod cu decorul, cu colegii, cu publicul.
Secția de Actorie a Facultății de Teatru din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași a revenit la patru ani de studiu. Nu este singura specializare a universității pentru care s-a făcut această modificare, întâmpinată cu bucurie de profesori și studenți, deoarece trei ani reprezentau o perioadă prea scurtă pentru inițierea într-o meserie vocațională.
Talentul și pasiunea absolvenților de anul acesta au fost exploatate și modelate de profesorii coordonatori Octavian Jighirgiu și Andreea Darie.
Pentru Andreea Darie, aceasta este prima promoție de studenți pe care a coordonat-o pe parcursul unui ciclu complet, de patru ani, iar ea a mărturisit că, în acest interval, au avut multe de învățat unii de la alții: ea formându-i ca viitori actori, iar ei formând-o ca profesoară.
Andreea J. Darie: Pentru mine, este prima generație de studenți. Această generație a fost definitorie, pentru că eu am descoperit ce fel de profesor voi fi sau pot fi, iar cred că asta este fundamental pentru, sper, întreaga mea carieră. Un lucru fabulos pe care l-am învățat de la ei, pentru că am învățat foarte multe, nu ține neapărat de ceea ce făceau ei, ci de un întreg care, prin comportamentele pe care le-au avut față de mine, m-a învățat cum ar trebui să fiu. Și cred că aici este un aspect foarte important: ca pedagog, să ai în permanență un feedback real de la studenți și să te transformi pe parcurs, pentru că locul în care ești tu, ca profesor, trebuie să te schimbe permanent, în funcție de vibrațiile oamenilor, de societate, de cum evoluează viața și așa mai departe. Deci, pentru mine, ei au fost importanți, în primul rând, pentru că m-au format și m-au transformat pe mine. Iar, despre ei ca actori, cred că acum au îndeajuns de multe informații încât să poată păși pe scenă. Cred că au informații pe care încă nu le pot cuprinde, unele dintre ele, și care vor ieși la iveală pe parcurs, prin experiență, prin spectacole, prin întâlnirea cu regizori. Iar aceste abilități despre care vorbesc, multe dintre ele nici nu sunt conștienți că le au; le vor descoperi mai târziu, prin analiza celuilalt, pentru că, de cele mai multe ori, ne descoperim pe noi înșine analizându-l sau privindu-l pe celălalt. Și cred că ei, pe scenă, văzând alți actori și lucrând cu alți actori sau cu alți regizori, se vor vedea pe ei înșiși și își vor înțelege mai bine abilitățile pe care le-au dobândit.
Prof. univ. dr. Octavian Jighirgiu, prorectorul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, a spus că decizia de revenire la patru ani de studiu a fost una corectă, existând, astfel, timpul necesar pentru a parcurge toate etapele alături de studenți. Experiențele prin care aceștia au trecut au fost diverse și complexe, dar i-au pregătit cu adevărat pentru teatrul profesionist:
Octavian Jighirgiu: Cu această generație, care este prima generație de patru ani, revenită de la vechiul sistem de trei ani, am învățat foarte, foarte multe lucruri. Cred că eu am înțeles foarte bine niște resorturi, niște principii ale actului pedagogic, având timp suficient să dezvolt, rând pe rând, diferitele etape de dezvoltare, de devenire ale studenților. Acesta este un lucru pozitiv: faptul că avem acești patru ani la dispoziție. Privind retrospectiv, au fost patru ani foarte, foarte încărcați. Am avut și câte două examene de specialitate pe semestru. Au fost patru ani în care studenții au trecut prin multiple forme de teatralitate, prin estetici diferite, prin forme de teatru diferite. Și acum, în final, am considerat că este oportun să-i aduc un pic către un stil de joc în care apanajul teatralității să fie puțin, puțin mai diafan, mai soft, să nu-i încarc cu, eu știu, niște formule care, poate, ulterior, nu le vor folosi, pentru că tipul de teatru practicat astăzi este unul care are, de foarte multe ori, nevoia imediatului, nevoia organicului, a adevărului absolut, a unui adevăr, uneori, chiar civil, filmic, să spun așa. Și, cumva, cu acest proiect am venit în această zonă de interes. Eu am plecat de la premiza că ei au nevoie, foarte mult, să fie puși într-o situație cu multiple nevoi scenice, unele dintre ele fiind simpla participare activă, hai să spunem, reacția imediată la un context dat, altele ținând de dezinhibarea lor în fața publicului, de capacitatea de a ocupa un spațiu mult mai mare decât sala de clasă, cum este sala aceasta în care s-a dat premiera și așa mai departe. Eu cred că, privind în perspectivă pentru acești studenți, ei sunt, în momentul acesta, niște, hai să le spunem așa, niște coli albe, încărcate pe dedesubt, în filigran, adică, fără să le vezi la prima vedere, încărcate cu informația necesară, cu abilitățile necesare pentru a păși cu dreptul în teatrul profesionist, dar, în același timp, niște coli albe pe care regizorii, pe mâna cărora vor intra, sperând din tot sufletul, vor putea scrie propria poveste și o vor putea scrie frumos, cu har și așa mai departe. Adică am mare încredere: este o echipă foarte bună, cea a anului patru.
