NEWS ALERT: O nouă dronă, doborâtă de un F-16 deasupra Mării Negre
Publicat de Andreea Drilea, 26 iulie 2026, 10:52 / actualizat: 26 iulie 2026, 12:00
Radu Miruță a subliniat că patru dintre cele cinci drone neutralizate până acum pe teritoriul statelor membre NATO din Uniunea Europeană au fost doborâte de piloți militari români. Ministrul i-a felicitat pe piloți și pe echipele de la sol și a reafirmat că România își va apăra ferm suveranitatea și spațiul aerian în contextul riscurilor generate de războiul din Ucraina.
Locuitorii din Tulcea au primit, duminică dimineaţă, un mesaj RO-ALERT de ‘Alertă extremă’, legat de posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian.
‘Există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Păstraţi-vă calmul! Adăpostiţi-vă în beciuri sau adăposturi de protecţie civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori’, se arată în mesajul IGSU transmis pe telefoanele mobile.
Durata estimată a alertei extreme este de aproximativ 90 de minute.