(INTERVIU) Liceenii descoperă viața de student prin tabăra „FII Student”. Președintele Asociației Studenților Informaticieni Ieșeni (ASII), Giuliano Brezuleanu: „Ne dorim ca elevii să vadă exact cum este viața de student, să aibă o experiență autentică.”
Publicat de andreeadaraban, 12 iulie 2026, 11:21
Într-un interviu acordat colegei noastre, Andreea Daraban, președintele ASII, Giuliano Brezuleanu, a explicat că scopul proiectului este ca participanții să înțeleagă cât mai bine ce presupune parcursul universitar. „FII Student este o tabără de vară pentru elevi unde ne dorim ca aceștia să vadă exact cum este viața de student, de la seminarii, cursuri, proiecte până la sesiune și restanță. Încercăm să avem o viziune cât mai amplă asupra a ceea ce înseamnă să fii student la Facultatea de Informatică.”
Tabără deschisă elevilor de liceu
Organizatorii spun că proiectul se adresează tuturor elevilor interesați de domeniu, indiferent de profilul urmat la liceu. „Partea cea mai bună este că ne-am gândit să fie disponibil pentru oricine. Am avut anul trecut și elevi de la profilul Științe ale Naturii care au dorit să vină și care, din fericire, au ajuns să fie studenți chiar la noi la facultate.” Participanții sunt, în principal, elevi de clasele a X-a și a XI-a, perioadă în care mulți încep să ia decizii privind viitoarea facultate.
Din peste 60 de înscriși au fost selectați 27
Interesul pentru ediția din acest an a fost ridicat. Potrivit lui Giuliano Brezuleanu, peste 60 de elevi s-au înscris, însă doar 27 au fost selectați. „Am ales un număr de 27, întrucât este destul de complicat. Ne-am prioritizat selecția către persoane care au mai avut tangență cu concursuri sau olimpiade, acesta fiind criteriul de departajare.”
Cursuri, workshop-uri și un hackathon
Programul taberei începe încă de dimineață și include cursuri susținute de profesori ai Facultății de Informatică, workshop-uri organizate împreună cu specialiști din industrie și activități practice. „Vor fi profesori de la facultate, sunt persoane de la firme care vor ține anumite workshop-uri, pentru că ei sunt deja în domeniu și automat pot oferi o altă perspectivă.”
O noutate a ediției din acest an este organizarea unui hackathon, în cadrul căruia elevii vor lucra în echipe pentru dezvoltarea unui proiect. „Am considerat că ar fi foarte fain să treacă prin experiența asta și să construiască un proiect care ulterior să rămână la CV-ul lor, ca fiind primul lor proiect mare.” La final, proiectele vor fi prezentate și premiate.
Experiență autentică de student
Pe durata taberei, participanții vor fi cazați în căminele universității și vor lua masa la cantina studențească, pentru a experimenta cât mai fidel viața de campus. „Am impus să fie prezență 100%, ca să aibă o experiență autentică. Când stai la cămin este o altă experiență, îți faci prieteni mult mai ușor, altfel conversezi, altfel construiești relații.”
Fiecare elev va avea un mentor din partea organizatorilor, iar părinții vor beneficia, la rândul lor, de o persoană de contact. „Fiecare elev va avea câte un mentor, dar și fiecare părinte va avea un mentor care să comunice cu el, pentru a avea o liniște în plus.”
Mini-sesiune și tehnologii de actualitate
Organizatorii taberei ”FII Student” vor recrea inclusiv atmosfera unei sesiuni universitare, printr-un examen susținut pe calculator. „Vom face examenele cu ajutorul profesorilor, ca să îi ajutăm să vadă exact cum este un mini-stres al sesiunii”, a mai spus Giuliano Brezuleanu. Totodată, elevii vor intra în contact cu domenii aflate în prim-planul industriei IT.„Avem inteligență artificială, cybersecurity, realitate augmentată, VR. Vom încerca să aducem cele mai actuale lucruri pentru a vedea exact care este direcția de dezvoltare.”
Participanți deveniți organizatori
Potrivit președintelui ASII, una dintre cele mai mari satisfacții ale proiectului este faptul că foști participanți au devenit între timp studenți la Facultatea de Informatică și chiar membri ai echipei de organizare. „Mulți dintre elevii care au fost la prima ediție acum nu doar că sunt studenți la Facultatea de Informatică, au intrat și în asociația studențească și acum sunt și în echipa de organizare. Unii chiar sunt team leaderi și coordonează proiectele,” a mai spus Giuliano Brezuleanu.
O nouă tabără în luna august
După încheierea ediției FII Student, ASII pregătește și SoftCamp, un proiect destinat atât elevilor, cât și studenților, axat pe orientarea în carieră și cerințele actuale ale pieței IT. „Am vrea să vedem care sunt cerințele pieței și să oferim un ajutor studenților și elevilor în a vedea exact ce își doresc firmele, cu training-uri, recruteri și simulări de interviuri.” Organizatorii au anunțat că înscrierile pentru SoftCamp vor fi redeschise pentru o perioadă scurtă, oferind astfel o nouă oportunitate celor interesați să participe la activitățile dedicate orientării în domeniul IT.
Varianta audio a interviului: