Opt posturi de medici sunt scoase la concurs la Spitalul de Urgenţă Focşani
Publicat de Gabriela Rotaru, 4 septembrie 2026, 06:04 / actualizat: 4 septembrie 2026, 7:14
Viitoarele angajări ar trebui să completeze o parte din lipsa de medici specialişti, situaţie cu care unitatea se confruntă de mai mult timp.
Purtătoarea de cuvânt a spitalului, Alina Cosma: Pentru Unitatea de Primiri Urgenţe, sunt scoase la concurs trei posturi vacante de medic specialist, specialitatea Medicină de urgenţă, cu normă întreagă, pentru o perioadă nedeterminată, şi un post vacant de medic rezident anul 5, specialitatea Medicină de urgenţă. Pentru posturile din cadrul UPU, depunerea dosarelor se face până la data de 4 septembrie 2026. Pentru secţia de medicină internă, sunt scoase la concurs două posturi vacante de medic specialist, specialitatea Medicină internă, cu normă întreagă, pe o perioadă nedeterminată, un post vacant de medic rezident anul 5, specialitatea Medicină internă, şi un post vacant de medic rezident anul 4, specialitatea Medicină internă. (Rador/ FOTO radioiasi.ro/ imagine ilustrativă)