#StareaEducației (INTERVIU) Scriitoarea Veronica D. Niculescu: ” Pentru mine, FILIT înseamnă ieșirea din singurătate. Întâlnirile cu elevii și copiii sunt impresionante, mai ales când vii între ei și vezi bucuria din ochii lor, mânuțele care tremură când vin la un autograf. Întrebările adresate sunt sofisticate și aparțin, de obicei, adolescenților.”

Publicat de andreeadaraban, 4 noiembrie 2025, 13:10 / actualizat: 5 noiembrie 2025, 13:43

Pentru  scriitoare, aceste zile de festival au fost o reconfirmare a puterii literaturii de a crea punți între lumi și generații. „FILIT este cel mai important festival din România și cel mai emoționant pentru participanți, fie ei cititori sau scriitori. Ce m-a impresionat cel mai mult au fost întâlnirile cu copiii și adolescenții. Ei citesc, au spirit critic, pun întrebări foarte deștepte”, a mărturisit autoarea.

Despre rolul lecturii și al scriitorilor în formarea tinerilor, Veronica D. Niculescu crede că totul începe de la frumusețea poveștii. „Dacă arunci în lume o carte frumoasă, vin către ea cititorii. Mulți copii mi-au spus că au început cu ”O vară cu Isidor” și au continuat apoi cu ”Iarna lui Isidor”. Pentru mine, acesta este un câștig extraordinar. Speranța mea este ca prin cărțile pentru copii să ajungă, mai târziu, și la cele pentru adulți.”

Cel mai recent volum al scriitoarei, ”Roșu, roșu, catifea”, este o colecție de 15 povestiri ce ne poartă în perioada României comuniste. „Literatura e o punte între generații, o cale de cunoaștere. Se vede dorința elevilor de a înțelege o epocă despre care, uneori, se vorbește într-un ton prea roz, inadecvat.”

 Pentru Veronica D. Niculescu, participarea la FILIT are o semnificație profund personală: „O să vă răspund foarte simplu: ieșirea din singurătate.

Interviul integral:

Andreea Daraban: Pe parcursul celor cinci zile, cât a durat  Festivalul Internațional de Literatură și Traducere (FILIT) de la Iași, ați avut ocazia să vă întâlniți în școli cu elevi, ați fost în diferite licee și școli din municipiu. În ultima zi a evenimentului ați fost alături de elevii de la ALECART, în prezența scriitoarei Tracy Chevalier, pe care ați și tradus-o în limba română.  Cum a fost întâlnirea cu elevii din școli, cu elevii de la ALECART? Ce v-a impresionat cel mai mult în dialogul cu ei?

Veronica D. Niculescu: Vă mulțumesc pentru ocazia de a spune câteva cuvinte despre FILIT, cel mai important festival din România și cel mai emoționant pentru participanți, fie ei cititori sau scritori. Este un loc senzațional și în primul rând sunt aceste întâlniri cu cititorii, fie că sunt copii de gimnaziu, elevi de liceu, studenți și până la adulți. Exact aceste întâlniri m-au impresionat cel mai tare și mai exact nivelul pregătirii copiilor. Eu nu știu cum sunt ei la matematică sau la geografie, am o bănuială că sunt buni cam la toate materiile, dar ce am văzut la întâlnirile cu cititorii, întâlnirile despre literatură, un interes extraordinar care, sigur, este  și rezultatul muncii cu profesorii, dar nu neapărat la clasă. Acești copii citesc, citesc, selectează, au spirit critic, pun întrebări deștepte, foarte deștepte.

Andreea Daraban: Apropo de întrebări, ce întrebări v-au impresionat din public?

Veronica D. Niculescu:  Sunt acele întrebări poetice, filozofice, cum a primit și Tracy Chevalier pe scena teatrului (n.red. Teatrului Național din Iași) când s-au pus întrebările din public. Acele întrebări care te fac așa să rămâi mut, să-ți dai seama că la asta aș vrea să răspund în scris, să mă ridic întâi, să mă uit pe fereastră, să mai beau din cafea. Nu se poate răspunde pe loc, sunt niște întrebări sofisticate și astea sunt de obicei ale adolescenților.

 Andreea Daraban: Cum putem păstra viu interesul pentru citit în rândul copiilor și adolescenților? Astfel de întâlniri sunt extrem de importante, nu?

Veronica D. Niculescu: Da, și ele sunt organizate de profesori, mai e părintele care, sigur, că e la bază și acum o să răspund din punctul de vedere al scriitorului. Am observat că dacă arunci în lume o carte frumoasă, vin către ea cititorii. Mie asta mi s-a spus la întâlnirile cu copii.  Ei au început să citească ”O vară cu Isidor”, le-a plăcut povestea și s-au dus mai departe. Pentru mine ăsta e un câștig extraordinar. Eu nu sunt neapărat un scriitor pentru copii, culmea, sunt excepții cărțile acestea destinate copiilor și speranța mea e ca ei, prin cărțile frumoase pentru copii, să ajungă la cele pentru adulți.

Andreea Daraban: V-ați așteptat ca romanele ”O vară cu Isidor” sau ”Iarna lui Isidor să aibă un asemenea succes?

Veronica D. Niculescu:  Nu m-am așteptat deloc, cred că nici editorii, nimeni în România, cred că nu se așteaptă. Știu că ne ferim să folosim cuvântul succes, dar pentru că altul mai la îndemână nu avem și până la urmă se potrivește. Eu acasă, singură fiind, văd, să zicem, vânzările și drepturile de autor. Dar e mult mai important când vii între ei și vezi bucuria din ochii lor, mânuțele care tremură când vin la un autograf. Pentru mine asta înseamnă mult mai mult decât faptul că s-a mai vândut, nu știu ce, tiraj dintr-o carte. Este foarte important pentru orice autor să-și vadă cartea circulând și iubită.

Andreea Daraban: ”Roșu, roșu, catifea”, ultimul dumneavoastră volum este o colecție de 15 povestiri ce ne poartă în perioada României comuniste. Un volum emoționant care explorează copilăria într-o epocă marcată de constrângeri, dar și de momente de bucurie și inocență. În ce fel credeți că literatura poate face legătura între generația care a trăit acele vremuri și cea care le cunoaște doar din cărți?

 Veronica D. Niculescu: Este cu siguranță o punte, literatura, e o cale de a cunoaște, și noi citim despre multe alte epocii pe care nu le-am trăit niciodată. Putem să citim despre Veneția anilor 1800 și să ne transpunem acolo, dacă este bine documentată cartea. A fost marea mea surpriză să văd că aceste cărți cu povestiri sau roman din perioada comunistă sunt de interes pentru tineri, pentru că ei pun foarte multe întrebări. A fost marea mea surpriză la Olimpiada Națională de Limba Română, de exemplu, în primăvara asta, la Pitești, adolescenții să vină cu cele mai multe întrebări din  romanul ”Toți copiii librăresei”. Și ”Roșu, roșu, catifea” este cartea pereche cu ”Toți copiii librăresei”.

Andreea Daraban: Dacă un adolescent v-ar întreba de ce să citesc o carte despre anii 80, ce i-ați răspunde?

Veronica D. Niculescu: În primul rând, oricui i-aș spune să citească exact ceea ce vrea. O carte duce la alta. Dar, în zilele noastre, cred că este interesant să deschidem un pic ochii și să cunoaștem perioade foarte grele, foarte complicate, despre care, pe ici pe colo, a început să se vorbească într-un ton roz, complet inadecvat, de cei care uită sau de cei care habar nu au cum a fost de fapt. Intenția mea, când am scris poveștile, nu a fost să scriu neapărat o carte despre comunism. Și nici nu cred că este. Este o carte despre oameni, despre probleme de familie, simple, dar implicit fundalul e acela. Și acum, privind în urmă, îmi dau seama că, cred, că face și acest serviciu cartea, descrie o epocă.

Andreea Daraban: Ce înseamnă pentru dumneavoastră participarea la FILIT,  acest festival, care aduce împreună cititori de toate vârstele, scriitori, critici de carte?

Veronica D. Niculescu: O să vă răspund foarte simplu: ieșirea din singurătate. Și mulțumesc organizatorilor, orice scriitor din România, și deja nu doar din România, își dorește să fie aici.

Varianta audio a interviului: