Ascultă Radio România Iași Live

desemnat cel mai bun film

Premiile Oscar 2026: ‘One Battle After Another’, desemnat cel mai bun film

Premiile Oscar 2026: ‘One Battle After Another’, desemnat cel mai bun film

Publicat de Andreea Drilea, 16 martie 2026, 08:38

‘Sinners’, care avusese cele mai multe nominalizări, a încheiat seara cu patru premii, între care trofeul pentru cel mai bun actor, câştigat de Michael B. Jordan, care a interpretat dublul rol al fraţilor gemeni Smoke şi Stack.

Saga regizată de Paul Thomas Anderson despre revoluţionari politici a câştigat şase premii în cadrul ceremoniei, printre acestea numărându-se trofeul pentru cel mai bun regizor, cel mai bun scenariu adaptat şi cel mai bun actor în rol secundar, pentru Sean Penn, notează DPA/PA Media.

Michael B. Jordan a fost desemnat cel mai bun actor pentru dublul rolul din pelicula ‘Sinners’. La primirea trofeului, el a adus un omagiu foştilor câştigători de culoare ai premiilor Oscar.

Vedeta irlandeză Jessie Buckley, care a câştigat premiul pentru cea mai bună actriţă pentru jocul său actoricesc din ‘Hamnet’, în rolul soţiei lui William Shakespeare, Agnes Hathaway – cunoscută istoric sub numele de Anne – a dedicat premiul ‘frumosului haos din inima unei mame’, într-un discurs emoţionant.

De asemenea, Buckley a dezvăluit numele fiicei sale de opt luni, spunând că micuţa Isla probabil dormea în acel moment şi nu era conştientă de ceea ce se întâmpla, ‘visând la lapte’. Ea i-a transmis soţului său, Freddie Sorensen: ‘Vreau să mai am 20.000 de copii cu tine’ şi le-a mulţumit regizoarei Chloe Zhao şi scriitoarei Maggie O’Farrell pentru că ‘mi-au permis s-o cunosc pe această femeie strălucitoare şi să pornesc într-o călătorie pentru a înţelege puterea iubirii unei mame’.

‘Astăzi (duminică, n.r.) este Ziua Mamei în Marea Britanie, aşa că aş dori să dedic acest premiu frumosului haos din inima unei mame. Toţi provenim dintr-un neam de femei care continuă să creeze în pofida tuturor sorţilor – vă mulţumesc că m-aţi recunoscut în acest rol’, a adăugat actriţa.

Michael B. Jordan a câştigat premiul pentru cel mai bun actor pentru interpretarea sa din filmul lui Ryan Coogler, filmul cu vampiri ‘Sinners’, recompensat cu patru trofee, inclusiv cel pentru cel mai bun scenariu original şi cea mai bună coloană sonoră.

El a declarat: ‘Mă aflu aici datorită celor care m-au precedat’, menţionându-i pe Sidney Poitier, Denzel Washington, Halle Berry, Jamie Foxx, Forest Whittaker şi Will Smith.

Anterior, în cadrul galei de premiere, Sean Penn a câştigat al treilea Oscar din cariera sa. Actorul nu a fost, însă, prezent la ceremonie pentru a-şi ridica premiul. El a fost recompensat cu distincţia acordată celui mai bun actor în rol secundar, pentru rolul militarului rasist Lockjaw din ‘One Battle After Another’.

El l-a învins astfel atât pe colegul său de platou Benicio del Toro, cât şi pe vedeta din ‘Sinners’, Delroy Lindo, pe Stellan Skarsgard din ‘Sentimental Value’ şi pe Jacob Elordi din ‘Frankenstein’.

Penn a câştigat anterior două Oscaruri, pentru rolurile sale din filmele ‘Mystic River’ şi ‘Milk’.

Kieran Culkin, care a câştigat premiul la această categorie anul trecut pentru rolul din ‘A Real Pain’, a anunţat victoria lui Penn adăugând: ‘Sean Penn nu a putut fi prezent în această seară, sau poate nu a vrut, aşa că voi accepta eu premiul în numele lui’.

Sean Penn a lipsit, de asemenea, de la ceremoniile BAFTA şi Actor Awards, unde a triumfat, de asemenea. El a participat, însă, la Globurile de Aur, unde a fost învins de Skarsgard la această categorie.

Amy Madigan a câştigat primul Oscar acordat în cadrul ceremoniei din 2026 şi i-a adus un omagiu soţului ei, Ed Harris, la primirea trofeului. Vedeta din ‘Field Of Dreams’ a obţinut premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar pentru interpretarea terifiantă a mătuşii Gladys din filmul de groază ‘Weapons’.

Referindu-se la soţul ei, împreună cu care trăieşte de peste 40 de ani, ea a declarat: ‘Cel mai important este dragul meu Ed, care a fost alături de mine dintotdeauna, şi asta înseamnă o perioadă foarte lungă, iar nimic din toate acestea n-ar avea vreo semnificaţie dacă el n-ar fi fost alături de mine’. Ea a adăugat: ‘Mulţumesc, sunt copleşită’.

Un moment dramatic a fost la categoria Best Live Action Short Film, unde premiul cel mare a fost câştigat atât de ‘Two People Exchanging Saliva’, în regia cineastei de origine română Natalie Musteaţă, cât şi de ‘The Singers’, realizat de Sam A. Davis şi Jack Piatt.

După ce câştigătorii au părăsit scena, comedianul Conan O’Brien i-a felicitat şi a spus: ‘Tocmai aţi distrus 22 de milioane de pariuri pe Oscaruri’.

Este pentru prima dată din 2013 când se înregistrează o egalitate între câştigători. În acel an, ‘Skyfall’ şi ‘Zero Dark Thirty’ au împărţit premiul pentru cel mai bun montaj de sunet.

Ceremonia a fost prezentată pentru al doilea an consecutiv de comedianul Conan O’Brien, care a deschis ceremonia cu un sketch extins, îmbrăcat ca mătuşa Gladys, fiind urmărit de copii prin scene din filmele nominalizate la categoria cel mai bun film. Purtând o perucă roşie şi cu machiaj alb intens, el a putut fi văzut jucând tenis de masă cu Timothée Chalamet în ‘Marty Supreme’, alergând pe scena Globe în ‘Hamnet’, în maşină cu del Toro în ‘One Battle After Another’ şi încercând să intre în barul din ‘Sinners’.

O’Brien a declarat că în aceste ‘vremuri haotice şi înfricoşătoare (…) cred că Oscarurile au o rezonanţă aparte’.

Referindu-se la numărul de ţări şi continente reprezentate, el a spus că filmele nominalizate sunt ‘produsul a mii de oameni care vorbesc limbi diferite şi muncesc din greu pentru a crea ceva frumos’. Aceasta demonstrează ‘talent artistic la nivel global, colaborare, răbdare, rezilienţă şi cea mai rară dintre calităţi, optimism’, a precizat O’Brien.

Succesul de box-office ‘KPop Demon Hunters’ a câştigat premiul pentru cel mai bun film de animaţie şi pentru cea mai bună melodie originală, ‘Golden’, în timp ce ‘Frankenstein’ a obţinut statuetele Oscar pentru cele mai bune costume, scenografie şi machiaj şi hairstyling. AGERPRES

ANM: Vremea devine normală pentru perioada din calendar, în următoarele două săptămâni
Fapt divers luni, 14 septembrie 2026, 15:26

ANM: Vremea devine normală pentru perioada din calendar, în următoarele două săptămâni

Regimul termic va deveni normal pentru perioada din calendar la nivelul întregii ţări, cu oscilaţii de temperatură de la o zi la alta, dar în...

ANM: Vremea devine normală pentru perioada din calendar, în următoarele două săptămâni
Aproape 3,5 milioane de tone de alimente sunt risipite anual în România
Fapt divers joi, 10 septembrie 2026, 06:33

Aproape 3,5 milioane de tone de alimente sunt risipite anual în România

Aproape trei milioane şi jumătate de tone de alimente sunt risipite anual în România, în timp ce mai mult de 27% din populaţie se află în...

Aproape 3,5 milioane de tone de alimente sunt risipite anual în România
Hotelurile şi pensiunile de la munte nu au fost la mare căutare în timpul verii
Fapt divers joi, 10 septembrie 2026, 06:23

Hotelurile şi pensiunile de la munte nu au fost la mare căutare în timpul verii

Hotelurile şi pensiunile de la munte nu au fost la mare căutare în ultimele luni, cu toate că destinaţiile montane au atras vizitatori. Numărul...

Hotelurile şi pensiunile de la munte nu au fost la mare căutare în timpul verii
Sfaturi ale medicilor la începutul anului școlar
Fapt divers miercuri, 9 septembrie 2026, 05:59

Sfaturi ale medicilor la începutul anului școlar

Reîntorcerea la școală sau la grădiniță testează sistemul imunitar al copiilor, spun medicii, expunerea bruscă la un mediu aglomerat...

Sfaturi ale medicilor la începutul anului școlar
Fapt divers sâmbătă, 29 august 2026, 09:27

Litoralul, principala destinaţie de vacanţă a românilor şi în ultimul weekend al verii

Litoralul rămâne principala destinaţie de vacanţă a românilor şi în ultimul weekend al verii. În staţiunile de la mare sunt aşteptaţi...

Litoralul, principala destinaţie de vacanţă a românilor şi în ultimul weekend al verii
Fapt divers sâmbătă, 29 august 2026, 08:48

Populația României a continuat să scadă și în ultimul an

Populația României a continuat să scadă și în ultimul an, ajungând la puțin peste 19 milioane de locuitori la 1 ianuarie 2026. Potrivit celor...

Populația României a continuat să scadă și în ultimul an
Fapt divers marți, 25 august 2026, 06:18

100 de toboșari, un singur ritm: Grădina Palas vibrează pe acorduri de rock, într-o nouă ediție „Toboșariada”

Ce se întâmplă atunci când 100 de toboșari cântă simultan, în același ritm? Marți, 25 august, de la ora 18.00, Grădina Palas se...

100 de toboșari, un singur ritm: Grădina Palas vibrează pe acorduri de rock, într-o nouă ediție „Toboșariada”
Fapt divers duminică, 23 august 2026, 08:47

Recomandări pentru persoanele alergice la ambrozie

Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune recomandă persoanelor alergice la ambrozie să consulte medicul alergolog înainte de vârful...

Recomandări pentru persoanele alergice la ambrozie