Acestea erau aduse din spaţiul extracomunitar şi erau ascunse într-un autocamion condus de un cetăţean ucrainean, care transporta paleţi cu materiale de construcţii.
În urma scanării şi a inspecţiei fizice, în partea din faţa semiremorcii au fost identificate 267 de baxuri care conţineau aproximativ 130.000 de pachete de ţigări de diferite mărci, ascunse în spatele mărfii trecute în documente. Valoarea totală a capturii este estimată la peste 2,5 milioane de lei.
Întreaga cantitate de ţigări a fost confiscată, iar autocamionul a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Siret, până la finalizarea cercetărilor. (Rador/ FOTO Politia SV/ imagine ilustrativă)
Ancheta în acest caz a fost efectuată împreună cu poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava şi poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Poliţia de Frontieră, în luna ianuarie 2025, cei patru ar fi constituit, în judeţul Suceava, un grup infracţional organizat, având drept scop obţinerea de beneficii materiale importante din valorificarea unor cantităţi de ţigarete de provenienţă extracomunitară, pe care le-ar fi introdus, ilegal, în România.
Astfel, în cadrul grupării de criminalitate organizată, unul dintre bărbaţi ar fi preluat ţigaretele introduse ilegal în ţară, le-ar fi transportat în diverse locaţii, pentru depozitare temporară, după care, cu sprijinul unui al doilea bărbat, ar fi vândut ţigaretele celorlalte două persoane, membre ale aceleiaşi familii.
De asemenea, unul dintre bărbaţii implicaţi ar fi pus la dispoziţia grupului de criminalitate organizată un imobil, situat în oraşul Siret, pentru depozitarea temporară a ţigaretelor şi ar fi asigurat, în mod repetat, servicii de pază pe timpul efectuării transporturilor.
‘Materialul probator administrat a mai relevat că, în luna februarie 2025, cei în cauză ar fi efectuat două tranzacţii cu ţigarete de contrabandă, iar, în seara de 7 martie 2025, au fost prinşi în flagrant delict de poliţişti, după predarea/preluarea unui transport de 60.000 de ţigarete de contrabandă (3.000 de pachete fără banderole fiscale, cu inscripţia duty free). După realizarea prinderii, au fost efectuate 15 percheziţii domiciliare, în judeţul Suceava, fiind descoperite şi ridicate peste 150.000 de ţigarete de provenienţă extracomunitară, 195 de sticle de alcool, 5 autovehicule, 8 trotinete, 54 de biciclete, 9 motoscutere, sume de bani în lei, euro şi grivne, precum şi alte mijloace de probă’, au transmis oficialii Poliţiei de Frontieră. (Agerpres/ FOTO diicot.ro)
Poliţiştii de frontieră din Suceava cercetează un bărbat în a cărui maşină au descoperit ascunse aproape 1.700 de pachete cu ţigări nedeclarate la controlul de frontieră
Acesta s-a prezentat ieri în Punctul de Trecere a Frontierei Siret pentru efectuarea formalităţilor pe sensul de intrare în România, la volanul unei maşini înmatriculate în Marea Britanie.
Ţigările, în valoare de peste 25.500 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar mijlocul de transport, care costă în jur de 250.000 lei, a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor, transmite corespondenţa RRA Mihaela Buculei.