#StareaEducației -REMIGRANT ÎN ROMÂNIA -”Este destul de greu să existe o relație mai deschisă între profesor și elev în școala românească. Ceea ce mă dezamăgește pe mine este faptul că elevul nu este încurajat să pună întrebări la ore.” Povestea Ilincăi Antoci, elevă în clasa a XI-a, revenită în țară după ce a petrecut câțiva ani buni în sistemul educațional britanic.

Publicat de andreeadaraban, 5 ianuarie 2026, 10:21 / actualizat: 7 ianuarie 2026, 16:56

Totul a început în 2005, când familia Antoci a părăsit Iașiul și a ales Marea Britanie. După doi ani, s-au întors în România, însă dificultățile financiare și oportunitățile profesionale limitate i-au determinat să ia din nou calea străinătății. De această dată, decizia a fost influențată de jobul soțului, care lucra în construcții. „Am vrut să menținem familia unită și am decis să plecăm toți în Marea Britanie”, povestește Tamara Antoci.

La acel moment, Tamara era profesoară de Limba și literatura română. A ales însă să renunțe la carieră pentru a fi alături de copii. În Marea Britanie nu a lucrat, ocupându-se exclusiv de creșterea lor, într-un context în care sprijinul familiei extinse lipsea. „Acolo nu este nimeni să te ajute. Nu e mama, nu e bunica”, spune ea.

Ilinca avea doar trei ani când a plecat a doua oară din România. Deși născută aici, copilăria și primii ani de școală i-a trăit în sistemul britanic, de la clasa pregătitoare până la clasa a șasea. Adaptarea inițială nu a fost ușoară. Nu cunoștea limba, dar vârsta fragedă și sprijinul profesorilor au ajutat-o să învețe rapid. „Eram încurajați foarte mult să citim, iar lectura m-a ajutat enorm”, își amintește Ilinca.

În familie se vorbea românește, însă engleza a devenit, treptat, limba dominantă. Programul școlar era foarte încărcat, cu ore până după-amiaza și numeroase activități extrașcolare. Prietenii vorbeau engleză, la școală se vorbea engleză, iar româna a rămas, involuntar, pe plan secund. „Româna se auzea mai mult în weekend, în familie”, explică mama.

În 2019, după mai bine de un deceniu petrecut în Marea Britanie și cu trei copii – doi născuți acolo și unul în România – familia Antoci a decis întoarcerea definitivă acasă. Ilinca a intrat în clasa a cincea, la Colegiul ”Garabet Ibrăileanu” din Iași, iar șocul a fost puternic. Diferențele dintre cele două sisteme educaționale au devenit evidente încă din primele zile.

”Nivelul de materie și presiunea constantă m-au șocat”, spune Ilinca. În timp ce în Marea Britanie învățarea se făcea aproape exclusiv la școală, cu foarte puține teme pentru acasă, în România volumul de informații și temele zilnice erau copleșitoare. „Învățatul se face majoritatea timpului acasă. La școală reții conceptele de bază, dar detaliile trebuie fixate prin exercițiu”, explică ea. ”Cred că ar fi ajutat o clasă de acomodare pentru început, dar consider că, deși nu am avut parte de așa ceva, am reușit să fac față, mai ales fiindcă aveam vârsta de 10 ani, în care prinzi destul de ușor materia, deși este diferită.”

Cea mai mare provocare a fost, paradoxal, limba maternă. Deși vorbea românește, Ilinca nu știa să scrie corect, nu folosea diacritice și simțea că „reînvăța limba română de la zero”. La matematică, dificultățile au fost și mai mari: terminologia, ritmul, explicațiile profesorilor. A avut nevoie de pregătire suplimentară pentru a ține pasul. ”Am făcut pregătire la matematică, fiindcă simțeam nevoiul unui profesor care să stea cu mine și să lucreze în particular, mai ales fiindcă nu prea înțelegeam ce se întâmpla la școală, iar apoi am avut pregătire din nou la matematică înainte de Evaluarea Națională. La română m-a ajutat mama,” mărturisește Ilinca.

Profesorii nu au tratat-o diferit la școală, iar colegii au primit-o firesc. Și-a făcut prieteni, a socializat, iar interesul acestora pentru experiența ei din Marea Britanie a ajutat-o să se integreze. „Ne împărtășeam experiențele și asta m-a ajutat să înțeleg mai bine ambele sisteme”, spune ea.

Ceea ce o dezamăgește pe Ilinca este felul în care se raportează profesorii la elevi: ”Mi se pare o relație destul de formală. Consider că este destul de greu să fie o relație mai deschisă între profesor și elev. Ceea ce mă dezamăgește pe mine este faptul că elevul nu este încurajat să pună întrebări la ore. În momentul în care ridică mâna și chiar își dorește să afle un lucru, profesorii nu răspund cum și-ar dori elevii.”

În paralel cu lupta Ilincăi, Tamara Antoci a avut propria confruntare cu sistemul românesc. Revenirea în învățământ a însemnat reluarea examenelor de titularizare, într-un context în care programa se schimbase, manualele erau altele, iar posturile erau puține. A susținut titularizarea de opt ori, an de an, pentru a-și mări șansele de a obține un post stabil.

Astăzi, Ilinca este elevă în clasa a XI-a la Colegiul „Garabet Ibrăileanu” din Iași. Sora ei mai mare este studentă la Medicină, iar fratele cel mic este și el licean. Privind în urmă, mama recunoaște că au existat momente de reproș, de oboseală și frustrare. Dar și ceva mai important: depășirea obstacolelor. ”Cred că experiențele acestea le-au crescut stima de sine. Au văzut că pot face mai mult decât credeau”, spune Tamara Antoci.

Varianta audio a interviului: