Ascultă Radio România Iași Live

acordul comercial dintre blocul format din 27 de state membre şi Statele Unite

Parlamentul European a decis suspendarea lucrărilor privind acordul comercial UE-SUA, în urma afirmaţiilor lui Trump despre Groenlanda

Parlamentul European a decis suspendarea lucrărilor privind acordul comercial UE-SUA, în urma afirmaţiilor lui Trump despre Groenlanda

Publicat de Gabriela Rotaru, 21 ianuarie 2026, 17:19

Anunţul a fost făcut de Bernd Lange (S&D, Germania), preşedintele Comisiei pentru comerţ internaţional (INTA) a Parlamentului European şi raportor permanent pentru relaţiile comerciale cu SUA.

‘Lucrările vor rămâne suspendate până când SUA vor decide să revină pe calea cooperării, în locul confruntării, şi înainte de a fi făcuţi paşi suplimentari’, a precizat preşedintele Comisiei INTA, conform site-ului PE.

După o reuniune a raportorilor alternativi ai comisiei (reprezentanţi ai grupurilor politice), Bernd Lange a declarat că Parlamentul European a lucrat intens pentru a-şi defini poziţia cu privire la cele două propuneri legislative Turnberry, în vederea demarării negocierilor cu Consiliul şi a implementării angajamentelor asumate de UE în cadrul acordului UE-SUA.

‘Acordul Turnberry ar fi presupus suspendarea tarifelor pentru toate bunurile industriale din SUA şi instituirea unui sistem de contingente tarifare pentru un număr mare de produse agroalimentare americane care intră pe piaţa UE. Cu toate acestea, prin ameninţarea integrităţii teritoriale şi suveranităţii unui stat membru al UE şi prin utilizarea tarifelor ca instrument de coerciţie, SUA subminează stabilitatea şi predictibilitatea relaţiilor comerciale UE-SUA’, a subliniat Lange.

Raportorii alternativi ai Comisiei pentru comerţ internaţional au reafirmat ‘angajamentul de neclintit’ al Parlamentului European faţă de suveranitatea şi integritatea teritorială a Danemarcei şi a Groenlandei. În contextul ameninţărilor continue şi în escaladare, inclusiv al ameninţărilor tarifare la adresa Groenlandei, Danemarcei şi a aliaţilor europeni, eurodeputaţii consideră că nu există altă opţiune decât suspendarea lucrărilor asupra celor două propuneri legislative Turnberry.

O conferinţă de presă pe acest subiect, susţinută de Bernd Lange, va avea loc mai târziu miercuri.

În iulie 2025, Uniunea Europeană şi Statele Unite au ajuns la un acord politic privind tarifele şi comerţul, cunoscut sub numele de ‘Acordul Turnberry’, detaliat ulterior într-o declaraţie comună din august 2025 care a anunţat Cadrul de Acord UE-SUA. Comisia Europeană a prezentat apoi două propuneri legislative menite să pună în aplicare anumite aspecte tarifare ale acestui acord.

Comisia pentru comerţ internaţional a Parlamentului European este responsabilă de gestionarea acestor propuneri legislative şi de conducerea negocierilor cu statele membre privind forma finală a taxelor vamale aplicate importurilor de bunuri din SUA.   (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)

România a înregistrat în ultimul an cea mai slabă evoluţie a produsului intern brut din UE
Internaţional miercuri, 9 septembrie 2026, 06:01

România a înregistrat în ultimul an cea mai slabă evoluţie a produsului intern brut din UE

România a înregistrat în ultimul an cea mai slabă evoluţie a produsului intern brut din întreaga Uniune Europeană şi o scădere a numărului...

România a înregistrat în ultimul an cea mai slabă evoluţie a produsului intern brut din UE
Guvernul Serbiei cere dizolvarea Parlamentului şi convocarea de alegeri anticipate
Internaţional luni, 7 septembrie 2026, 17:20

Guvernul Serbiei cere dizolvarea Parlamentului şi convocarea de alegeri anticipate

Guvernul Serbiei i-a solicitat luni preşedintelui Aleksandar Vucic să dizolve Parlamentul şi să convoace alegeri parlamentare anticipate, a...

Guvernul Serbiei cere dizolvarea Parlamentului şi convocarea de alegeri anticipate
PE pregăteşte noi reguli pentru prevenirea stresului şi hărţuirii la locul de muncă
Internaţional sâmbătă, 5 septembrie 2026, 09:49

PE pregăteşte noi reguli pentru prevenirea stresului şi hărţuirii la locul de muncă

Membrii Comisiei pentru ocuparea forţei de muncă din Parlamentului European cer executivului comunitar să elaboreze noi reguli care să-i...

PE pregăteşte noi reguli pentru prevenirea stresului şi hărţuirii la locul de muncă
Oana Ţoiu și Radu Miruţă participă la o reuniune a Uniunii Europene pe tema escaladării războiului declanşat de Rusia în Ucraina
Internaţional marți, 1 septembrie 2026, 11:20

Oana Ţoiu și Radu Miruţă participă la o reuniune a Uniunii Europene pe tema escaladării războiului declanşat de Rusia în Ucraina

Miniştrii interimari de externe, Oana Ţoiu, şi al apărării, Radu Miruţă, participă astăzi, la Wicklow, în apropiere de Dublin, la o...

Oana Ţoiu și Radu Miruţă participă la o reuniune a Uniunii Europene pe tema escaladării războiului declanşat de Rusia în Ucraina
Internaţional sâmbătă, 29 august 2026, 09:43

MAE: Doi români decedaţi în incendiul din 21 august în oraşul elveţian Thusis

Ministerul Afacerilor Externe precizează vineri că, în urma finalizării demersurilor de identificare a victimelor incendiului produs la data de...

MAE: Doi români decedaţi în incendiul din 21 august în oraşul elveţian Thusis
Internaţional vineri, 28 august 2026, 05:45

Republica Moldova are liderii care „știu să o conducă în UE”

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat joi seară, la Chișinău, că Republica Moldova va intra în curând în Uniunea Europeană,...

Republica Moldova are liderii care „știu să o conducă în UE”
Internaţional joi, 27 august 2026, 09:33

Republica Moldova aniversează 35 de ani de la declararea independenţei

UPDATE – Preşedinta Maia Sandu a transmis joi un mesaj cu prilejul marcării a 35 de ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova...

Republica Moldova aniversează 35 de ani de la declararea independenţei
Internaţional marți, 25 august 2026, 06:15

UE: 6 miliarde de euro pentru apărarea Ucrainei

Ziua Independenției Ucrainei a prilejuit numeroase evenimente, deopotrivă pe plan național și internațional. La Kiev, Coaliția Voluntarilor,...

UE: 6 miliarde de euro pentru apărarea Ucrainei