Ministerul de Externe a transmis o atenţionare de călătorie pentru Belgia, din cauza unei greve de trei zile a personalului companiei aeriene...
Premierul spaniol Pedro Sanchez a vizitat locul incendiului care a distrus aseară un bloc de apartamente de 14 etaje din Valencia şi a promis tot...
Centrul de servicii și recuperare neuromotorie pentru persoanele adulte cu dizabilități din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și...
Consiliul Uniunii Europene a aprobat oficial cel de-al 13-lea pachet de sancţiuni aplicat împotriva Rusiei. UE a impus sancţiuni împotriva a 106...
Educatoarea care ar fi agresat copii de la o grădiniţă privată din Popeşti - Leordeni a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile,...
Criza personalului medical se resimte tot mai mult în cadrul Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșani. Unitatea de Primiri Urgențe nu...
Blocul Naţional Sindical a anunţat că angajaţii companiei Poşta Română vor declanşa greva la nivel naţional dacă negocierile privind...
Persoanele cu venituri mici vor beneficia până la finalul lunii martie de ajutorul de încălzire şi de suplimentul pentru energie, a decis...
Şeful Serviciului Tehnic, Administrativ şi Aprovizionare din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău şi economistul unităţii au fost...
Clinica „Veronica”, singurul spital social din România, va fi inaugurat la Iași de Ziua Mamei. Asociația „Glasul Vieții”, înființată...
Clubul de Robotică de la Școala Primară ”Carol I” din Iași a fost premiat la etapa națională a Festivalului Internațional de Robotică...
„Vremuri trecute, timpuri ce vor veni” – autori celebri din Austria și Franța în lectura actorului Martin Ploderer. Seară de lectură...
Mioara Roman, fosta soţie a lui Petre Roman, a încetat astăzi din viaţă la vârsta de 83 de ani. Jurnalist de radio, traducătoare şi...
Ministerul Muncii a anunţat că a finalizat listele cu beneficiarii cardurilor pentru alimente. Este vorba de peste 2,5 milioane de...
Românii vor să se angajeze ca şoferi, asistenţi medicali, operatori call center sau contabili, reiese dintr-un top realizat de o platformă de...
Guvernul va compensa creşterea accizei la motorină pentru transportatorii români, iar crescătorii de animale şi cultivatorii de legume afectaţi...
Vlad Pascu, şoferul drogat care anul trecut a accidentat mortal doi tineri în localitatea 2 Mai, rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de...
Stimați prieteni, nu demult, în incinta Aulei Academiei Române, Filiala Iași, a avut loc un interesant eveniment, manifestare dedicată...
Poliţiştii ieşeni s-au autosesizat și fac cercetări, după ce în spaţiul public au apărut imagini care arată cum o femeie loveşte cu...
Ministerul Finanţelor a actualizat ghidul de accesare şi utilizare a sistemului RO e-Factura, în urma colaborării cu firmele de contabilitate şi...
Secția de psihiatrie a Spitalului Județean din Bacău a fost supusă unei transformări complete. Sistemele de supraveghere instalate asigură...
Forţele Aeriene ale Ucrainei raportează că, în noaptea de 21 spre 22 februarie, ruşii au atacat teritoriul ucrainean cu drone de tip...
ATENTIONARE DE FENOMENE METEOROLOGICE PERICULOASE COD GALBEN în județele Bacău, Galaţi, Neamţ, Vrancea și Vaslui Fenomene avertizate: local,...
Curtea de Apel Galaţi păstrează măsura controlului judiciar stabilită de Tribunalul Galaţi în cazul mătuşii şi unchiului fetiţei omorâte...
Opera Naţională Română din Iaşi anunţă că va marca într-un mod deosebit ziua de 29 februarie, în care s-a născut Gioachino Rossini, cu...
Liderii coaliţiei de guvernare PSD - PNL, preşedinţii Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, vor anunţa, miercuri, la ora 19,00, decizia în...
Vineri, 16 februarie 2023, începând cu ora 12, în Sala „Petru Caraman” din incinta Muzeului Etnografic al Moldovei, Palatul Culturii, am...
În emisiunea de astăzi revenim asupra unor subiecte pe care le-am mai prezentat și în alte ediții. Concret, vorbim despre istoricul...
Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare a început demersurile pentru punerea în aplicare a unei investiții de o importanță majoră...
Reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Vaslui avertizează populaţia cu privire la pericolul reprezentat de arderea...
Mai multe rachete israeliene au lovit astăzi cartierul Kafr Soussa din capitala siriană, Damasc, potrivit presei de stat siriene. În această...
ATENTIONARE DE FENOMENE METEOROLOGICE PERICULOASE COD GALBEN în județele Bacău și Neamț. Fenomene avertizate: local ceață care determină...
Prof. univ. dr. Tudorel TOADER, Rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), a primit marți, 20 februarie 2024, titlul de...
Persoanele cu venituri mici ar urma să primească, în continuare, sprijin din partea statului, pentru a-şi putea plăti facturile la căldură şi...
Vânzarea băuturilor energizante către minori va fi sancţionată, potrivit unui proiect de lege adoptat de Camera Deputaţilor în calitate de for...
Impactul războiului din Ucraina asupra României, programele de înzestrare a armatei române şi atacurile cibernetice recente vor fi printre...
Câinii ghizi au acces liber și gratuit în toate locurile publice și mijloacele de transport în comun, potrivit Legii 448/2006 privind protecția...
Duminică, 18 februarie 2024, începând cu ora 14, la Iași, în incinta Hotelului Moldova, reprezentanții Uniunii Ucrainenilor din România,...
Bolnavii de epilepsie îşi găsesc greu medicamentele necesare. Fondatorul şi coordonatorul reţelei de telemedicină în epilepsie din...
Conducerea Spitalului Municipal Roman a decis suspendarea vizitelor în secţiile Pediatrie şi Boli Infecţioase, din cauza numărului crescut de...
Vineri, 23 februarie 2024, la ora 18:00, la Sala Studio Teatrul Dramatic 'Fani Tardini' prezintă în spectacolul UN LOC BUN DE MUNCĂ, o monodramă...
Reading for Odesa: 24 / 02 / 24 Data de 24 februarie 2024 marchează trecerea a doi ani de la debutul invaziei rusești în Ucraina. În semn de...
Activitatea unui centru de permanenţă din judeţul Botoşani a fost suspendată din lipsă de medici. Este vorba despre centrul din localitatea...
ATENTIONARE DE FENOMENE METEOROLOGICE PERICULOASE COD GALBEN în zona joasă a județului Neamț. Fenomene avertizate: ploaie și burniță care...
Liderii Partidului Social Democrat şi Partidului Naţional Liberal urmează să se întâlnească din nou mâine, pentru a decide dacă alegerile...
Uniunea Europeană şi-a lansat propria misiune de protejare a traficului de mărfuri pe Marea Roşie, la care ar putea participa şi...
Premierul Marcel Ciolacu a discutat ieri cu sindicalişti de la serviciile de ambulanţă veniţi la Guvern să ceară salarii mai mari, acoperirea...
Aproximativ 3.300.000 de concedii medicale au fost acordate anul trecut în ţara noastră, mult sub totalul din 2022, când au fost peste 4...