Altele din Știri:
Şapte alpinişti au murit într-o avalanşă produsă marţi la prânz în masivul Ecrins din Alpii francezi, potrivit unui nou bilanţ anunţat de...
UPDATE ora 23:30 - Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că va respecta orice decizie pe care o vor lua judecătorii în dosarul în care este...
UPDATE 18:32 : Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Iași, Silvia Bolohan, șoferul autoturismului a încercat să evite un accident, însă a...
UPDATE ora 17:40 Ministerul Român al Afacerilor Externe consideră că ridicarea unui gard între două state membre ale Uniunii Europene nu e un...
Curtea de Apel Bacău a menţinut arestul preventiv în cazul fostului ministru de Interne, Gabriel Berca, şi al fostului deputat Mihai Banu,...
Prefectul Capitalei, Paul Nicolae Petrovan, a semnat astăzi ordinul prin care primarul general Sorin Oprescu a fost suspendat de drept din funcţie,...
Biroul permanent al Senatului a decis, astăzi, ca sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Corneliu Vadim Tudor să nu mai fie adus la Parlament, ci...
UPDATE, ora 14:00 - O femeie în vârstă de 63 de ani din judeţul Neamţ este audiată de procurori, fiind suspectată că şi-ar fi tranşat...
Drumurile naţionale aflate pe teritoriul municipiului Iaşi vor trece în administrarea Primăriei. Hotărârea a fost luată astăzi în şedinţa...
UPDATE ora 11:45 - Cel puţin 22 de migranţi, între care patru copii, şi-au pierdut viaţa marţi dimineaţă în largul coastei de sud-vest a...
Un bărbat din judeţul Vaslui, asistent maternal profesionist, este cercetat de poliţişti pentru violenţă în familie, după ce şi-a bătut...
Comisia Europeană 'va continua să convingă' toate ţările din UE să primească 120.000 de imigranţi suplimentari, a declarat...
Liderii principalilor două partide rivale din alegerile legislative ce vor avea loc la 20 septembrie în Grecia, preşedintele partidului de stânga...
Moţiunea simplă a PNL, intitulată 'Transporturile sub guvernarea PSD sau drumurile care nu duc nicăieri', va fi dezbătută şi supusă votului...
Comisia de Cod electoral urmează să se reunească marţi pentru a discuta despre legea votului prin corespondenţă. Potrivit preşedintelui...
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, participă marţi la conferinţa 'Taxe mici=afaceri prospere. Cum ajută relaxarea fiscală dezvoltarea...
Mexicul a condamnat luni atacul aerian al armatei egiptene în care au fost ucişi, din eroare, cel puţin doi turişti mexicani, şi a cerut o...
Curtea de Apel Bucureşti a respins luni contestaţia primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, şi a decis ca acesta să rămână în arest...
Corneliu Vadim Tudor a murit, în această seară, în jurul orei 18.40, la vârsta de 65 de ani. Liderul PRM Corneliu Vadim Tudor a fost...
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă la Cotroceni, că oferta ţării noastre pentru primirea...
Magistraţii de la Curtea de Apel Iaşi au menţinut măsura arestului preventiv pentru cei şapte tineri din comuna vasluiană Văleni, acuzaţi de...
250.000 lei vor fi alocaţi, prin rectificarea bugetară locală, pentru locurile de joacă din municipiul Bacău. Banii se vor duce spre...
Patru copii cu vârste cuprinse între unu şi zece ani şi mama lor au ajuns, luni, la Spitalul Municipal Rădăuţi, după ce locuinţa în care se...
Grav accident de circulaţie în urmă cu puţin timp la Valea Lupului. Un bărbat se grăbea să prindă autobuzul, iar în dreptul trecerii de...
Rusia se pregăteşte să trimită un nou convoi umanitar în estul separatist al Ucrainei, a anunţat luni Ministerul rus pentru Situaţii de...
La Bruxelles, are loc astăzi, prima întâlnire oficială a reprezentanţilor statelor membre pentru negocieri privind propunerea Comisiei Europene...
În judeţul Neamţ multe dintre şcoli îşi primesc elevii cu mobilă veche, podele rupte sau toalete insalubre. Unităţile de învăţământ...
O rezoluţie a fost adoptată în finalul manifestaţiei de amploare desfăşurată duminică la Chişinău, organizată de platforma civică...
Ministrul de Interne german , Thomas de Maiziere , a declarat astăzi că țara sa va reintroduce "provizoriu" controale la frontiere, pentru a...
Un accident rutier a avut loc astăzi în Păcurari, în dreptul intersecţiei de la Moara de Foc. Un Ford Focus şi o Toyota Avensis s-au ciocnit...
Peste trei milioane de elevi şi preşcolari încep, mâine, cursurile noului an şcolar. Elevii vor avea, la iarnă, o săptămână în plus de...
Vremea, fără ploaie si vânt, şi cu o temperatură bună, a ţinut cu cei peste 250 de participanţi la Campionatul Balcanic de canotaj pentru...
România va vota împotriva propunerii Comisiei Europene privind introducerea de cote obligatorii de refugiaţi pentru statele membre. Ministrul de...
Ne aflăm într-un moment dificil pentru întreaga Europă şi un adevărat moment de răscruce pentru Instituţiile Europene, care încearcă să...
Gimnastul Marian Drăgulescu a cucerit medalia de aur la sărituri şi pe cea de bronz la bară, la aproape trei ani de la retragerea din...
Palas Mall și ISU Iași te așteaptă la acest final de săptămână pentru a celebra Ziua Pompierilor din România. În intervalul 11-13...
Evreii din întreaga lume intră diseară în anul 5776! Evenimentul este marcat prin sărbătoarea numită Roş Haşana, care, în ebraică,...
Simone Tempestini a câştigat Raliul Iaşului 2015, după ce şi-a adjudecat toate probele întrecerii. El devine, totodată, noul Campion...
Doi poliţişti au fost răniţi, sâmbătă după-amiază, în urma exploziei unei butelii într-un apartament din municipiul Botoşani. Cei doi se...
Astăzi, la Baza nautică Dorobanţ de lângă Iași, au avut loc primele 11 probe ale Campionatul balcanic de canotaj pentru juniori. Vremea bună a...
Pe data de 12 septembrie 2015, în intervalul orar 17.00 – 21.00, în Parcul Copou va avea loc Festivalul Luminii, Ediția a V-a, organizat de...
80% din clădirile în care funcţionează şcolile şi grădiniţele din ţară au primit autorizaţie de funcţionare pentru anul şcolar care...
Solist vocal, chitarist și compozitor american de muzică country, considerat a fi unul dintre cei mai influenți muzicieni americani ai secolului...
Un accident grav rutier, din care au rezultate şapte victime, s-a produs în această seară în dreptul localităţii Izvoarele, lângă Turnul de...
Cel puţin 107 persoane au murit după prăbuşirea unei macarale la principala moschee din oraşul saudit Mecca. Alţi aproximativ 238 de oameni au...
UPDATE, ora 19:25 - CentrulINFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, începând cu ora 18:55, în județul Vaslui,...
UPDATE ora 20:41 CentrulINFOTRAFIC din InspectoratulGeneral al Poliţiei Române informează că, la această oră, în județul Suceava, circulația...
Clădirea Centrului Economic Bucovina de la Salcea ar putea deveni terminal internaţional de plecări al Aeroportului Suceava. Anunţul a fost...