Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, se va afla la 7 iulie la Suceava, pentru a primi titlul de ''Doctor Honoris Causa'' al...
Persoanele care suferă de tulburări de ritm cardiac ar putea să scape de medicaţie timp de 30 sau 40 de ani, în urma unui tratament cu cel mai...
4 chirurgi şi o echipa întreagă formată din 25 de voluntari medicali vor efectua controale medicale şi intervenţii chirurgicale gratuite, în...
Câteva mii de credincioşi au asistat, astăzi, la Mănăstirea Putna, la Sfânta Liturghie prilejuită de praznicul Sfântului Voievod Ştefan cel...
Un grup de elevi de la Liceul Miron Costin din Iaşi implementează un proiect prin care atrag atenţia asupra faptului că pungile din plastic sunt...
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Galaţi şi poliţiştii de combatere a...
Un feribot ce transporta 173 de persoane a naufragiat astăzi, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, în zona centrală a apelor teritoriale ale...
Redeschiderea celor 20 de izvoare minerale din staţiunea balneară Slănic Moldova, este condiţionată de proprietarul terenului pe care se află...
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Dan Motreanu, va fi pus sub urmărire penală de procurorii DNA, au declarat pentru AGERPRES surse...
Zeci de percheziţii au loc, în această dimineaţă, în Bucureşti şi 15 judeţe, între care Neamț și Bacău la sediile mai multor societăţi...
Horoscop 2 iulie 2015 Horoscop 2 iulie 2015 BERBEC Va uimiţi partenerii printr-un discurs foarte onest, prin care aveţi grijă să...
Carmen Dorobăț a fost demisă din funcția de manager a Spitalului de Boli Infecţioase din Iași, potrivit unei decizii luate de magistrații de...
Compartimentul de Primiri Urgenţe a Spitalului Municipal Huşi, care deserveşte peste 70.000 de persoane din judeţele Vaslui şi Iaşi, a fost...
Având în vedere necesitatea de a răspunde sistematic şi continuu provocărilor şi oportunităţilor create de revoluţia digitală şi progresul...
O fetiţă de 12 ani a murit după ce a fost călcată de o căruţă încărcată cu lemne. Tragicul eveniment s-a produs astăzi după amiază,...
Direcția Națională Anticorupție nu a mai depus contestaţie în cazul primarului de Iași, Gheorghe Nichita. Avocatul acestuia, Sandra...
Miniştrii de finanţe din statele zonei euro au hotărât în această seară, în cadrul unei teleconferinţe, să continue negocierile cu guvernul...
Serviciul de apă si canalizare din municipiul Pașcani va aparține de societatea Apa Vital din Iași, au hotărît consilierii locali. Dacă acest...
Specialiștii Direcției pentru Protecția Copilului Iași s-au confruntat cu o serie de cazuri mai puțin obișnuite: părinți care nu mai reușeau...
Ministerul Sănătăţii are în vedere construirea unui nou bloc operator la Spitalul de Recuperare din Iași. Ministrul de resort, Nicolae...
Ștrandul de la Vaslui, închis vara trecută după ce un băiat de 14 ani și-a pierdut viața în condiții neclare, nu se mai deschide anul...
Grupul rus Gazprom a oprit astăzi livrările de gaze către Ucraina. Măsura a fost luată după ce ieri Kievul a anunţat suspendarea tuturor...
O fetiţă de patru luni din localitatea Urdeşti, comuna Dodeşti, a murit sufocată, în timp ce mama sa era în curte pentru nişte treburi...
De astăzi și până la începutul lunii septembrie, la Vama Sculeni, din județul Iași va fi folosită tehnologie de ultimă generație pentru...
Ministerul Sănătăţii alocă 1,6 milioane de euro Spitalului “Sfânta Maria” din Iași pentru achiziția de aparatură medicală. Anunţul a...
De astăzi, în România scade prețul la medicamente, deoarece Taxa pe Valoare Adăugată se diminuează la aceste produse. Prezent la Iaşi,...
Premierul elen, Alexis Tsipras, va accepta toate condiţiile impuse de creditorii internaţionali, aşa cum au fost ele stabilite la sfârşitul...
În prezența Ministrului Sănătății Nicolae Bănicioiu, astăzi, la Iași a fost inaugurată Unitatea de Primire Urgențe din cadrul spitalului...
De astăzi și până la începutul lunii septembrie, la Vama Sculeni, din județul Iași va fi folosită tehnologia de ultimă generație pentru...
Horoscop 1 iulie 2015 Horoscop 1 iulie 2015 BERBEC Contrar aparenţelor, sunteţi un conservator convins. Diminata, de exemplu, veţi refuză...
UPDATE - ora 11:00 - Manageri importanţi din industria media, jurnalişti, producători şi prezentatori ai platformelor radio digitale de pe 4...
Bacalaureatul continuă, astăzi, cu proba obligatorie a profilului. Absolvenții de liceu au putut opta pentru a susține examenul la matematică...
Un cutremur cu magnitudinea de 3,2 grade pe scara Richter s-a produs miercuri dimineaţa, la ora locală 7,34, în zona seismică Vrancea, judeţul...
Grecia a intrat, ieri, în incapacitate de plată faţă de Fondul Monetar Internaţional (FMI) după ce nu a onorat rambursarea unei scadenţe de...
Serviciul Regional de Prognoză a Vremii din Bacău a emis o informare meteorologică de instabilitate atmosferică accentuată valabilă pentru...
„A summer evening on Les Champs Elyses A secret rendezvous they planned for days A sea of faces in a crowded cafe A sound of laughter as the...
Jucătoarea Simona Halep, locul 3 WTA, semifinalista ediţiei precedente, a fost învinsă, astăzi, cu scorul de 5-7, 6-4, 6-3, de sportiva slovacă...
Accident pe Calea Chișinăului din municipiul Iași. O mașină s-a răsturnat în fața sediului Tehnoton. Șoferul unui autoturism Dacia Solenza...
Serviciul Regional de Prognoză a Vremii din Bacău a emis o atenţionare Cod Galben de fenomene meteo periculoase imediate, valabilă pentru...
O alertă de caniculă a fost emisă, astăzi, la Geneva, unde temperatura depăşea 32 de grade la jumătatea zilei şi urmează să crească până...
Procentul de promovabilitate la Evaluarea Naţională a înregistrat 'o creştere foarte uşoară', după rezolvarea contestaţiilor, şi anume de la...
Primarul oraşului Slănic-Moldova, Andrei Șerban, a solicitat o ordonanţă președinţială care să permită accesul în clădirea în care se...
În ședința de astăzi, consilierii locali de Iași au aprobat prelungirea contractului de concesionare pentru RATP, cu încă 5 ani, în vederea...
Mihai Răzvan Ungureanu a fost votat de plenul reunit al Parlamentului în funcţia de şef al Serviciului de Informaţii Externe. Chiar dacă...
Preşedintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, a cerut astăzi organizarea unei teleconferinţe a miniştrilor de Finanţe din zona euro,...
Agenția Nationalã de Integritate este pe cale sã stabileascã o premierã în județul Vaslui: primul primar destituit pentru conflict de...
Judeţul Iaşi se află pe locul al II-ea în ţară în ceea ce priveşte numărul copiilor cu părinţi aflaţi în închisoare. De astăzi, la...
De astăzi, Florin Cântic este director artistic al Programului 2021- Iași, Capitală Culturală Europeană. Decizia a fost luată în sedința...