Ascultă Radio România Iași Live

UNICEF atrage atenţia asupra importanţei abilităţilor non-cognitive la adolescenţi, pentru obţinerea succesului în viaţă

Publicat de Andreea Drilea, 2 martie 2016, 14:10

Importanţa abilităţilor non-cognitive pentru adolescenţi, având în vedere maniera în care aptitudinile socio-emoţionale influenţează succesul în viaţă, atât personal, cât şi profesional, a fost reliefată, miercuri, cu ocazia unei mese rotunde organizate de UNICEF.

‘Cei care nu au deprins aceste abilităţi în copilărie le pot învăţa în adolescenţă. Adolescenţa este prezentată mereu ca fiind o perioadă problematică. Însă adolescenţa este o oportunitate excelentă pentru a deprinde ceea ce nu ai învăţat când ai fost copil. Tot acum poate fi dezvoltat şi potenţialul fiecăruia, astfel încât să devină membru activ al societăţii’, a declarat Sandie Blanchet, reprezentant UNICEF în România.

Ea şi-a exprimat speranţa că, în urma unor astfel de dezbateri, adolescenţii nu vor mai fi priviţi ca tineri dificili şi problematici, ci copii mai mari, care încearcă să îşi găsească drumul în viaţă şi care au nevoie de susţinerea adulţilor, fie că e vorba de părinţi, cadre didactice sau alte persoane din anturaj, care pot reprezenta un exemplu pozitiv.

Pentru a-şi argumenta punctul de vedere, Sandie Blanchet a prezentat cazurile a doi tineri, al căror drum în viaţă nu a fost influenţat de bunăstarea materială, ci de optimism, perseverenţă, capacitatea de a trece peste situaţii dificile şi respectul de sine.

Astfel, o tânără, provenită dintr-o familie cu resurse materiale modeste, a cărei mamă a decedat şi care a ajuns să fie încadrată într-un sistem instituţional pentru o perioadă de doi ani, a reuşit în viaţă, atât din punct de vedere profesional, cât şi personal, deoarece în copilărie părinţii au învăţat-o valoarea muncii şi a încrederii, au crescut-o într-un mediu plin de afectivitate. Pe de altă parte, un tânăr provenit dintr-o familie bogată, dar care nu i-a acordat timp şi atenţie a început să consume alcool la vârsta de 12 ani, iar ulterior s-a confruntat cu probleme materiale, generate inclusiv de consumul de droguri. De fiecare dată când acest tânăr se implica într-o activitate şi dădea de dificultăţi renunţa, fiind încurajat în acest sens şi de atitudinea părinţilor, a explicat reprezentantul UNICEF.

‘Studiile arată că aceste competenţe non-cognitive sunt cele care ne asigură succesul. Şi când spun succes mă refer nu doar la succesul în carieră, ci şi starea de bine. Cu toţii trăim experienţe pe care uneori nu ni le-am dori, sunt experienţe impredictibile, unele negative. Toţi trecem prin ele, dar nu toţi răspundem la fel din punct de vedere emoţional, comportamental. Aceste competenţe non-cognitive sunt foarte importante, mai ales în perioada adolescenţei, pentru că îi ajută pe adolescenţi să se adapteze lumii în care trăim’, a declarat Daniela Dumulescu, de la Facultatea de Psihologie a Universităţii Babeş-Bolyai.

În acest sens, ea a atras atenţia asupra faptului că sunt mulţi copii care, deşi sunt olimpici sau şefi de promoţie la şcoală, nu au succes la locul de muncă sau chiar în facultate, iar studiile arată că în acest caz diferenţa o fac abilităţile emoţionale, de relaţionare cu ceilalţi.

Daniela Dumulescu a menţionat câteva competenţe non-cognitive esenţiale pentru succes: empatia, competenţele reziliente, conştientizarea emoţiilor, gestionarea eficientă a propriilor emoţii, competenţele de relaţionare şi comunicare, atitudinea proactivă şi civică, încrederea în abilităţile proprii, adaptabilitatea, competenţele de rezolvare a problemelor.

Eduard Petrescu, coordonator de programe la UNICEF, a atras atenţia asupra faptului că România se află în cursul unui proces de reformă, în condiţiile în care un număr foarte mare de tineri nu se adaptează condiţiilor actuale.

‘Avem un şomaj foarte ridicat în rândul tinerilor, avem o căutare foarte lungă şi foarte complicată a drumului de carieră în rândul tinerilor. Avem foarte multe elemente care ne arată că zona de competenţe cu care tinerii părăsesc şcoala nu corespunde întotdeauna şi întru totul cerinţelor din piaţă, din viaţă, din orice fel de situaţie’, a spus el.

Simona David Crisbăşanu, care a prezentat rezultatele studiului ‘Dezvoltarea aptitudinilor non-cognitive la adolescenţii din România’, a atras atenţia asupra faptului că voluntariatul este o modalitate de dezvoltare a abilităţilor socio-emoţionale.

Liliana Preoteasa, director în Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, a apreciat că momentul actual este unul favorabil promovării competenţelor socio-emoţionale.

‘Pe de o parte, se schimbă curriculumul. Pe de altă parte, este acest proiect (Romania Secondary Education Project – ROSE, privind învăţământul secundar din România, n.r.) (…). Şcolile trebuie să acţioneze în a oferi copiilor ceea ce au nevoie. Au nevoie de mai multă pregătire la nişte discipline? Şcoala poate să o facă. Dar e o componentă extrem de puternică de dezvoltare personală, dezvoltare a abilităţilor socio-emoţionale – menţionată explicit în viitoarele noastre ghiduri – de coaching, de consiliere şi orientare profesională – adică ceea ce lipseşte, din punctul meu de vedere, sistemului de învăţământ românesc’, a mai spus ea.

(Agerpres/FOTO arhivă decluj.ro)

Etichete:
Guvernul intenţionează să suspende unele proiecte care trebuiau făcute cu bani din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă
Naţional vineri, 15 august 2025, 10:41

Guvernul intenţionează să suspende unele proiecte care trebuiau făcute cu bani din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă

Este supărare mare în rândul primarilor după ce au aflat că guvernul intenţionează să suspende şi unele proiecte care trebuiau făcute cu...

Guvernul intenţionează să suspende unele proiecte care trebuiau făcute cu bani din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă
MIPE: Sumele de 500 de lei virate pe cardurile educaţionale pot fi utilizate până la 31 august 2025
Naţional vineri, 15 august 2025, 10:29

MIPE: Sumele de 500 de lei virate pe cardurile educaţionale pot fi utilizate până la 31 august 2025

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), împreună cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, reamintesc părinţilor că sumele de...

MIPE: Sumele de 500 de lei virate pe cardurile educaţionale pot fi utilizate până la 31 august 2025
Noi măsuri fiscale propuse de guvernul Bolojan
Naţional vineri, 15 august 2025, 10:11

Noi măsuri fiscale propuse de guvernul Bolojan

Ministerul Finanțelor a publicat noi propuneri de taxe și impozite ce ar urma să fie incluse în pachetul 2 cu măsuri de reducere a deficitului....

Noi măsuri fiscale propuse de guvernul Bolojan
Creștinii cinstesc Adormirea Maicii Domnului
Naţional vineri, 15 august 2025, 09:54

Creștinii cinstesc Adormirea Maicii Domnului

Creștinii cinstesc astăzi Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Mărie Mare, moment care amintește de plecarea Sfintei Fecioare Maria din lumea...

Creștinii cinstesc Adormirea Maicii Domnului
Naţional vineri, 15 august 2025, 08:22

Ziua Marinei Române, sărbătorită în şase oraşe; premierul merge la Constanţa

Forţele Navale Române marchează cea de-a 123-a ediţie a Zilei Marinei Române printr-o serie de evenimente, organizate în Constanţa, Mangalia,...

Ziua Marinei Române, sărbătorită în şase oraşe; premierul merge la Constanţa
Naţional vineri, 15 august 2025, 07:23

Pensiile magistraţilor/Proiect în dezbatere: Creşterea vârstei de pensionare şi limitarea cuantumului net al pensiei de serviciu la 70%

Instituirea unei condiţii de vechime minime în muncă de cel puţin 35 de ani şi limitarea cuantumului pensiei de serviciu la 70% din venitul net...

Pensiile magistraţilor/Proiect în dezbatere: Creşterea vârstei de pensionare şi limitarea cuantumului net al pensiei de serviciu la 70%
Naţional joi, 14 august 2025, 16:49

Criterii pentru despăgubirea sinistraţilor. Sume mai mici pentru cei fără asigurare şi autorizaţie de construire

Şeful DSU, Raed Arafat, a anunţat joi criteriile pentru calcularea despăgubirilor pe care le vor primi din partea Guvernului persoanele afectate...

Criterii pentru despăgubirea sinistraţilor. Sume mai mici pentru cei fără asigurare şi autorizaţie de construire
Naţional joi, 14 august 2025, 16:45

Ministrul dezvoltării a dat asigurări că nu se opreşte finanţarea investiţiilor în curs de derulare

Ministrul dezvoltării a dat asigurări că nu se opreşte finanţarea investiţiilor în curs de derulare – adică antreprenorul este pe...

Ministrul dezvoltării a dat asigurări că nu se opreşte finanţarea investiţiilor în curs de derulare