Ascultă Radio România Iași Live

ANM: Vreme caldă şi în general ploioasă, în intervalul 8 – 21 februarie

Publicat de Andreea Drilea, 8 februarie 2016, 14:54 / actualizat: 8 februarie 2016, 17:02

Vremea va fi, în general, ploioasă, dar cu temperaturi medii ce vor atinge valori de 13-14 grade Celsius la nivelul întregii ţări, în timp ce în zonele montane se vor semnala şi ninsori, relevă prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie /ANM/, valabilă pentru intervalul 8 – 21 februarie, publicată luni.

În Banat, pe parcursul celor două săptămâni de prognoză, regimul termic va fi caracterizat de valori în general peste cele climatologic specifice lunii februarie, astfel că, în medie, temperaturile maxime vor fi de 9-14 grade, iar cele minime de la 2 la 5 grade Celsius. Valori uşor mai coborâte se vor înregistra în perioada 11-12 februarie şi posibil în ultima zi a intervalului de referinţă, când media regională a temperaturilor diurne va fi între 6 şi 9 grade, iar noaptea acestea vor deveni negative. Probabilitatea pentru precipitaţii se va menţine relativ ridicată în mare parte a intervalului, iar în data de 10 februarie, apoi şi în perioada 15-16 februarie, acestea se vor semnala pe spaţii extinse şi vor fi, în general, moderate cantitativ. Pe fondul regimul termic ridicat, vor predomina ploile, dar trecător, în special în noaptea de 10/11 februarie, pot apărea şi precipitaţii mixte.

În Crişana, în cea mai mare parte a intervalului de referinţă, regimul termic va fi caracterizat de valori mai ridicate decât cele climatologic specifice lunii februarie, astfel că, în medie, temperaturile maxime vor fi de 9 – 13 grade, iar cele minime între 1 grad şi 5 grade Celsius. Valori uşor mai scăzute se vor înregistra în perioada 11-12 februarie şi posibil în ultimele zile ale intervalului când media regională a temperaturilor diurne va fi de 5 – 8 grade, iar noaptea acestea vor deveni negative. Probabilitatea pentru precipitaţii se va menţine relativ ridicată în mare parte a intervalului, iar în data de 10 februarie, apoi şi în perioada 15-16 februarie acestea se vor semnala pe spaţii extinse şi vor fi în general moderate cantitativ. Pe fondul regimul termic ridicat, vor predomina ploile, dar temporar, în special în noaptea de 10/11 februarie şi în prima parte a zilei de 11 februarie, vor apărea şi precipitaţii mixte.

În Transilvania, pe parcursul celor două săptămâni de prognoză, regimul termic, cu precădere cel diurn, va fi caracterizat de valori în general peste cele climatologic specifice lunii februarie, urmând a se înregistra, în medie, temperaturi maxime de 6 – 10 grade. În privinţa valorilor minime, acestea vor oscila în jurul pragului de îngheţ în cele mai multe dintre nopţi, iar temperaturi sub -5 grade vor fi posibile, în zonele depresionare, la începutul intervalului. În perioada 10 – 11 februarie, dar şi în jurul datei de 16 februarie, precipitaţiile se vor semnala pe areale extinse şi vor fi în general moderate cantitativ, însă probabilitatea pentru precipitaţii locale, slabe se va menţine relativ ridicată şi în restul zilelor. În noaptea de 10 spre 11 şi pe parcursul zilei de 11 februarie vor fi şi lapoviţe sau ninsori, iar în rest vor predomina ploile.

În Maramureş, pe parcursul celor două săptămâni de prognoză, regimul termic va fi caracterizat de valori în general peste cele climatologic specifice lunii februarie, astfel că, în medie, temperaturile maxime vor fi de 7 – 11 grade, iar cele minime de la zero la 4 grade. Valori uşor mai coborâte se vor înregistra în perioada 11-12 februarie şi posibil şi în ultima zi a intervalului de referinţă, când media regională a temperaturilor diurne va fi de 4 – 6 grade, iar noaptea acestea vor deveni negative. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor se va menţine relativ ridicată în mare parte a intervalului, iar în data de 10 februarie, apoi şi în perioada 15-16 februarie, acestea se vor semnala pe spaţii extinse şi vor fi în general moderate cantitativ. În noaptea de 10 spre 11 februarie şi pe parcursul zilei de 11 februarie vor fi mai ales lapoviţe şi ninsori, iar în restul timpului vor predomina ploile.

În Moldova, în cea mai mare parte a intervalului de referinţă, regimul termic va fi caracterizat de valori mai ridicate decât cele climatologic specifice lunii februarie, astfel că se vor înregistra, în medie regională, temperaturi maxime de 5 – 10 grade şi minime de la 0 la 4 grade. Valori nocturne mai coborâte, în medie sub pragul de îngheţ, sunt de aşteptat la începutul intervalului, dar şi în perioada 12 – 13 februarie. În jurul datei de 11 februarie precipitaţiile, mixte, vor fi pe areale extinse şi în cantităţi moderate. Ulterior, se menţine relativ ridicată probabilitatea pentru precipitaţii (predominant ploi) în general slabe, cu caracter local şi temporar.

La nivelul Dobrogei, pe tot parcursul celor două săptămâni de prognoză, valorile termice se vor situa peste cele climatologic specifice lunii februarie. Astfel, se vor înregistra temperaturi la amiază între 6 şi 11 grade, iar noaptea între 2 şi 6 grade, medie regională. Valori minime uşor negative sunt de aşteptat la nivel local în primele nopţi. În perioada 10-11 februarie, se vor semnala pe arii extinse ploi ce local vor fi mai însemnate cantitativ. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată şi în intervalul 13-16 februarie şi. posibil. în ultima zi.

În Muntenia, vremea mai caldă decât ar fi normal pentru luna februarie va caracteriza toată perioada celor două săptămâni, astfel că sunt estimate, mediat pe regiune, temperaturi maxime de 8 – 13 grade şi minime, în general, pozitive, de până la 5 grade. Valori nocturne uşor sub pragul de îngheţ se vor înregistra în primele nopţi, apoi vor fi posibile doar izolat. Ploi frecvente şi în general moderate cantitativ se vor semnala în noaptea de 10 spre 11 februarie. După această perioadă, probabilitatea pentru ploi locale va fi mai ridicată în perioada 13-16 februarie.

În Oltenia, vremea se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit în luna februarie, pe tot parcursul celor două săptămâni, fiind estimate temperaturi maxime de 7 – 12 grade, medie regională. Minimele nocturne vor fi preponderent pozitive, între un grad şi 4 grade, valori uşor sub pragul de îngheţ urmând a se înregistra în primele nopţi. În jurul datei de 10 februarie, va ploua pe spaţii extinse şi în cantităţi în general moderate. Probabilitatea pentru ploi locale, cu caracter temporar, va fi mai ridicată şi în perioada 13 – 17 februarie.

La munte, regimul termic al următoarelor două săptămâni va fi caracterizat de valori în general uşor mai ridicate decât cele obişnuite în luna februarie, cu maxime ce se vor încadra între 2 şi 6 grade şi minime de la -5 la -1 grad Celsius. Temperaturi mai scăzute se vor înregistra în perioada 11-12 februarie, când valorile diurne vor fi în general negative, iar cele nocturne vor coborî până la o medie de -8 grade. Precipitaţiile, la început mixte, apoi doar sub formă de ninsoare vor fi mai consistente în zilele de 10 şi 11 februarie, determinând depunerea unui strat nou de zăpadă. În restul intervalului se menţin condiţiile pentru precipitaţii cu caracter local şi temporar, iar ninsori se vor semnala doar la altitudini mari.

Estimările meteo sunt realizate de ANM, pe baza produselor numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

(Agerpres/FOTO arhivă epochtimes-romania.com)

Etichete:
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici îi sărbătoresc pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril
Naţional sâmbătă, 8 noiembrie 2025, 08:25

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici îi sărbătoresc pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici îi sărbătoresc astăzi pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril şi pe toţi îngerii. În această zi,...

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici îi sărbătoresc pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril
În România vor rămâne staţionate trupe americane
Naţional sâmbătă, 8 noiembrie 2025, 07:36

În România vor rămâne staţionate trupe americane

În România vor rămâne staţionate trupe americane, dar vor fi modificări în ceea ce priveşte modul de rotaţie al militarilor, a spus aseară...

În România vor rămâne staţionate trupe americane
Daniel David: Evaluarea Naţională de la finalul clasei a VIII-a trebuie schimbată
Naţional vineri, 7 noiembrie 2025, 11:18

Daniel David: Evaluarea Naţională de la finalul clasei a VIII-a trebuie schimbată

Evaluarea Naţională de la finalul clasei a VIII-a trebuie schimbată, dar acest lucru nu trebuie făcut de la un an la altul, a afirmat ministrul...

Daniel David: Evaluarea Naţională de la finalul clasei a VIII-a trebuie schimbată
Percheziții la Combinatul Siderurgic Liberty Galaţi
Naţional vineri, 7 noiembrie 2025, 11:12

Percheziții la Combinatul Siderurgic Liberty Galaţi

Ministerul Public informează într-un comunicat că procurorii Parchetului General şi ofiţeri de Poliţie Judiciară efectuează şapte...

Percheziții la Combinatul Siderurgic Liberty Galaţi
Naţional vineri, 7 noiembrie 2025, 06:36

Corul Madrigal în Turneul extraordinar de Crăciun 2025

În perioada 3 – 21 decembrie 2025, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” va susține Turneul extraordinar...

Corul Madrigal în Turneul extraordinar de Crăciun 2025
Naţional joi, 6 noiembrie 2025, 13:30

Secretarul general al NATO și președintele României participă la Forumul NATO pentru Industria de Apărare

Secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Mark Rutte, și președintele Nicușor Dan participă, joi dimineață, la Forumul NATO pentru...

Secretarul general al NATO și președintele României participă la Forumul NATO pentru Industria de Apărare
Naţional joi, 6 noiembrie 2025, 07:49

Nicuşor Dan: Capacități militare suplimentare vor fi aduse pe întreg Flancul Estic

Revigorarea industriei de apărare, colaborarea pentru asigurarea securităţii în spaţiul euroatlantic, necesitatea majorării cheltuielilor de...

Nicuşor Dan: Capacități militare suplimentare vor fi aduse pe întreg Flancul Estic
Naţional joi, 6 noiembrie 2025, 06:49

Percheziţii la Ministerul Sănătăţii într-un dosar privind diplome medicale false obţinute în Republica Moldova

12 medici care susţin că şi-ar fi făcut specializările în Republica Moldova sunt cercetaţi în România pentru că ar fi folosit diplome false...

Percheziţii la Ministerul Sănătăţii într-un dosar privind diplome medicale false obţinute în Republica Moldova