Ascultă Radio România Iași Live

Deţinuţii au scris 157 de cărţi din 2014 până în prezent în vederea reducerii pedepsei

Publicat de Andreea Drilea, 3 august 2015, 17:26

Persoanele aflate în detenţie au scris 157 de cărţi de la începutul anului 2014 şi până în iunie 2015, în vederea reducerii pedepsei şi eliberării condiţionate, potrivit unor informaţii transmise de Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) la solicitarea AGERPRES.

Numărul cărţilor scrise în penitenciare a crescut faţă de anii anteriori, conform statisticilor ANP, care arată că în anii 2012 şi 2013 au fost redactate 97 de lucrări de către persoane private de libertate.

Conform Legii privind executarea pedepselor, art. 96, lit.f, ‘în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate, se consideră 30 de zile executate pentru fiecare lucrare ştiinţifică publicată sau invenţie şi inovaţie brevetate’.

Recent, după ce în presă s-a semnalat că anumite lucrări scrise în penitenciar ar fi plagiate, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, anunţa că există mai multe propuneri de modificare a Legii privind executarea pedepselor. Scopul acestor schimbări legislative este, adăuga el, de a aduce clarificări referitoare la ce înseamnă caracterul ştiinţific al unor astfel de cărţi.

‘Caracterul ştiinţific nu este uşor de stabilit. Există o dispută inclusiv în mediul universitar pe ce înseamnă ştiinţific în această materie. Există în analiză mai multe propuneri în momentul de faţă atât la Ministerul Justiţiei, la ANP, cât şi la Consiliul Superior al Magistraturii. (…) Cadrul legal în vigoare este din 2006 şi în mod cert este nevoie de aducerea lui în actualitate’, arăta Cazanciuc.

Unele acuzaţii făceau referire la omul de afaceri Gheorghe Copos, condamnat în dosarul ‘Transferuri în fotbal’, între timp eliberat condiţionat.

În timpul detenţiei, Copos a publicat patru cărţi la Editura Niculescu – ‘Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI’, ‘Tăşnadul medieval’, ‘Franciza vs management în industria hotelieră’ şi ‘Turismul, vector de interculturalitate’ – şi o carte la Editura Meteor Press – ‘Turismul european durabil şi provocările lui’.

Au mai scris sau scriu lucrări în penitenciar Mihai Stoica, Gheorghe Popescu, Sorin Ovidiu Vîntu, Miron Mitrea (aflaţi încă în detenţie), precum şi Adrian Năstase şi George Becali, eliberaţi condiţionat.

De asemenea, DNA a anunţat că a transmis o notă Consiliului Superior al Magistraturii şi Ministerului Justiţiei în care cerea acestor instituţii să aprecieze asupra oportunităţii iniţierii unor modificări legislative în materie.

DNA îşi motiva demersul de modificare a legii prin faptul că pentru realizarea unor astfel de lucrări este nevoie de consultarea unor materiale de referinţă – enciclopedii, lexicoane, glosare, vocabulare, dicţionare – ‘care nu pot fi în mod rezonabil accesate în penitenciar’. În nota adresată CSM se făcea trimitere la situaţia din alte ţări europene, unde o astfel de reducere a pedepsei datorată scrierii de lucrări ştiinţifice nu este reglementată.

Şi Comisia de etică a Universităţii din Bucureşti a reacţionat în această privinţă. Reprezentanţii forului au susţinut că au constatat, în urma informaţiilor primite de la Administraţia Penitenciarelor, existenţa unei ‘imperfecţiuni majore’ a cadrului legislativ privind reducerea pedepsei deţinuţilor care realizează şi publică lucrări ştiinţifice în regim de detenţie.

(Agerpres/FOTO arhivă pressalert.ro)

Etichete:
Elevii intră în vacanţă vineri, după finalizarea cursurilor
Naţional joi, 22 octombrie 2026, 12:14

Elevii intră în vacanţă vineri, după finalizarea cursurilor

Elevii vor intra în vacanţă vineri, după finalizarea cursurilor, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii intră în vacanţă vineri, după finalizarea cursurilor
Argeş: Elev rănit de un coleg cu o armă albă, la un liceu din Piteşti
Naţional joi, 22 octombrie 2026, 10:47

Argeş: Elev rănit de un coleg cu o armă albă, la un liceu din Piteşti

Un elev a fost rănit de un coleg cu o armă albă, joi dimineaţă, la un liceu din municipiul Piteşti, informează Inspectoratul de Poliţie...

Argeş: Elev rănit de un coleg cu o armă albă, la un liceu din Piteşti
Noii miniştri ai guvernului condus de Luca Niculescu şi-au preluat oficial mandatele de la predecesorii lor
Naţional joi, 22 octombrie 2026, 07:34

Noii miniştri ai guvernului condus de Luca Niculescu şi-au preluat oficial mandatele de la predecesorii lor

Noii miniştri ai guvernului condus de Luca Niculescu şi-au preluat ieri oficial mandatele de la predecesorii lor. Schimbările de ştafetă la...

Noii miniştri ai guvernului condus de Luca Niculescu şi-au preluat oficial mandatele de la predecesorii lor
Lista medicamentelor compensate, actualizată până la finalul anului
Naţional joi, 22 octombrie 2026, 07:27

Lista medicamentelor compensate, actualizată până la finalul anului

Lista medicamentelor compensate și gratuite va fi actualizată până la sfârșitul anului, a anunțat ministrul sănătății, Alexandru Rogobete....

Lista medicamentelor compensate, actualizată până la finalul anului
Naţional joi, 22 octombrie 2026, 05:21

CSAT – în şedinţă; pe agendă – implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte joi în şedinţă, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şedinţa...

CSAT – în şedinţă; pe agendă – implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră
Naţional miercuri, 21 octombrie 2026, 15:51

Cristina Trăilă, secretarul general adjunct al Guvernului, trimisă în judecată de DNA

Comunicat de presă: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție. În cauza...

Cristina Trăilă, secretarul general adjunct al Guvernului, trimisă în judecată de DNA
Naţional miercuri, 21 octombrie 2026, 12:54

Buzău: O dronă prăbuşită a fost găsită în comuna Robeasca; specialiştii fac verificări

O dronă prăbuşită a fost găsită, miercuri, într-o localitate din judeţul Buzău, la faţa locului deplasându-se specialiştii Ministerului...

Buzău: O dronă prăbuşită a fost găsită în comuna Robeasca; specialiştii fac verificări
Naţional miercuri, 21 octombrie 2026, 11:40

Ioana Ciocan a preluat mandatul de ministru al Culturii, în prezenţa premierului Luca Niculescu

UPDATE ora 12:10 – Ioana-Ruxandra-Victoria Ciocan (independent) a preluat, miercuri, mandatul de ministru al Culturii, în prezenţa...

Ioana Ciocan a preluat mandatul de ministru al Culturii, în prezenţa premierului Luca Niculescu