Ascultă Radio România Iași Live

(NEWS ALERT) Liviu Dragnea A DEMISIONAT din funcţiile de ministru şi de preşedinte executiv PSD

Publicat de , 15 mai 2015, 12:53

UPDATE, ora 12:30 –  Liviu Dragnea a demisionat din funcţia de ministru al Administraţiei Publice şi Dezvoltării Regionale şi a adăugat că luni îşi va depune demisia şi din funcţia de preşedinte executiv al PSD.

‘Aşa cum am mai spus în permanenţă, mă consider nevinovat. Cu toate astea, am luat act de decizia instanţei de astăzi şi i-am prezentat prim-ministrului demisia din funcţia de ministru al Dezvoltării. De asemenea, l-am informat că luni va fi pe masa Biroului Permanent Naţional mandatul meu de preşedinte executiv. Recunosc că nu înţeleg care a fost sau care va fi motivarea deciziei de astăzi, este o decizie pe care o respect, e o decizie a instanţei. În schimb, rămân valabile întrebările pe care mi le-am pus: cum se mai poate face campanie în România, în condiţiile în care prezenţa la vot poate fi considerată folos necuvenit’, a spus Dragnea la sediul central al PSD.

În opinia acestuia, ‘există un precedent periculos’ pentru oricine doreşte să facă acum campanie electorală la orice nivel, precedent care ‘poate afecta democraţia şi libertatea partidelor politice de a îndemna oamenii să vină la vot.

‘Şi poate apărea în mentalul colectiv că prezenţa la vot poate fi ceva greşit sau condamnabil’, a afirmat Dragnea.

UPDATE ora 9:00 – Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-au condamnat pe ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea, în dosarul ‘Referendumul’ la un an de închisoare cu suspendare şi cu un termen de încercare de trei ani, decizia nefiind definitivă.

În februarie 2014, doi dintre inculpaţi, Marius şi Simona Preduţ, şi-au recunoscut vinovăţia, ei fiind condamnaţi la câte un an şi patru luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei.

În cadrul procesului au fost audiate sute de persoane în calitate de martori, printre care s-a aflat şi premierul Victor Ponta.

Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de procurorii DNA pe 7 octombrie 2013, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Potrivit DNA, în calitate de secretar general al PSD, Liviu Dragnea, cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte formaţiunea reprezentată de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale.

În acest sens, potrivit procurorilor, Liviu Dragnea a coordonat un mecanism complex, în care a implicat mai multe persoane asupra cărora avea influenţă în virtutea funcţiei pe care o deţinea, având ca scop fraudarea rezultatelor privind participarea la vot.

‘Ca un prim pas, Liviu Dragnea, în calitate de secretar general al partidului pe care îl reprezenta, dar şi de coordonator al campaniei electorale, a emis două adrese, la 12 şi 13 iulie 2012, destinate organizaţiilor judeţene de partid, respectiv preşedinţilor şi directorilor de campanie, dar şi primarilor din ţară ai acelui partid, adrese prin care, pentru obţinerea participării la vot a alegătorilor, în proporţie de 60%, li se solicita să ia măsuri incriminate de Legea nr. 3/2000 (în fapt, promisiuni de foloase materiale în scopul de a determina alegătorii să voteze) şi, de asemenea, să propună prefecţilor înfiinţarea de secţii de votare în staţiunile turistice, care nu sunt ele însele unităţi administrativ-teritoriale’, arată DNA.

În paralel, el a coordonat un sistem informatic complex, prin intermediul căruia a transmis mesaje, ordine şi recomandări legate de stimularea participării cetăţenilor la vot prin mijloace interzise de lege către coordonatorii judeţeni de campanie/ primarii/ activiştii de partid, mai preciza DNA.

Sistemul informatic avea două componente IT: o componentă ce permitea schimburile de mesaje tip SMS, în timp real şi între mii de utilizatori, prin apelarea numărului telefonic dedicat ”1855” ori prin recepţionarea de mesaje de la acest număr şi o aplicaţie internet ce dădea posibilitatea unui număr restrâns de persoane (aşa-numiţii ”coordonatori judeţeni” sau ”coordonatori”) să obţină în timp real informaţii despre numărul de votanţi şi modul cum s-a votat în toate secţiile, precum şi să introducă manual astfel de date pe portalele: referendum1.psd / referendum5.psd.ro.

DNA mai preciza că accesul la sistemul IT era permis coordonatorilor doar pe bază de nume de utilizator şi parolă primite anterior prin canalul de comunicaţii SMS grupat în jurul numărului telefonic 1855, iar pentru membrii secţiilor de votare şi alte persoane prin obţinerea autorizării din partea utilizatorilor.

Acest sistem informatic asigura comunicarea în fiecare oră a prezenţei la vot a cetăţenilor, lucru care permitea coordonatorilor de partid să identifice secţiile de vot cu o prezenţă slabă la urne, comunicarea de mesaje, conţinând ordine sau recomandări coordonatorilor şi/sau membrilor secţiilor de votare şi altor persoane, în vederea luării de măsuri pentru creşterea artificială a numărului de votanţi în secţiile deficitare prin folosirea de mijloace interzise de lege, precum şi obţinerea de informaţii precise, în timpul procesului de votare (şi nu după orele 23,00 ale zilei de 29 iulie 2012, când votarea se închidea) despre modul cum s-a votat în secţiile de pe tot cuprinsul ţării, respectiv câte voturi ”Da” şi câte ”Nu” au fost exprimate.

‘De altminteri, cerinţa a fost îndeplinită, astfel că au rezultat un număr de circa 4.400 de comunicări de acest tip, recepţionate în timpul desfăşurării votului’, susţine DNA.

De asemenea, conform DNA, Liviu Dragnea a trasat sarcini unor apropiaţi ai săi (membri de partid din judeţul Teleorman, unde îndeplinea funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean) să facă tot ce le stă în putinţă, inclusiv prin încălcarea prevederilor legale, pentru a scoate oamenii la vot pentru îndeplinirea pragului de participare care asigura validarea referendumului.

Potrivit DNA, demersul lui Dragnea a fost susţinut de 74 de persoane, preşedinţi şi membri ai unor secţii de votare din localităţi din judeţele Teleorman, Vrancea, Gorj şi Olt, în sarcina cărora s-a reţinut falsificarea, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale şi introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători, infracţiuni comise sub forma autoratului, complicităţii sau a instigării.

Printre cei trimişi în judecată se află şi Daniel Răboj, primarul comunei Bragadiru, judeţul Teleorman, pentru dare de mită. (Agerpres/ FOTO digi24.ro)

Etichete:
Guvernul va adopta, marţi, o ordonanţă cu măsuri de protejare a economiei şi a populaţiei pe durata crizei ţiţeiului
Naţional luni, 23 martie 2026, 11:39

Guvernul va adopta, marţi, o ordonanţă cu măsuri de protejare a economiei şi a populaţiei pe durata crizei ţiţeiului

Guvernul va adopta, marţi, o ordonanţă de urgenţă prin care să fie declarată situaţia de criză pe piaţa ţiţeiului şi/sau a produselor...

Guvernul va adopta, marţi, o ordonanţă cu măsuri de protejare a economiei şi a populaţiei pe durata crizei ţiţeiului
Consultarea internă a PSD în care se decide ieşirea sau nu de la guvernare – pe 20 aprilie (surse)
Naţional luni, 23 martie 2026, 11:20

Consultarea internă a PSD în care se decide ieşirea sau nu de la guvernare – pe 20 aprilie (surse)

UPDATE – Referendumul intern al PSD în care se decide ieşirea sau nu de la guvernare va avea loc pe data de 20 aprilie. Potrivit unor surse...

Consultarea internă a PSD în care se decide ieşirea sau nu de la guvernare – pe 20 aprilie (surse)
Simulare Bacalaureat/Astăzi – prima probă; participă 95,59% dintre licee
Naţional luni, 23 martie 2026, 08:49

Simulare Bacalaureat/Astăzi – prima probă; participă 95,59% dintre licee

În peste 95% dintre unităţile de învăţământ din ţară se organizează, începând de luni, simularea examenului de Bacalaureat. Ministerul...

Simulare Bacalaureat/Astăzi – prima probă; participă 95,59% dintre licee
Transportatorii cer intervenţia urgentă a Guvernului pentru a evita o criză economică majoră din cauza scumpirilor la carburanţi
Naţional duminică, 22 martie 2026, 11:33

Transportatorii cer intervenţia urgentă a Guvernului pentru a evita o criză economică majoră din cauza scumpirilor la carburanţi

Transportatorii trag un semnal de alarmă în privinţa scumpirilor la carburanţi şi cer intervenţia urgentă a Guvernului pentru a evita o criză...

Transportatorii cer intervenţia urgentă a Guvernului pentru a evita o criză economică majoră din cauza scumpirilor la carburanţi
Naţional duminică, 22 martie 2026, 11:32

Tentativele de fraudă prin apeluri telefonice false sunt în creştere, avertizează Asociaţia Română a Băncilor

Tentativele de fraudă prin apeluri telefonice false în numele unor instituţii publice sunt în creştere, avertizează Asociaţia Română a...

Tentativele de fraudă prin apeluri telefonice false sunt în creştere, avertizează Asociaţia Română a Băncilor
Naţional duminică, 22 martie 2026, 11:16

#StaiSigurPeNet – Dezinformarea despre sănătatea mintală, larg răspândită pe rețelele sociale

Cercetătorii au analizat 27 de studii care au evaluat acuratețea informațiilor despre sănătatea mintală și neurodivergență pe platforme...

#StaiSigurPeNet – Dezinformarea despre sănătatea mintală, larg răspândită pe rețelele sociale
Naţional duminică, 22 martie 2026, 10:54

Ministerul Mediului propune noi reguli pentru piaţa produselor second-hand

Piaţa produselor second-hand va fi obligată să respecte reguli mult mai stricte, potrivit unui proiect de ordonanţă pus în dezbatere de...

Ministerul Mediului propune noi reguli pentru piaţa produselor second-hand
Naţional duminică, 22 martie 2026, 10:50

Tinerii care nu mai urmează nicio formă de învăţământ şi nu au un loc de muncă vor beneficia, din aprilie, de un program de sprijin

28.000 de tineri din România, care nu mai urmează nicio formă de învăţământ şi nu au un loc de muncă vor putea beneficia, începând cu...

Tinerii care nu mai urmează nicio formă de învăţământ şi nu au un loc de muncă vor beneficia, din aprilie, de un program de sprijin