Primarul comunei Poienești, Manole Nelu Caragață, își pierde mandatul în urma unei condamnări definitive
Publicat de Andreea Drilea, 16 octombrie 2026, 06:21
Primarul comunei Poienești, Manole Nelu Caragață, își pierde mandatul în urma unei condamnări definitive.
Prefectul județului Vaslui a semnat ordinul de încetare a mandatului, după ce decizia instanței a rămas definitivă la sfârșitul lunii septembrie.
Potrivit documentului oficial, încetarea mandatului intervine înainte de termen, ca urmare a condamnării la o pedeapsă privativă de libertate, indiferent de modalitatea de executare a acesteia. Ordinul a fost semnat joi, 15 octombrie, însă încetarea de drept a mandatului este consemnată începând cu 30 septembrie, data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.
Atribuțiile de primar vor fi exercitate de viceprimarul comunei Poienești, Florentina-Cătălina Băiceanu, care va prelua responsabilitățile administrative ale funcției, potrivit legii.
Prefectul județului Vaslui, Andrei Șerban subliniază că măsura are la bază o hotărâre judecătorească definitivă și că instituția prefectului are obligația de a aplica prevederile legale.
„Am semnat ordinul de încetare a mandatului în baza hotărârii judecătorești definitive și în conformitate cu prevederile legale. Instituția prefectului are obligația de a pune în aplicare efectele acestei decizii, iar atribuțiile administrației locale vor fi asigurate în continuare de viceprimarul comunei, conform legii.”
Ordinul prefectului poate fi atacat în contencios administrativ la Tribunalul Vaslui, în termen de zece zile de la comunicare.
Radio Iași/Vasile Geles/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro