(FOTO) O explozie a distrus o locuință din Vrancea și a afectat alte zece gospodării
Publicat de Andreea Drilea, 15 octombrie 2026, 11:05
UPDATE – În urma verificărilor detaliate efectuate la fața locului, s-a constat ca au fost afectate în totalitate trei imobile (două locuințe alipite și un adăpost de animale amplasat în imediata vecinătate), iar la nivelul altor șapte gospodării din apropiere s-au înregistrat pagube la elemente de tâmplărie (geamuri sparte sau deteriorate și uși afectate de suflul exploziei).
În urma verificărilor efectuate la fața locului s-a constatat că evenimentul s-a produs, cel mai probabil, în urma unui acumulări de gaze combustibile în interiorul locuinței. Proprietarul folosea un rezervor cu GPL pentru încălzire și preparare hrană, amplasat în exteriorul clădirii.
Pentru a evita situații în care viața și bunurile sunt puse în pericol, recomandăm cetățenilor să utilizeze doar echipamente omologate. Folosiți exclusiv rezervoare verificate ISCIR (cu inspecția tehnică valabilă) și racorduri speciale pentru GPL, strânse obligatoriu prin folosirea colierelor metalice la ambele capete.
Ce faceți dacă simțiți miros de gaz?
1. Închideți imediat robinetul buteliei și ochiurile de la aragaz.
2. Deschideți larg ferestrele și ușile pentru a aerisi încăperea.
3. Nu atingeți nicio sursă electrică: Nu aprindeți lumina, nu folosiți chibrituri/brichete și nu acționați niciun aparat electrocasnic (nici măcar nu scoateți din priză echipamentele în funcțiune, deoarece se pot produce scântei în întrerupător).
4. Părăsiți zona și sunați la numărul de urgență 112 de la distanță sigură dacă scurgerea este masivă sau nu poate fi oprită.
Joi, 15 octombrie, în jurul orei 06:00, un apel primit la dispeceratul comun ISU-SAJ prin intermediul Numărului Unic pentru Apeluri de Urgență 112, anunța producerea unei explozii, neurmate de incendiu, la o locuință din satul Sihlea, comuna Sihlea, în urma căreia o persoană a fost rănită.
Imediat s-au deplasat la fața locului 3 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă, un echipaj SMURD, precum și un echipaj SAJ Vrancea.
La sosirea forțelor de intervenție la locul indicat s-a constatat că explozia a afectat în totalitate locuința unui bărbat în vârstă de 53 ani, care prezenta arsuri pe cca. 55% din suprafața corpului. Acesta a fost preluat de echipajul SAJ și transportat la cea mai apropiată unitate de primiri urgențe pentru a primi tratament corespunzător. De asemenea, s-a constatat că suflul exploziei a afectat și construcții din gospodăriile învecinate (locuințe și anexe de la 10 proprietari).
Echipajele ajunse la locul intervenției au efectuat recunoașterea și evaluarea întregii zone afectate. Perimetrul a fost securizat de către forțele de intervenție pentru înlăturarea oricărui alt pericol. Echipele mixte de specialiști desfășoară cercetări la fața locului pentru stabilirea cauzei și împrejurărilor care au determinat producerea exploziei.
ISU VN