(AUDIO) Iaşi: Primarul Mihai Chirica afirmă că sunt nefondate acuzaţiile procurorilor DNA din dosarul ‘Păcura’
Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a reacționat, astăzi, după ce DNA Iași a anunțat că a devenit inculpat în dosarul Păcura, în care i se aduc acuzații de abuz în serviciu și fals intelectual în formă continuată.
Potrivit acestuia, lipsa celor peste 500 de tone de păcură din rezerva de stat ar fi fost constatată într-un interval scurt de timp, fiind imposibil de sustras o asemenea cantitate.
Mihai Chirica a mai precizat că stocurile au fost verificate de angajații CET II Holboca, instituție care nu se află în subordinea Primăriei:
Dosarul „Păcura” vizează modul în care au fost gestionate rezervele de combustibil depozitate la CET II Holboca și, ulterior, plata în valoare de două milioane de lei, făcută de municipalitatea ieșeană către Administrația Rezervelor de Stat, pentru o cantitate de 500 de tone de păcură care nu mai exista în stoc.
Procurorii DNA Iași anchetează cine a știut de lipsa din gestiune, cine a întocmit documentația și cum a fost acoperit prejudiciul.
În acest dosar, alți nouă angajați ai Primăriei Iași sunt inculpați, fiind acuzați de complicitate la abuz în serviciu și fals intelectual.
(Radio Iași, Constantin Mihai)