Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a primit, astăzi, în cadrul unui proiect de colaborare cu Universitatea „Shizuoka” din Japonia, o donație constând în 200 de volume despre istoria și cultura acestei țări.
Rectorul Liviu-George Maha a declarat că donația reprezintă o nouă contribuție la dezvoltarea activităților Centrului Cultural Japonez inaugurat, anul trecut, la Iași, în cadrul Zilelor UAIC.
Liviu-George Maha: Acest proiect vizează concret donarea de cărți acelor structuri care se implică activ în promovarea culturii japoneze. E vorba de cărți relevante pentru ceea ce înseamnă societatea japoneză, ceea ce înseamnă istoria, literatura, aspecte care țin de viață, comunitate, societate. Sunt câteva zeci de cărți legate și de economia Japoniei, de componenta tradițională, de tradiții, de chiar și benzi desenate sau lucrări care țin de divertisment, comic și așa mai departe. Deci e o activitate firească pentru un centru cultural japonez să ofere publicului interesat nu doar activități, nu doar proiecte punctuale, nu doar cursuri, ci și accesul la o bibliotecă relevantă pentru obiectivele asumate la nivel instituțional.
La rândul său, ambasadorul Japoniei la București, Excelența Sa Takashi Katae, a apreciat demersurile conducerii universității ieșene de promovare a culturii japoneze.
Takashi Katae:Această universitate a stabilit relații cu noi și anul trecut a inaugurat un Centru cultural japonez la Iași. În această parte a țării nu aveam niciun centru cultural și cel de la Iași este primul. Suntem foarte bucuroși deoarece acest centru promovează cultura japoneză. Astăzi are loc ceremonia de donare de cărți de către Tokyo Foundation. Această fundație a dăruit multe cărți multor instituții de pe mapamond. Noi, ca ambasadă, am recomandat acestei fundații să doneze cărți. Asta s-a materializat și sunt foarte mândru de acest lucru.