Ascultă Radio România Iași Live

MMAP: Programul Rabla 2026 pentru persoane fizice va fi lansat în condiţii similare cu cele din 2025

MMAP: Programul Rabla 2026 pentru persoane fizice va fi lansat în condiţii similare cu cele din 2025

Publicat de Gabriela Rotaru, 6 iulie 2026, 17:46

Programul Rabla 2026 pentru persoane fizice va fi lansat în formatul similar cu programul care a funcţionat în ultima sesiune dedicată persoanelor fizice din anul 2025, iar bugetul total alocat se ridică la 300 de milioane de lei, a anunţat luni Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Astfel, introducerea noilor criterii privind originea geografică a autovehiculelor eligibile va fi amânată pentru sesiunea actuală, iar programul va putea fi lansat fără întârzieri suplimentare pentru beneficiarii care aşteaptă să achiziţioneze un autovehicul nou, mai puţin poluant. În paralel, Ministerul va parcurge toate demersurile necesare pentru introducerea acestor criterii pentru sesiunea de anul viitor.

‘Unul din obiectivele Ministerului Mediului este ca Programului Rabla să fie lansat anul acesta într-un termen rezonabil. Am propus un nou ordin, aflat în transparenţă chiar zilele acestea. Răspunsurile primite de la unele autorităţi publice a fost că ar fi avut nevoie de încă câteva luni de zile pentru a analiza noul ordin propus de Ministerul Mediului. În acest moment, cea mai responsabilă decizie este să nu prelungim incertitudinea. Orice întârziere suplimentară ar afecta direct beneficiarii, ar bloca decizii de achiziţie şi ar pune presiune suplimentară pe piaţa auto. De aceea, am decis să lansăm programul în forma deja cunoscută şi aplicată în ultima sesiune Rabla pentru persoane fizice din anul 2025. În acelaşi timp, nu renunţăm la obiectivul de a introduce criterii mai clare privind originea vehiculelor eligibile, urmând să purtăm discuţiile tehnice, inclusiv cu reprezentanţii Comisiei Europene, în perioada imediat următoare pentru a susţine aceste criterii pentru anul viitor’, a declarat ministra mediului, apelor şi pădurilor, Diana Buzoianu, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, decizia vine după analizarea clarificărilor primite de la reprezentanţii Comisiei Europene cu privire la noile criterii propuse pentru program.

Răspunsul primit din partea CE arată că introducerea unor limitări suplimentare privind originea geografică a autovehiculelor eligibile ar presupune parcurgerea unor proceduri suplimentare la nivel european, care ar întârzia lansarea programului cu cel puţin 3 luni.

Pentru a evita blocarea programului şi pentru a permite lansarea rapidă a sesiunii pentru persoane fizice, Ministerul Mediului va merge pe forma deja aplicată în ultima sesiune Rabla destinată persoanelor fizice. În paralel, se vor parcurge aceste proceduri la nivel european pentru ordinul de anul viitor al programului Rabla.

Bugetul Programului Rabla 2026 pentru persoane fizice rămâne cel anunţat, respectiv 300 de milioane de lei.

Valoarea ecotichetelor va fi aceeaşi cu cea aplicată în ultima sesiune destinată persoanelor fizice: 18.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen; 15.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou plug-in hibrid sau a unei motociclete electrice; 12.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid; 10.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie termică, inclusiv GPL/GNC, sau a unei motociclete.

Condiţiile de eligibilitate vor rămâne cele aplicate în ultima sesiune Rabla pentru persoane fizice, respectiv sesiunea reluată în baza noului ghid aprobat în anul 2025, după suspendarea sesiunii anterioare. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)

Bolojan: Demnitarii susţinuţi de PNL şi-au depus demisia sau vor clarifica aceste lucruri mâine
Naţional luni, 19 octombrie 2026, 19:30

Bolojan: Demnitarii susţinuţi de PNL şi-au depus demisia sau vor clarifica aceste lucruri mâine

Demnitarii care au fost susţinuţi de PNL fie şi-au depus demisia şi urmează să-şi încheie mandatul în zilele următoare, fie vor clarifica...

Bolojan: Demnitarii susţinuţi de PNL şi-au depus demisia sau vor clarifica aceste lucruri mâine
Vaccinurile promise României de Comisia Europeană pentru combaterea pestei micilor rumegătoare întârzie
Naţional luni, 19 octombrie 2026, 17:50

Vaccinurile promise României de Comisia Europeană pentru combaterea pestei micilor rumegătoare întârzie

Dozele suplimentare de vaccin promise României de Comisia Europeană pentru combaterea pestei micilor rumegătoare nu au fost livrate, deşi,...

Vaccinurile promise României de Comisia Europeană pentru combaterea pestei micilor rumegătoare întârzie
DNSC investigează un incident de securitate informatică depistat la Societatea Naţională de Radiocomunicaţii
Naţional luni, 19 octombrie 2026, 17:45

DNSC investigează un incident de securitate informatică depistat la Societatea Naţională de Radiocomunicaţii

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică investigează un incident de securitate informatică depistat astăzi la Societatea Naţională de...

DNSC investigează un incident de securitate informatică depistat la Societatea Naţională de Radiocomunicaţii
Toţi miniştrii propuşi audiaţi până acum în comisiile parlamentare de specialitate au primit aviz pozitiv
Naţional luni, 19 octombrie 2026, 16:31

Toţi miniştrii propuşi audiaţi până acum în comisiile parlamentare de specialitate au primit aviz pozitiv

UPDATE ora 16:00 – Toţi miniştrii propuşi să facă parte din guvernul Luca Niculescu şi care au fost audiaţi până la această oră în...

Toţi miniştrii propuşi audiaţi până acum în comisiile parlamentare de specialitate au primit aviz pozitiv
Naţional luni, 19 octombrie 2026, 16:10

(UPDATE) Bistriţa-Năsăud: Profesoara de matematică înjunghiată într-o şcoală din Bistriţa a fost operată de urgenţă

UPDATE ora 16:00 – Profesoara de matematică înjunghiată astăzi într-o şcoală din Bistriţa a fost operată de urgenţă. Femeia, în...

(UPDATE) Bistriţa-Năsăud: Profesoara de matematică înjunghiată într-o şcoală din Bistriţa a fost operată de urgenţă
Naţional luni, 19 octombrie 2026, 15:35

România trece la ora de iarnă din 25 octombrie. Mersul trenurilor nu se modifică

România trece la ora de iarnă începând din data de 25 octombrie 2026, când ora 04:00 devine ora 03:00, iar schimbarea la ora Europei Orientale...

România trece la ora de iarnă din 25 octombrie. Mersul trenurilor nu se modifică
Naţional luni, 19 octombrie 2026, 12:02

Cutremur în România

UPDATE ora 12:30 – În ziua de 19 Octombrie 2026, la ora 11:51:57 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un...

Cutremur în România
Naţional luni, 19 octombrie 2026, 09:32

Deficitul bugetar a scăzut la 3,82 % din PIB după primele 9 luni ale anului

Deficitul bugetar a scăzut la 3,82% din Produsul Intern Brut după primele nouă luni ale anului, arată date ale Ministerului de Finanţe. În...

Deficitul bugetar a scăzut la 3,82 % din PIB după primele 9 luni ale anului