Ascultă Radio România Iași Live

Vrancea: Ambasadorul Israelului în România, în vizită la Focşani de Zilele Municipiului

Vrancea: Ambasadorul Israelului în România, în vizită la Focşani de Zilele Municipiului

Publicat de Gabriela Rotaru, 6 iulie 2026, 15:30

Ambasadorul Israelului în România, dr. Lior Ben Dor, a participat, astăzi, la manifestările dedicate Zilelor Municipiului Focşani, alături de delegaţii oficiale din Majdanpek (Serbia) şi Bălţi (Republica Moldova), prilej cu care au fost evidenţiate legăturile istorice dintre Focşani şi comunitatea evreiască, precum şi oportunităţile de cooperare economică şi culturală dintre municipiu şi statul Israel.

În deschiderea întâlnirii oficiale de la Primăria Focşani, primarul Cristi Valentin Misăilă a evocat semnificaţia aniversării a 164 de ani de la unirea administrativă a Focşanilor Moldoveni cu Focşanii Munteni şi rolul pe care oraşul l-a avut în istoria mişcării sioniste.

‘Astăzi, pe 6 iulie, Focşaniul, oraşul Unirii, sărbătoreşte 164 de ani de când domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat decretul prin care Focşaniul Moldovei s-a unit cu Focşanii Munteni. Este un moment simbolic, care ne aminteşte că forţa noastră stă în unitate, în deschidere şi în capacitatea de a construi punţi peste veacuri. (…) Aş putea spune că în Focşani s-au născut două ţări: România, prin Unirea de la 24 ianuarie 1859, şi primul congres sionist, în 30-31 decembrie 1881, când s-au pus bazele şi, practic, a fost făcută publică ideea de a întoarce evreii care au fost prigoniţi de-a lungul anilor în ţara lor natală şi să pună bazele statului Israel’, a declarat Cristi Misăilă.

Edilul a subliniat că administraţia locală îşi doreşte dezvoltarea relaţiilor de colaborare cu partenerii în domenii precum economia, administraţia publică, educaţia şi cultura.

‘Consider că întâlnirea noastră de astăzi depăşeşte graniţele unui simplu protocol. Ea reprezintă fundamentul unei viziuni comune, este momentul ideal pentru a pune bazele unei cooperări strânse şi pe termen lung în domenii vitale pentru comunităţile noastre. Schimbul de bune practici administrative, atragerea de investiţii şi sprijinirea mediului de afaceri trebuie să fie o prioritate pentru administraţiile locale care se gândesc la viitor. De aceea consider că trebuie să facilităm contactele între mediile de afaceri locale, să promovăm investiţiile reciproce şi schimbul de bune practici în domeniul administraţiei publice. Avem posibilitatea de a dezvolta parteneriate între instituţiile noastre de învăţământ, de a iniţia festivaluri comune şi proiecte care să aducă tinerii şi artiştii din oraşele noastre tot mai aproape unii de alţii. Astfel promovăm tradiţiile şi patrimoniul nostru cultural’, a spus primarul.

La rândul său, ambasadorul Israelului în România a apreciat relaţiile dintre cele două ţări şi a afirmat că există numeroase domenii în care cooperarea poate fi extinsă.

‘Sunt foarte bucuros să vă vizitez. Trebuie să lucrăm, să întărim parteneriatul nostru în orice domeniu posibil. (…) Potenţialul este uriaş. Eu, ca ambasador, pot încuraja, pot promova întărirea colaborării între Focşani şi Israel. Avem un potenţial uriaş de colaborare în domeniul agriculturii, industriei vitivinicole, turismului, industriei în general. De aceea trebuie să ne întâlnim. Putem organiza o întâlnire împreună cu Camera de Comerţ România-Israel, putem încuraja delegaţii de aici să meargă în Israel. Cunosc multe companii din Israel care au expertiză în domeniul sistemelor de irigaţie, în turism. Putem încuraja mai mulţi israelieni să vină aici şi, invers, focşănenii pot vizita Israel, acum că zona noastră este mai liniştită, mai sigură’, a declarat ambasadorul Lior Ben Dor.

În cadrul întâlnirii a fost adusă în discuţie şi necesitatea conservării patrimoniului evreiesc din Focşani. Consilierul local Romeo Stoica a făcut referire la starea avansată de degradare a cimitirului evreiesc din municipiu şi a propus identificarea unor soluţii pentru restaurarea acestuia.

‘În municipiul Focşani a existat o comunitate foarte numeroasă de evrei care, la acea vreme, cu priceperea şi cunoştinţele lor, au adus plusvaloare acestui oraş. În municipiul Focşani există o sinagogă care a fost restaurată şi renovată cu ajutorul comunităţii evreieşti, dar, în acelaşi timp, avem şi un cimitir, la marginea Focşaniului, care este într-o stare avansată de degradare. Şi dacă aţi vorbit de origini, identitate şi de istorie, cred că ar fi de bun augur (…) să încercăm să renovăm acest cimitir, tocmai pentru a duce mai departe istoria şi identitatea comunităţii evreieşti din municipiul Focşani’, a spus Romeo Stoica.

Vizita ambasadorului Israelului în România şi a delegaţiilor din Majdanpek (Serbia) şi Bălţi (Republica Moldova), localităţi cu care Focşaniul este înfrăţit, s-a desfăşurat în cadrul manifestărilor dedicate Zilelor Municipiului Focşani, eveniment care marchează, în acest an, împlinirea a 164 de ani de la unirea administrativă a Focşanilor Moldoveni cu Focşanii Munteni. (Agerpres)

Regiunea Moldovei, sub informare meteorologică de ploi și intensificări ale vântului
Prim plan joi, 22 octombrie 2026, 10:17

Regiunea Moldovei, sub informare meteorologică de ploi și intensificări ale vântului

INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 22 octombrie, ora 10 – 23 octombrie, ora 21 Fenomene vizate: ploi moderate cantitativ,...

Regiunea Moldovei, sub informare meteorologică de ploi și intensificări ale vântului
(AUDIO/FOTO) Grav accident de circulaţie în judeţul Iaşi. Două persoane au murit
Prim plan joi, 22 octombrie 2026, 08:27

(AUDIO/FOTO) Grav accident de circulaţie în judeţul Iaşi. Două persoane au murit

Circulaţia rutieră este oprită pe DN 2 Roman – Fălticeni, mai exact între localităţile Soci şi Boureni din judeţul Iaşi, în urma...

(AUDIO/FOTO) Grav accident de circulaţie în judeţul Iaşi. Două persoane au murit
Noii miniştri ai guvernului condus de Luca Niculescu şi-au preluat oficial mandatele de la predecesorii lor
Prim plan joi, 22 octombrie 2026, 07:34

Noii miniştri ai guvernului condus de Luca Niculescu şi-au preluat oficial mandatele de la predecesorii lor

Noii miniştri ai guvernului condus de Luca Niculescu şi-au preluat ieri oficial mandatele de la predecesorii lor. Schimbările de ştafetă la...

Noii miniştri ai guvernului condus de Luca Niculescu şi-au preluat oficial mandatele de la predecesorii lor
Radio Iași – la 85 de ani, evenimente în comunitatea românilor din Spania. Distincții pentru constanță în jurnalism, la Getafe-Madrid și turneu agricol în zona El Molar
Prim plan joi, 22 octombrie 2026, 06:21

Radio Iași – la 85 de ani, evenimente în comunitatea românilor din Spania. Distincții pentru constanță în jurnalism, la Getafe-Madrid și turneu agricol în zona El Molar

În perioada 24–27 octombrie 2026, Radio România Iași va participa, la inițiativa redactorului Petronela Cotea Mihai și în contextul...

Radio Iași – la 85 de ani, evenimente în comunitatea românilor din Spania. Distincții pentru constanță în jurnalism, la Getafe-Madrid și turneu agricol în zona El Molar
Prim plan joi, 22 octombrie 2026, 05:21

CSAT – în şedinţă; pe agendă – implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte joi în şedinţă, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şedinţa...

CSAT – în şedinţă; pe agendă – implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră
Prim plan miercuri, 21 octombrie 2026, 19:25

(AUDIO) Iașiul ar putea avea apă caldă și căldură de mâine dimineață. În această seară încep probele la CET

În această seară se fac primele probe la CET Iași pentru a începe încărcarea instalațiilor cu agent termic. Echipele de intervenție au...

(AUDIO) Iașiul ar putea avea apă caldă și căldură de mâine dimineață. În această seară încep probele la CET
Prim plan miercuri, 21 octombrie 2026, 19:10

Trafic restricționat pe DN 2, între Siret și Bălcăuți, din cauza coloanelor de autotrenuri din Vama Siret

Sunt restricții de trafic pe DN 2, în județul Suceava, din cauza aglomerației extreme de la granița cu Ucraina. Circulația pe tronsonul dintre...

Trafic restricționat pe DN 2, între Siret și Bălcăuți, din cauza coloanelor de autotrenuri din Vama Siret
Prim plan miercuri, 21 octombrie 2026, 15:51

Cristina Trăilă, secretarul general adjunct al Guvernului, trimisă în judecată de DNA

Comunicat de presă: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție. În cauza...

Cristina Trăilă, secretarul general adjunct al Guvernului, trimisă în judecată de DNA