(AUDIO/FOTO) 250 de elevi și profesori din 15 țări participă la competiția de informatică de la Piatra Neamț
Publicat de Andreea Drilea, 25 mai 2026, 08:41
250 de elevi și profesori din 15 țări participă la Olimpiada Internațională de Informatică pe Echipe care începe astazi la Piatra Neamț.
Colegiul Național de Informatică din localitate este școala lider a României.
Finala națională s-a desfășurat tot la Piatra-Neamț, în perioada 4-6 martie.
Profesoara Florentina Ungureanu face parte din echipa care coordonează această ediție: ”Fizic sunt 17 echipaje care vor concura în laboratoarele de la Colegiul Național de Informatică Piatra Neamț și avem și 9 echipaje care vor participa în sistem online. Unele din cauza faptului că nu au reușit să obțină buget pentru deplasare sau din diverse alte motive. Copiii sunt evaluați în timp real. La fiecare sursă încărcată pe platformă, ei primesc în câteva secunde punctajul pe care l-au obținut până la acel moment și în felul acesta, în momentul în care au ieșit din sală, știu și ce loc au ocupat.”
(Radio Iaşi/Gianina Buftea/FOTO Gianina Buftea)
