Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) sprijină organizarea Moldova Cybersecurity Forum 2026
Publicat de Gabriela Rotaru, 7 mai 2026, 12:15
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC), în calitate de partener care asigură sprijin pentru organizarea Moldova Cybersecurity Forum 2026 (MCF2026), susţine desfăşurarea unuia dintre cele mai importante evenimente regionale dedicate securităţii cibernetice, programat în perioada 12-13 mai 2026, la Chişinău.
‘Desfăşurat sub tema ‘Apărarea cibernetică regională: de la angajament la acţiune’, forumul va reuni experţi internaţionali, factori de decizie şi reprezentanţi ai industriei, pentru a aborda provocările actuale din domeniul securităţii cibernetice şi pentru a identifica direcţii comune de acţiune privind protecţia infrastructurilor critice şi dezvoltarea capacităţilor de securitate cibernetică. Totodată, ediţia din acest an evidenţiază importanţa cooperării regionale în contextul lansării, în luna februarie 2026, a ‘Alianţei Cibernetice pentru Rezilienţă Regională’, iniţiativă comună între Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică, Agenţia pentru Securitate Cibernetică şi Centrul Naţional de Coordonare a Securităţii Cibernetice, orientată spre consolidarea cooperării operaţionale şi schimbului de expertiză în domeniul securităţii cibernetice’, se arată într-un comunicat de presă al DNSC, transmis joi AGERPRES.
Agenda MCF2026 include atât sesiuni strategice de dezbatere, cât şi activităţi practice, precum ateliere tehnice şi un exerciţiu de tip Capture The Flag (CTF), menit să contribuie la dezvoltarea capacităţilor de răspuns şi coordonare în faţa incidentelor cibernetice.
Moldova Cybersecurity Forum 2026 este organizat de Agenţia pentru Securitate Cibernetică şi Ministerul Dezvoltării Economice şi Digitalizării, în colaborare cu Institutul Naţional de Inovaţii în Securitatea Cibernetică ‘Cybercor’ şi cu sprijinul programului Innovate Moldova (finanţat de Suedia şi Regatul Unit), Misiunea de Parteneriat a UE în Republica Moldova (EUPM), DNSC şi Centrul de la Geneva pentru Guvernarea Sectorului de Securitate (DCAF). (Agerpres/ FOTO dnsc.ro)