(AUDIO) Investițiile din Vaslui ar putea fi blocate din lipsa fondurilor
Publicat de Andreea Drilea, 17 martie 2026, 12:05
Primarul municipiului Vaslui, Lucian Branişte, avertizează că o mare parte dintre proiectele de dezvoltare locală ar putea fi blocate în acest an, din cauza unui buget pe care îl consideră insuficient.
Edilul a explicat că problema ar porni de la modul de calcul al alocărilor bugetare, bazat pe datele ultimului recensământ. El susține că formula nu reflectă numărul real de persoane care locuiesc sau au reședința în municipiu, inclusiv cetățeni din Republica Moldova înregistrați cu domiciliul în Vaslui, ceea ce ar reduce sumele primite.
Primarul Lucian Braniște critică, de asemenea, ritmul în care a fost elaborat și aprobat bugetul național, despre care spune că a fost pus în consultare publică și adoptat într-un interval de timp foarte scurt: ”Bugetul consolidat al statului este proiectat pe o linie de investiții cu circa 8% din produsul intern brut. Dar stau și mă întreb, investițiile Vasluiului contează? Ele nu intră în programul național de investiții? Nu se poate să lăsăm la latitudinea locală, fără nici cel mai mic sprijin, ba mai mult, prin diminuarea și a diminuării. Este un lucru de neînțeles. Trecem printr-o perioadă grea, dar haideți să facem cu toții acest sacrificiu. Nu să ducă greul doar cei din mediul rural, mediul orașelor mici, mediul municipiilor, reședințelor de județ, iar la capitală nu luăm nicio măsură. Și acolo mărim și luăm din alte unități administrativ teritoriale și distribuim doar la capitală în mod voit, țintit, pe un articol prevăzut în bugetul României.”
Printre investițiile din municipiul Vaslui care ar putea fi afectate de un buget diminuat se numără modernizarea unor școli și creșe, dezvoltarea șoselei de centură, construirea de locuințe pentru tineri, achiziția de transport public electric și amenajarea unui bazin olimpic.
(Radio Iaşi/Vasile Geles/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro)