Galaţi: Un microbuz a lovit un tren care staţiona; nu sunt victime, dar traficul feroviar este blocat
Publicat de Andreea Drilea, 18 februarie 2026, 12:23
Un microbuz a lovit, miercuri, un tren care staţiona în localitatea Chiraftei, în urma incidentului nefiind înregistrate victime, dar traficul feroviar este momentan blocat, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi.
‘În urmă cu puţin timp, ISU Galaţi a fost anunţat prin Dispeceratul 112 despre un incident feroviar în localitatea Chiraftei. Un microbuz a lovit trenul R10385 staţionat. În microbuz se afla doar conducătorul auto care nu necesită îngrijiri medicale, iar în tren se aflau 14 călători care nu necesită îngrijiri medicale şi care au coborât pentru a se deplasa cu propriile mijloace’, a transmis ISU Galaţi.
Potrivit sursei citate, traficul feroviar este momentan blocat, autorităţile efectuând verificări pentru stabilirea împrejurărilor producerii incidentului. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro