Ascultă Radio România Iași Live

(AUDIO) Primăria Iași cere anularea scumpirii apei

(AUDIO) Primăria Iași cere anularea scumpirii apei

Publicat de Andreea Drilea, 29 ianuarie 2026, 07:32 / actualizat: 29 ianuarie 2026, 11:14

Primăria Iaşi a depus o plângere la Asociația Regională a Serviciilor de Apă și Canalizare din localitate – ARSACIS – și a anunţat că va face sesizare și în instanţă, cu scopul de a anula majorarea tarifelor la aceste utilități.

ARSACIS este o unitate de management și nu poate lua decizii în numele Consililor Locale – și-a motivat demersul primarul Mihai Chirica: ”Acel tarif a fost aprobat în ședința ARSACIS de la sfârșitul anului 2024, având o anumită valoare pentru anul 2025 și cu creștere pentru anul 2026. Nu se pot aplica creșterile de tarife, indiferent de ce serviciu public discutăm, pentru un an fiscal în care el se aplică, atunci când se modifică. Poți aplica un tarif aprobat în 2024, dar ești obligat să-l folosești și în 2025 și în 2026 și îl folosești până când e decizia de a-l modifica. Iar când e decizia de a-l modifica, trebuie să-l treci prin fiecare unitate administrativ-teritorială, pentru că, în România, aplicarea taritelor, atunci unde intervine decizia cetățeanului, se face prin entitățile deliberative ale acestor localități, adică prin Consiliile Locale. Nu se poate face printr-o entitate externă.”

În replică, președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, instituție în a cărei subordine se află furnizorul de apă și canalizare din Iași, a precizat că decizia de majorare a tarifelor a fost acceptată de majoritatea reprezentanților unităților administrativ teritoriale, singura excepție fiind municipiul Pașcani: ”A fost o solicitare a unui coleg consilier județean de a fi rediscutat planul tarifar al companiei ApaVital, aprobat în 2024. El a fost rediscutat în luna decembrie, el a fost votat aproape în unanimitate, singura excepție a făcut-o la momentul respectiv în municipiul Pașcani. Orice altă discuție în spațiu public, atât timp cât colegii membrii în cadrul ARSACIS au votat pentru planul tarifar sau pentru rediscutarea lui, cred că sunt astăzi de prisos, ele în fiecare an trebuiesc actualizati cu rata inflației, fie este nevoie de alte majorări care practic, de cele mai multe ori sunt operaționale de mentenanță sau de investiții.”

Primarul din Pașcani, Marius Pintilie, și-a explicat votul motivând că investițiile în serviciile de apă și canalizare trebuie extinse și accelerate: ”Într-adevăr, tariful apă este mare, dar, bineînțeles, el în momentul în care a fost aprobat a fost și justificat. Adică acolo vorbim de niște cifre, de o matematică, de niște costuri pe care trebuie să le recunoaștem că sunt reale, iar o componentă importantă din tariful de la apă reprezintă investițiile. Iar municipiul Pașcani, dar și județul Iași, are nevoie în continuare de foarte multe investiții, sunt multe localități din județ care nu au apă și canal.”

În demersul său, primarul Iașiului, Mihai Chirica, a invocat prevederile Codului Administrativ a ARSACIS, care precizează că orice hotărâre trebuie aprobată, ulterior, în unanimitate de toate cele 120 de Consilii Locale care fac parte din Asociație.

UPDATE: Clarificare APAVITAL privind prețurile și tarifele pentru anul 2026

Având în vedere informațiile eronate apărute recent în spațiul public, APAVITAL face următoarele precizări oficiale privind prețurile și tarifele pentru serviciile de apă și canalizare: pe parcursul anului 2026 nu mai este programată nicio altă ajustare tarifară. Singura actualizare a prețurilor și tarifelor pentru acest an a fost aplicată deja de de 1 ianuarie 2026, fiind calculată exclusiv în funcție de rata inflației și în conformitate cu strategia tarifară aprobată.

Astfel, tarifele rămân neschimbate până la finalul anului, iar informațiile care circulă în spațiul public cu privire la posibile noi scumpiri sunt total nefondate și induc în eroare consumatorii.

APAVITAL își reafirmă angajamentul de a furniza informații corecte și servicii de calitate, la tarifele stabilite, explicate și comunicate public.

Redăm și comunicatul de la ApaVital

Clarificări APAVITAL pe marginea subiectului privind majorarea tarifelor la apă

În urma apariției mai multor articole în presa ieșeană pe subiectul majorării tarifelor la apă, aplicabile de la 1 ianuarie 2026, APAVITAL S.A. face următoarele precizări:

  • Ajustarea tarifelor la serviciile de alimentare cu apă, canalizare și epurare, aplicabilă începând cu data de 1 ianuarie 2026, reprezintă o măsură fundamentată tehnic, economic și legal, anunțată public în avans și adoptată în cadrul mecanismelor instituționale, prevăzute de legislația în vigoare.
  • Decizia a fost comunicată încă din data de 3 decembrie 2025 și face parte din strategia de tarifare aferentă perioadei 2025–2029, document aprobat la nivelul Asociației Regionale a Serviciilor de Apă Canal Iași (ARSACIS), în calitate de acționar majoritar al APAVITAL S.A., alături de Consiliul Județean Iași. Strategia de tarifare este un instrument obligatoriu în implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene și are rolul de a asigura sustenabilitatea pe termen mediu și lung a serviciilor publice de apă și canalizare.
  • Ajustarea tarifelor are la bază mai mulți factori obiectiv – necesitatea acoperirii cofinanțării locale pentru Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată, creșterea costurilor operaționale (energie electrică, materiale, servicii), precum și obligația de a asigura funcționarea în siguranță a sistemelor existente și continuitatea serviciilor pentru peste 500.000 de utilizatori din aria de operare.
  • Totodată, nivelul tarifelor reflectă investițiile realizate și în curs de finalizare în extinderea și modernizarea rețelelor, conform cerințelor europene de mediu și calitate a apei. Investițiile contribuie direct la reducerea pierderilor, creșterea calității serviciului și protejarea resurselor de apă.
  • Respingem caracterizările potrivit cărora compania ar funcționa ca un „monopol nesupravegheat” sau ar aplica tarife „abuzive, lipsite de logică și motivație rațională”. APAVITAL S.A. își desfășoară activitatea într-un cadru strict reglementat, în baza contractului de delegare, sub supravegherea autorităților competente și cu aprobarea structurilor asociative ale unităților administrativ-teritoriale membre. Așadar, tarifele nu sunt stabilite unilateral de operator, ci aprobate în cadrul structurilor de guvernanță asociativă, în care sunt reprezentate unitățile administrativ-teritoriale membre ARSACIS (în total 120 de membri), în conformitate cu contractul de delegare și cu reglementările Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC).
  • În același timp, înțelegem preocupările legate de suportabilitatea tarifelor, tocmai de aceea ne-am construit strategia de tarifare astfel încât să fie permisă eșalonarea ajustărilor și evitate creșteri bruște, cu scopul de a limita impactul asupra populației, într-un context socio-economic general extrem de tensionat.
  • Legat de funcționarea serviciului și de întreruperile punctuale în alimentarea cu apă, compania subliniază că acestea sunt, în majoritatea cazurilor, consecința lucrărilor de modernizare sau a avariilor neprevăzute din rețele vechi de zeci de ani. Investițiile derulate au ca scop tocmai reducerea acestor situații, nu prioritizarea imaginii în detrimentul serviciului public.
  • Ne reafirmăm disponibilitatea pentru dialog instituțional și pentru clarificarea tuturor aspectelor tehnice și legale legate de ajustarea tarifelor, în spiritul transparenței și al informării corecte a publicului. Considerăm esențial ca dezbaterea publică privind serviciile de apă și canalizare să se bazeze pe date complete, argumente obiective și cadrul legal aplicabil, având ca obiectiv comun asigurarea a unor servicii sigure, continue și conforme cu standardele europene.

(Radio Iaşi/Constantin Mihai/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro)

(AUDIO) Sprijin pentru tinerii care părăsesc sistemul de stat: proiect nou la Iași
Prim plan duminică, 15 martie 2026, 10:28

(AUDIO) Sprijin pentru tinerii care părăsesc sistemul de stat: proiect nou la Iași

Consiliul Județean Iași, prin Direcția de Protecție a Drepturilor Copilului, demarează un nou proiect de sprijin pentru tinerii care părăsesc...

(AUDIO) Sprijin pentru tinerii care părăsesc sistemul de stat: proiect nou la Iași
 În Franţa începe primul tur al alegerilor locale
Prim plan duminică, 15 martie 2026, 09:26

 În Franţa începe primul tur al alegerilor locale

Primul tur al alegerilor locale are loc în Franţa duminică, primarii fiind aleşi în 35.000 de comune din întreaga ţară. Rezultatele vor servi...

 În Franţa începe primul tur al alegerilor locale
Vaslui: Explozie urmată de un incendiu într-un apartament din municipiul Bârlad
Prim plan duminică, 15 martie 2026, 07:49

Vaslui: Explozie urmată de un incendiu într-un apartament din municipiul Bârlad

Un incendiu provocat de explozia unei butelii s-a produs, sâmbătă seara, într-un apartament aflat la etajul întâi al unui bloc din municipiul...

Vaslui: Explozie urmată de un incendiu într-un apartament din municipiul Bârlad
Neamț: 5 ore de intervenție pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată
Prim plan duminică, 15 martie 2026, 07:48

Neamț: 5 ore de intervenție pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată

Atenție la curățenia de primăvară! Un bărbat de 56 de ani a suferit arsuri după ce a dat foc la resturile vegetale din gospodărie. În jurul...

Neamț: 5 ore de intervenție pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată
Prim plan sâmbătă, 14 martie 2026, 13:10

(AUDIO) Program comun de împădurire România–Republica Moldova, lansat la Sculeni, în județul Iași

Campania de împădurire la nivel național, Luna Pădurii, a fost lansată, astăzi la Sculeni, în judeţul Iaşi, printr-o acţiune comună de...

(AUDIO) Program comun de împădurire România–Republica Moldova, lansat la Sculeni, în județul Iași
Prim plan sâmbătă, 14 martie 2026, 13:00

(AUDIO) Ajutoarele românești ale României pentru combaterea poluării de pe Nistru au ajuns în Republica Moldova

Ajutoarele românești pentru combaterea poluării de pe Nistru au ajuns astăzi în Republica Moldova.  Este vorba despre al doilea transport de...

(AUDIO) Ajutoarele românești ale României pentru combaterea poluării de pe Nistru au ajuns în Republica Moldova
Prim plan sâmbătă, 14 martie 2026, 11:50

(AUDIO) Iași: Romsilva accelerează campania de reîmpădurire, adaptându-se noilor realități climatice

Regia Națională Romsilva accelerează campania de reîmpădurire, adaptându-se noilor realități climatice. Prezentă astăzi la Sculeni, în...

(AUDIO) Iași: Romsilva accelerează campania de reîmpădurire, adaptându-se noilor realități climatice
Prim plan sâmbătă, 14 martie 2026, 10:05

#StaiSigurPeNet: FOMO – frica de a nu fi în trend. De ce copiii fac lucruri periculoase pentru atenție

Specialiștii atrag atenția că utilizarea problematică a rețelelor sociale poate avea efecte negative asupra sănătății mintale a copiilor și...

#StaiSigurPeNet: FOMO – frica de a nu fi în trend. De ce copiii fac lucruri periculoase pentru atenție