Suceava: Un microbuz s-a răsturnat la Ilişeşti; două persoane rănite
Publicat de Gabriela Rotaru, 17 ianuarie 2026, 08:33 / actualizat: 17 ianuarie 2026, 9:46
Un microbuz cu 11 persoane s-a răsturnat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza localităţii Ilişeşti, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.
Potrivit acestora, în urma accidentului, două persoane au fost transportate la Spitalul Clinic de Urgenţă Suceava.
‘Un microbuz a ieşit în afara părţii carosabile şi s-a răsturnat pe o parte. La faţa locului, salvatorii au intervenit cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanţă SMURD şi trei echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava”, informează ISU Suceava. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)