Domnitorul Grigore Alexandru Ghica, adus și reînhumat la Iași
Publicat de Gabriela Rotaru, 10 noiembrie 2025, 15:50
Vineri, 7 noiembrie 2025, în cimitirul din localitatea Le Mée-sur-Seine din Franța a avut loc ceremonia religioasă de deshumare a rămășițelor pământești ale domnitorului, iar duminică, 9 noiembrie 2025, au fost depuse la Palatul Cotroceni. Grigore Alexandru Ghica, ultimul Domn al Moldovei și întemeietorul Jandarmeriei Române.
Luni, 10 noiembrie 2025, rămăşiţele domnitorului au ajuns la Coteşti, la conacul care poartă numele familiei, iar apoi în Municipiul Focşani este programat un ceremonial militar şi religios, urmat de depunerea sicriului la Muzeul Vrancei, unde poate fi vizitat de public până miercuri, 12 noiembrie 2025, când va fi reluată deplasarea către Iaşi, acolo unde domnitorul Grigore Alexandru Ghika va fi reînhumat, la cererea descendenţilor săi.
Mașina funerară va ajunge în Piața Unirii miercuri, 12 noiembrie 2025, iar la ora 12.30, pe pietonalul Alexandru Lăpușneanu, în fața Muzeului Unirii, sicriul va fi transferat pe un dric tras de cai. La ceremonial vor participa reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, ai Jandarmeriei Române, ai Bisericii Ortodoxe Române și ai celorlalte structuri din Ministerul Afacerilor Interne.
Cortegiul va pleca în ceremonie din Piața Unirii pe bulevardul și pietonalul Ștefan cel Mare, iar osemintele vor fi depuse în incinta Palatului Culturii, la ora 13.00, în cadrul unei slujbe religioase oficiate de reprezentanții Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
De asemenea, la ora 14.00, la Palatul Culturii va avea loc lansarea volumului „Adevărul despre un destin politic. Domnitorul Gr. Al. Ghica (1849 – 1856)” de Leonid Boicu, volum tipărit la Editura Junimea.
Publicul interesat va putea să își prezinte omagiile la Palatul Culturii pentru o perioadă de 30 de zile.
Ulterior, osemintele vor fi înhumate în pământul sfânt din preajma Bisericii Sfântul Nicolae Domnesc din Iași, lăcaș de cult în care Grigore Alexandru Ghica a fost uns domnitor al Moldovei.
Programul de ceremonii oficiale și comemorative cu ocazia repatrierii domnitorului este organizat de Familia Ghyka, în parteneriat cu Jandarmeria Română, Președinția României, Primăria Municipiului Iași, Consiliul Județean Vrancea, Primăria Municipiului Focșani, Televiziunea Română, TAROM și Ministerul Afacerilor Interne, cu sprijinul Ambasadei României la Paris.
Grigore Alexandru Ghica (1807 – 1857) a fost domnitor al Moldovei în perioadele mai 1849 – octombrie 1853 și octombrie 1854 – iunie 1856, sub numele Grigore al V-lea Ghica. El a fost ultimul domn al Principatului Moldovei.
De-a lungul domniei sale, Grigore Alexandru Ghica a fost inițiatorul unor măsuri istorice, cum ar fi construirea Schitului Prodromu de la Sfântul Munte Athos, abolirea cenzurii, reforma învățământului, dezrobirea romilor, fondarea Jandarmeriei, după model francez, dezvoltarea corpului de Pompieri, înființarea Institutului Gregorian, scăderea taxelor vamale. Grigore Alexandru Ghica era, potrivit relatărilor, „un partizan înfocat al Unirii Principatelor”.
(Comunicat Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Iași/ FOTO radioiasi.ro)