(AUDIO) Artistul plastic Gabriel Caloian „ne invită să privim cerul”
Publicat de Andreea Drilea, 28 octombrie 2025, 12:45
În ziua de 23 octombrie 2025, începând cu ora 18, am participat la finisajul expoziției Căutând sateliții (Looking for satellites), manifestare desfășurată, la Iași, în incinta Galeriei ArtEast de pe Strada Păcurari, Numărul 8.
Expoziția a fost semnată de către artistul plastic Gabriel Caloian.
Până a începe dialogul cu artistul, pe scurt, îi creionăm un portret biografic.
Gabriel Caloian s-a născut la 21 ianuarie 1979, în Buzău. Trăiește și lucrează în târgul Iașului. Gabriel Calioan a absolvit în anul 2008 Facultatea de Arte Plastice, Decorative şi Design, Iaşi, secţia Grafică, iar în anul 2010, masteratul de Grafică, din cadrul aceleiași facultăți.
Din anul 2009, este membru al Uniunii Artistilor Plastici din Romania, Filiala Iași.
Este laureat al Premiului Național pentru Grafică acordat în anul 2020 de către reprezentanții Uniunii Artiștilor Plastici din România.
În contextul manifestării de zilele trecute, artistul plastic Gabriel Calioan avea să declare…
Imediat după dialogul cu artistul plastic Gabriel Caloian, am stat de vorbă cu doamna Dana Lungu, curator artistic al expoziției Căutând sateliții.
Dana Lungu ne precizează „Gabriel Caloian este o voce unică în peisajul artistic ieșean, pentru că prin ceea ce realizează are o puternică încărcătură dinspre avangarda istorică înspre suprarealism”.
Dana Lungu ne creionează, prin cuvânt, o imagine concretă și completă a expoziției semnată de către artistul plastic Gabriel Caloian.
Într-o lume a conflictului, Gabriel Caloian prin expoziția de față „ne invită să privim cerul”, ne mai spune Dana Lungu.
Aproape de finalul dialogului, interlocutorul nostru pentru fiecare dintre dumnevoastră are o invitație de a păși spre Galeria ArtEast, Strada Păcurari, Numărul 8, târgul Iașului.
Referitor la cele prezentate, conchidem: „Gabriel Caloian nu mai reprezintă lumea, ci o produce, imaginând un univers în care culoarea gândește, materia comunică și privitorul devine parte din metabolismul imaginii. Expoziția este, astfel, o meditație despre pictură ca ființă vie, o pictură care se imaginează pe sine, care se multiplică, se reinventează și se infiltrează rizomatic în interstițiile dintre corp, gest și tehnologie”, curator artistic, Dana Lungu.
Înregistrările postate le difuzăm într-o ediție viitoare a emisiunii Dialog intercultural (vineri, h 20:30), de pe toate frecvențele Radio România Iași (1053 KHz/AM, 90,8; 94,5 și 96,3 MHz/FM).
Ne auzim online – AICI – http://myradioonline.ro/radio-iasi?gad_source=1&gclid=EAIaIQobChMIuPTomsG6iAMVCKhoCR1xegBvEAAYASAAEgLtV_D_BwE
Text, foto și audio: Dumitru ȘERBAN





