Ascultă Radio România Iași Live

Mihai Chirica: Parcul Teatrului Naţional va fi redeschis publicului în curând

Mihai Chirica: Parcul Teatrului Naţional va fi redeschis publicului în curând

Publicat de Gabriela Rotaru, 3 septembrie 2025, 16:07

Primarul Mihai Chirica a anunţat, miercuri, că în cursul lunii octombrie vrea să inaugureze parcul modernizat din faţa Teatrului Naţional ‘Vasile Alecsandri’ din Iaşi.

Potrivit edilului, până acum a fost finalizată montarea plăcilor de marmură şi granit care îmbracă aleile pietonale şi amfiteatrul, a fost adus mobilierul urban şi sistemul de iluminat.

‘De astăzi am început montarea rulourilor de gazon dotate cu sisteme automate de irigaţie. Vegetaţia matură şi valoroasă a fost conservată şi este astfel completată cu noi spaţii verzi. Totodată, am plantat flori şi arbuşti. Se lucrează astfel încât Sărbătorile Iaşiului să le facem aici. Cred că în data de 11 octombrie vom avea inaugurarea oficială. Vrem ca parcul să fie adevărat spaţiu cultural în aer liber cu elemente noi şi atractive. Pentru desfăşurarea activităţilor culturale avem un amfiteatru în aer liber şi am pregătit panouri pentru expoziţii’, a declarat, pentru AGERPRES, primarul Mihai Chirica.

Vor fi puse în valoare şi ruinele descoperite în timpul lucrărilor de modernizare.

‘Am decis să punem un tavan de sticlă, pentru a valorifica ruinele descoperite în timpul lucrărilor de modernizare a parcului’, a explicat primarul.

Parcul are şi o fântână arteziană interactivă – cu jocuri de lumini şi sunet.

‘Cred că va face deliciul copiilor, mai ales în perioadele călduroase’, a afirmat Mihai Chirica.

Lucrările de modernizare a Parcului Teatrului Naţional au început în 2021, dar au fost întrerupte după ce în timpul lucrărilor de amenajare au fost descoperite vestigii arheologice. Lucrările au fost reluate în toamna anului 2024. Terenul amenajat are o suprafaţă de circa 9.700 de metri pătraţi, din care spaţiile verzi vor reprezenta peste 7.000 de metri pătraţi.

Acest parc face parte din Axa Culturală pe care municipalitatea o pregăteşte între Catedrala Mitropolitană, Teatrul Naţional şi Filarmonică. Valoarea proiectului este de 18,35 milioane de lei, iar stadiul lucrărilor a trecut de 90%. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)

(AUDIO) Mii de ieșeni nu au, în continuare, apă caldă și căldură, după incendiul de sâmbătă de la CET 1
Prim plan marți, 20 octombrie 2026, 12:20

(AUDIO) Mii de ieșeni nu au, în continuare, apă caldă și căldură, după incendiul de sâmbătă de la CET 1

Mii de ieșeni nu au, în continuare, apă caldă și căldură, după incendiul de sâmbătă de la CET 1. Lucrările de remediere a situației au...

(AUDIO) Mii de ieșeni nu au, în continuare, apă caldă și căldură, după incendiul de sâmbătă de la CET 1
Trei zile dedicate inteligenței artificiale și cercetării academice la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Prim plan marți, 20 octombrie 2026, 11:52

Trei zile dedicate inteligenței artificiale și cercetării academice la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor (FEAA) din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași găzduiește, în perioada...

Trei zile dedicate inteligenței artificiale și cercetării academice la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Program Cinema Ateneu | 23-28 octombrie 2026
Prim plan marți, 20 octombrie 2026, 11:21

Program Cinema Ateneu | 23-28 octombrie 2026

Cinema Ateneu Iași pentru perioada 23-28 octombrie 2026. În această perioadă, publicul poate descoperi o selecție variată de filme, inclusiv...

Program Cinema Ateneu | 23-28 octombrie 2026
IAȘI: Percheziții într-un dosar de trafic de minori și trafic de droguri
Prim plan marți, 20 octombrie 2026, 11:00

IAȘI: Percheziții într-un dosar de trafic de minori și trafic de droguri

Astăzi, 20 octombrie 2026, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii Direcției de...

IAȘI: Percheziții într-un dosar de trafic de minori și trafic de droguri
Prim plan marți, 20 octombrie 2026, 10:50

Festivalul Folcloric „Ioan Cobâlă” revine la Botoșani. Două zile de muzică tradițională, artiști consacrați și orchestre de referință.

Consiliul Județean Botoșani, prin Centrul Cultural Botoșani, organizează în perioada 11–12 noiembrie 2026, cea de-a IV-a ediție a...

Festivalul Folcloric „Ioan Cobâlă” revine la Botoșani. Două zile de muzică tradițională, artiști consacrați și orchestre de referință.
Prim plan marți, 20 octombrie 2026, 10:43

(FOTO) Vaslui: Autocisternă încărcată cu vin, răsturnată pe DE 581

Autocisternă răsturnată la Ghermănești. O autocisternă încărcată cu vin s-a răsturnat în localitatea Ghermănești, comuna Drânceni....

(FOTO) Vaslui: Autocisternă încărcată cu vin, răsturnată pe DE 581
Prim plan marți, 20 octombrie 2026, 10:24

Teatrul Luceafărul Iași, la Bienala de Scenografie București

Între 16 și 25 octombrie, are loc la București o nouă ediție a Bienalei de Scenografie. Timp de 10 zile, manifestarea găzduiește expoziții cu...

Teatrul Luceafărul Iași, la Bienala de Scenografie București
Prim plan marți, 20 octombrie 2026, 06:30

Parlament/Astăzi – ultimele audieri în comisii ale miniştrilor Guvernului Niculescu; plen reunit pentru votul de învestitură

Audierile miniştrilor propuşi în Guvernul Niculescu vor continua marţi în comisiile de specialitate, urmând ca tot marţi să se dea votul de...

Parlament/Astăzi – ultimele audieri în comisii ale miniştrilor Guvernului Niculescu; plen reunit pentru votul de învestitură