Ascultă Radio România Iași Live

Primele facturi după eliminarea plafonării tarifelor la energie vor veni în luna august

Primele facturi după eliminarea plafonării tarifelor la energie vor veni în luna august

Publicat de Andreea Drilea, 15 iulie 2025, 12:26

Primele facturi după eliminarea plafonării tarifelor la energie vor veni în luna august, iar consumatorii vor resimţi diferit creşterea preţurilor.

O analiză privind evoluţia preţurilor la energie, în funcţie de consumul lunar, a fost prezentată, în cadrul Serviciului de Noapte de la Radio România Actualităţi, de preşedinta Asociaţiei „Energia Inteligentă”, Monica David.

Monica David: În primul rând avem un salt de la 0,68 de lei, la un preţ minim în jur de 1,3 lei. Avem ca puncte de referinţă un preţ de 1,3 până la 1,55. Iată că, pentru prima categorie de consumatori, va fi poate chiar mai mult decât dublu, undeva, am estimat noi, între 90% şi 130%, se va dubla factura. Această creştere poate fi de aproximativ 50 de lei. Pentru cel de-al doilea prag, vorbim de o creştere undeva între 70% şi 90%, poate ajunge până la un plus de 70 de lei per factură. Iar pentru ultima categorie, cei cu consum de peste 255 kWh pe lună, creşterea nu va fi resimţită atât de puternic, acolo se va situa în jurul unui procent de 20%, deci undeva în jur de 30 şi ceva de lei.

Realizator: Guvernul a anunţat că o parte dintre consumatori vor fi sprijiniţi în continuare, cu tichete valorice, dar este necesar să solicite acest sprijin, care nu va mai fi acordat automat. De asemenea, consumatorii au posibilitatea de a-şi schimba furnizorul de energie, atunci când găsesc o ofertă mai bună.

Rador/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro

Noul an şcolar aduce câteva schimbări
Naţional sâmbătă, 5 septembrie 2026, 09:52

Noul an şcolar aduce câteva schimbări

Anul şcolar care începe luni aduce o serie de noutăţi şi schimbări. În ceea ce priveşte învăţământul primar şi gimnazial, încep să...

Noul an şcolar aduce câteva schimbări
West Nile în România: 58 de cazuri și 3 decese înregistrate
Naţional sâmbătă, 5 septembrie 2026, 09:48

West Nile în România: 58 de cazuri și 3 decese înregistrate

Numărul cazurilor de infectare cu virusul West Nile a crescut la noi în ţară în această vară, sunt 58 de îmbolnăviri și trei decese...

West Nile în România: 58 de cazuri și 3 decese înregistrate
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că va desemna un candidat pentru funcţia de premier în zilele următoare
Naţional vineri, 4 septembrie 2026, 09:29

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că va desemna un candidat pentru funcţia de premier în zilele următoare

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că va desemna un candidat pentru funcţia de premier în zilele următoare. Şeful statului a explicat că,...

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că va desemna un candidat pentru funcţia de premier în zilele următoare
Producția Teatrului Național Radiofonic, ”Vinovații” de Ilinca Stihi, primește o nouă nominalizare, la Prix Italia
Naţional vineri, 4 septembrie 2026, 06:58

Producția Teatrului Național Radiofonic, ”Vinovații” de Ilinca Stihi, primește o nouă nominalizare, la Prix Italia

Producția Teatrului Național Radiofonic, ”Vinovații” de Ilinca Stihi, primește o nouă nominalizare, la Prix Italia, după ce săptămâna...

Producția Teatrului Național Radiofonic, ”Vinovații” de Ilinca Stihi, primește o nouă nominalizare, la Prix Italia
Naţional vineri, 4 septembrie 2026, 06:35

Guvernul interimar îi va premia pe absolvenţii care au obţinut nota 10 la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat

Guvernul interimar va acorda 2.000 de lei absolvenţilor de gimnaziu care au obţinut nota 10 la Evaluarea Naţională şi 5.000 de lei celor cu nota...

Guvernul interimar îi va premia pe absolvenţii care au obţinut nota 10 la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat
Naţional joi, 3 septembrie 2026, 11:21

Noi ecotichete aprobate pentru programul Rabla Auto 2026

Încă peste 2.700 de ecotichete în valoare de aproape 34 de milioane de lei au fost aprobate de Administraţia Fondului pentru Mediu pentru...

Noi ecotichete aprobate pentru programul Rabla Auto 2026
Naţional joi, 3 septembrie 2026, 11:15

Topul domeniilor care oferă cele mai mari șanse de angajare: arte & entertainment, asigurări, producție și industria alimentară au cea mai scăzută concurență, în timp ce în retail sunt 93 de aplicări pe loc

Peste 9 milioane de aplicări au fost înregistrate anul acesta, din ianuarie și până în septembrie, pe eJobs.ro, acesta fiind cel mai mare...

Topul domeniilor care oferă cele mai mari șanse de angajare: arte & entertainment, asigurări, producție și industria alimentară au cea mai scăzută concurență, în timp ce în retail sunt 93 de aplicări pe loc
Naţional joi, 3 septembrie 2026, 10:00

Cei care vor da examen pentru permisul de conducere categoria B vor susţine şi o probă practică

Cei care vor da examen pentru permisul de conducere categoria B vor susţine şi o probă practică prin care li se va verifica obligatoriu...

Cei care vor da examen pentru permisul de conducere categoria B vor susţine şi o probă practică