Ascultă Radio România Iași Live

DNA prelungeşte controlul judiciar în cazul generalului Cătălin Ştefăniţă Zisu (surse)

DNA prelungeşte controlul judiciar în cazul generalului Cătălin Ştefăniţă Zisu (surse)

Publicat de Andreea Drilea, 7 aprilie 2025, 11:29

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au decis, luni, prelungirea cu încă 60 de zile a controlului judiciar pe cauţiune în cazul fostului şef al Comandamentului Logistic Întrunit, generalul Cătălin Ştefăniţă Zisu, în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

DNA anunţa pe 15 februarie că pe procurorii militari din cadrul instituţiei – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiuni de corupţie săvârşite de militari au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune, începând cu data de 14 februarie, faţă de mai multe persoane, respectiv:

*** general locotenent Cătălin Ştefăniţă Zisu, comandant al UM 02574 Bucureşti – Comandamentul Logistic Întrunit şi ordonator secundar de credite din cadrul MApN, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată;

*** colonel în rezervă Lucian Amorăriţei, la data faptelor preşedinte al comisiei de recepţie şi angajat/reprezentant al autorităţii contractante U.M. 02574 – Comandamentul Logistic Întrunit, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, fals intelectual în formă continuată, uz de fals în formă continuată, participaţie improprie la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată;

*** O.I., administrator al SC Garden Center Grup SRL, pentru săvârşirea infracţiunilor de participaţie improprie la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, uz de fals în formă continuată, participaţie improprie la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.

Procurorii militari arată că, în perioada noiembrie 2022 – decembrie 2023, gl. lt. Cătălin-Ştefăniţă Zisu, în calitate de comandant al UM 02574 Bucureşti – Comandamentul Logistic Întrunit, beneficiind de ajutorul inculpatului col. (r) Lucian Amorăriţei, ar fi atestat în mod necorespunzător realitatea executării lucrărilor pentru obiectivul de investiţie publică ‘Extindere cimitir militar în cazarma 3430 Bucureşti’, în condiţiile în care doar o parte dintre acestea ar fi fost realizate în realitate, cauzându-se, astfel, un prejudiciu unităţii militare în cuantum de 11.959.654 de lei.

În luna martie 2022, în urma organizării unei licitaţii, între Unitatea Militară 02574 Bucureşti – Comandamentul Logistic Întrunit, în calitate de beneficiar, reprezentată legal de comandantul unităţii Cătălin-Ştefăniţă Zisu şi SC Garden Center Grup SRL, în calitate de antreprenor, reprezentată de administratorul societăţii, inculpatul O. I., s-a semnat un contract având ca obiect execuţia lucrărilor aferente proiectului ‘Extindere cimitir militar în Cazarma 3430 Bucureşti’, valoarea contractului fiind de 41.676.698 de lei, inclusiv TVA, precizează DNA.

Lucrările au vizat, între altele, desfacerea împrejmuirii existente, executare racorduri electrice subterane şi reţele de apă şi canalizare, construire staţie de pompare a apelor pluviale, amenajare teren (spaţii verzi, sistematizare teren), realizare drumuri principale, alei şi iluminat exterior şi realizare platforme de încărcare gunoi.

În concret, precizează comunicatul DNA, s-a stabilit faptul că angajaţi ai SC Garden Center Grup SRL ar fi falsificat sau ar fi determinat alţi angajaţi să falsifice, fără vinovăţie, avize de însoţire a mărfii având ca obiect transportul de pământ/moloz sau umplutură, atestând, în mod nereal, efectuarea acestor transporturi la anumite date, precum şi cantitatea de pământ transportată. Aceste înscrisuri ar fi fost încredinţate ulterior şi folosite de către S.C. Garden Center Grup S.R.L., prin inculpatul O.I., pentru a justifica solicitările de plată în faţa autorităţii contractante.

Astfel, Cătălin-Ştefăniţă Zisu, beneficiind de ajutorul lui Lucian Amorăriţei, cu toate că avea cunoştinţă că o parte din lucrările menţionate anterior nu ar fi fost efectuate, ar fi aprobat procese-verbale de recepţie provizorie, ar fi aplicat vize ‘Bun de plată’ pe facturi emise de SC Garden Center Grup SRL şi ar fi dispus decontarea facturilor emise, spun anchetatorii.

Surse judiciare au precizat pentru AGERPRES că, în urma percheziţiilor efectuate de anchetatori în acest dosar, au fost descoperite circa 4.600 de tablouri, 31 de ceasuri, unul dintre ele fiind cotat la preţul de peste 500.000 de euro, dar şi 3.600 de sticle cu alcool. AGERPRES/FOTO sigla

Preşedintele Nicuşor Dan condamnă comportamentul iresponsabil al Rusiei, în contextul recentului incident din municipiul Galaţi
Naţional sâmbătă, 25 aprilie 2026, 16:47

Preşedintele Nicuşor Dan condamnă comportamentul iresponsabil al Rusiei, în contextul recentului incident din municipiul Galaţi

Preşedintele Nicuşor Dan condamnă ferm comportamentul iresponsabil al Rusiei, care provoacă incidente precum drona căzută azi-noapte la...

Preşedintele Nicuşor Dan condamnă comportamentul iresponsabil al Rusiei, în contextul recentului incident din municipiul Galaţi
Ministrul de Exerne, Oana Ţoiu, l-a convocat pe ambasadorul Federaţiei Ruse, după prăbuşirea dronei în zona municipiului Galaţi
Naţional sâmbătă, 25 aprilie 2026, 12:56

Ministrul de Exerne, Oana Ţoiu, l-a convocat pe ambasadorul Federaţiei Ruse, după prăbuşirea dronei în zona municipiului Galaţi

Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, l-a convocat pe ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti ca urmare a prăbuşirii unei drone într-o zonă...

Ministrul de Exerne, Oana Ţoiu, l-a convocat pe ambasadorul Federaţiei Ruse, după prăbuşirea dronei în zona municipiului Galaţi
Sindicatele din educaţie critică proiectul noii legi a salarizării unitare
Naţional sâmbătă, 25 aprilie 2026, 09:20

Sindicatele din educaţie critică proiectul noii legi a salarizării unitare

Federaţiile Sindicale din Educaţie FSLI şi Spiru Haret consideră că varianta de proiect a noii legi a salarizării unitare reprezintă o...

Sindicatele din educaţie critică proiectul noii legi a salarizării unitare
Preşedintele Nicuşor Dan anunţă că a semnat demisiile miniştrilor PSD şi propunerile de miniştri interimari
Naţional sâmbătă, 25 aprilie 2026, 07:15

Preşedintele Nicuşor Dan anunţă că a semnat demisiile miniştrilor PSD şi propunerile de miniştri interimari

Preşedintele Nicuşor Dan a informat, astăzi dimineaţă, că a semnat demisiile miniştrilor PSD şi propunerile de miniştri interimari transmise...

Preşedintele Nicuşor Dan anunţă că a semnat demisiile miniştrilor PSD şi propunerile de miniştri interimari
Naţional joi, 23 aprilie 2026, 15:18

Miniştrii social-democraţi şi-au depus demisiile; PSD: Premierul nu mai are sprijinul unei majorităţi parlamentare

Miniştrii social-democraţi şi-au depus demisiile, joi, la Palatul Victoria. Vicepremierul Marian Neacşu, ministrul Agriculturii, Florin Barbu,...

Miniştrii social-democraţi şi-au depus demisiile; PSD: Premierul nu mai are sprijinul unei majorităţi parlamentare
Naţional joi, 23 aprilie 2026, 15:13

Nicuşor Dan: Legea pentru prevenirea şi combaterea femicidului, promulgată

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, joi, că a promulgat Legea pentru prevenirea şi combaterea femicidului, act normativ ‘extrem de...

Nicuşor Dan: Legea pentru prevenirea şi combaterea femicidului, promulgată
Naţional joi, 23 aprilie 2026, 12:25

Deficitul total al României a scăzut la 7,9% în 2025

Deficitul total al României a scăzut de la 9,3% din PIB în 2024 la 7,9% în 2025, potrivit datelor Eurostat – anunţă premierul Ilie...

Deficitul total al României a scăzut la 7,9% în 2025
Naţional joi, 23 aprilie 2026, 12:22

Miniştrii PSD se retrag din Guvern

Miniştrii Partidului Social Democrat nu vor participa, astăzi, la şedinţa de Guvern. Potrivit unor surse politice, aceştia ar urma să îşi...

Miniştrii PSD se retrag din Guvern