Ascultă Radio România Iași Live

Botoșani: Expoziția de artă plastică „LOGOS” a grupului Prolog

Botoșani: Expoziția de artă plastică „LOGOS” a grupului Prolog

Publicat de Gabriela Rotaru, 4 aprilie 2025, 05:50 / actualizat: 4 aprilie 2025, 8:07

Muzeul Județean Botoșani și Galeria Romană au bucuria de a vă invita la vernisajul expoziției de artă plastică a grupului Prolog, intitulată „LOGOS”, astăzi, începând cu ora 13.00.

Expoziția, găzduită de Galeriile de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani, cuprinde pictură și grafică semnată de artiștii Paul Gherasim, Constantin Flondor, Horea Paștina, Mihai Sârbulescu, Christian Paraschiv, Ion Grigorescu, Valentin Scărlătescu, Matei Lăzărescu, Dan Mohanu și este curatoriată de Emil Ene (Galeria Romană) și de Maria-Laura Tocariu (Muzeul Județean Botoșani). În deschidere, vor lua cuvântul Maria Bilașevschi, critic de artă, președinte al Uniunii Artiștilor Plastici, filiala Iași, Maria-Laura Tocariu, șef ale Secției de Artă Plastică – Etnografie a Muzeului Județean Botoșani și Emil Ene, coproprietar al Galeriei Romane din București.

Prilej de aducere-aminte, evenimentul expozițional marchează împlinirea a 40 de ani de la înființarea grupului Prolog și 100 de ani de la nașterea lui Paul Gherasim, artizanul grupării.

Paul Gherasim, artistul născut în 1925, la Botești – Suceava, a absolvit Academia de Arte Frumoase din București în 1948, beneficiind de îndrumarea pictorilor Nicolae Dărăscu și Jean Alexandru Steriadi. Angajat de timpuriu în sfera artei, Paul Gherasim, parcurgând itinerarul labirintic al anilor de formare intelectuală şi artistică, a ajuns către zonele eterate ale umanului, ale comunicării către ceilalţi a sinelui profund, marcate de o continuă smerenie și de momente ale veritabilei jubilaţii spirituale. A face pictură a fost un destin, a atinge treptele înalte ale valorii – o performanţă şi o dovadă a harului adevărat.

Plastica lui Paul Gherasim se caracterizează prin trecerea printr-un proces de esențializare, prin supunerea elementelor figurative ale reprezentării unui grad înalt de abstractizare, în care geometria, cu principiile ei clare și distincte, părea absentă. A trecut, de asemenea, la eliminarea tonurilor prea încărcate, deplasând și cromatica în aceeași zonă a reducției, ajungând să construiască spații larg deschise, ecrane albe sau gri, asupra cărora a operat inserții de tonuri mai vii și tușe spontane ce captează atenția privitorului. Între pictura etapelor inițiale și bolțile de lumină la care a ajuns nu există diferențe formale și de substanță. Putem vorbi de împlinirea unui program intuit odată, ajuns ulterior la pragul conceptual al realității.

Distincțiile și premiile primite de-a lungul carierei – dintre care amintim Premiul al II-lea la Salonul de primăvară (1946), Premiul pentru pictură al UAP (1961), Premiul Revistei „Arta” (1972), Marele Premiu al UAP (1979), Premiul „Ioan Andreescu” al Academiei Române (1995), Ordinul „Steaua României” în grad de Comandor (2001), „Crucea Patriarhală”, Patriarhia Română (2002), Premiul Revistei „Cuvântul” (2006), „Crucea Nordului”, Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord (2016) – departe de a da artistului motiv de mândrie deșartă, au reprezentat o recunoaștere, în diferite etape de creație, a rostului său împlinit.

A trecut la cele veșnice în 2016. Idealurile sale creștin-ortodoxe sunt duse mai departe; grupul Prolog și-a asumat responsabilităţi care transcend imediatul, clipa, făcând permanent racordul dintre cei care au fost şi cei care nu s-au născut încă. Tradiţia marchează bornele de hotar între viziuni şi stiluri, prezentul obligă la depăşirea lor. Ideea tradiției ca expresie a unei ordini superioare, afirmarea valorilor patrimoniale și o nouă dimensiune dată peisagismului sunt elemente identitare și de continuitate ale grupului. O cumințenie nealterată de trecerea celor patru decenii de „împreună-lucrare” continuă să răzbată din lucrările membrilor Prolog, dar și ale artiștilor cu care uneori au colaborat: Horia Bernea, Sorin Dumitrescu, Afane Teodoreanu, Vasile Varga sau Gheorghe Berindei.

Impresionanta serie de expoziții realizate de-a lungul anilor – „Flori de măr” (1985), București, „Filocalia” (1990), București, „Bisanzio dopo Bisanzio” (1993), Veneția, „Arte Fiera” (1994), Bologna, „Oriente – Occidente” (1994), Timișoara, „Experiment” (1996), București, „90 x 30 PROLOG” (2015), București, „Prolog – Peste ani” (2021), București sau „LOGOS” (2025), Botoșani – devine purtătoare a manifestului artiștilor despre smerenie, îngăduință, răbdare, iubire și nădejde, elemente ce au jalonat demersul lor creator.

Expoziția „LOGOS” este deschisă în perioada 4 aprilie – 19 mai 2025 și poate fi vizitată în fiecare zi (exceptând sărbătorile legale), în intervalul orar 9.00-16.30.

Sponsori și parteneri media: Sedia Digidoc SRL, Radio România Iași, Radio Trinitas, Monitorul de Botoșani, Știri Botoșani. (Radio Iași/ Comunicat Muzeul Județean Botoșani/ FOTO muzeubt.ro)

Noul an şcolar aduce câteva schimbări
Prim plan sâmbătă, 5 septembrie 2026, 09:52

Noul an şcolar aduce câteva schimbări

Anul şcolar care începe luni aduce o serie de noutăţi şi schimbări. În ceea ce priveşte învăţământul primar şi gimnazial, încep să...

Noul an şcolar aduce câteva schimbări
(AUDIO) Peste 500 de copii din familii defavorizate primesc ghiozdane pentru noul an școlar
Prim plan sâmbătă, 5 septembrie 2026, 09:28

(AUDIO) Peste 500 de copii din familii defavorizate primesc ghiozdane pentru noul an școlar

Peste 500 de copii din medii defavorizate din municipiul Iași primesc astăzi câte un ghiozdan complet echipat. Evenimentul, ajuns deja la a 17-a...

(AUDIO) Peste 500 de copii din familii defavorizate primesc ghiozdane pentru noul an școlar
(AUDIO) Tot mai puțini elevi din Republica Moldova aleg școlile din România. Scădere de peste 60% în ultimul deceniu
Prim plan sâmbătă, 5 septembrie 2026, 09:08

(AUDIO) Tot mai puțini elevi din Republica Moldova aleg școlile din România. Scădere de peste 60% în ultimul deceniu

Scădere dramatică a numărului de elevi din Republica Moldova care aleg să studieze în România. În ultimii zece ani, numărul solicitărilor...

(AUDIO) Tot mai puțini elevi din Republica Moldova aleg școlile din România. Scădere de peste 60% în ultimul deceniu
(AUDIO) SUCEAVA: Două persoane, găsite carbonizate după ce mașina în care se aflau a lovit un cap de pod
Prim plan sâmbătă, 5 septembrie 2026, 08:56

(AUDIO) SUCEAVA: Două persoane, găsite carbonizate după ce mașina în care se aflau a lovit un cap de pod

Două persoane au fost găsite carbonizate într-un autoturism care a lovit un cap de pod, iar apoi a fost cuprins de flăcări, a informat...

(AUDIO) SUCEAVA: Două persoane, găsite carbonizate după ce mașina în care se aflau a lovit un cap de pod
Prim plan sâmbătă, 5 septembrie 2026, 08:38

(AUDIO) Învățământul ieșean pierde peste 700 de norme didactice într-un singur an

În acest an școlar, în județul Iași, sunt peste 700 de norme didactice mai puține față de anul trecut. Liderul Uniunii Sindicatelor Libere...

(AUDIO) Învățământul ieșean pierde peste 700 de norme didactice într-un singur an
Prim plan vineri, 4 septembrie 2026, 19:45

Dronă încărcată cu explozibil, neutralizată în apropiere de brațul Sulina

Un fragment de dronă aeriană încărcat cu explozibil, care plutea la aproximativ 5 mile marine est de intrarea pe braţul Sulina, a fost...

Dronă încărcată cu explozibil, neutralizată în apropiere de brațul Sulina
Prim plan vineri, 4 septembrie 2026, 16:15

(AUDIO) Raliul Iașului dă startul unei noi ediții. Peste 50 de echipe intră în competiție

Raliul Iașului se desfășoară în acest sfârșit de săptămână și aliniază, la start, peste 50 de echipe, mai puține decât în anii...

(AUDIO) Raliul Iașului dă startul unei noi ediții. Peste 50 de echipe intră în competiție
Prim plan vineri, 4 septembrie 2026, 14:41

(AUDIO) Iași: Peste 150 de microbuze școlare noi, în județul Iași

În noul an școlar, în județul Iași vor funcționa peste 150 de microbuze noi. Inspectorul general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean...

(AUDIO) Iași: Peste 150 de microbuze școlare noi, în județul Iași