Ascultă Radio România Iași Live

Botoşani: Bărbat cu arsuri grave, după ce a căzut pe un teren cuprins de un incendiu de vegetaţie

7 februarie 2025, 19:43


Un bărbat a suferit arsuri pe cel puţin o jumătate din suprafaţa corpului după ce a căzut pe un teren agricol pe care declanşase un incendiu de vegetaţie, au transmis, vineri, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani.

Potrivit acestora, incidentul a avut loc la marginea localităţii Hulub din comuna Dângeni, bărbatul, de 62 de ani, fiind găsit de un localnic care trecea prin zonă.

‘Din cauza unei afecţiuni cronice, acesta a căzut lângă focul aprins chiar de el. Alarma a fost dată de un trecător, care a observat flăcările şi s-a apropiat să vadă ce se întâmplă. La faţa locului s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Gărzii de Intervenţie Truşeşti şi Detaşamentului Botoşani, cu două autospeciale de stingere şi ambulanţa de terapie intensivă mobilă SMURD, o ambulanţă SAJ, dar şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Dângeni. Primii care au ajuns la faţa locului au fost pompierii voluntari. Aceştia au constatat faptul că bărbatul prezenta arsuri pe mai bine de o jumătate din suprafaţa corpului, fiind conştient. Acesta a fost transportat la spital de către echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD’, au precizat oficialii ISU.

Pompierii au stins incendiul, care a cuprins vegetaţia uscată de pe aproximativ 50 de metri pătraţi.

(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro)

(AUDIO) Căldura revine în apartamentele ieșenilor. Repornirea instalațiilor se face etapizat
Regional joi, 22 octombrie 2026, 12:03

(AUDIO) Căldura revine în apartamentele ieșenilor. Repornirea instalațiilor se face etapizat

Reluarea furnizării de agent termic în municipiul Iași ar urma să aibă loc astăzi, au declarat autoritățile ieșene. Repornirea...

(AUDIO) Căldura revine în apartamentele ieșenilor. Repornirea instalațiilor se face etapizat
Botoșani: Cei 6 vameși de la Racovăț au primit încă 30 de zile de arest preventiv
Regional joi, 22 octombrie 2026, 11:37

Botoșani: Cei 6 vameși de la Racovăț au primit încă 30 de zile de arest preventiv

Cei șase vameși de la Punctul de Trecere a Frontierei Racovăț, anchetați de procurorii Direcției Naționale Anticorupție pentru luare de...

Botoșani: Cei 6 vameși de la Racovăț au primit încă 30 de zile de arest preventiv
Bacău: Spitalul ‘Prof. Dr. Eduard Apetrei’, finalist la trei categorii la ‘Romanian Healthcare Awards 2026’
Regional joi, 22 octombrie 2026, 11:11

Bacău: Spitalul ‘Prof. Dr. Eduard Apetrei’, finalist la trei categorii la ‘Romanian Healthcare Awards 2026’

Spitalul ‘Prof. Dr. Eduard Apetrei’ Buhuşi este finalist la trei categorii în cadrul prestigioasei competiţii naţionale...

Bacău: Spitalul ‘Prof. Dr. Eduard Apetrei’, finalist la trei categorii la ‘Romanian Healthcare Awards 2026’
Regiunea Moldovei, sub informare meteorologică de ploi și intensificări ale vântului
Regional joi, 22 octombrie 2026, 10:17

Regiunea Moldovei, sub informare meteorologică de ploi și intensificări ale vântului

INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 22 octombrie, ora 10 – 23 octombrie, ora 21 Fenomene vizate: ploi moderate cantitativ,...

Regiunea Moldovei, sub informare meteorologică de ploi și intensificări ale vântului
Regional joi, 22 octombrie 2026, 08:27

(AUDIO/FOTO) Grav accident de circulaţie în judeţul Iaşi. Două persoane au murit

Circulaţia rutieră este oprită pe DN 2 Roman – Fălticeni, mai exact între localităţile Soci şi Boureni din judeţul Iaşi, în urma...

(AUDIO/FOTO) Grav accident de circulaţie în judeţul Iaşi. Două persoane au murit
Regional miercuri, 21 octombrie 2026, 19:25

(AUDIO) Iașiul ar putea avea apă caldă și căldură de mâine dimineață. În această seară încep probele la CET

În această seară se fac primele probe la CET Iași pentru a începe încărcarea instalațiilor cu agent termic. Echipele de intervenție au...

(AUDIO) Iașiul ar putea avea apă caldă și căldură de mâine dimineață. În această seară încep probele la CET
Regional miercuri, 21 octombrie 2026, 19:10

Trafic restricționat pe DN 2, între Siret și Bălcăuți, din cauza coloanelor de autotrenuri din Vama Siret

Sunt restricții de trafic pe DN 2, în județul Suceava, din cauza aglomerației extreme de la granița cu Ucraina. Circulația pe tronsonul dintre...

Trafic restricționat pe DN 2, între Siret și Bălcăuți, din cauza coloanelor de autotrenuri din Vama Siret
Regional miercuri, 21 octombrie 2026, 15:40

Echipa MAVIS Artificial Heart a UMF Iași, din nou premiată la finala mondială Heart Hackathon

Echipa studențească MAVIS Artificial Heart (Team MAH), care activează în cadrul Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic MAVIS al...

Echipa MAVIS Artificial Heart a UMF Iași, din nou premiată la finala mondială Heart Hackathon