Ascultă Radio România Iași Live

Trenurile de călători au întârzieri de până la o oră, din cauza gerului

Publicat de Gabriela Rotaru, 8 ianuarie 2015, 09:54

Trenurile de călători circulă cu viteză redusă, din cauza gerului, şi ajung la destinaţii cu întârzieri, în medie, între 30 şi 60 de minute, dar nicio linie de cale ferată nu este închisă, potrivit companiei CFR.

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” arată, într-un comunicat de presă transmis agenţiei Mediafax, că circulaţia trenurilor pe întreaga reţea feroviară se desfăşoară în condiţii de iarnă, din cauza temperaturilor scăzute înregistrate la nivel naţional.

Personalul feroviar verifică şinele, macazurile şi liniile de contact, în staţii şi în linie curentă, astfel încât să se intervină şi să se remedieze orice posibilă defecţiune tehnică, a precizat sursa citată.

Călătorii sunt sfătuiţi ca, înainte de plecarea la drum, să se informeze telefonic la Gara CFR din localitatea de plecare despre mersul trenului cu care intenţionează să călătorească. Numerele de telefon de la staţiile CFR sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Info Utile/Informaţii Telefonice, iar situaţia actualizată privind circulaţia trenurilor este afişată pe site-ul cci.cfr.ro/mt/default.asp.

Pasagerii care doresc să renunţe la călătorie vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor pentru parcursul neefectuat.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în toată ţara vor fi, până vineri, temperaturi minime sub minus 15 grade şi, în unele zone, sub minus 25 de grade, iar în timpul zilei se vor înregistra temperaturi maxime între minus zece şi zero grade. (mediafax.ro/ FOTO lideruldeopinie.ro)

Etichete:
Elevii intră în vacanţă vineri, după finalizarea cursurilor
Naţional joi, 22 octombrie 2026, 12:14

Elevii intră în vacanţă vineri, după finalizarea cursurilor

Elevii vor intra în vacanţă vineri, după finalizarea cursurilor, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii intră în vacanţă vineri, după finalizarea cursurilor
Argeş: Elev rănit de un coleg cu o armă albă, la un liceu din Piteşti
Naţional joi, 22 octombrie 2026, 10:47

Argeş: Elev rănit de un coleg cu o armă albă, la un liceu din Piteşti

Un elev a fost rănit de un coleg cu o armă albă, joi dimineaţă, la un liceu din municipiul Piteşti, informează Inspectoratul de Poliţie...

Argeş: Elev rănit de un coleg cu o armă albă, la un liceu din Piteşti
Noii miniştri ai guvernului condus de Luca Niculescu şi-au preluat oficial mandatele de la predecesorii lor
Naţional joi, 22 octombrie 2026, 07:34

Noii miniştri ai guvernului condus de Luca Niculescu şi-au preluat oficial mandatele de la predecesorii lor

Noii miniştri ai guvernului condus de Luca Niculescu şi-au preluat ieri oficial mandatele de la predecesorii lor. Schimbările de ştafetă la...

Noii miniştri ai guvernului condus de Luca Niculescu şi-au preluat oficial mandatele de la predecesorii lor
Lista medicamentelor compensate, actualizată până la finalul anului
Naţional joi, 22 octombrie 2026, 07:27

Lista medicamentelor compensate, actualizată până la finalul anului

Lista medicamentelor compensate și gratuite va fi actualizată până la sfârșitul anului, a anunțat ministrul sănătății, Alexandru Rogobete....

Lista medicamentelor compensate, actualizată până la finalul anului
Naţional joi, 22 octombrie 2026, 05:21

CSAT – în şedinţă; pe agendă – implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte joi în şedinţă, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şedinţa...

CSAT – în şedinţă; pe agendă – implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră
Naţional miercuri, 21 octombrie 2026, 15:51

Cristina Trăilă, secretarul general adjunct al Guvernului, trimisă în judecată de DNA

Comunicat de presă: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție. În cauza...

Cristina Trăilă, secretarul general adjunct al Guvernului, trimisă în judecată de DNA
Naţional miercuri, 21 octombrie 2026, 12:54

Buzău: O dronă prăbuşită a fost găsită în comuna Robeasca; specialiştii fac verificări

O dronă prăbuşită a fost găsită, miercuri, într-o localitate din judeţul Buzău, la faţa locului deplasându-se specialiştii Ministerului...

Buzău: O dronă prăbuşită a fost găsită în comuna Robeasca; specialiştii fac verificări
Naţional miercuri, 21 octombrie 2026, 11:40

Ioana Ciocan a preluat mandatul de ministru al Culturii, în prezenţa premierului Luca Niculescu

UPDATE ora 12:10 – Ioana-Ruxandra-Victoria Ciocan (independent) a preluat, miercuri, mandatul de ministru al Culturii, în prezenţa...

Ioana Ciocan a preluat mandatul de ministru al Culturii, în prezenţa premierului Luca Niculescu