Botoșani: Festival-Concurs de Creație și Interpretare a Piesei de Teatru într-un Act „Mihail Sorbul”

Publicat de Gabriela Rotaru, 3 octombrie 2024, 19:30
Publicat de Gabriela Rotaru, 3 octombrie 2024, 19:30
Publicat de Gabriela Rotaru, 3 octombrie 2024, 19:23
În problema energiei, Comisia a trimis două scrisori punere în întârziere şi ambele se referă la restricţiile impuse de ţara noastră pentru stabilirea preţurilor şi pentru exportul de energie electrică şi gaze. Măsurile au fost luate în 2022, pe fondul crizei declarate de războiul din Ucraina, dar acum Comisia vrea ca România să revină la regulile pieţei libere.
Executivul european vrea ca toţi operatorii să poată stabili preţurile în mod liber pe pieţele angro şi să fie obligaţi să vândă la preţuri fixe.
O a doua scrisoare de punere în întârziere este pentru restricţiile impuse de România pe piaţa internă şi care afectează exportul de energie.
Pe partea de mediu, Comisia a transmis ţării noastre un aviz motivat, pentru că a transpus incomplet directiva pentru habitate.
Conform executivul european, legislaţia României nu menţionează în mod explicit că măsurile de conservare incluse în planul de gestionare trebuie să ţină seama de necesităţile ecologice specifice unui habitat.
De asemenea, legislaţia naţională limitează domeniul de aplicare al directivei doar la suprafaţa siturilor Natura 2000 şi exclude astfel de celelalte cauze posibile de deteriorare venite din afara siturilor.
În fine, Comisia Europeană cere României să raporteze măsurile luate conform directivei privind zgomotul.
Conform acesteia, statele membre trebuie să elaboreze hărţi acustice în aglomerările urbane, de-a lungul drumurilor sau în zona aeroporturilor, pentru a putea lua ulterior măsuri de limitare a poluării fonice care afectează cetăţenii. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)
Publicat de Andreea Drilea, 3 octombrie 2024, 18:00
Interval de valabilitate: 03 octombrie, ora 21 – 07 octombrie, ora 10
Fenomene vizate: ploi moderate cantitativ
Zone afectate: conform textului
Vineri (4 octombrie), local în nord și la munte și pe arii restrânse în rest, iar sâmbătă și duminică (05 și 06 octombrie) în cea mai mare parte a Moldovei va ploua.
Vor fi averse, însoțite în sudul regiunii de descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 20…30 l/mp și pe arii restrânse peste 40…50 l/mp.
Vântul va avea intensificări temporare cu viteze în general de 40…50 km/h.
Publicat de Gabriela Rotaru, 3 octombrie 2024, 17:54
Cei 184 de pasageri şi membri ai echipajului au fost debarcaţi în condiţii de siguranţă.
Nicio persoană nu a fost rănită, potrivit unui comunicat al administraţiei aeroportului italian. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)
Publicat de Gabriela Rotaru, 3 octombrie 2024, 17:53
Potrivit ministerului de resort, decizia a fost luată în urma unei întâlniri cu reprezentanţii băncilor cooperatiste participante, urmând ca Fondul Român de Contragarantare să aloce banii în plus pe baza solicitărilor pe care le va primi de la acestea.
La 30 septembrie, numărul de beneficiari ai programului era de aproape 2.600 , iar valoarea totală a garanţiilor – de 234 de milioane de lei. Suma maximă împrumutată prin Programul FamilyStart este de 150 de mii de lei, iar creditul este garantat de stat în proporţie de 80%.
De asemenea, venitul net lunar pe membru de familie trebuie să fie de până la 6.000 de lei, respectiv de până la 7.500 în cazul familiilor monoparentale.(Rador/ FOTO radioiasi.ro)
Publicat de Gabriela Rotaru, 3 octombrie 2024, 17:46
Potrivit sursei citate, proiectul are o valoare de patru milioane de euro.
‘Prin această finanţare, Spitalul Judeţean beneficiază de 415 echipamente medicale moderne. Cele mai multe dintre ele au fost livrate şi puse în funcţiune, iar în prezent se desfăşoară licitaţiile pentru ultimele două loturi. Principalele secţii dotate cu noile echipamente sunt: laboratoarele de analize medicale, Serviciul de Sterilizare, Secţiile ATI, Blocul operator, Blocul de naşteri, Secţia Oncologie, Serviciul de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale, Ambulatoriul integrat şi Unitatea de Primiri Urgenţe’, se precizează în comunicat.
Preşedintele CJ, Doina Federovici, susţine că sumele atrase pentru investiţii în sistemul sanitar din Botoşani depăşesc 50 de milioane de euro.
‘Proiectul de prevenire a infecţiilor nosocomiale este rezultatul unei munci uriaşe la care s-au angrenat echipele reunite de la Consiliul Judeţean şi Spitalul ‘Mavromati’, pentru care ţin să le mulţumesc. În acest mandat, sumele atrase de către Consiliul Judeţean Botoşani din fonduri guvernamentale, europene şi PNRR, prin proiecte care vizează modernizarea sistemului sanitar (construcţii noi, reabilitare de clădiri şi aparatură medicală) depăşesc pragul de 50 de milioane de euro’, a precizat Federovici. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)
Publicat de Gabriela Rotaru, 3 octombrie 2024, 17:25
Publicat de Gabriela Rotaru, 3 octombrie 2024, 17:10
Duminică, 6 octombrie
Orele 10-18 (Palatul Braunstein, Galeria Cupola): Expoziție foto-video SILVIU PURCĂRETE – 50 DE ANI
DE TEATRU (Asociația culturală Vis-a-Vis București)
Orele 10-20 (Teatrul Luceafărul, foyer): CINETICE expoziție sculpturi animate
Ora 10.30 (sala mare): ALICE (Universitatea de Arte Tg Mureș, Facultatea de Teatru)
Ora 12 (esplanada Teatrul Luceafărul): DANSATORII (AHAU Marionetas Madeira)
Ora 13 (Palatul Culturii, aer liber): SOAP OPERA (Teatr Uliczny „Scena Kalejdoskop” Cracovia Polonia)
Ora 18 (sala mică): NĂSCUT ÎN 2000 (BIS Teatru Sibiu)
Ora 19 (sala mare): BĂDĂRANII (Teatrul Nottara București)
Luni, 7 octombrie
Orele 10-18 (Palatul Braunstein, Galeria Cupola): Expoziție foto-video SILVIU PURCĂRETE – 50 DE ANI
DE TEATRU (Asociația culturală Vis-a-Vis București)
Orele 10-20 (Teatrul Luceafărul, foyer): CINETICE expoziție sculpturi animate
Ora 11 (sala mare): FATA BABEI ȘI FATA MOȘNEAGULUI (Teatrul Municipal „Bacovia” Bacău)
Ora 11.30 (sala mică): 20K LEGHE SUB MĂRI (Magic Puppet Cluj-Napoca)
Ora 12 (NegruZi): Programe editoriale și reviste de teatru – Teatrul Azi și Scena.ro (prezentare dezbatere)
Ora 17.30 (sala mică): 20K LEGHE SUB MĂRI (Magic Puppet Cluj-Napoca)
Ora 18 (Grădina Palas – în caz de vreme nefavorabilă, ATRIUM Palas): CARUL LUI
THESPIS (Universitatea „Ovidius” Constanța)
Ora 19 (sala mare): OGLINDA NEAGRĂ (Teatrul Național „Lucian Blaga” Cluj-Napoca)
Ora 19 (cafeneaua NegruZi): NINA…VIAȚA MEA ÎN ARTĂ! (Facultatea de Teatru, Universitatea Lucian
Blaga Sibiu)
Publicat de Lucian Bălănuţă, 3 octombrie 2024, 14:45
În august, comparativ cu perioada similară din 2023, cea mai mare creştere a preţurilor producţiei industriale în UE s-a înregistrat în România (2,8%), Bulgaria şi Portugalia (ambele cu 1,9%) şi Estonia (1,7%), iar cel mai semnificativ declin a fost în Slovacia (minus 18,3%), Luxemburg (minus 6,9%) şi Franţa (minus 6,3%).
Eurostat precizează că preţurile producţiei industriale în UE au fost influenţate în special de o creştere cu 1,7% a preţurilor bunurilor de capital, cu 1% a preţurilor bunurilor de folosinţă imediată şi cu 0,1% a bunurilor de folosinţă îndelungată, în timp ce au scăzut cu 7% preţurile la energie şi cu 0,8% preţurile bunurilor intermediare.
Preţurile produselor care ies pe porţile fabricilor au crescut cu 0,6% în zona euro şi cu 0,4% în Uniunea Europeană şi în zona euro în august, comparativ cu luna precedentă (când s-a înregistrat un avans de 0,7% în zona euro şi de 0,8%).
În august, comparativ cu luna precedentă, cea mai mare creştere a preţurilor producţiei industriale în UE s-a înregistrat în Estonia (2,2%), Grecia (1,7%) şi Spania (1,5%) şi Grecia (1,8%), iar cel mai semnificativ declin a fost în Irlanda (minus 3,8%), Lituania (minus 1,7%) şi România (minus 1,6%).
Eurostat precizează că preţurile producţiei industriale în UE au fost influenţate în special de o creştere cu 1,1% a preţurilor la energie, un avans de 0,2% a preţurilor bunurilor de capital, şi de 0,1% a preţurilor bunurilor de folosinţă imediată, în timp ce au scăzut cu 0,1% preţurile bunurilor intermediare şi ale celor de folosinţă îndelungată.
Modificarea preţurilor la porţile fabricilor este pusă de obicei pe seama consumatorilor finali şi de aceea poate fi un indicator al evoluţiei inflaţiei pe care Banca Centrală Europeană o vizează prin politica sa monetară.
Conform datelor recente ale Institutului Naţional de Statistică, în România preţurile producţiei industriale s-au majorat cu 2,7%, în luna august din acest an faţă de perioada similară din 2023.
În acelaşi timp, în ritm lunar, august vs iulie 2024, preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut cu 1,1%.
Datele INS relevă faptul, de la an la an, pe marile grupe industriale, preţurile din industria bunurilor de capital s-au majorat cu 6,58%, în industria bunurilor de uz curent au înregistrat o creştere de 3,51%, în industria energetică s-au majorat cu 2,43%, în timp ce industria bunurilor de folosinţă îndelungată a fost pe un trend ascendent, de 1,56%. Pe de altă parte, preţurile raportate în industria bunurilor intermediare au scăzut cu 0,39%.
Potrivit sursei citate, în funcţie de secţiuni şi diviziuni industriale, în luna august 2024, comparativ cu acelaşi interval din anul anterior, indicele preţurilor producţiei industriale (piaţă internă şi piaţă externă) a crescut cu 13,61% în Distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare, cu 6,25% în Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, cu 2,67% în industria extractivă, respectiv cu 1,41% în industria prelucrătoare.
(Agerpres/ FOTO Radio Iasi)
Publicat de Gabriela Rotaru, 3 octombrie 2024, 13:21
Susținut de elevii participanți la cursurile „Artwork Atelier”, coordonați de prof. Diana Roman, prof. Mirela Palamariu, prof. Simona Casiean, prof. Mihaela Blându și prof. Ramona Tumurug, recitalul de pian cuprinde lucrări din literatura muzicală clasică. „Ne face o deosebită plăcere să continuăm atelierele muzical – educative, prin intermediul cărora readucem în atenția publicului valențele culturale ale muzicii de salon din secolele XVIII – XIX, precum și patrimoniul valoros al Muzeului «Kogălniceanu»”, afirmă Andrei Apreotesei, manager al Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași.
La acest eveniment, intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu”, situat în Iași, pe Strada „Mihail Kogălniceanu” nr. 11, poate fi vizitat de marți până sâmbătă, în intervalul orar 10.00 – 17.00. (Comunicat Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași/ FOTO palatulculturii.ro)
Publicat de Gabriela Rotaru, 3 octombrie 2024, 13:14
Diana a început clasa a VIII-a. Știe ca va fi un an greu, cu examene, dar ce i se pare cel mai greu este că va fi iar un an fără mama alături. A învățat cu timpul ca orice întrebare și orice motiv de tristețe ar avea să le păstreze până la întâlnirea online de duminică cu mama. Uneori se simte vinovată și slabă pentru că îi este atât de dor de mama: „Îl văd pe fratele meu mai mic care se joacă și nu zice niciodată nimic, el nu se plânge…așa cum o fac eu…uneori mă doare în piept de dorul ei”. Diana a rămas cu tatăl și fratele ei mai mic de când avea 10 ani, acum are 14 și dorul de mama nu s-a domolit niciodată.
Iași, 3 octombrie 2024 – Regiunea Nord-Est înregistrează cel mai mare număr de copii cu părinți plecați la muncă în străinătate din România (studiu Salvați Copiii, 2022) – peste 130.000 de copii sunt în această situație. În ultimii trei ani, județele din regiunea Nord-Est au pierdut prin emigrare cu schimbarea reședinței chiar și echivalentul populației unui oraș[1]: de pildă, judeţul Suceava înregistrează un număr de 19.799 de persoane în această situaţie, mai mult decât populația orașului Gura Humorului (17.596 persoane). În ceea ce priveşte judeţul Vaslui, numărul persoanelor care au emigrat cu schimbarea reşedinţei în ultimii trei ani – 12.435 de persoane, este mai mare decât populaţia oraşului Negreşti (9.882 de persoane).
Totodată, datele arată că:
Datele studiului Salvaţi Copiii arată că una din patru mame din Regiunea NE (27%) pleacă pentru că nu are loc de muncă în proximitate (+35% față de media națională). În ceea ce privește frecvența școlară, cercetarea a relevat că unul din șapte copii cu părinți plecați la muncă în străinătate din regiune nu frecventează școala zilnic. Ponderea regională este mai mare cu 50% decât media înregistrată la nivel național în rândul copiilor cu părinți migranți.
„Sunt deja câteva decenii de când generații întregi de copii au crescut fără părinți alături, aceștia fiind nevoiți să lucreze în alte țări. Este un fenomen social de amploare, cu consecințe stratificate și care necesită o abordare complexă, atât prin servicii de sprijin psihologic și educațional pentru copii, cât și prin servicii de consiliere și sprijinire a părinților să fie prezenți în viața copiilor lor, în pofida distanței”, spune Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.
Date din studiul național realizat de Salvați Copiii România:
Servicii ale organizaţiei Salvaţi Copiii destinate protecției copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate la nivel regional
În Regiunea Nord-Est, Salvați Copiii derulează din 2009 programe de suport pentru copiii rămași singuri acasă în urma migrației economice a părinților. Au fost sprijiniți până în prezent peste 4.000 de copii şi persoanele în grija cărora au rămas aceștia, în centre de suport din judeţele Iaşi, Suceava, Vaslui şi Neamţ, iar din 2019 organizația beneficiază de sprijinul PEPCO România în susținerea programelor din judeţele Iaşi, Suceava și Vaslui.
În 2024, activitățile susţinute de PEPCO România au inclus pe lângă oferirea de sprijin psiho-socio-educațional pentru peste 380 de copii și persoanele în grija cărora au rămas aceștia, activități de conectare copii-părinți sub egida campaniei „Discuții din inimă”, organizarea de caravane de conştientizare şi consiliere și diverse activități de informare în 23 de localități, preponderent din mediul rural şi urban mic, la care au participat peste 1.200 de persoane – părinți care muncesc peste hotare veniți acasă pentru a-și petrece concediul, persoane în grija cărora au rămas copiii și reprezentanți ai autorităților locale, activităţi de informare şi conştientizare a părinţilor la revenirea în ţară, cu sprijinul Aeroportului Internaţional „Ştefan cel Mare” din Suceava, workshopuri pentru cadre didactice pentru stimularea preluării modelelor de activităţi în cât mai multe şcoli. 30 de școli partenere sunt alături pentru promovarea campaniei „Discuții din inimă” în rândul părinților și elevilor lor.
„Pepco rămâne aproape de proiectele dezvoltate pentru copiii rămași acasă în urma plecării părinților la muncă în străinătate. Înțelegem provocările emoționale cu care se confruntă acești copii și considerăm că educația și sprijinul psihologic sunt esențiale pentru dezvoltarea lor sănătoasă. Prin colaborarea sub umbrela campaniei ”Discuții din Inimă”, ne propunem să oferim resursele și suportul necesar pentru a ajuta copiii să gestioneze mai bine separarea și să își construiască reziliența emoțională. Credem cu tărie că, investind în bunăstarea lor emoțională și mentală, contribuim la formarea unor tineri mai puternici, echilibrați și pregătiți pentru viitor. Suntem onorați să realizăm împreună acest demers prin care promovăm și susținem, prin diverse servicii și instrumente dezvoltate în această campanie, starea de bine în rândul copiilor și adolescenților.”, a declarat Raluca Popescu, Corporate Social Responsibility Specialist PEPCO Romania.
Context
Amploarea fenomenului copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate a făcut necesară dezvoltarea unei rețele de servicii specializate destinate acestor copii. Organizația Salvați Copiii a creat astfel de servicii, adresate atât copiilor, cât și părinților lor și persoanelor în grija cărora au rămas copiii, începând cu anul 2009, prin care a sprijinit până în prezent 24.000 de copii şi adulţi.
În centrele de zi destinate acestor copii, echipele interdisciplinare formate din psihologi, asistenţi sociali şi cadre didactice oferă servicii de consiliere psihologică şi socială, activităţi de suport şcolar şi activităţi de socializare pentru copii, precum şi activităţi de educaţie parentală, consiliere socială şi îndrumare juridică pentru adulţi.
Programul a fost derulat în Bucureşti şi 18 judeţe: Argeş, Braşov, Caraş-Severin, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Hunedoara, Iaşi, Mureş, Neamţ, Olt, Suceava, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Vrancea. Doar în 2023, am derulat programe locale în 50 de şcoli din aceste judeţe.
Peste 130.000 de persoane, părinți, copii și specialiști, au fost informate cu privire la impactul negativ pe care plecarea părinților îl are asupra copiilor rămași acasă, respectiv la obligațiile ce le revin părinților la părăsirea țării. (Comunicat Salvați Copiii)
Publicat de Andreea Drilea, 3 octombrie 2024, 12:42
‘Este una dintre clădirile emblematice ale oraşului nostru, un loc unde au urcat pe scenă de-a lungul vremii nume mari ale teatrului românesc. Timpul şi-a pus însă amprenta asupra clădirii. De aceea, am demarat lucrări ample de renovare. În final, clădirea îşi va recăpăta farmecul ei aparte, iar publicul se va bucura de noi piese de teatru’, a declarat primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.
Principalele lucrări presupun reabilitarea termică a clădirii, reabilitarea termică a sistemului de încălzire şi apă caldă, instalarea unor surse alternative de producere a energiei, modernizarea instalaţiilor de climatizare, reabilitarea instalaţiilor interioare şi exterioare, reabilitarea acoperişului, refacerea finisajelor interioare, realizarea de rampe de acces pentru persoanele cu dizabilităţi etc.
Contractul atribuit în urma licitaţiei pentru ‘Renovarea integrată a Teatrului Dramatic Fani Tardini’ are o valoare de 19.698.343,73 lei fără TVA, iar constructor este Rovis Lider SRL. Durata contractului este de 20 luni.
Lucrările de construcţie la actuala clădire a teatrului au început în 1924 şi s-au terminat în 1941, potrivit datelor prezentate pe site-ul Teatrului Dramatic ‘Fani Tardini’.
(AGERPRES/FOTO – imagine ilustrativă)
Publicat de Andreea Drilea, 3 octombrie 2024, 12:29
‘Miercuri, în cadrul unei şedinţe de îndată, din fondul de rezervă al Consiliului Judeţean Galaţi, au fost alocate noi fonduri pentru comunele afectate de inundaţii. Este vorba de 950.000 de lei pentru 21 de localităţi. Fondurile vor putea fi utilizate pentru închirierea de utilaje, achiziţionarea de carburant şi diverse lucrări de reparaţii extrem de necesare după inundaţiile din
noaptea de 13 spre 14 septembrie’, se arată într-un comunicat de presă remis, joi, de Consiliul Judeţean Galaţi.
Pentru refacerea drumurilor comunale, străzilor, podurilor şi podeţelor din judeţul Galaţi distruse de inundaţiile din 14 septembrie, Prefectura şi Consiliul Judeţean Galaţi au solicitat Guvernului, săptămâna aceasta, un sprijin financiar în valoare de 63,4 milioane de lei .
‘În urma evaluării realizate de comisii mixte, formate din reprezentanţi ai Inspectoratului de Stat în Construcţii, specialişti din cadrul Consiliului Judeţean Galaţi, reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului Judeţului Galaţi şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, s-a constatat că inundaţiile din luna septembrie 2024 au afectat grav infrastructura locală de transport în treizeci de unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Galaţi. Valoarea totală estimată a pagubelor se ridică la 63.460 mii lei. Având în vedere amploarea şi gravitatea pagubelor constatate, precum şi lipsa resurselor financiare necesare pentru acoperirea acestor cheltuieli la nivel local, Instituţia Prefectului Judeţului Galaţi şi Consiliul Judeţean Galaţi au solicitat sprijin financiar Guvernului României. În acest sens, cele două instituţii au co-iniţiat un proiect de Hotărâre de Guvern prin care se propune alocarea sumei de 63.460 mii lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului’, se arată într-un comunicat de presă remis miercuri de Prefectura Galaţi.
Fondurile solicitate vor fi distribuite bugetelor locale ale celor 30 de unităţi administrativ-teritoriale afectate de inundaţii, cu scopul de a acoperi cheltuielile de capital necesare pentru refacerea infrastructurii de transport – drumuri comunale, străzi, poduri şi podeţe – aparţinând respectivelor UAT-uri şi înlăturarea efectelor inundaţiilor.
Aceasta nu este prima iniţiativă realizată în colaborare de Instituţia Prefectului şi Consiliul Judeţean Galaţi. Săptămâna trecută, primul proiect transmis Guvernului a fost aprobat, asigurând judeţului Galaţi fondurile necesare pentru repararea drumurilor judeţene, podurilor şi podeţelor afectate de ape.
(AGERPRES/FOTO ISU Galați)
Publicat de Andreea Drilea, 3 octombrie 2024, 11:57
Distribuţia era organizată pe baza comenzilor telefonice. Anchetatorii au reţinut la Botoşani mai multe persoane, cu vârste între 17 şi 37 de ani, cercetate pentru constituirea unui grup infracţional organizat, deţinere şi trafic de droguri de risc, de mare risc şi de etnobotanice.
Oamenii nu doar că vindeau astfel de substanţe interzise, dar erau şi consumatori, pentru că ultima acuzaţie este „conducere sub influenţa drogurilor”.
O parte a grupului asigura organizarea şi coordonarea, cealaltă se ocupa de aprovizionare şi distribuţie. Şase persoane au fost arestate preventiv, trei sunt cercetate sub control judiciar – transmite Poliţia Română.
(RADOR/FOTO radioiasi.ro – imagine ilustrativă)
Publicat de Andreea Drilea, 3 octombrie 2024, 11:36
În valoare de 4 milioane de euro, cu tot cu TVA, proiectul conturat de echipa comună a Consiliului Județean și cea a Spitalului „Mavromati” a obținut, în cadrul procesului de evaluare, cel de al patrulea punctaj la nivel național, 74 de puncte.
Prin această finanțare, Spitalul Județean beneficiază de 415 echipamente medicale moderne. Cele mai multe dintre ele au fost livrate și puse în funcțiune, iar în prezent se desfășoară licitațiile pentru ultimele două loturi.
Principalele secții dotate cu noile echipamente sunt: laboratoarele de analize medicale, Serviciul de Sterilizare, Secțiile ATI, Blocul operator, Blocul de nașteri, Secția Oncologie, Serviciul de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale, Ambulatoriul integrat și Unitatea de Primiri Urgențe.
Sumele atrase de către Consiliul Județean Botoșani din fonduri guvernamentale, europene și PNRR, prin proiecte care vizează modernizarea sistemului sanitar (construcții noi, reabilitare de clădiri și aparatură medicală) depășesc pragul de 50 de milioane de euro.
La acestea se adaugă valoarea celor trei proiecte de spitale noi: Pediatrie, Psihiatrie și Săveni, care sunt gata pentru a fi depuse imediat ce se vor deschide axele de finanțare.
(Radio Iași/Gina Poenaru/FOTO radioiasi.ro)
Publicat de Andreea Drilea, 3 octombrie 2024, 10:50
‘Astfel, pe o suprafaţă de aproximativ 4.000 metri pătraţi au fost identificate 100 caroserii de autovehicule, întregi sau aflate în diferite stadii de dezmembrare, componente şi subansamble auto provenite din dezmembrări şi pete caracteristice infiltrării în sol a substanţelor scurse din sistemele autovehiculelor. Totodată, au fost identificate recipiente metalice sau din material plastic în care erau depozitate diferite substanţe, devenite deşeuri’, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri, poluarea prin evacuarea, în atmosferă sau pe sol, a unor deşeuri ori substanţe periculoase dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală şi eliminarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate.
(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro)
Publicat de Andreea Drilea, 3 octombrie 2024, 09:58 / actualizat: 3 octombrie 2024, 11:04
George Plesu, președinte Asociația Culturală AltIași, ne-a adus detaliile în matinal:
Mesajul organizatorilor:
Noaptea Albă a Galeriilor, organizată local de Asociația Culturală AltIași, se întoarce în galeriile de artă și spațiile expoziționale ieșene. Astfel, în week-end-ul 4-6 octombrie 2024, în intervalul orar 18:00-23:59, iubitorii de artă sunt așteptați de zeci de entuziaști voluntari NAG pentru a explora propunerile galeriilor locale.
Lista spațiilor participante și a evenimentelor speciale va fi afișată în curând!
Despre NAG
Noaptea Albă a Galeriilor este cel mai important eveniment cultural nocturn din România care a atras atenția marelui public asupra artelor contemporane și a tinerilor artiști. Noaptea Albă a Galeriilor a pus bazele unei platforme de promovare a artei contemporane și a tinerilor artiști români, atât prin încurajarea contactului dintre artiști și galerii sau spații dedicate artei contemporane, cât și prin prezentarea artiștilor unui public extins, căruia îi oferă în fiecare an oportunitatea de a descoperi arta generației din care face parte.Despre Asociația Culturală AltIași
Asociația Culturală AltIași a apărut în anul 2011 ca o modalitate formală de recunoaștere și validare a unui proiect cultural susținut exclusiv prin voluntariat din Iași: site-ul AltIasi.ro, lansat pe 20 octombrie 2008. În decembrie 2015, Asociația Culturală AltIași a susținut deschiderea spațiului de artă contemporană Borderline Art Space, iar în 2016 a organizat prima ediție a Nopții Albe a Galeriilor în Iași. În 2018 a implementat un Ghid al Iașului multicultural, un proiect care urmărește să facă cunoscută identitatea multiculturală a orașului. Printre proiecte naționale menționăm trimiterea către toate cele 6200 de școli din România a unui kit expozițional sub formă de ziar cu desenele lui Dan Perjovschi, o revistă cu situația culturii naționale în 2021 (CulturAcum), iar în derulare avem „Lumi ale artei”, un program de mediere artistică care își propune o serie de conferințe și cursuri intensive, atât pentru profesioniști, cât și publicul larg.
Publicat de Andreea Drilea, 3 octombrie 2024, 09:55
Profesorul universitar doctor Florin Mitu ne-a invitat la plimbare, duminica aceasta, 6 octombrie:
Eveniment găzduit de Rotary Club Iași, Rotary IASI Curtea Domnească şi Rotary Club Iași Copou.
Duminică, 6 octombrie 2024, vă invităm la plimbare, cu mic cu mare, pentru a marca Ziua Mondială a Inimii!
Rotary Club Iași, Rotary Club Iași 2000, Rotary Club Iași Copou, Rotary Club Iași Curtea Domneasca, alături de Rotaract și Interact continuă și anul acesta programul „Promenada Inimilor”, demers ce are în vedere definirea unui traseu de plimbare cu scopul de a crea o rutină în ceea ce privește atât mersul pe jos, cât și adoptarea unui stil de viață sănătoasă.Ora 9:00
Statuia lui Mihai Viteazul
Bulevardul Ștefan cel Mare
Participanții la eveniment vor primi o invitație de o zi de test gratuită la Oxygen Sport Iași, tricouri, apă și fructe. De asemenea, am pregătit mai multe surprize pentru voi!
Fii parte din Mișcarea către o Inimă Sănătoasă!
Publicat de Andreea Drilea, 3 octombrie 2024, 08:51
Cea de-a 35-a ediție a Festivalului Național de Comedie păstrează structura de anul trecut formată din două secțiuni: cea competițională (ON) pe scena Casei de Cultură a Studenților și cea alternativă / în afara concursului (OFF) pe scena Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”. Aceste spații de joc sunt alese de către organizatori deoarece sediul Teatrului Dramatic ”Fani Tardini” din Galați a intrat de curând într-un amplu proces de reconsolidare, proces care va dura minimum 2 ani.
De asemenea, ediția din acest an reunește sub semnul comediei generații diverse într-un cadru cultural și intergenerațional care le oferă oamenilor de teatru ocazia de a explora perspective artistice variate.
O prezență nouă, dar care va deveni o tradiție începând cu ediția 2024 a Festivalului Național de Comedie este evenimentul HOP Comedie prin care sunt promovați tineri actori, prezenți la Gala HOP (Gala Tânărului Actor).
Pe lângă spectacole, festivalul găzduiește șase lansări de carte, aducând în prim-plan personalități de prestigiu din lumea teatrului și filmului.
Pentru a-și onora publicul și a marca bucuria reîntâlnirii în cadrul acestui eveniment cultural de marcă, în acest an, teatrul gălățean continuă inițiativa de tip after show, prin prezența unui Club al Comediei, amplasat în curtea interioară a Casei de Cultură a Studenților, un spațiu destinat socializării, la care sunt invitați toți spectatorii dornici de a petrece clipe minunate alături de actori după fiecare spectacol din festival.
Selecționerele festivalului sunt Maria Zărnescu (teatrologă, universitară) – pentru secțiunea ON și Daria Ancuța (teatrologă, dramaturgă) – pentru secțiunea OFF:
Din juriul secțiunii ON (competiționale) fac parte personalități ale lumii teatrului precum Adrian Titieni (actor, universitar), Mihaela Sârbu (actriță, universitară) și Mimi Brănescu (actor, scenarist, dramaturg).
Ediția din acest an are și o componentă umanitară. Pentru a sprijini populația județului Galați, afectată de marile inundații din ultima vreme, Teatrul Dramatic „Fani Tardini”, în semn de solidaritate, a montat două urne în care se pot lăsa donații.
Corespondentul Radio România Iași la festival, Alex Aciobăniței, realizator al emisiunii SPECTACOLUL ARTEI vă propune un dialog cu actorul Cezar Antal, comedian prin excelență.
Este absolvent al școlii ieșene de teatru și a fost, ani de zile, o stea a Teatrului Tineretului din Piatra Neamț. În prezent, este angajat al Teatrului bucureștean Odeon, dar joacă și în alte teatre, unul dintre acestea fiind Metropolis. Cezar Antal este, de asemenea, actor de film.
(Radio Iași/Alex Aciobăniței/FOTO Alex Aciobăniței)
Publicat de Andreea Drilea, 3 octombrie 2024, 08:41
Curatorul evenimentului, Oltița Cîntec, a subliniat faptul că, la fel ca la edițiile precedente, tema principală este tranziția.
Oltița Cîntec: Avem spectacole de teatru indoor, outdoor, avem teatru studențesc, avem performance-uri, avem lansări de carte, teatru ambulant, avem teatru itinerant. Suntem în 25 de locuri din oraș, pentru că un festival este o sărbătoare a comunității – avem dimensiunea aceasta incluzivă pe care o urmăresc de mai mulți ani. Jucăm și la Spitalul pentru Copii „Sfânta Maria”, la secția Oncologie, întrucât copiii de acolo și părinții nu se pot deplasa la teatru, și atunci am zis să ne ducem noi să le prezentăm spectacolul „Dansatorii”, care vine din Madeira. Vom avea două spectacole care sunt traduse, în limbaj mimico-gestual, adică vrem să oferim posibilitatea tuturor categoriilor de public – public tipic sau atipic – șansa de a urmări măcar un eveniment din programul acestei ediții.
La Iași sunt prezente trupe teatrale din 10 țări. Festivalul se desfășoară sub egida Uniunii Europene.
(Radio Iași/Constantin Mihai/FOTO radioiasi.ro)
Publicat de Andreea Drilea, 3 octombrie 2024, 08:09 / actualizat: 3 octombrie 2024, 10:10
La rândul său, mişcarea islamistă palestiniană Hamas a revendicat un atac comis la Tel Aviv, soldat cu şapte morţi şi 17 răniţi, şi a ameninţat cu alte atentate.
Corespondentul RRA Ion Ştiubea are cele mai recente evoluţii din zonă: Israelul şi întreaga lume iudaică sărbătoresc astăzi şi mâine Noul An Ebraic, în condiţii de război, purtat pe trei planuri distincte Fâşia Gaza, Cisiordania şi Liban; la acestea s-ar putea adăuga şi un al patrulea, în situaţia în care aşteptata reacţie a Israelului la noul atac iranian cu rachete l-ar declanşa. Se pare însă că se fac eforturi pentru a se evita tocmai o atare perspectivă, după cum reiese din consultările interne ale diferitelor eşaloane israeliene, între care şi cel militar. Reprezentanţi din conducerea acestuia au evidenţiat că atâta vreme cât niciun cetăţean israelian, soldat sau avion de luptă nu au fost loviţi în atacul iranian, răspunsul Israelului la acesta ar trebui ales nu din motive de răzbunare, ci raţional, conform unui plan elaborat. După toate aparenţele, această perspectivă este împărtăşită şi de eşalonul politic israelian, ai cărui principali reprezentanţi au declarat că reacţia Israelului va fi dură, dar că nu va conduce la un război regional cu Iranul. Una din cauzele acestei opţiuni ar fi apropiatele alegeri prezidenţiale din Statele Unite, dar şi repetatele solicitări ale preşedintelui Biden şi reprezentanţilor unor ţări europene care au participat la coaliţia anti-iraniană de a se identifica o soluţie diplomatică la criza din Orientul Mijlociu.
(RADOR/FOTO radioiasi.ro)
Publicat de Andreea Drilea, 3 octombrie 2024, 06:15 / actualizat: 3 octombrie 2024, 9:01
COD GALBEN
Fenomene avertizate: Ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m.
Zone vizate: – Județul Iaşi: Iași, Târgu Frumos, Tomești, Holboca, Podu Iloaiei, Ciurea, Răducăneni, Țibănești, Hălăucești, Miroslava, Lețcani, Țibana, Popricani, Voinești, Erbiceni, Costuleni, Bălțați, Dagâța, Ciortești, Dumești, Strunga, Ion Neculce, Comarna, Mironeasa, Sinești, Valea Lupului, Mogoșești, Schitu Duca, Butea, Mogoșești-Siret, Popești, Lungani, Scânteia, Oțeleni, Ungheni, Prisăcani, Mircești, Brăești, Rediu, Rachițeni, Horlești, Tansa, Cozmești, Bârnova, Alexandru I. Cuza, Grajduri, Șcheia, Gorban, Dolhești, Dobrovăț, Aroneanu, Țuțora, Moșna, Ipatele, Grozești, Mădârjac;
Interval de valabilitate: 03/10/2024 09:10 03/10/2024 11:00
ATENTIONARE DE FENOMENE METEOROLOGICE PERICULOASE
COD GALBEN
Fenomene avertizate: Ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m.
Zone vizate: – Zona joasă a județului Bacău , respectiv zona localităților: Bacău, Onești, Buhuși, Sascut, Balcani, Poduri, Răcăciuni, Helegiu, Mărgineni, Blăgești, Pârjol, Cleja, Mănăstirea Cașin, Berești-Tazlău, Faraoani, Gârleni, Podu Turcului, Luizi-Călugăra, Căiuți, Răchitoasa, Livezi, Târgu Trotuș, Corbasca, Bârsănești, Nicolae Bălcescu, Pârgărești, Stănișești, Măgirești, Buhoci, Filipești, Horgești, Sănduleni, Letea Veche, Orbeni, Ștefan cel Mare, Glăvănești, Motoșeni, Pâncești, Urechești, Solonț, Parincea, Valea Seacă, Cașin, Săucești, Măgura, Racova, Ungureni, Gioseni, Plopana, Parava, Dealu Morii, Hemeiuș, Scorțeni, Găiceana, Coțofănești, Huruiești, Gura Văii, Negri, Tătărăști, Traian, Buciumi, Strugari, Lipova, Ardeoani, Prăjești, Filipeni, Tamași, Vultureni, Odobești, Colonești, Berești-Bistrița, Dămienești, Roșiori, Secuieni, Oncești, Izvoru Berheciului, Itești, Bogdănești, Sărata;
– Județul Suceava: Vatra Dornei, Șaru Dornei, Dorna Candrenilor, Dorna-Arini, Panaci, Poiana Stampei, Coșna;
– Zona joasă a județului Neamţ , respectiv zona localităților: Piatra-Neamț, Roman, Târgu Neamț, Săbăoani, Roznov, Borlești, Vânători-Neamț, Tămășeni, Piatra Șoimului, Răucești, Cordun, Horia, Doljești, Săvinești, Dumbrava Roșie, Gherăești, Zănești, Podoleni, Grumăzești, Bodești, Rediu, Trifești, Petricani, Ion Creangă, Girov, Sagna, Români, Crăcăoani, Icușești, Botești, Agapia, Bălțătești, Țibucani, Bârgăuani, Cândești, Mărgineni, Urecheni, Timișești, Brusturi, Bahna, Secuieni, Păstrăveni, Ștefan cel Mare, Costișa, Oniceni, Valea Ursului, Dulcești, Bozieni, Moldoveni, Ghindăoani, Războieni, Dragomirești, Stănița, Dochia, Tupilați, Făurei, Gâdinți, Ruginoasa, Negrești, Boghicea, Văleni, Pâncești, Dobreni, Drăgănești, Bira, Poienari;
– Zona joasă a județului Vrancea , respectiv zona localităților: Focșani, Adjud, Mărășești, Panciu, Vulturu, Odobești, Vidra, Păunești, Gugești, Homocea, Suraia, Măicănești, Dumitrești, Vânători,Sihlea, Țifești, Tătăranu, Bolotești, Cotești, Ruginești, Garoafa, Slobozia Bradului, Vizantea-Livezi, Jariștea, Movilița, Străoane, Ciorăști, Câmpuri, Dumbrăveni, Nereju, Pufești, Mera, Tulnici, Milcovul, Răcoasa, Gologanu, Vârteșcoiu, Fitionești, Popești, Vrâncioaia, Soveja, Golești, Gura Caliței, Poiana Cristei, Ploscuțeni, Tâmboești, Cârligele, Câmpineanca, Reghiu, Urechești, Răstoaca, Nistorești, Chiojdeni, Tănăsoaia, Paltin, Slobozia Ciorăști, Biliești, Paulești, Vintileasca, Andreiașu de Jos, Negrilești, Bălești, Corbița, Broșteni, Năruja, Bordești, Boghești, Jitia, Valea Sării, Nănești, Bârsești, Spulber, Obrejița;
– Județul Vaslui: Huși, Stănilești, Duda-Epureni, Codăești, Drânceni, Ivănești, Văleni, Zăpodeni, Solești, Băcești, Dumești, Rebricea, Muntenii de Sus, Todirești, Pungești, Tăcuta, Ștefan cel Mare, Bunești-Averești, Oșești, Miclești, Negrești, Delești, Tătărăni, Dănești, Gârceni, Boțești, Cozmești, Tanacu, Vulturești, Ferești, Arsura, Rafaila, Crețești;
Interval de valabilitate: 03/10/2024 09:00 03/10/2024 11:00
ATENTIONARE DE FENOMENE METEOROLOGICE PERICULOASE
COD GALBEN
Fenomene avertizate: Ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m.
Zone vizate: – Județul Suceava: Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Frasin, Vama, Vatra Moldoviței, Fundu Moldovei, Șaru Dornei, Frumosu, Dorna Candrenilor, Pojorâta, Dorna-Arini, Iacobeni, Sadova, Panaci, Poiana Stampei, Moldova-Sulița, Cârlibaba, Breaza, Coșna, Ciocănești;
Interval de valabilitate: 03/10/2024 07:45 03/10/2024 10:00
ATENTIONARE DE FENOMENE METEOROLOGICE PERICULOASE
COD GALBEN
Fenomene avertizate: Ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m.
Zone vizate: – Județul Vaslui: Huși, Stănilești, Duda-Epureni, Codăești, Drânceni, Ivănești, Văleni, Dragomirești, Zăpodeni, Solești, Băcești, Dumești, Rebricea, Muntenii de Sus, Todirești, Pungești, Tăcuta, Ștefan cel Mare, Bunești-Averești, Oșești, Miclești, Negrești, Delești, Tătărăni, Dănești, Gârceni, Boțești, Cozmești, Tanacu, Vulturești, Ferești, Arsura, Rafaila, Bălteni;
Interval de valabilitate: 03/10/2024 07:15 03/10/2024 09:00
ATENTIONARE DE FENOMENE METEOROLOGICE PERICULOASE
COD GALBEN
Fenomene avertizate: Ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m.
Zone vizate: – Zona joasă a județului Bacău , respectiv zona localităților: Bacău, Onești, Buhuși, Sascut, Balcani, Poduri, Răcăciuni, Helegiu, Mărgineni, Blăgești, Pârjol, Cleja, Mănăstirea Cașin, Berești-Tazlău, Faraoani, Gârleni, Podu Turcului, Luizi-Călugăra, Căiuți, Răchitoasa, Livezi, Târgu Trotuș, Corbasca, Bârsănești, Nicolae Bălcescu, Pârgărești, Stănișești, Măgirești, Buhoci, Filipești, Horgești, Sănduleni, Letea Veche, Orbeni, Ștefan cel Mare, Glăvănești, Motoșeni, Pâncești, Urechești, Solonț, Parincea, Valea Seacă, Cașin, Săucești, Măgura, Racova, Ungureni, Gioseni, Plopana, Parava, Dealu Morii, Hemeiuș, Scorțeni, Găiceana, Coțofănești, Huruiești, Gura Văii, Negri, Tătărăști, Traian, Buciumi, Strugari, Lipova, Ardeoani, Prăjești, Filipeni, Tamași, Vultureni, Odobești, Colonești, Berești-Bistrița, Dămienești, Roșiori, Secuieni, Oncești, Izvoru Berheciului, Itești, Bogdănești, Sărata;
– Zona joasă a județului Neamţ , respectiv zona localităților: Piatra-Neamț, Roman, Târgu Neamț, Săbăoani, Roznov, Borlești, Vânători-Neamț, Tămășeni, Piatra Șoimului, Răucești, Cordun, Horia, Doljești, Săvinești, Dumbrava Roșie, Gherăești, Zănești, Podoleni, Grumăzești, Bodești, Rediu, Trifești, Petricani, Ion Creangă, Girov, Sagna, Români, Crăcăoani, Icușești, Botești, Agapia, Bălțătești, Țibucani, Bârgăuani, Cândești, Mărgineni, Urecheni, Timișești, Brusturi, Bahna, Secuieni, Păstrăveni, Ștefan cel Mare, Costișa, Oniceni, Valea Ursului, Dulcești, Bozieni, Moldoveni, Ghindăoani, Războieni, Dragomirești, Stănița, Dochia, Tupilați, Făurei, Gâdinți, Ruginoasa, Negrești, Boghicea, Văleni, Pâncești, Dobreni, Drăgănești, Bira, Poienari;
– Zona joasă a județului Vrancea , respectiv zona localităților: Focșani, Adjud, Mărășești, Panciu, Vulturu, Odobești, Vidra, Păunești, Gugești, Homocea, Suraia, Măicănești, Dumitrești, Vânători, Sihlea, Țifești, Tătăranu, Bolotești, Cotești, Ruginești, Garoafa, Slobozia Bradului, Vizantea-Livezi, Jariștea, Movilița, Străoane, Ciorăști, Câmpuri, Dumbrăveni, Nereju, Pufești, Mera, Tulnici, Milcovul, Răcoasa, Gologanu, Vârteșcoiu, Fitionești, Popești, Vrâncioaia, Soveja, Golești, Gura Caliței, Poiana Cristei, Ploscuțeni, Tâmboești, Cârligele, Câmpineanca, Reghiu, Urechești, Răstoaca, Nistorești, Chiojdeni, Tănăsoaia, Paltin, Slobozia Ciorăști, Biliești, Paulești, Vintileasca, Andreiașu de Jos, Negrilești, Bălești, Corbița, Broșteni, Năruja, Bordești, Boghești, Jitia, Valea Sării, Nănești, Bârsești, Spulber, Obrejița;
Interval de valabilitate: 03/10/2024 06:15 03/10/2024 09:00