Ascultă Radio România Iași Live

Zi: 13 septembrie 2024

Avion militar prăbuşit în Bulgaria: Guvernul anunţă moartea celor doi piloţi

Publicat de Andreea Drilea, 13 septembrie 2024, 19:14

‘Doi piloţi au decedat în cursul unui antrenament de zbor demonstrativ’, a declarat premierul interimar Dimitar Glavcev într-o întâlnire cu presa la baza militară din Graf-Ignatievo.

Avionul L-39ZA, de fabricaţie sovietică, ce fusese modernizat în 2022 pentru a fi adus la standardele NATO, a luat foc după ce s-a prăbuşit într-o zonă împădurită.

Cei doi ofiţeri instructori, născuţi în 1973, respectiv 1996, nu au reuşit să se catapulteze şi au murit pe loc.

‘Erau dintre cei mai buni şi efectuaseră acest exerciţiu de mai multe ori’, şi-a exprimat regretul comandantul forţelor aeriene, Dimitar Petrov.

Spectacolul aerian prevăzut să aibă loc sâmbătă, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la aderarea Bulgariei la NATO, a fost anulat, fiind declarată zi de doliu în armată.

Bulgaria, considerată ţara cea mai săracă din Uniunea Europeană, dispune de o flotă aeriană învechită şi, întrucât nu are suficiente avioane în stare bună, piloţilor săi le lipsesc orele de pregătire, conform unui raport guvernamental recent.

În iunie 2021, un pilot bulgar a murit în urma prăbuşirii avionului său MiG-29 în Marea Neagră în cursul unui exerciţiu.

Preşedintele bulgar Rumen Radev, fost pilot de vânătoare şi ex-comandant al forţelor aeriene, a luat parte vineri dimineaţă, chiar înaintea accidentului, la un zbor pe un aparat F-16 similar celor cu care armata se va dota începând din 2025.

Bulgaria, situată pe flancul estic al NATO, a comandat în ultimii ani 16 avioane de vânătoare americane pentru a înlocui MiG-29 sovietice din dotare, semnând astfel cel mai important contract de modernizare a armatei de la căderea comunismului. AGERPRES

Etichete:
Mii de locuitori, nevoiţi să plece din Santorini din cauza activităţii seismice periculoase
Internaţional miercuri, 5 februarie 2025, 05:38

Mii de locuitori pleacă din Santorini, după ce în ultimele 48 de ore, au fost înregistrate sute de cutremure în apropierea insulei greceşti....

Atac armat într-o şcoală în Suedia; cel puţin cinci victime
Internaţional marți, 4 februarie 2025, 15:24

Cinci persoane au fost împuşcate, marţi, într-o şcoală în oraşul suedez Orebro, la circa 200 de kilometri vest de capitala Stockholm, a...

Santorini – Sute de oameni au părăsit insula la primele ore ale dimineţii din cauza activităţii seismice din zonă
Internaţional marți, 4 februarie 2025, 10:57

Sute de oameni s-au prezentat la port în Santorini la primele ore ale dimineţii de marţi pentru a se îmbarca pe un feribot şi a ajunge în...

Republica Moldova a denunţat intrarea unei drone în spaţiul său aerian
Internaţional marți, 4 februarie 2025, 09:25

Republica Moldova a denunţat aseară intrarea unei drone în spaţiul său aerian şi afirmă că discută cu aliaţii despre modalităţi de...

Internaţional marți, 4 februarie 2025, 06:30

Statele Unite suspendă impunerea de taxe vamale Canadei pentru 30 de zile

Statele Unite au suspendat luni impunerea de taxe vamale Canadei pentru 30 de zile, a anunţat premierul canadian Justin Trudeau după o convorbire...

Internaţional duminică, 2 februarie 2025, 05:56

Canada va impune de marţi taxe vamale Statelor Unite ca măsură de retorsiune

Canada va impune taxe vamale asupra produselor americane ca represalii la cele anunţate anterior de preşedintele american, a declarat sâmbătă...

Internaţional duminică, 2 februarie 2025, 05:22

Franţa: Guvernul îşi asumă din nou riscul unei moţiuni de cenzură în privinţa bugetului

Premierul francez, François Bayrou, şi-a anunţat sâmbătă decizia de a folosi articolul 49.3 din Constituţie pentru ca Adunarea Naţională să...

Internaţional sâmbătă, 1 februarie 2025, 14:45

SUA: Un avion de transport medical cu şase persoane la bord s-a prăbuşit în Philadelphia

UPDATE – Numărul persoanelor confirmate decedate în accidentul aviatic de vineri din Philadelphia a crescut la şapte. Ultima persoană...

#StareaEducației: (INTERVIU) George ROMAN, Organizația “Salvați Copiii”: ”Sistemul de educație din România, așa cum arată în prezent, ar putea fi considerat neconstituțional, ca urmare a modului în care sunt distribuite resursele în locurile în care trăiesc copiii.”

Publicat de Andreea Drilea, 13 septembrie 2024, 18:43 / actualizat: 15 septembrie 2024, 7:19

Potrivit ”Salvați Copiii”, sărăcia afectează drastic performanța școlară, meditațiile discriminează, unii copii se pierd pe drum și cei mai mulți ar vrea să emigreze. Un sfert dintre copiii români de vârsta liceului se aflau în afara școlii la nivelul anului școlar 2022-2023, o situație care arată disparitățile majore ale României, rata de părăsire timpurie a școlii având un procent uriaș în mediul rural, respectiv 27,5%.

Variația de performanță, explicată strict prin statutul socio-economic al elevului, atinge în România nivelul de 25,8%, în comparație cu o medie a OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică) de 15,5%. Acestea sunt doar câteva dintre datele studiului publicat de ”Salvați Copiii”.

Colega noastră, Andreea Daraban, a stat de vorbă cu George Roman, director de comunicare al organizației, pentru a afla în detaliu problemele pe care”Salvați Copiii” le-a identificat în sistemul educațional românesc.

Andreea Daraban:
Abandonul și insuccesul școlar, două probleme cu care se confruntă sistemul educațional din România. Potrivit studiului realizat de ”Salvați Copiii”, țara noastră înregistrează un procent de 16,6% al tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani, care au finalizat cel mult studiile gimnaziale, cel mai mare procent în ultimii 6 ani. Domnule George Roman, care este cauza principală a abandonului școlar în România?

George Roman: Evident, când vorbim despre cauze, de fapt vorbim despre multifactorialitate, adică sunt o mulțime de aspecte care conduc la rezultate negative. Sărăcia, cum ați spus și dumneavoastră, am putea vorbi și de o lipsă de infrastructură educațională în zonele rurale, școlile tot mai puțin atractive în comune și în sate în special, sau în urbanul mic, lipsa de sprijin pentru copiii care au nevoi speciale, dar putem vorbi, în anumite comunități și de o percepție scăzută asupra importanței educației acolo unde părinții consideră că e suficient să termine 8 clase ca să te poți descurca în viață așa cum au făcut-o ei. De asemenea, credem că pe lângă aceste aspecte legate de infrastructură, ar trebui să avem în vedere și calitatea actului instructiv-educativ, adică modul în care cadrele didactice sunt pregătite să facă față unor provocări deosebite când vorbim de copii cu nivel foarte scăzut de educație. Deci noi ar trebui să favorizăm, de fapt, cadre didactice care într-adevăr fac eforturi teribile în zonele rurale, unde trebuie să lucreze cu copiii cu foarte multe aspecte de recuperat, cu vârste diferite uneori. Sunt clase unde învață copiii din doi sau trei ani școlari, cu dificultățile pe care le ridică uneori părinții pentru că nu consideră că este important ca un copil să se ducă zilnic la școală, fiind și alte lucruri de făcut în gospodărie. Din acest motiv, credem că în acest moment putem vorbi de cel mai dezechilibrat sistem educațional pe care îl avem. De altfel, chiar și testele PISA, de care ați amintit, arată că România este, dintre cele 82 de state participante, țara cu cel mai inechitabil sistem. Și gândiți-vă că în această analiză au intrat și țări din Africa și din părțile Asiei mai puțin dezvoltate și cu toate astea, România a pierdut enorm din cauza acestor diferențe de performanțe înregistrate la nivelul copiilor. Adică noi avem copii foarte bine pregătiți, dar în același timp putem vorbi despre o diferență colosală între aceștia. Diferența de punctaj, de exemplu, la matematică, este de 132 de puncte. Asta înseamnă, în termeni științifici ai acestui test, înseamnă cam patru ani și jumătate, asta este diferența în acest moment, cel puțin la matematică, pentru că 30 de puncte PISA echivalează cu un an de participare la educație. Decalajul acesta între cei mai vulnerabili și cei mai avantajați elevi români a crescut an de an în perioada aceasta, 2018-2022, și nu am întrevăzut prea multe acțiuni remediale și sunt o mulțime de exemple. ”Salvați Copiii” a tot amintit despre importanța acestui program ”Școală după școală”, ”O masă sănătoasă” în toate zonele defavorizate. Asta ar mai putea atenua dintre diferențele copiilor și, evident, cu această responsabilitate pe care ar trebui să și-o respecte Ministerul ca educația să fie cu adevărat gratuită, pentru că ea are o mulțime de costuri ascunse.

Un sfert din populația României, nu are un nivel de educație satisfăcător ca să își poată crea un portofoliu profesional și o anumită stabilitate în viață.”

Andreea Daraban: Ce se întâmplă cu acești tineri care abandonează? A urmărit traseul lor organizația ”Salvați Copiii”?

George Roman: Nu avem nu program special, însă știm foarte bine că acești tineri între 18 și 24 de ani, care nu au terminat liceul, nu se vor putea angaja cu ușurință, nu vor găsi un loc de muncă, ei vor trăi practic la întâmplare. Unii dintre ei vor avea copiii, se vor căsători, iar această viață o vor duce exact așa, fără nicio strategie, lucru care se va reflecta evident și asupra copilului, a modului în care copiii cresc. Probabil că mulți dintre ei vor ajunge beneficiarii serviciilor sociale, un balast social pe care România nu și-l mai poate permite. Noi trebuie să le oferim oamenilor ocazii de a se dezvolta personal, de a avea propria lor idee despre viitor. Nu serviciile sociale să fie cele care, cu cheltuieli și cu eforturi foarte mari și cu puține rezultate, să construiască viitorul pentru acești tineri. Cam unul din șase tineri nu se vor angaja, asta înseamnă, în termini absoluți, câteva sute de mii de tineri care la fiecare generație se adună. Calculam noi că în jur de 25%, un sfert din populația României, nu are un nivel de educație satisfăcător ca să își poată crea un portofoliu profesional și o anumită stabilitate în viață.

În România, olimpicii se formează singuri, cu părinții lor, cu câteva cadre didactice inimoase, care într-adevăr investesc timp, răbdare, foarte multă știință în orientarea acestor copii, nu reprezintă rezultatul intervențiilor ministerului Educației. Un sistem educațional nu este definit prin olimpici.”

Andreea Daraban: Iată că avem totuși foarte mulți olimpici și o rată de promovare a examenelor naționale în creștere, cel puțin așa susțin autoritățile.

George Roman: Este adevărat, dar trebuie să reținem, această poveste frumoasă a olimpicilor nu reprezintă rezultatul intervențiilor Ministerului Educației. De regulă, acești copii se formează singuri, cu părinții lor, cu câteva cadre didactice inimoase, care într-adevăr investesc timp, răbdare, foarte multă știință în orientarea acestor copii. Un sistem educațional nu este definit prin olimpici. Niciodată n-a fost așa, nici în țările dezvoltate. De altfel, în țările nordice au puțin olimpici cu medalii de aur, dar sistemul acolo este atât de echitabil, încât fiecare copil primește exact aceleași condiții de învățare, aceeași atenție din partea tuturor serviciilor, că vorbim despre servicii sociale, educaționale, de altă natură, copiii sunt cu adevărat egali în fața legii și în fața instituțiilor publice, ceea ce nu reprezintă și cazul României, să fim sinceri. Deci, în ceea ce-i privește pe olimpici, meritul este al lor și noi ne bucurăm și acordăm atenție, în anumite condiții, prin programele noastre, celor care excelează, dar Ministerul Educației nu trebuie să privească acest lucru ca fiind rezultatul lor direct, dimpotrivă, Ministerul ar trebui să se ocupe de această egalizare a șanselor copiilor și de respectarea dreptului la educație de calitate, care, din păcate, nu este deloc respectat. Aș putea spune că sistemul de educație este neconstituțional, așa cum arată el prin modul în care sunt distribuite resursele în locurile în care trăiesc copiii.

Andreea Daraban: Conform OCDE, România este unul dintre statele în care diferența de performanță generată de statutul socio-economic al elevilor atinge cel mai înalt nivel. În opinia dumneavoastră, cum s-ar putea rezolva aceste decalaje? Care ar fi soluțiile?

George Roman: În primul rând, aminteam despre programul ”Școală după școală”, care este un exemplu de intervenție ce poate face o diferență reală, pentru că acest program oferă sprijin suplimentar copiilor care au nevoie de el, îi ajută să recupereze decalajele și să-și îmbunătățească performanțele școlare într-un mod organizat, pe o perioadă lungă de timp. Dacă la acest program se adaugă și ”Masă sănătoasă”, pentru că știm că majoritatea copiilor cu dificultăți de învățare sunt cei care provin din familii sărace, izolate social, atunci am mai acoperi o nevoie. Practic am sprijini nesperat de bine familia.

“25% dintre copiii de vârsta liceului nu se află la școală, dar avem și un procent de 16% dintre copiii de vârsta gimnaziului, respectiv unul din șase copii, care nu se mai află la școală. Este enorm.”

Andreea Daraban: Învățământul dual ar fi o soluție?

George Roman: Este o soluție pentru copiii din gimnaziu. ”Salvați Copiii” a tot repetat că este esențială implicarea activă a serviciilor sociale, pentru că ele trebuie să identifice familiile în care copiii nu frecventează școala și să îi ajută să revină în sistem. Nu este responsabilitatea Ministerului  Educației ci a Ministerului Familiei să facă acest lucru, pentru că asta implică nu doar convingerea părinților despre importanța educației, ci și oferirea de suport concret pentru a-și depăși obstacolele. Știm bine că sunt multe cazuri, copii care nu ajung la școală pentru că nu au cu ce, ori n-au cu ce să se încalțe pe timp de iarnă, ori pur și simplu părinții trăiesc într-un soi de convingere că educația nu îi va ajuta pe copii. Ei oricum nu au capacitatea să-i ajute în niciun fel, să facă lecții cu ei seara, asta e aproape exclus în unele familii. Din acest motiv, școala devine importantă, dar serviciile sociale trebuie sincronizate cu intervențiile la nivelul școlii. Și eu n-am văzut foarte multe colaborări la nivelul unor comunități, între serviciile publice de asistență socială și școală. Poate că sunt punctuale, dar ar trebui ca cele două ministere, într-adevăr, să privească acest aspect al sărăciei, al inechității profunde ca fiind responsabilitatea ambelor părți. Dacă nu ai astfel de servicii și România are în continuare vreo 2000 de localități fără asistenți sociali profesioniști, nu vom putea identifica copiii care au nevoie de intervenție pentru ca și ei să meargă la școală. 25% dintre copiii de vârsta liceului nu se află la școală, dar avem și un procent, mie mi se pare mult mai periculos, acela de 16% dintre copiii de vârsta gimnaziului, unul din șase copii, care nu se mai află la școală. Enorm de mult, pentru că la populația de copii din România, dacă vorbim despre nefrecventarea educației, ajungem la o cifră absolută de vreo 400.000 de copii în această situație, copii care ar fi trebuit să frecventeze școala obligatorie și asta înseamnă 12 clase, deci sunt foarte mulți ani care compun școala obligatorie. Înainte vorbeam despre 8 clase, acum vorbim despre 12 clase și noi avem în jur de 400.000 de copii care nu se află acolo, pentru că datele Institutului Național de Statistică nu corespund cu datele Ministerul Educației. Deci lipsesc 400-500.000 de copii din această numărătoare, iar acești copii stau pe acasă, ori sunt exploatați prin muncă, ori pur și simplu stau prin curte, ori au fost câteva luni și nu se mai duc, ori sunt plecați în străinătate, nu știm, pentru că n-avem o situație și nu se face o evaluare periodică. Asta ar trebui să fie, de fapt, obiectivul primar, copiii dezavantajați, cei care nu sunt în școală, care au rezultate foarte proaste, care sunt afectați de analfabetism funcțional. Și aici vorbim de unul din doi copii din România. Acesta este viitorul pe care ni-l oferă nivelul de educație actual. Acestea ar trebui să fie obiectivele principale care să fie urmate de investiții pe măsură. Investiții nu doar în școală ci și în educația timpurie, în special mediul rural. Înființarea de creșe și grădiniță, pentru că altfel nu te poți aștepta la o dezvoltare socială și cognitivă a copiilor și la reducerea decalajele educaționale despre care vorbim.

“Peste jumătate dintre copiii români își doresc să plece din țară și să se stabilească peste granițe. Unul dintre motive este legat de starea de încordare ce se regăsește în școală.”

Andreea Daraban: Potrivit unei anchete sociologice derulate de organizația ”Salvați Copiii” la finalul anului 2022, asupra unui eșantion reprezentativ de elevi de gimnaziu și liceu, peste jumătate dintre copiii români își doresc să plece din țară și să se stabilească peste granițe. Care sunt principalele motive care stau la baza acestei tendințe și care reies din anchetă?

George Roman: O treime dintre aceștia nu consideră că școala le poate oferi ceea ce ei consideră că este important în dezvoltarea proprie. Școala nu este atractivă, ori este anacronică ori pur și simplu există o stare de anxietate la intrarea în școală, pentru că comunicarea cu cadrul didactic nu este una benefică dezvoltării emoționale a copilului. Pur și simplu poate școlile nu au condițiile necesare, asta știm în mediul rural, în urban mai puțin dezvoltat, principalele motive sunt legate de starea educației. În al doilea rând, copiii vorbesc despre lipsa de oportunități și pentru condiții decente de trai. România nu pare să ofere, pentru o mare parte dintre ei aceste condiții și atunci aleg, folosind și experiența altora mai apropiați, nu știu, rude, vecini, calea țărilor din vest. Aceste sunt două motive. Bine, au mai fost și altele care făceau referire la starea de încordare din școală.

Andreea Daraban: Ajungem imediat și aici, pentru că următoarea mea întrebare era axată chiar pe acest aspect. Organizația ”Salvați Copiii” a încercat să afle și cum se simt copiii la școală, iar din răspunsurile acestora a reieșit și o pondere îngrijorătoare a stărilor emoționale negative asociate cu mediul școlar. Despre ce procent este vorba și care sunt motivele pentru care copiii nu se simt confortabil la școală?

Geroge Roman: E interesant că dacă vom compara anii, vom vedea că în primii ani de școală, mai ales în ciclul primar, răspunsurile sunt pozitive, adică copiii se simt veseli, nu au stări emoționale negative care să fie asociate cu mediul școlar. Însă, când te duci în gimnaziu, procentul, de exemplu, de 82% în cazul elevilor din ciclul primar, scade la 70% în cazul gimnaziului, ajungând la 66%. Indiferența față de școală exprimată de copii crește de la 8% foarte puțin în cazul copiilor până în clasa a patra, la 21%, apoi 31%. Starea de încordare crește odată cu vârsta copiilor, starea de anxietate cu privire la pedepsele sau la notele proaste. Examenele, cele de clasa a VIII-a, Evaluarea Națională, toate acestea pun copiii intr-un soi de competiție acerbă. Diferențele majore privind actul educational, privind calitatea condițiilor, violența, prezența bullying-ului  îi determină pe copii să aleagă între ”licee bune” și ”licee proaste”, pentru că acest lucru este acceptat. Și de mult timp sunt unele licee cu condiții și cu profesori foarte bine pregătiți și altele în care n-ar trebui tu, ca părinte, să te gândești că îți poți trimite copilul acolo. Din nou, vorbim despre exact același tip de iresponsabilitate care pare să se fi dezvoltat de-a lungul deceniilor privind condițiile de învățare. N-ar trebui să avem acest lucru. Un liceu tehnologic, chiar dacă este privit acum cu dezinteres de părinți, ar putea, în condițiile unei investiții serioase, să reprezinte, nu știu, un fel de spațiu în care vorbim despre inteligența artificială, despre robotică, despre tehnologie modernă numai că nu, nu avem cum, pentru că nu există astfel de lucruri acolo. Fiecare liceu este important pentru societatea noastră, așa încât el trebuie tratat cu aceeași seriozitate și toate trebuie să fie la același nivel, pentru că acest lucru, de exemplu, nu există în Suedia, nu există în Finlanda, unde se investește în continuare 7% din PIB.

Există costuri ”ascunse” ale educației gratuite, iar meditațiile reprezintă o importantă categorie de cost.”

Andreea Daraban: Spuneați că organizația ”Salvați Copiii” a analizat și costurile ascunse ale educației gratuite. Așadar, care ar fi acestea?

George Roman: Pentru a aprecia magnitudinea costurilor ascunse ale educației gratuite trebuie să înțelegem ce reprezintă costul standard per elev. Acesta reprezintă suma de bani pe care ministerul o alocă pentru fiecare elev, cu niște corecții în funcție de mediu, de nevoi suplimentare ale unor școli. Corecțiile nu sunt foarte mari. Avem cam același cost standard în toate zonele țării în acest moment, dacă nu greșesc eu, undeva între 6.000 sau 7.000 lei/per elev. Cam atât reprezintă și acelea sunt și costurile pe care trebuie să le suporte părinții, între 5 000 și 6.000 lei pe an, ceea ce înseamnă că părinții acoperă practic încă un cost standard ”per elev” care înseamnă meditații, pregătire suplimentară pentru că întotdeauna nu este posibil ca învățarea să fie optimă în anumite școli și știm că și curriculele sunt destul de încărcate sau părinții consideră că sunt mai importante meditațiile decât programul prelungit, ”Școală după școală”, care și acela costă. Evident, sumele astea nu pot fi suportate de părinții din mediul rural, sunt mult prea mari pentru veniturile lor și din acest motiv, încă o dată, avem un factor care adâncește sărăcia educațională cu o numim noi, pentru că de cele mai multe ori, orice analiză duce către variabile care măsoară fie sărăcia, fie nivelul scăzut al educației. Planul privind o masă sănătoasă e destul de promițător. Există o strategie de acoperire, dacă nu mă înșel, la mai mult de jumătate din școlile din România în următorii ani, însă cred că trebuie să vorbim mai mult despre această inegalitate în care sunt captivi, practic, copiii din cele două medii în România.

Varianta audio a interviului:

George Roman este director de advocacy la Organizația ”Salvați Copiii”, implicat din 1993 în protecția drepturilor copilului. Activitatea sa a presupus poziții diverse, de la voluntar și lucrător social în programele destinate copiilor străzii la cea de jurist specializat în legislația copilului și familiei. În această lună va finaliza studiile de doctorat în sociologie la Universitatea București, cu o teză în care este analizat impactul cultural al pedepselor fizice asupra copiilor.

Ca membru al echipei ”Salvați Copiii”, dar și în calitate de tată al unei fetițe de 12 ani, George Roman a fost profund preocupat de crearea unui mediu prosper și sigur pentru toți copiii și a contribuit la dezvoltarea de proiecte legislative importante, cum ar fi interzicerea oricărei forme de violență sau tratament degradant împotriva copiilor.  A fost activ în cercetare, analizând legislația europeană privind drepturile copilului și promovând practici de protecție a copiilor la nivel național și internațional.

Etichete:
#StareaEducației (INTERVIU) Performanță pentru două eleve de clasa pregătitoare de la Școala “Carol I” din Iași! Acestea vor reprezenta România la Campionatul Mondial de Șah din Serbia. Claudia Cărăușu, director al instituției: „Este de datoria noastră, a școlii actuale, atunci când descoperim valoarea, să o șlefuim și să o valorizăm.”
Life joi, 23 ianuarie 2025, 10:52

Șahul, sportul minții, așa cum este cunoscut, depășește cu mult limitele unui simplu joc, fiind recunoscut ca un instrument valoros în...

#StareaEducației (INTERVIU) Performanță pentru două eleve de clasa pregătitoare de la Școala “Carol I” din Iași! Acestea vor reprezenta România la Campionatul Mondial de Șah din Serbia. Claudia Cărăușu, director al instituției: „Este de datoria noastră, a școlii actuale, atunci când descoperim valoarea, să o șlefuim și să o valorizăm.”
Premiera spectacolului „Pădurea asumaților” – semnul bun al lui 2025 pentru Teatrul Municipal „Matei Vișniec” din Suceava
Life luni, 20 ianuarie 2025, 17:52

Premiera spectacolului „Pădurea asumaților” – semnul bun al lui 2025 pentru Teatrul Municipal „Matei Vișniec” din Suceava

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” din Suceava a deschis anul 2025 cu o premiera. Spectacolul a fost apreciat de public, iar cronicile sunt...

Premiera spectacolului „Pădurea asumaților” – semnul bun al lui 2025 pentru Teatrul Municipal „Matei Vișniec” din Suceava
#StareaEducației (INTERVIU) Numărul extrem de mare de mame minore din România a determinat cinci eleve din Bacău să creeze o aplicație despre educație sexuală. Premiată la nivel internațional, Teen Talk urmează să fie lansată pentru publicul larg  și ar putea fi un instrument foarte util pentru disciplina Educație pentru sănătate
Life vineri, 17 ianuarie 2025, 19:17

#StareaEducației (INTERVIU) Numărul extrem de mare de mame minore din România a determinat cinci eleve din Bacău să creeze o aplicație despre educație sexuală. Premiată la nivel internațional, Teen Talk urmează să fie lansată pentru publicul larg  și ar putea fi un instrument foarte util pentru disciplina Educație pentru sănătate

În ultimii ani, România a avut una dintre cele mai mari rate de sarcini în rândul adolescentelor din Uniunea Europeană. Conform datelor...

#StareaEducației (INTERVIU) Numărul extrem de mare de mame minore din România a determinat cinci eleve din Bacău să creeze o aplicație despre educație sexuală. Premiată la nivel internațional, Teen Talk urmează să fie lansată pentru publicul larg  și ar putea fi un instrument foarte util pentru disciplina Educație pentru sănătate
#InfoEconomic Adrian Covăsnianu, vicepreședinte Moldova Vrea Autostradă: ”anul acesta, pentru A8, ar fi necesare aproximativ 800-900 de milioane de euro, fonduri care să ofere, inclusiv pentru capetele din sectorul montan, o anumită certitudine că există un demers concret, real de a construi autostrada”.
Life miercuri, 15 ianuarie 2025, 12:48

#InfoEconomic Adrian Covăsnianu, vicepreședinte Moldova Vrea Autostradă: ”anul acesta, pentru A8, ar fi necesare aproximativ 800-900 de milioane de euro, fonduri care să ofere, inclusiv pentru capetele din sectorul montan, o anumită certitudine că există un demers concret, real de a construi autostrada”.

A7, A8, parte din visul colectiv al locuitorilor județelor Moldovei, când vine vorba de infrastructură rutieră care să facă legătura mult mai...

#InfoEconomic Adrian Covăsnianu, vicepreședinte Moldova Vrea Autostradă: ”anul acesta, pentru A8, ar fi necesare aproximativ 800-900 de milioane de euro, fonduri care să ofere, inclusiv pentru capetele din sectorul montan, o anumită certitudine că există un demers concret, real de a construi autostrada”.
Life vineri, 10 ianuarie 2025, 09:28

#StareaEducației (INTERVIU) Anamaria Ghiban, profesor de Limba și Literatura Română: “Cred că reticența profesorilor față de utilizarea AI în procesul educațional poate fi depășită, iar introducerea acestui instrument trebuie făcută treptat, conștient și asumat.”

Inteligența artificială în educație reprezintă un domeniu în expansiune, care promite să revoluționeze modul de învățare, predare și...

#StareaEducației (INTERVIU) Anamaria Ghiban, profesor de Limba și Literatura Română: “Cred că reticența profesorilor față de utilizarea AI în procesul educațional poate fi depășită, iar introducerea acestui instrument trebuie făcută treptat, conștient și asumat.”
Life vineri, 27 decembrie 2024, 10:28

#StareaEducației (INTERVIU) Tinu Bosînceanu, absolvent de Harvard: “Există pentru oricine o modalitate de a studia în străinătate. O facultate peste hotare nu-ți garantează, însă, o carieră de succes. Studiul în străinătate poate fi o rampă de lansare, dar dacă nu te situezi peste medie, șansele de angajare nu sunt la fel de mari.”

Mulți elevi din România aleg să studieze în străinătate, motivele fiind variate, dar în principal legate atât de dorința de a obține o...

#StareaEducației (INTERVIU) Tinu Bosînceanu, absolvent de Harvard: “Există pentru oricine o modalitate de a studia în străinătate. O facultate peste hotare nu-ți garantează, însă, o carieră de succes. Studiul în străinătate poate fi o rampă de lansare, dar dacă nu te situezi peste medie, șansele de angajare nu sunt la fel de mari.”
Life joi, 19 decembrie 2024, 13:49

#StareaEducației (INTERVIU) Un proiect transdisciplinar, care promovează gândirea critică și spiritul civic, susținut de mai multe instituții europene, s-a desfășurat la Colegiul Național “Costache Negruzzi” din Iași

La Colegiul Național “Costache Negruzzi” din Iași a avut loc, în lunile noiembrie și decembrie, un proiect interdisciplinar care și-a propus...

#StareaEducației (INTERVIU) Un proiect transdisciplinar, care promovează gândirea critică și spiritul civic, susținut de mai multe instituții europene, s-a desfășurat la Colegiul Național “Costache Negruzzi” din Iași
Life vineri, 13 decembrie 2024, 11:32

#InfoEconomic: Antreprenortiatul social, model de afacere îndreptat către comunitate. Andrei Ioniță, World Vision România: ”este un domeniu unde este foarte mult loc de dezvoltare și unde trebuie schimbată percepția la nivelul oamenilor”

La nivel mondial, antreprenoriatul social, prin prisma fondurilor alocate pentru inițiativele de profil, poate fi privit și în cheia unei...

#InfoEconomic: Antreprenortiatul social, model de afacere îndreptat către comunitate. Andrei Ioniță, World Vision România: ”este un domeniu unde este foarte mult loc de dezvoltare și unde trebuie schimbată percepția la nivelul oamenilor”

Avertizări meteo de averse însemnate cantitativ în Moldova

Publicat de gabrielarotaru, 13 septembrie 2024, 18:30

Interval de valabilitate: 13 septembrie, ora 15 – 14 septembrie, ora 18

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, averse însemnate cantitativ

Zone afectate: Moldova

Din orele serii, vor fi perioade cu averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului, local cu rafale în
general de 55…65 km/h. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 13 septembrie, ora 18 – 14 septembrie, ora 15

Fenomene vizate: averse torențiale și importante cantitativ

Zone afectate: Moldova

La început în sudul Moldovei, apoi în extindere, vor fi perioade cu averse torențiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 40…60 l/mp și izolat de peste 70…80 l/mp.

Etichete:
SJU Piatra-Neamţ, premiu internaţional pentru rezultatele obţinute în tratarea pacienţilor cu accident vascular cerebral
Prim plan vineri, 7 februarie 2025, 11:12

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Piatra-Neamţ a fost premiat, la nivel internaţional, pentru rezultatele obţinute în tratarea pacienţilor...

Vaslui: 21 de medici de familie din judeţ au vârsta de peste 70 de ani
Prim plan vineri, 7 februarie 2025, 11:02

21 de medici de familie, dintre cei 132 care îşi desfăşoară activitatea la nivelul judeţului Vaslui, au vârsta de peste 70 de ani continuând...

Classix Festival: „Un Compozitor la Carnaval” – un spectacol de stand up simfonic la Iași pentru întreaga familie
Prim plan vineri, 7 februarie 2025, 10:35

Classix Festival, una dintre inițiativele culturale independente remarcate la nivel european, a anunțat programul concertistic complet al celei...

ȘEZĂTOAREA VICOVENILOR, o sărbătoare a tradițiilor și meșteșugurilor autentice din Bucovina, a ajuns la cea de a IV-a ediție
Prim plan vineri, 7 februarie 2025, 10:29

Evenimentul cultural- educativ ȘEZĂTOAREA VICOVENILOR, ajuns la cea de a IV-a ediție, se va desfășura în perioada 11-14 februarie 2025 la Casa...

Prim plan vineri, 7 februarie 2025, 09:35

Proba de evaluare a competenţelor digitale din cadrul examenului de bacalaureat, la final

Proba de evaluare a competenţelor digitale din cadrul examenului de bacalaureat se încheie astăzi. Este a treia zi a acestui test, susţinut de...

Prim plan vineri, 7 februarie 2025, 07:45

Peste 300 de centre pentru evaluarea medicală ambulatorie a virozelor respiratorii şi gripei au fost deschise în ţară

Peste 300 de centre pentru evaluarea medicală ambulatorie în cazul virozelor respiratorii şi gripei au fost deschise în toată ţara, iar lista...

Prim plan vineri, 7 februarie 2025, 07:15

Salariul de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, va fi actualizat anual în funcţie de rata inflaţiei şi de productivitatea muncii

Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi actualizat anual, în funcţie de rata inflaţiei şi de productivitatea muncii....

Prim plan vineri, 7 februarie 2025, 07:09

Guvernul ia în calcul prelungirea, până la finalul anului, a sistemului de plafonare a preţurilor la energie

Prelungirea, până la finalul anului, a sistemului de plafonare a preţurilor la energie în forma actuală, este una dintre variantele luate în...

INHGA: Atenţionări Cod galben şi Cod portocaliu de viituri în 18 bazine hidrografice, până duminică la prânz

Publicat de Andreea Drilea, 13 septembrie 2024, 18:03 / actualizat: 13 septembrie 2024, 19:05

Conform prognozei de specialitate, Codul galben de viituri va fi valabil în intervalul 13 septembrie, ora 15:00 – 15 septembrie, ora 12:00, pe următoarele cursuri de apă: Vişeu, Iza, Tur, Lăpuş (judeţul Maramureş), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Crasna (judeţele: Sălaj şi Satu Mare), Barcău (judeţele: Sălaj şi Bihor), Crişul Repede (judeţele: Cluj şi Bihor), Bega (judeţul Timiş), Timiş (judeţele: Caraş-Severin şi Timiş), Bârzava, Moraviţa, Caraş şi Nera (judeţele: Caraş-Severin şi Timiş), Olt (judeţele: Harghita, Covasna, Braşov), Olt (Sibiu, Vâlcea şi Argeş), Argeş, Dâmboviţa şi Ialomiţa (judeţele: Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov), Prahova (judeţele: Prahova, Buzău şi Ialomiţa), Suceava (judeţul Suceava), Moldova (judeţele: Suceava şi Neamţ), Bistriţa (judeţele: Suceava, Harghita, Neamţ şi Bacău), Trotuş (judeţele: Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna şi Vrancea), Putna (judeţul Vrancea), Râmnicu Sărat (judeţele: Buzău şi Vrancea), Buzău (judeţele: Braşov, Covasna, Buzău şi Prahova), Bârlad (judeţele: Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Galaţi şi Vrancea), Siret (judeţele: Suceava, Neamţ, Botoşani, Iaşi, Bacău, Vrancea şi Galaţi), Prut (judeţele: Botoşani şi Iaşi), Jijia (judeţele: Botoşani şi Iaşi) şi Prut (judeţele: Iaşi, Vaslui şi Galaţi).

De asemenea, o avertizare Cod portocaliu de inundaţii şi posibile depăşiri ale Cotelor de apărare vizează, în perioada 13 septembrie, ora 20:00 – 14 septembrie, ora 00:00, râurile din bazinele hidrografice: Suceava (judeţul Suceava), Moldova (judeţele: Suceava şi Neamţ), Bistriţa (judeţele: Suceava, Harghita, Neamţ şi Bacău), Trotuş (judeţele: Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna şi Vrancea), Putna (judeţul Vrancea), Râmnicu Sărat (judeţele: Buzău şi Vrancea), Buzău (judeţele: Covasna, Buzău şi Prahova), Bârlad (judeţele: Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Galaţi şi Vrancea), Siret (judeţele: Suceava, Neamţ, Botoşani, Iaşi, Bacău, Vrancea şi Galaţi), Prut (judeţele: Botoşani şi Iaşi), Jijia (judeţele: Botoşani şi Iaşi) şi Prut (judeţele: Iaşi, Vaslui şi Galaţi).

Hidrologii precizează că alerta Cod portocaliu vizează, în principal, fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele: Botoşani, Iaşi, Vaslui, Neamţ şi Bacău.

(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Peste 300 de centre pentru evaluarea medicală ambulatorie a virozelor respiratorii şi gripei au fost deschise în ţară
Naţional vineri, 7 februarie 2025, 07:45

Peste 300 de centre pentru evaluarea medicală ambulatorie a virozelor respiratorii şi gripei au fost deschise în ţară

Peste 300 de centre pentru evaluarea medicală ambulatorie în cazul virozelor respiratorii şi gripei au fost deschise în toată ţara, iar lista...

Peste 300 de centre pentru evaluarea medicală ambulatorie a virozelor respiratorii şi gripei au fost deschise în ţară
Salariul de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, va fi actualizat anual în funcţie de rata inflaţiei şi de productivitatea muncii
Naţional vineri, 7 februarie 2025, 07:15

Salariul de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, va fi actualizat anual în funcţie de rata inflaţiei şi de productivitatea muncii

Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi actualizat anual, în funcţie de rata inflaţiei şi de productivitatea muncii....

Salariul de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, va fi actualizat anual în funcţie de rata inflaţiei şi de productivitatea muncii
Guvernul ia în calcul prelungirea, până la finalul anului, a sistemului de plafonare a preţurilor la energie
Naţional vineri, 7 februarie 2025, 07:09

Guvernul ia în calcul prelungirea, până la finalul anului, a sistemului de plafonare a preţurilor la energie

Prelungirea, până la finalul anului, a sistemului de plafonare a preţurilor la energie în forma actuală, este una dintre variantele luate în...

Guvernul ia în calcul prelungirea, până la finalul anului, a sistemului de plafonare a preţurilor la energie
Scrisoare deschisă adresată min. Educației. Se solicită introducerea obligativității studiilor de licență și masterat de specialitate pentru viitorii profesori de Matematică
Naţional joi, 6 februarie 2025, 16:50

Decanii facultăților de Matematică din cadrul Consorțiului „Universitaria” au adresat o scrisoare deschisă ministrului Educației, prin care...

Naţional joi, 6 februarie 2025, 15:44

Ministerul Muncii: Jalon din PNRR atins; salariul minim european, adoptat în România

Guvernul a aprobat în şedinţa de joi procedura de aplicare a mecanismului de stabilire şi actualizare a salariului de bază minim brut pe ţară...

Naţional joi, 6 februarie 2025, 12:56

Aproape 1.900 de români din străinătate au trimis cereri pentru a putea vota prin corespondenţă la alegerile prezidenţiale din luna mai

Aproape 1.900 de români din străinătate au trimis, până acum, cereri pentru a putea vota prin corespondenţă la alegerile prezidenţiale din...

Naţional joi, 6 februarie 2025, 11:31

Peste 900 de cazuri de rujeolă şi două decese au fost raportate în luna ianuarie, potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică

Peste 900 de cazuri de rujeolă şi două decese au fost raportate luna trecută, anunţă Institutul Naţional de Sănătate Publică. Cele mai...

Naţional joi, 6 februarie 2025, 07:39

Planeta a înregistrat în 2025 cea mai caldă lună ianuarie de la începerea măsurătorilor

Oamenii de ştiinţă din Uniunea Europeană afirmă că planeta a trecut prin cea mai caldă lună ianuarie de la începerea măsurătorilor....

Cererile pentru burse pentru acest an şcolar pot fi depuse la secretariatele şcolilor până pe 3 octombrie

Publicat de Andreea Drilea, 13 septembrie 2024, 16:38

Cu detalii Felicia Mocanu: – Noua regulă prevăzută în noul statut al elevului prevede ca în situaţia în care elevii acumulează 10 sau mai multe absenţe nemotivate într-o lună, să nu primească bursa de merit, bursa socială sau bursa de excelenţă pentru luna respectivă. Preşedintele Uniunii Elevilor Reprezentanţi, Lorena Drăguşin, consideră că bursa ar trebui suspendată strict pe perioada în care un elev are un comportament inadecvat.

Lorena Drăguşin: Problema apare atunci când copilului i s-a îndreptat comportamentul, iar bursa încă este retrasă. Cât timp este temporar, comportamentul elevului este supravizat şi cineva monitorizează comportamentul acestuia ca să-şi poată primi bursa înapoi, nouă ni se pare în regulă.

Reporter: În acest an şcolar bursa de merit este în valoare de 450 lei pe lună, bursa de rezilienţă 300 lei pe lună, bursa socială 300 lei pe lună, bursa tehnologică 300 lei pe lună. Pentru mamele minore este acordată o bursă de 700 lei pe lună. Valoarea burselor poate fi suplimentată de către consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ în funcţie de sumele alocate de autorităţile administraţiei publice locale.

Rador/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro

Etichete:
Peste 300 de centre pentru evaluarea medicală ambulatorie a virozelor respiratorii şi gripei au fost deschise în ţară
Naţional vineri, 7 februarie 2025, 07:45

Peste 300 de centre pentru evaluarea medicală ambulatorie a virozelor respiratorii şi gripei au fost deschise în ţară

Peste 300 de centre pentru evaluarea medicală ambulatorie în cazul virozelor respiratorii şi gripei au fost deschise în toată ţara, iar lista...

Peste 300 de centre pentru evaluarea medicală ambulatorie a virozelor respiratorii şi gripei au fost deschise în ţară
Salariul de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, va fi actualizat anual în funcţie de rata inflaţiei şi de productivitatea muncii
Naţional vineri, 7 februarie 2025, 07:15

Salariul de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, va fi actualizat anual în funcţie de rata inflaţiei şi de productivitatea muncii

Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi actualizat anual, în funcţie de rata inflaţiei şi de productivitatea muncii....

Salariul de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, va fi actualizat anual în funcţie de rata inflaţiei şi de productivitatea muncii
Guvernul ia în calcul prelungirea, până la finalul anului, a sistemului de plafonare a preţurilor la energie
Naţional vineri, 7 februarie 2025, 07:09

Guvernul ia în calcul prelungirea, până la finalul anului, a sistemului de plafonare a preţurilor la energie

Prelungirea, până la finalul anului, a sistemului de plafonare a preţurilor la energie în forma actuală, este una dintre variantele luate în...

Guvernul ia în calcul prelungirea, până la finalul anului, a sistemului de plafonare a preţurilor la energie
Scrisoare deschisă adresată min. Educației. Se solicită introducerea obligativității studiilor de licență și masterat de specialitate pentru viitorii profesori de Matematică
Naţional joi, 6 februarie 2025, 16:50

Scrisoare deschisă adresată min. Educației. Se solicită introducerea obligativității studiilor de licență și masterat de specialitate pentru viitorii profesori de Matematică

Decanii facultăților de Matematică din cadrul Consorțiului „Universitaria” au adresat o scrisoare deschisă ministrului Educației, prin care...

Scrisoare deschisă adresată min. Educației. Se solicită introducerea obligativității studiilor de licență și masterat de specialitate pentru viitorii profesori de Matematică
Naţional joi, 6 februarie 2025, 15:44

Ministerul Muncii: Jalon din PNRR atins; salariul minim european, adoptat în România

Guvernul a aprobat în şedinţa de joi procedura de aplicare a mecanismului de stabilire şi actualizare a salariului de bază minim brut pe ţară...

Ministerul Muncii: Jalon din PNRR atins; salariul minim european, adoptat în România
Naţional joi, 6 februarie 2025, 12:56

Aproape 1.900 de români din străinătate au trimis cereri pentru a putea vota prin corespondenţă la alegerile prezidenţiale din luna mai

Aproape 1.900 de români din străinătate au trimis, până acum, cereri pentru a putea vota prin corespondenţă la alegerile prezidenţiale din...

Aproape 1.900 de români din străinătate au trimis cereri pentru a putea vota prin corespondenţă la alegerile prezidenţiale din luna mai
Naţional joi, 6 februarie 2025, 11:31

Peste 900 de cazuri de rujeolă şi două decese au fost raportate în luna ianuarie, potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică

Peste 900 de cazuri de rujeolă şi două decese au fost raportate luna trecută, anunţă Institutul Naţional de Sănătate Publică. Cele mai...

Peste 900 de cazuri de rujeolă şi două decese au fost raportate în luna ianuarie, potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică
Naţional joi, 6 februarie 2025, 07:39

Planeta a înregistrat în 2025 cea mai caldă lună ianuarie de la începerea măsurătorilor

Oamenii de ştiinţă din Uniunea Europeană afirmă că planeta a trecut prin cea mai caldă lună ianuarie de la începerea măsurătorilor....

Planeta a înregistrat în 2025 cea mai caldă lună ianuarie de la începerea măsurătorilor

Cetăţenii români cu domiciliul în străinătate pot să-şi exprime opţiunea electorală prin corespondenţă la alegerile prezidenţiale

Publicat de Andreea Drilea, 13 septembrie 2024, 16:35

Cătălin Purcaru are detalii: Aproximativ 2.800 de cereri pentru votul prin corespondenţă la alegerile parlamentare au fost înregistrate până în prezent pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente. Pentru alegerile prezidenţiale s-au înregistrat puţin peste 3.000 de cetăţeni români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate. 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererii pentru votul prin corespondenţă. Înregistrarea se realizează prin înscrierea într-un formular online de pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente, a numelui, prenumelui, codului numeric personal, a adresei de domiciliu sau reşedinţă şi a adresei de email. De asemenea, trebuie precizată opţiunea de transmitere în ţară sau la reprezentanţa diplomatică a votului exprimat prin corespondenţă, la care alegătorul anexează copia scanată sau fotografia actului de identitate şi a documentului care dovedeşte dreptul de şedere eliberat de autorităţile străine. Primul tur al alegerilor prezidenţiale este programat la data de 24 noiembrie, iar cel de-al doilea tur, pe 8 decembrie. Scrutinul pentru alegerea viitorului Legislativ se va desfăşura de Ziua Naţională a României, 1 decembrie.

Rador/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro

Etichete:
Mii de locuitori, nevoiţi să plece din Santorini din cauza activităţii seismice periculoase
Internaţional miercuri, 5 februarie 2025, 05:38

Mii de locuitori, nevoiţi să plece din Santorini din cauza activităţii seismice periculoase

Mii de locuitori pleacă din Santorini, după ce în ultimele 48 de ore, au fost înregistrate sute de cutremure în apropierea insulei greceşti....

Mii de locuitori, nevoiţi să plece din Santorini din cauza activităţii seismice periculoase
Atac armat într-o şcoală în Suedia; cel puţin cinci victime
Internaţional marți, 4 februarie 2025, 15:24

Atac armat într-o şcoală în Suedia; cel puţin cinci victime

Cinci persoane au fost împuşcate, marţi, într-o şcoală în oraşul suedez Orebro, la circa 200 de kilometri vest de capitala Stockholm, a...

Atac armat într-o şcoală în Suedia; cel puţin cinci victime
Santorini – Sute de oameni au părăsit insula la primele ore ale dimineţii din cauza activităţii seismice din zonă
Internaţional marți, 4 februarie 2025, 10:57

Santorini – Sute de oameni au părăsit insula la primele ore ale dimineţii din cauza activităţii seismice din zonă

Sute de oameni s-au prezentat la port în Santorini la primele ore ale dimineţii de marţi pentru a se îmbarca pe un feribot şi a ajunge în...

Santorini – Sute de oameni au părăsit insula la primele ore ale dimineţii din cauza activităţii seismice din zonă
Republica Moldova a denunţat intrarea unei drone în spaţiul său aerian
Internaţional marți, 4 februarie 2025, 09:25

Republica Moldova a denunţat intrarea unei drone în spaţiul său aerian

Republica Moldova a denunţat aseară intrarea unei drone în spaţiul său aerian şi afirmă că discută cu aliaţii despre modalităţi de...

Republica Moldova a denunţat intrarea unei drone în spaţiul său aerian
Internaţional marți, 4 februarie 2025, 06:30

Statele Unite suspendă impunerea de taxe vamale Canadei pentru 30 de zile

Statele Unite au suspendat luni impunerea de taxe vamale Canadei pentru 30 de zile, a anunţat premierul canadian Justin Trudeau după o convorbire...

Statele Unite suspendă impunerea de taxe vamale Canadei pentru 30 de zile
Internaţional duminică, 2 februarie 2025, 05:56

Canada va impune de marţi taxe vamale Statelor Unite ca măsură de retorsiune

Canada va impune taxe vamale asupra produselor americane ca represalii la cele anunţate anterior de preşedintele american, a declarat sâmbătă...

Canada va impune de marţi taxe vamale Statelor Unite ca măsură de retorsiune
Internaţional duminică, 2 februarie 2025, 05:22

Franţa: Guvernul îşi asumă din nou riscul unei moţiuni de cenzură în privinţa bugetului

Premierul francez, François Bayrou, şi-a anunţat sâmbătă decizia de a folosi articolul 49.3 din Constituţie pentru ca Adunarea Naţională să...

Franţa: Guvernul îşi asumă din nou riscul unei moţiuni de cenzură în privinţa bugetului
Internaţional sâmbătă, 1 februarie 2025, 14:45

SUA: Un avion de transport medical cu şase persoane la bord s-a prăbuşit în Philadelphia

UPDATE – Numărul persoanelor confirmate decedate în accidentul aviatic de vineri din Philadelphia a crescut la şapte. Ultima persoană...

SUA: Un avion de transport medical cu şase persoane la bord s-a prăbuşit în Philadelphia

Gradul de umplere în lacurile de acumulare a scăzut la 70,6%; restricţii de furnizare a apei în 556 de localităţi (ANAR)

Publicat de Andreea Drilea, 13 septembrie 2024, 16:25

Potrivit specialiştilor, la ora actuală, în 556 de localităţi se menţin restricţiile în furnizarea apei, iar coeficientul de umplere în cele 40 de lacuri de acumulare este de 70,60%, cu 10% mai puţin faţă de acum două luni. Astfel, volumul înregistrat este de circa 3,084 miliarde metri cubi, cu 50 milioane de metri cubi de apă mai puţin decât în data de 15 iulie.

ANAR monitorizează permanent exploatarea resurselor de apă/satisfacerea cerinţelor de apă, precum şi modul de aplicare a prevederilor Planului de restricţii şi folosire a apei în perioade deficitare, acolo unde situaţia o impune.

‘În prezent, 281 de localităţi (oraşul Târgu Lăpuş, Şomcuţa Mare, Târgu Neamţ, Hârlău, comuna Solca şi parţial oraşele Novaci şi municipiul Craiova), deşi dispun de sisteme centralizate de alimentare cu apă, sunt afectate de deficitul rezervei de apă, alimentarea cu apă fiind asigurată cu restricţii/intermitent în anumite intervale orare’, precizează instituţia.

Cele mai afectate sunt judeţele: Iaşi – cu 70 de localităţi, dintre care oraşul Hârlău, Vrancea (37 de localităţi), Gorj – cu 33 de localităţi, dintre care parţial oraşul Novaci, Maramureş – cu 25 de localităţi, dintre care oraşele Târgu Lăpuş şi Şomcuţa Mare, Dolj – cu 17 localităţi, din care parţial Craiova, Bacău (16 localităţi), Bihor (15), Neamţ – cu 12 localităţi, dintre care oraşul Tg. Neamţ, Vaslui (10 localităţi), Vâlcea (10), Galaţi (7), Argeş (7), Braşov (5), Suceava – cu patru localităţi, dintre care comuna Solca, Giurgiu (3 localităţi), Hunedoara (3), Olt (3), Teleorman (2),
Dâmboviţa (1) şi Caraş-Severin (1).

În ceea ce priveşte situaţia privind asigurarea necesarului de apă în localităţile care nu dispun de sisteme centralizate de alimentare cu apă, există 275 de localităţi din judeţele Botoşani, Vaslui, Bacău şi Neamţ care dispun doar de surse individuale şi sunt afectate de secetă prelungită (fântâni secate amplasate pe domeniul public al statului, fântâni din domeniul privat).

Astfel, cele mai afectate sunt judeţele: Botoşani (152 de localităţi, din care şi municipiul Dorohoi), Vaslui (59), Bacău (18), Neamţ (12), Iaşi (7), Galaţi (5), Prahova şi Suceava (câte cinci localităţi), Maramureş (patru localităţi, dintre care parţial Sighetu Marmaţiei şi oraşul Şomcuţa Mare), Olt (3), Mehedinţi (2) şi Vrancea (1).

Reprezentanţii ANAR menţionează faptul că, la această dată, pentru Centrala Nucleară Cernavodă nu sunt probleme privind alimentarea cu apă.

Prognoza hidrologilor arată că debitul Dunării la intrarea în ţară (pe secţiunea Baziaş) este de 2.200 mc/s, sub media multianuală a lunii iulie (3.800 mc/s), dar va fi în creştere şi va ajunge în data de 20 septembrie în jurul valorii de 4.300 mc/s, peste media multianuală a lunii. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro

Etichete:
Peste 300 de centre pentru evaluarea medicală ambulatorie a virozelor respiratorii şi gripei au fost deschise în ţară
Naţional vineri, 7 februarie 2025, 07:45

Peste 300 de centre pentru evaluarea medicală ambulatorie a virozelor respiratorii şi gripei au fost deschise în ţară

Peste 300 de centre pentru evaluarea medicală ambulatorie în cazul virozelor respiratorii şi gripei au fost deschise în toată ţara, iar lista...

Peste 300 de centre pentru evaluarea medicală ambulatorie a virozelor respiratorii şi gripei au fost deschise în ţară
Salariul de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, va fi actualizat anual în funcţie de rata inflaţiei şi de productivitatea muncii
Naţional vineri, 7 februarie 2025, 07:15

Salariul de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, va fi actualizat anual în funcţie de rata inflaţiei şi de productivitatea muncii

Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi actualizat anual, în funcţie de rata inflaţiei şi de productivitatea muncii....

Salariul de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, va fi actualizat anual în funcţie de rata inflaţiei şi de productivitatea muncii
Guvernul ia în calcul prelungirea, până la finalul anului, a sistemului de plafonare a preţurilor la energie
Naţional vineri, 7 februarie 2025, 07:09

Guvernul ia în calcul prelungirea, până la finalul anului, a sistemului de plafonare a preţurilor la energie

Prelungirea, până la finalul anului, a sistemului de plafonare a preţurilor la energie în forma actuală, este una dintre variantele luate în...

Guvernul ia în calcul prelungirea, până la finalul anului, a sistemului de plafonare a preţurilor la energie
Scrisoare deschisă adresată min. Educației. Se solicită introducerea obligativității studiilor de licență și masterat de specialitate pentru viitorii profesori de Matematică
Naţional joi, 6 februarie 2025, 16:50

Scrisoare deschisă adresată min. Educației. Se solicită introducerea obligativității studiilor de licență și masterat de specialitate pentru viitorii profesori de Matematică

Decanii facultăților de Matematică din cadrul Consorțiului „Universitaria” au adresat o scrisoare deschisă ministrului Educației, prin care...

Scrisoare deschisă adresată min. Educației. Se solicită introducerea obligativității studiilor de licență și masterat de specialitate pentru viitorii profesori de Matematică
Naţional joi, 6 februarie 2025, 15:44

Ministerul Muncii: Jalon din PNRR atins; salariul minim european, adoptat în România

Guvernul a aprobat în şedinţa de joi procedura de aplicare a mecanismului de stabilire şi actualizare a salariului de bază minim brut pe ţară...

Ministerul Muncii: Jalon din PNRR atins; salariul minim european, adoptat în România
Naţional joi, 6 februarie 2025, 12:56

Aproape 1.900 de români din străinătate au trimis cereri pentru a putea vota prin corespondenţă la alegerile prezidenţiale din luna mai

Aproape 1.900 de români din străinătate au trimis, până acum, cereri pentru a putea vota prin corespondenţă la alegerile prezidenţiale din...

Aproape 1.900 de români din străinătate au trimis cereri pentru a putea vota prin corespondenţă la alegerile prezidenţiale din luna mai
Naţional joi, 6 februarie 2025, 11:31

Peste 900 de cazuri de rujeolă şi două decese au fost raportate în luna ianuarie, potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică

Peste 900 de cazuri de rujeolă şi două decese au fost raportate luna trecută, anunţă Institutul Naţional de Sănătate Publică. Cele mai...

Peste 900 de cazuri de rujeolă şi două decese au fost raportate în luna ianuarie, potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică
Naţional joi, 6 februarie 2025, 07:39

Planeta a înregistrat în 2025 cea mai caldă lună ianuarie de la începerea măsurătorilor

Oamenii de ştiinţă din Uniunea Europeană afirmă că planeta a trecut prin cea mai caldă lună ianuarie de la începerea măsurătorilor....

Planeta a înregistrat în 2025 cea mai caldă lună ianuarie de la începerea măsurătorilor

(AUDIO/FOTO) Batalionul 151 “Lupii Negri” a marcat, astăzi, printr-un ceremonial militar și religios, aniversarea a 30 de ani de la înființare

Publicat de Andreea Drilea, 13 septembrie 2024, 16:19

Batalionul 151 “Lupii Negri” a marcat, astăzi, printr-un ceremonial militar și religios, aniversarea a 30 de ani de la înființare.

Au fost prezenți reprezentanți ai MApN, precum și a Statului Major al Forțelor Terestre.

Comandantul comandamentului Forțelor Terestre din cadrul Statului Major al MApN, generalul de brigadă Gabriel Constantin Turculeț, a precizat că atât batalionul de la Iași, cât și ostașii Brigăzii 15 Mecanizată ”Podu Înalt” vor intensifica pregătirile militare, deoarece unitățile vor fi puse la dispoziția NATO: ”În legătură cu viitorul acestei structuri și a Brigăzii 15 Mecanizată, vă pot spune că sunt pe drumul cel bun, că vor continua procesul de transformare și modernizare, astfel încât să devină structuri care vor fi puse la dispoziția NATO.”

În cadrul ceremonialului de astăzi, drapelul de luptă al Batalionului Lupilor Negri a fost decorat cu Ordinul Virtutea Militară în grad de Mare Ofițer, cu însemne de pace pentru militari.

Comandantul Batalionului, locotenent colonel Cristian Mihoci, a arătat că, în ultima perioadă, militarii au desfășurat mai multe misiuni, în prezent, o parte dintre aceștia fiind prezenți în Bosnia-Herțegovina: ”30 de ani în care Batalionul 151 Infanterie a avut multe provocări, dar care pe toate le-a dus cu bine la bun sfârșit. Au fost multe momente grele, dar Lupii tot timpul s-au unit și au trecut pestele cu bine, iar spiritul Lupilor nu se va pierde absolut niciodată.”

În cei 30 de ani de la înființare, Batalionul 151 Lupii Negri a desfășurat zece misiuni de luptă în mai multe teatre de operațiuni, între care Irak și Afganistan.

(Radio Iaşi/Constantin Mihai/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro)
Etichete:
SJU Piatra-Neamţ, premiu internaţional pentru rezultatele obţinute în tratarea pacienţilor cu accident vascular cerebral
Prim plan vineri, 7 februarie 2025, 11:12

SJU Piatra-Neamţ, premiu internaţional pentru rezultatele obţinute în tratarea pacienţilor cu accident vascular cerebral

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Piatra-Neamţ a fost premiat, la nivel internaţional, pentru rezultatele obţinute în tratarea pacienţilor...

SJU Piatra-Neamţ, premiu internaţional pentru rezultatele obţinute în tratarea pacienţilor cu accident vascular cerebral
Vaslui: 21 de medici de familie din judeţ au vârsta de peste 70 de ani
Prim plan vineri, 7 februarie 2025, 11:02

Vaslui: 21 de medici de familie din judeţ au vârsta de peste 70 de ani

21 de medici de familie, dintre cei 132 care îşi desfăşoară activitatea la nivelul judeţului Vaslui, au vârsta de peste 70 de ani continuând...

Vaslui: 21 de medici de familie din judeţ au vârsta de peste 70 de ani
Classix Festival: „Un Compozitor la Carnaval” – un spectacol de stand up simfonic la Iași pentru întreaga familie
Prim plan vineri, 7 februarie 2025, 10:35

Classix Festival: „Un Compozitor la Carnaval” – un spectacol de stand up simfonic la Iași pentru întreaga familie

Classix Festival, una dintre inițiativele culturale independente remarcate la nivel european, a anunțat programul concertistic complet al celei...

Classix Festival: „Un Compozitor la Carnaval” – un spectacol de stand up simfonic la Iași pentru întreaga familie
ȘEZĂTOAREA VICOVENILOR, o sărbătoare a tradițiilor și meșteșugurilor autentice din Bucovina, a ajuns la cea de a IV-a ediție
Prim plan vineri, 7 februarie 2025, 10:29

ȘEZĂTOAREA VICOVENILOR, o sărbătoare a tradițiilor și meșteșugurilor autentice din Bucovina, a ajuns la cea de a IV-a ediție

Evenimentul cultural- educativ ȘEZĂTOAREA VICOVENILOR, ajuns la cea de a IV-a ediție, se va desfășura în perioada 11-14 februarie 2025 la Casa...

ȘEZĂTOAREA VICOVENILOR, o sărbătoare a tradițiilor și meșteșugurilor autentice din Bucovina, a ajuns la cea de a IV-a ediție
Prim plan vineri, 7 februarie 2025, 09:35

Proba de evaluare a competenţelor digitale din cadrul examenului de bacalaureat, la final

Proba de evaluare a competenţelor digitale din cadrul examenului de bacalaureat se încheie astăzi. Este a treia zi a acestui test, susţinut de...

Proba de evaluare a competenţelor digitale din cadrul examenului de bacalaureat, la final
Prim plan vineri, 7 februarie 2025, 07:45

Peste 300 de centre pentru evaluarea medicală ambulatorie a virozelor respiratorii şi gripei au fost deschise în ţară

Peste 300 de centre pentru evaluarea medicală ambulatorie în cazul virozelor respiratorii şi gripei au fost deschise în toată ţara, iar lista...

Peste 300 de centre pentru evaluarea medicală ambulatorie a virozelor respiratorii şi gripei au fost deschise în ţară
Prim plan vineri, 7 februarie 2025, 07:15

Salariul de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, va fi actualizat anual în funcţie de rata inflaţiei şi de productivitatea muncii

Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi actualizat anual, în funcţie de rata inflaţiei şi de productivitatea muncii....

Salariul de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, va fi actualizat anual în funcţie de rata inflaţiei şi de productivitatea muncii
Prim plan vineri, 7 februarie 2025, 07:09

Guvernul ia în calcul prelungirea, până la finalul anului, a sistemului de plafonare a preţurilor la energie

Prelungirea, până la finalul anului, a sistemului de plafonare a preţurilor la energie în forma actuală, este una dintre variantele luate în...

Guvernul ia în calcul prelungirea, până la finalul anului, a sistemului de plafonare a preţurilor la energie

(AUDIO) Iaşi: Bărbat infectat cu virusul West Nile, internat în stare gravă

Publicat de Andreea Drilea, 13 septembrie 2024, 14:08 / actualizat: 13 septembrie 2024, 15:37

Pacientul nu a necesitat internare în Terapia Intensivă, infecția cu virusul West Nile a fost tratată, dar a dezvoltat şi o infecţie cu clostridium difficile, și având o imunitate slăbită și comorbidități, organismal a cedat, a explicat dr. Florin Roşu.

Florin Roşu: Acesta a fost îngrijit pe sector. Nu a necesitat îngrijire de specialitate în cadrul compartimentului de Terapie Intensivă. A fost supravegheat și îngrijit de o echipă multidisciplinară – medic de boli infecțioase, medic de terapie intensivă – iar patologia, respectiv, meningita cu virus West Nile a putut fi combătută. Din nefericire, pe un organism tarat, pacientul a dezvoltat și o infecție cu clostridium difficile, organismul fiind slăbit și în urma meningitei, pacientul dezvoltând un sepsis care în cele din urmă, din nefericire, a determinat decesul acestuia.

La Spitalului de Boli Infecţioase ‘Sf Parascheva’ Iaşi, se mai află internat un pacient infectat cu virusul West Nile, intubat și ventilat mecanic, a cărui stare de sănătate s-a îmbunătățit. Totuși, managerul Florin Roșu a spus că și în acest caz, prognosticul este rezervat.

Florin Roşu: Pacientul este intubat și ventilat mecanic. Din punct de vedere cardio-circulator, funcția s-a îmbunătățit, cu toate că pacientul prezintă comorbiditate importantă din acest punct de vedere. Totodată, din nefericire, menține o afectare importantă la nivel central. La nivel cerebral, există semne de o ușoară îmbunătățire, dar prognosticul rămâne rezervat.

(Radio Iași/Constantin Mihai/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
SJU Piatra-Neamţ, premiu internaţional pentru rezultatele obţinute în tratarea pacienţilor cu accident vascular cerebral
Prim plan vineri, 7 februarie 2025, 11:12

SJU Piatra-Neamţ, premiu internaţional pentru rezultatele obţinute în tratarea pacienţilor cu accident vascular cerebral

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Piatra-Neamţ a fost premiat, la nivel internaţional, pentru rezultatele obţinute în tratarea pacienţilor...

SJU Piatra-Neamţ, premiu internaţional pentru rezultatele obţinute în tratarea pacienţilor cu accident vascular cerebral
Vaslui: 21 de medici de familie din judeţ au vârsta de peste 70 de ani
Prim plan vineri, 7 februarie 2025, 11:02

Vaslui: 21 de medici de familie din judeţ au vârsta de peste 70 de ani

21 de medici de familie, dintre cei 132 care îşi desfăşoară activitatea la nivelul judeţului Vaslui, au vârsta de peste 70 de ani continuând...

Vaslui: 21 de medici de familie din judeţ au vârsta de peste 70 de ani
Classix Festival: „Un Compozitor la Carnaval” – un spectacol de stand up simfonic la Iași pentru întreaga familie
Prim plan vineri, 7 februarie 2025, 10:35

Classix Festival: „Un Compozitor la Carnaval” – un spectacol de stand up simfonic la Iași pentru întreaga familie

Classix Festival, una dintre inițiativele culturale independente remarcate la nivel european, a anunțat programul concertistic complet al celei...

Classix Festival: „Un Compozitor la Carnaval” – un spectacol de stand up simfonic la Iași pentru întreaga familie
ȘEZĂTOAREA VICOVENILOR, o sărbătoare a tradițiilor și meșteșugurilor autentice din Bucovina, a ajuns la cea de a IV-a ediție
Prim plan vineri, 7 februarie 2025, 10:29

ȘEZĂTOAREA VICOVENILOR, o sărbătoare a tradițiilor și meșteșugurilor autentice din Bucovina, a ajuns la cea de a IV-a ediție

Evenimentul cultural- educativ ȘEZĂTOAREA VICOVENILOR, ajuns la cea de a IV-a ediție, se va desfășura în perioada 11-14 februarie 2025 la Casa...

ȘEZĂTOAREA VICOVENILOR, o sărbătoare a tradițiilor și meșteșugurilor autentice din Bucovina, a ajuns la cea de a IV-a ediție
Prim plan vineri, 7 februarie 2025, 09:35

Proba de evaluare a competenţelor digitale din cadrul examenului de bacalaureat, la final

Proba de evaluare a competenţelor digitale din cadrul examenului de bacalaureat se încheie astăzi. Este a treia zi a acestui test, susţinut de...

Proba de evaluare a competenţelor digitale din cadrul examenului de bacalaureat, la final
Prim plan vineri, 7 februarie 2025, 07:45

Peste 300 de centre pentru evaluarea medicală ambulatorie a virozelor respiratorii şi gripei au fost deschise în ţară

Peste 300 de centre pentru evaluarea medicală ambulatorie în cazul virozelor respiratorii şi gripei au fost deschise în toată ţara, iar lista...

Peste 300 de centre pentru evaluarea medicală ambulatorie a virozelor respiratorii şi gripei au fost deschise în ţară
Prim plan vineri, 7 februarie 2025, 07:15

Salariul de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, va fi actualizat anual în funcţie de rata inflaţiei şi de productivitatea muncii

Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi actualizat anual, în funcţie de rata inflaţiei şi de productivitatea muncii....

Salariul de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, va fi actualizat anual în funcţie de rata inflaţiei şi de productivitatea muncii
Prim plan vineri, 7 februarie 2025, 07:09

Guvernul ia în calcul prelungirea, până la finalul anului, a sistemului de plafonare a preţurilor la energie

Prelungirea, până la finalul anului, a sistemului de plafonare a preţurilor la energie în forma actuală, este una dintre variantele luate în...

Guvernul ia în calcul prelungirea, până la finalul anului, a sistemului de plafonare a preţurilor la energie

Iași: „10 telescoape pe Lună”, la Noaptea Internațională a Observării Lunii

Publicat de Andreea Drilea, 13 septembrie 2024, 13:32

Evenimentul, care se va desfășura sub genericul  10 telescoape pe Lună”, aduce alături 10 astrocluburi înființate în biblioteci publice din județul Iași și oferă ocazia de a interacționa cu astronomi amatori pasionați și de a afla mai multe despre universul fascinant în care trăim și care ne vor fi îndrumători în această fascinantă călătorie. Începând cu orele 19 și până spre miezul nopții, vor putea fi observate, în afara Lunii, și alte corpuri cerești, precum planeta Saturn și planeta Jupiter.

Observațiile se vor face prin 10 telescoape, care permit observarea detaliată a Lunii, aflate în dotarea astrocluburilor „Casiopeea” din Ceplenița, „Lyra” din Șipote, „Sagittarius” din Belcești, „Perseus” din Deleni, „Andromeda” din Erbiceni, „Phoenix” din Popricani, „Aquarius” din Ciurea, „Telescopium” din Țigănași, „Pegas” din Cotnari, Astroclubul Iași și Astroclubul „Lectura stelelor” al Bibliotecii Județene Iași.

Cinci dintre cluburile de astronomie enumerate aparțin bibliotecilor beneficiare ale proiectului „Constelația bibliotecilor”, cofinanțat de AFCN și Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” în anul 2019, respectiv bibliotecile din comunele Șipote, Belcești, Deleni, Ceplenița, Erbiceni, iar alte patru sunt ale bibliotecilor care au obținut finanțare de la Fundația Comunitară Iași (Cotnari, Ciurea, Popricani și Țigănași).

Reușita evenimentului depinde de condițiile meteorologice și în cazul în care ele nu vor fi favorabile și cerul nu va fi senin, observațiile astronomice vor fi amânate pentru o altă dată care va fi anunțată ulterior.

Participarea este gratuită și deschisă tuturor.

Vă așteptăm cu entuziasm la Noaptea Internațională a Observării Lunii – un eveniment inițiat de NASA!

(Comunicat de presă)

Etichete:
Vaslui: 21 de medici de familie din judeţ au vârsta de peste 70 de ani
Regional vineri, 7 februarie 2025, 11:02

Vaslui: 21 de medici de familie din judeţ au vârsta de peste 70 de ani

21 de medici de familie, dintre cei 132 care îşi desfăşoară activitatea la nivelul judeţului Vaslui, au vârsta de peste 70 de ani continuând...

Vaslui: 21 de medici de familie din judeţ au vârsta de peste 70 de ani
Classix Festival: „Un Compozitor la Carnaval” – un spectacol de stand up simfonic la Iași pentru întreaga familie
Regional vineri, 7 februarie 2025, 10:35

Classix Festival: „Un Compozitor la Carnaval” – un spectacol de stand up simfonic la Iași pentru întreaga familie

Classix Festival, una dintre inițiativele culturale independente remarcate la nivel european, a anunțat programul concertistic complet al celei...

Classix Festival: „Un Compozitor la Carnaval” – un spectacol de stand up simfonic la Iași pentru întreaga familie
ȘEZĂTOAREA VICOVENILOR, o sărbătoare a tradițiilor și meșteșugurilor autentice din Bucovina, a ajuns la cea de a IV-a ediție
Regional vineri, 7 februarie 2025, 10:29

ȘEZĂTOAREA VICOVENILOR, o sărbătoare a tradițiilor și meșteșugurilor autentice din Bucovina, a ajuns la cea de a IV-a ediție

Evenimentul cultural- educativ ȘEZĂTOAREA VICOVENILOR, ajuns la cea de a IV-a ediție, se va desfășura în perioada 11-14 februarie 2025 la Casa...

ȘEZĂTOAREA VICOVENILOR, o sărbătoare a tradițiilor și meșteșugurilor autentice din Bucovina, a ajuns la cea de a IV-a ediție
Vrancea: Creşterea numărului de copii cu TSA determină autorităţile din judeţ să deschidă noi centre specializate
Regional joi, 6 februarie 2025, 19:09

Circa 500 de copii diagnosticaţi cu tulburări din spectrul autist (TSA) sunt înregistraţi în evidenţa Serviciul de Evaluare Complexă a...

Regional joi, 6 februarie 2025, 17:30

Iași: Atelier educațional „Palatul Culturii – istorie și arhitectură”

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași – Secția Mediere Culturală, Proiecte, Marketing organizează o serie de ateliere educaționale...

Regional joi, 6 februarie 2025, 16:39

Vaslui: Primarul Lucian Branişte anunţă că municipiul reşedinţă va primi peste 61 de milioane de lei în urma amendamentelor

Primarul Lucian Branişte a anunţat că municipiul Vaslui va primi suplimentar suma de 61,9 milioane de lei în urma amendamentelor depuse de...

Regional joi, 6 februarie 2025, 16:13

CNIR a lansat licitaţie pentru proiectarea şi execuţia tronsonului 2 al Autostrăzii Unirii

Contractul pentru proiectarea şi execuţia tronsonului 2 al Autostrăzii Unirii, Moţca – Iaşi – Ungheni, a fost lansat în licitaţie...

Regional joi, 6 februarie 2025, 12:57

Două asistente, trimise în judecată în cazul incendiului de la Spitalul din Piatra-Neamţ, în care au murit 9 oameni

Două asistente au fost trimise în judecată de procurorii Parchetului General în cazul incendiului produs în noiembrie 2020 în cadrul Secţiei...

Marcel Ciolacu: O să avem şi la Suceava un centru regional pentru învăţământul dual

Publicat de Andreea Drilea, 13 septembrie 2024, 13:08

El a subliniat, într-o conferinţă de presă, că formarea forţei de muncă este o componentă care a lipsit regiunii Moldovei.

‘Am fost şi am vizitat împreună toată fabrica şi cu adevărat sunt un exemplu pentru dezvoltarea autohtonă, pentru capitalul românesc. O să ne axăm un pic pe formarea forţei de muncă şi mă bucur că o să avem şi la dumneavoastră un centru regional pentru învăţământul dual. Credem că această componentă a lipsit foarte mult, mai ales Moldovei’, a afirmat Ciolacu.

Referindu-se la autostrada Moldovei, premierul şi-a manifestat convingerea că, după darea în folosinţă a acesteia, veniturile judeţelor din Moldova se vor dubla.

‘Eu sunt ferm convins că şi în Moldova se va întâmpla acelaşi lucru care s-a întâmplat şi în judeţul Constanţa. După ce s-a finalizat autostrada dintre Bucureşti şi Constanţa, automat PIB-ul, veniturile judeţene s-au dublat în următorul an. Acelaşi fenomen va fi şi în toată regiunea istorică Moldova’, a adăugat Marcel Ciolacu.

(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Vaslui: 21 de medici de familie din judeţ au vârsta de peste 70 de ani
Regional vineri, 7 februarie 2025, 11:02

Vaslui: 21 de medici de familie din judeţ au vârsta de peste 70 de ani

21 de medici de familie, dintre cei 132 care îşi desfăşoară activitatea la nivelul judeţului Vaslui, au vârsta de peste 70 de ani continuând...

Vaslui: 21 de medici de familie din judeţ au vârsta de peste 70 de ani
Classix Festival: „Un Compozitor la Carnaval” – un spectacol de stand up simfonic la Iași pentru întreaga familie
Regional vineri, 7 februarie 2025, 10:35

Classix Festival: „Un Compozitor la Carnaval” – un spectacol de stand up simfonic la Iași pentru întreaga familie

Classix Festival, una dintre inițiativele culturale independente remarcate la nivel european, a anunțat programul concertistic complet al celei...

Classix Festival: „Un Compozitor la Carnaval” – un spectacol de stand up simfonic la Iași pentru întreaga familie
ȘEZĂTOAREA VICOVENILOR, o sărbătoare a tradițiilor și meșteșugurilor autentice din Bucovina, a ajuns la cea de a IV-a ediție
Regional vineri, 7 februarie 2025, 10:29

ȘEZĂTOAREA VICOVENILOR, o sărbătoare a tradițiilor și meșteșugurilor autentice din Bucovina, a ajuns la cea de a IV-a ediție

Evenimentul cultural- educativ ȘEZĂTOAREA VICOVENILOR, ajuns la cea de a IV-a ediție, se va desfășura în perioada 11-14 februarie 2025 la Casa...

ȘEZĂTOAREA VICOVENILOR, o sărbătoare a tradițiilor și meșteșugurilor autentice din Bucovina, a ajuns la cea de a IV-a ediție
Vrancea: Creşterea numărului de copii cu TSA determină autorităţile din judeţ să deschidă noi centre specializate
Regional joi, 6 februarie 2025, 19:09

Vrancea: Creşterea numărului de copii cu TSA determină autorităţile din judeţ să deschidă noi centre specializate

Circa 500 de copii diagnosticaţi cu tulburări din spectrul autist (TSA) sunt înregistraţi în evidenţa Serviciul de Evaluare Complexă a...

Vrancea: Creşterea numărului de copii cu TSA determină autorităţile din judeţ să deschidă noi centre specializate
Regional joi, 6 februarie 2025, 17:30

Iași: Atelier educațional „Palatul Culturii – istorie și arhitectură”

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași – Secția Mediere Culturală, Proiecte, Marketing organizează o serie de ateliere educaționale...

Iași: Atelier educațional „Palatul Culturii – istorie și arhitectură”
Regional joi, 6 februarie 2025, 16:39

Vaslui: Primarul Lucian Branişte anunţă că municipiul reşedinţă va primi peste 61 de milioane de lei în urma amendamentelor

Primarul Lucian Branişte a anunţat că municipiul Vaslui va primi suplimentar suma de 61,9 milioane de lei în urma amendamentelor depuse de...

Vaslui: Primarul Lucian Branişte anunţă că municipiul reşedinţă va primi peste 61 de milioane de lei în urma amendamentelor
Regional joi, 6 februarie 2025, 16:13

CNIR a lansat licitaţie pentru proiectarea şi execuţia tronsonului 2 al Autostrăzii Unirii

Contractul pentru proiectarea şi execuţia tronsonului 2 al Autostrăzii Unirii, Moţca – Iaşi – Ungheni, a fost lansat în licitaţie...

CNIR a lansat licitaţie pentru proiectarea şi execuţia tronsonului 2 al Autostrăzii Unirii
Regional joi, 6 februarie 2025, 12:57

Două asistente, trimise în judecată în cazul incendiului de la Spitalul din Piatra-Neamţ, în care au murit 9 oameni

Două asistente au fost trimise în judecată de procurorii Parchetului General în cazul incendiului produs în noiembrie 2020 în cadrul Secţiei...

Două asistente, trimise în judecată în cazul incendiului de la Spitalul din Piatra-Neamţ, în care au murit 9 oameni

13 septembrie – Ziua Pompierilor Români. Diana Cimpoeșu, șefa UPU-SMURD Iași, invitată la ”Pulsul Zilei”, cu Mihai Florin Pohoață – 13.09.2024.

Publicat de mihaipohoata, 13 septembrie 2024, 11:43

La 13 septembrie 1848 a avut loc Bătălia din Dealul Spirii între pompierii militari conduși de Pavel Zăgănescu și trupele otomane conduse de Kerim Pașa.

După o luptă crâncenă, trupele române au fost împrăștiate, iar militarii turci au pus stăpânire pe București.

În septembrie 1848, trupele otomane au pornit spre București cu o coloană formată din aproape 6.000 de ieniceri, pentru a pune capăt Revoluţiei de la 1848 în Ţara Românească.

Trupele în frunte cu Omer Pașa, Kerim Pașa, Ismail Pașa și Mehmet Pașa au sosit pe 12 septembrie, stabilind tabăra în câmpia de la Cotroceni.

La 9 septembrie oștirea otomană a pornit sub comanda Generalului șef Omer Pașa, de la Giurgiu spre București.

Trupele române din Capitală: cavaleria și artileria au pornit în marș forțat spre tabăra de la Râureni/ Câmpul lui Traian, unde, sub comanda Generalului Gheorghe Magheru, se afla Regimentul nr. 1 (6 companii) și dorobanții din județele Micii Românii (Mica Românie sau Mica Valahie formată din cinci districte, era Oltenia).

În Capitală rămăsese Regimentul nr. 2 format din cinci companii (roate) sub comanda colonelului Radu Golescu și a maiorului Nicolae Greceanu și compania a șaptea din Regimentul nr. 1, comandată de căpitanul Lăzăreanu.

La 12 septembrie, colonelul Radu Golescu, comandantul Regimentului 2 Infanterie și șeful Garnizoanei București, a primit ordin din partea Locotenenței Domnești să deplaseze a doua zi subunitățile în Dealul Spirii, pentru a întâmpina trupele otomane ce urmau să intre în Capitală.

Printr-o coincidenta, în aceeasi zi de 13 septembrie, cu puțin timp înaintea sosirii trupelor otomane, avusese loc înmanarea noilor drapele ale Regimentului 2 infanterie.

Solemnitatea a influențat moralul si devotamentul ostasilor și voința de a apăra demnitatea națională.

Aceeasi stare de spirit îi caracteriza și pe ostații Companiei de Pompieri, comandați de capitanul Pavel Zaganescu; acestia voiau sa meargă cu toții la cazarma din Dealul Spirii, convinși de iminenta unui conflict armat cu otomanii.

Soldații lăsați pentru paza cazărmii au cerut comandantului lor: „Luați-ne si pe noi, nu ne lăsati în cazarmă, ca pe niste nevrednici, căci dacă acolo, în Dealul Spirii, va fi vreun război, noi vrem să murim cu frații noștri”.

Incleștarea propriu-zisă s-a declanșat ca urmare a unei altercații între un ofițer al Companiei de Pompieri (sublocotenentul Dincă Balsan) și unul otoman; deși împresurați din toate părțile de turci, pompierii s-au avântat cu curaj împotriva acestora, alternând focurile de armă cu lupta la baionetă și lovind fără cruțare inamicul care, în pofida avantajului nnumeric, a fost cuprins de panică.

Sublocotenentul român a fost lovit de un maior turc cu latul sabiei. Ofițerul român a tras două focuri de pistol, întâi asupra maiorului turc (pe care l-a ucis), apoi asupra lui Kerim-Pașa (căruia i-a ucis calul).

În evenimente au intervenit ostașii români pentru a-și apăra comandantul. Trupele otomane atacă cu violență Compania de pompieri care opune o puternică rezistență și străpunge liniile inamice și reușește să continue lupta alături de ostașii aflați în cazarma Alexandria din Dealul Spirii.

După o luptă crâncenă ce adurat aproximativ 2 1/2 ore (de la 4 1/2 ore după-amiază până la 7 ore seara) trupele române au fost împrăștiate iar militarii turci au pus stăpânire pe București iar Revoluția de la 1848 din Țara Românească a fost înăbușită.

Pompierii nu au încetat lupta decât atunci când Kerim-Pașa, văzând că nu poate înfrânge rezistența garnizoanei din Dealul Spirii, a trimis un ofițer care a propus încetarea focului, garantând în schimb „libera ieșire din cazarmă” – angajament care mai apoi nu a fost însă respectat de otomani.

A căzut în această eroică bătălie mai mult de jumătate din efectivul companiei de pompieri.

Şi-au pierdut viaţa în inegala încleştare 200 de otomani, 47 de soldaţi pompieri şi 2 ofiţeri (înhumaţi în curtea Bisericii Sf. Gheorghe Plevenei), şi au rezultat peste 100 de răniţi.

O parte din pompieri, în frunte cu sublocotenentul Dincă Bălăşeanu, s-au retras, pentru a continua lupta, în tabăra generalului Gheorghe Magheru de la Râureni.

Bătălia din Dealul Spirii de la București rămâne în istorie ca act eroic al pompierilor militari în apărarea revoluției de la 1848, înclestarea din Dealul Spirii, devenită simbol al luptei pentru libertate și independență naționala a poporului român, dar și prima afirmare patriotică a calitătilor morale și de luptă ale ostașilor tinerei armate romane moderne, constituită în urma Păcii de la Adrianopole din 1829.

Pompierii au dovedit pe timpul luptei din Dealul Spirii vitejie, curaj și dibacie în rezolvarea situațiilor de luptă, capacitate de rezistență si spirit de sacrificiu în inegala confruntare cu trupele otomane covârșitoare.

Primul Parlament al Romaniei, apreciind sacrificiul eroilor de la 13 septembrie, curajul si patriotismul pompierilor militari, acordă în anul 1860 participanților la eroicul act pensii pe viață și prima medalie românească: PRO VIRTUTE MILITARI, iar în 1863, când oștirea română primea noile drapele, nu întâmpător domnitorul Alexandru Ioan Cuza alegea pentru aceasta festivitate data de 13 septembrie.

Pentru comemorarea eroilor pompieri căzuți în luptă, pe Dealul Spirii a fost ridicat în anul 1901 Monumentul Eroilor Pompieri din București, monument cu un trecut la fel de zbuciumat ca și evenimentele a căror memorie o reprezintă.

Ziua de 13 Septembrie a fost sărbătorită mai apoi ca fiind Ziua Pompierilor din România, însă a fost legal oficializată începând din 1953.

În bogata carte a tradițiilor de luptă ale pompierilor militari români s-au înscris și alte glorioase pagini: pe timpul Razboiului de Independentă, când ostașii pompieri constituiți în baterii de artilerie teritorială sau în coloane de transport munitii, au contribuit la recâștigarea suveranității României; în momentele de cumpănă ale făuririi Statului național unitar român, de la 1 Decembrie 1918 când, la retragerea armatei române în Moldova, corpul pompierilor a rămas în teritoriul vremelnic ocupat de inamic, îndeplinind în grele condiții misiunea de apărare a vieții oamenilor și bunurilor impotriva incendiilor; pe timpul celui de-al Doilea Razboi mondial, companiile de pompieri au intervenit eroic pentru stingerea incendiilor declansate de bombardamentele inamice, atât în Valea Prahovei, cât și în București sau alte localități ale țării.

Din decembrie 2004, în România functionează un mecanism nou de gestionare a situațiilor de urgenta, în conformitate cu standardele impuse de integrarea în structurile NATO și ale Uniunii Europene: a fost înființat și functioneaza Sistemul National de Management al Situatiilor de Urgenta; s-au creat cadrul legal și mecanismele menite să asigure în mod unitar și integrat apărarea vieții cetățenilor, a bunurilor și a mediului împotriva efectelor negative ale incendiilor, inundațiilor, accidentelor și altor tipuri de calamități, pe timpul producerii unor situații de urgență.

Diana Cimpoeșu, șefa UPU-SMURD Iași, este invitată astăzi, vineri, 13 septembrie 2024, în intervalul orar 12:30 – 12:40, la ”Pulsul Zilei” – pe toate frecvențele Radio Iași: 90,8 – 94,5 și 96,3 Mhz FM, 1053 Khz AM dar și live pe www.radioiasi.ro, emisiune realizată și produsă de Mihai Florin Pohoață. 

Sursă: ISU Iași.

Etichete:
Anul Nou Chinezesc – sărbătorit la UMF Iași (II) – subiect al emisiunii Dialog intercultural de vineri, 7 FEBRUARIE 2025, ora 20:30 – cu Dumitru ȘERBAN
Emisiuni joi, 6 februarie 2025, 17:58

Anul Nou Chinezesc – sărbătorit la UMF Iași (II) – subiect al emisiunii Dialog intercultural de vineri, 7 FEBRUARIE 2025, ora 20:30 – cu Dumitru ȘERBAN

Dacă în ediția de săptămâna trecută a emisiunii noastre, am stat de vorbă cu doamna profesor emerit, specialist în Științe Filologice,...

Anul Nou Chinezesc – sărbătorit la UMF Iași (II) – subiect al emisiunii Dialog intercultural de vineri, 7 FEBRUARIE 2025, ora 20:30 – cu Dumitru ȘERBAN
De astăzi, 6 februarie, reîncepe campania „Prioritate la identitate”. Marius Bodoga, director DLEP Iași, a adus detaliile în matinal
Emisiuni joi, 6 februarie 2025, 10:07

De astăzi, 6 februarie, reîncepe campania „Prioritate la identitate”. Marius Bodoga, director DLEP Iași, a adus detaliile în matinal

Direcția Locala de Evidență a Persoanelor Iași, prin echipele mobile, ajunge la tine în comună! Caravana te ajuta să intri în legalitate cu...

De astăzi, 6 februarie, reîncepe campania „Prioritate la identitate”. Marius Bodoga, director DLEP Iași, a adus detaliile în matinal
„De-ale noastre” (6 februarie 2025) – Joimărița, ziua de joi în cultura noastră tradițională
Emisiuni joi, 6 februarie 2025, 09:03

„De-ale noastre” (6 februarie 2025) – Joimărița, ziua de joi în cultura noastră tradițională

„De-ale noastre” (6 februarie 2025) – Joimărița, ziua de joi în cultura noastră tradițională Etnologul Adina Hulubaș se aude...

„De-ale noastre” (6 februarie 2025) – Joimărița, ziua de joi în cultura noastră tradițională
Recomandări în prevenirea cancerului. Conf.univ.dr. Tudor Ciuhodaru, medic primar urgențe, cu Mihai Florin Pohoață, la ”Pulsul Zilei” – 05.02.2025.
Emisiuni miercuri, 5 februarie 2025, 13:13

Recomandări în prevenirea cancerului. Conf.univ.dr. Tudor Ciuhodaru, medic primar urgențe, cu Mihai Florin Pohoață, la ”Pulsul Zilei” – 05.02.2025.

Conf. univ. dr. Tudor Ciuhodaru, medic primar urgențe vine cu recomandări astăzi, miercuri, 5 februarie 2025, în intervalul orar 12:30 – 12:45,...

Recomandări în prevenirea cancerului. Conf.univ.dr. Tudor Ciuhodaru, medic primar urgențe, cu Mihai Florin Pohoață, la ”Pulsul Zilei” – 05.02.2025.
Emisiuni miercuri, 5 februarie 2025, 12:02

#InfoEconomic: Romeo Vatră, director general al Aeroportului Iași: ”în lipsa unei autostrăzi, aeroportul e principala poartă de intrare și de ieșire pentru oameni de afaceri. Există o legătură strânsă între conectivitatea Iașului cu Europa și facilitarea de investiții în regiune. Dezvoltarea de activități cargo pe aeroportul de la Iași va aduce un plus la sprijinirea mediului de afaceri, de a putea transporta și mărfuri pe calea aerului”

Efectul aeroporturilor asupra dezvoltării regionale se produce prin mai multe canale, spun studiile. Unul ține de capacitate acestora de a...

#InfoEconomic: Romeo Vatră, director general al Aeroportului Iași: ”în lipsa unei autostrăzi, aeroportul e principala poartă de intrare și de ieșire pentru oameni de afaceri. Există o legătură strânsă între conectivitatea Iașului cu Europa și facilitarea de investiții în regiune. Dezvoltarea de activități cargo pe aeroportul de la Iași va aduce un plus la sprijinirea mediului de afaceri, de a putea transporta și mărfuri pe calea aerului”
Emisiuni miercuri, 5 februarie 2025, 09:56

Să citim împreună pentru o lume mai bună! Directorul anului 2024, Ana Maria Chelaru, a fost în direct la radio, în Bună Dimineața cu Adina Șuhan

Să citim împreună pentru o lume mai bună! Propunerea echipei de la Liceul Teoretic „Comandor Alexandru Cătuneanu” Lunca Cetățuii....

Să citim împreună pentru o lume mai bună! Directorul anului 2024, Ana Maria Chelaru, a fost în direct la radio, în Bună Dimineața cu Adina Șuhan
Emisiuni miercuri, 5 februarie 2025, 09:33

Volumul – Un vals… Un balans, de Maria Loghin – temă a emisiunii Tradiții de joi, 6 FEBRUARIE 2025, ora 21:03 – 22 – de Dumitru ȘERBAN

În ediția de astăzi a emisiunii Tradiții, relatăm de la prezentarea volumului Un vals… Un balans, carte semnată de către Maria Loghin....

Volumul – Un vals… Un balans, de Maria Loghin – temă a emisiunii Tradiții de joi, 6 FEBRUARIE 2025, ora 21:03 – 22 – de Dumitru ȘERBAN
Emisiuni miercuri, 5 februarie 2025, 09:29

Mihaela Ciobanu, reporter ”Incubator” în direct la Bună Dimineața cu Adina Șuhan

Astăzi, 5 februarie, este Ziua Cititului Împreună Cititul cu voce tare este o activitate benefică. Dezvoltă creativitatea, empatia, gândirea...

Mihaela Ciobanu, reporter ”Incubator” în direct la Bună Dimineața cu Adina Șuhan

Fără apă potabilă în mai multe comune din județul Iași

Publicat de Andreea Drilea, 13 septembrie 2024, 11:37

În scopul igienizării rezervorului de apă potabilă din localitatea Podu Iloaiei, de 1000 mc capacitate, marți 17 septembrie 2024, în intervalul orar estimat 08.00 – 21.00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă către utilizatorii din satele Budăi, Cosițeni, Henci, Holm și orașul Podu Iloaiei.

În scopul igienizării rezervorului de apă potabilă din localitatea Ipatele, de 200 mc capacitate, marți 17 septembrie 2024, în intervalul orar estimat 07.00 – 19.00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă către utilizatorii din satul Ipatele, comuna Ipatele.

În scopul igienizării rezervorului de apă potabilă din localitatea Cuza Vodă, de 150 mc capacitate, marți 17 septembrie 2024, în intervalul orar estimat 07.00 – 19.00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă către utilizatorii din satul Cuza Vodă, comuna Ipatele

În scopul igienizării rezervorului de apă potabilă din localitatea Cotnari, de 300 mc capacitate, miercuri 18 septembrie 2024, în intervalul orar estimat 07.00 – 21.00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă către utilizatorii din satele Cotnari, Cârjoaia, Horodiștea și Lupăria, comuna Cotnari.

În scopul igienizării rezervorului de apă potabilă din localitatea Bâcu, de 150 mc capacitate, miercuri 18 septembrie 2024, în intervalul orar estimat 07.00 – 19.00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă către utilizatorii din satul Bâcu, comuna Ipatele.

În scopul igienizării rezervorului de apă potabilă din localitatea Alexești, de 50 mc capacitate, miercuri 18 septembrie 2024, în intervalul orar estimat 07.00 – 19.00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă către utilizatorii din sat Alexești, comuna Ipatele.

În scopul igienizării rezervorului de apă potabilă din localitatea Henci, de 15 mc capacitate, joi 19 septembrie 2024, în intervalul orar estimat 08.00 – 21.00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă către utilizatorii din satul Henci, oraș Podu Iloaiei.

În scopul igienizării rezervorului de apă potabilă din localitatea Mironeasa, de 300 mc capacitate, joi 19 septembrie 2024, în intervalul orar estimat 07.00 – 19.00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă către utilizatorii din sat Mironeasa, comuna Mironeasa.

În scopul igienizării rezervorului de apă potabilă din localitatea Scobâlțeni, de 15 mc, joi 19 septembrie 2024, în intervalul orar estimat 08.00 – 21.00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă către utilizatorii din satul Scobâlțeni, oraș Podu Iloaiei.

În scopul igienizării rezervorului de apă potabilă din localitatea Tansa, de 200 mc, joi 19 septembrie 2024, în intervalul orar estimat 07.00 – 19.00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă către utilizatorii din satele Dagâța și Mănăstirea.

În scopul igienizării rezervorului de apă potabilă din localitatea Iosupeni, de 100 mc, vineri 20 septembrie 2024, în intervalul orar estimat 07.00 – 21.00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă către utilizatorii din satul Iosupeni, comuna Cotnari.

La reluarea furnizării apei, există posibilitatea ca apa să înregistreze valori mai mari ale parametrului turbiditate, situație în care robinetul trebuie lăsat deschis timp de câteva minute, pentru ca apa să revină la caracteristicile normale de potabilitate. Dacă situația persistă, sunați la APAVITAL S.A., iar o echipă de lucru specializată se va deplasa în zonă pentru a soluționa problema sesizată.

În vederea evitării eventualelor efecte negative cauzate de lipsa apei, APAVITAL S.A. Iași recomandă utilizatorilor afectați să-şi creeze rezerve de apă potabilă pentru perioada de întrerupere.

Pentru informații suplimentare sau alte sesizări, utilizatorii pot suna la numărul de telefon 0232.969.

(Comunicat de presă)

Etichete:
Vaslui: 21 de medici de familie din judeţ au vârsta de peste 70 de ani
Regional vineri, 7 februarie 2025, 11:02

Vaslui: 21 de medici de familie din judeţ au vârsta de peste 70 de ani

21 de medici de familie, dintre cei 132 care îşi desfăşoară activitatea la nivelul judeţului Vaslui, au vârsta de peste 70 de ani continuând...

Vaslui: 21 de medici de familie din judeţ au vârsta de peste 70 de ani
Classix Festival: „Un Compozitor la Carnaval” – un spectacol de stand up simfonic la Iași pentru întreaga familie
Regional vineri, 7 februarie 2025, 10:35

Classix Festival: „Un Compozitor la Carnaval” – un spectacol de stand up simfonic la Iași pentru întreaga familie

Classix Festival, una dintre inițiativele culturale independente remarcate la nivel european, a anunțat programul concertistic complet al celei...

Classix Festival: „Un Compozitor la Carnaval” – un spectacol de stand up simfonic la Iași pentru întreaga familie
ȘEZĂTOAREA VICOVENILOR, o sărbătoare a tradițiilor și meșteșugurilor autentice din Bucovina, a ajuns la cea de a IV-a ediție
Regional vineri, 7 februarie 2025, 10:29

ȘEZĂTOAREA VICOVENILOR, o sărbătoare a tradițiilor și meșteșugurilor autentice din Bucovina, a ajuns la cea de a IV-a ediție

Evenimentul cultural- educativ ȘEZĂTOAREA VICOVENILOR, ajuns la cea de a IV-a ediție, se va desfășura în perioada 11-14 februarie 2025 la Casa...

ȘEZĂTOAREA VICOVENILOR, o sărbătoare a tradițiilor și meșteșugurilor autentice din Bucovina, a ajuns la cea de a IV-a ediție
Vrancea: Creşterea numărului de copii cu TSA determină autorităţile din judeţ să deschidă noi centre specializate
Regional joi, 6 februarie 2025, 19:09

Vrancea: Creşterea numărului de copii cu TSA determină autorităţile din judeţ să deschidă noi centre specializate

Circa 500 de copii diagnosticaţi cu tulburări din spectrul autist (TSA) sunt înregistraţi în evidenţa Serviciul de Evaluare Complexă a...

Vrancea: Creşterea numărului de copii cu TSA determină autorităţile din judeţ să deschidă noi centre specializate
Regional joi, 6 februarie 2025, 17:30

Iași: Atelier educațional „Palatul Culturii – istorie și arhitectură”

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași – Secția Mediere Culturală, Proiecte, Marketing organizează o serie de ateliere educaționale...

Iași: Atelier educațional „Palatul Culturii – istorie și arhitectură”
Regional joi, 6 februarie 2025, 16:39

Vaslui: Primarul Lucian Branişte anunţă că municipiul reşedinţă va primi peste 61 de milioane de lei în urma amendamentelor

Primarul Lucian Branişte a anunţat că municipiul Vaslui va primi suplimentar suma de 61,9 milioane de lei în urma amendamentelor depuse de...

Vaslui: Primarul Lucian Branişte anunţă că municipiul reşedinţă va primi peste 61 de milioane de lei în urma amendamentelor
Regional joi, 6 februarie 2025, 16:13

CNIR a lansat licitaţie pentru proiectarea şi execuţia tronsonului 2 al Autostrăzii Unirii

Contractul pentru proiectarea şi execuţia tronsonului 2 al Autostrăzii Unirii, Moţca – Iaşi – Ungheni, a fost lansat în licitaţie...

CNIR a lansat licitaţie pentru proiectarea şi execuţia tronsonului 2 al Autostrăzii Unirii
Regional joi, 6 februarie 2025, 12:57

Două asistente, trimise în judecată în cazul incendiului de la Spitalul din Piatra-Neamţ, în care au murit 9 oameni

Două asistente au fost trimise în judecată de procurorii Parchetului General în cazul incendiului produs în noiembrie 2020 în cadrul Secţiei...

Două asistente, trimise în judecată în cazul incendiului de la Spitalul din Piatra-Neamţ, în care au murit 9 oameni

Ziua Limbii Române serbată la Cercul Militar Iași (conferință și lansare de carte) – temă a emisiunii Dialog intercultural de vineri, 13 SEPTEMBRIE a.c., ora 20:30 – cu Dumitru ȘERBAN

Publicat de gabrielarotaru, 13 septembrie 2024, 10:39

Concret, cu prilejul Zilei Limbii Române a fost susținută conferința De la lumina cuvântului la nemurirea spiritului. În contextul Zilei Limbii Române a fost lansată și cartea Dincolo de teamă, nemurirea. Explicațiile emergente ale semio-bio-fotonicii, volum semnat de către profesor univ. Dr. Traian-Dinorel Stănculescu și Shanti Nilaya. Cartea a văzut lumina tiparului, anul acesta, la Editura ARITHEA din târgul Iașilor. Facem precizarea că Ziua Limbii Române se sărbătorește la data de 31 august în România din 2011 și în Republica Moldova din anul 1990.

Atât despre tema conferinței pe care am amintit-o, cât și despre carte ne-au vorbit autorii: Traian-Dinorel Stănculescu și Shanti Nilaya. Amfitrion a fost domnul colonel Grigore Radaslavescu, președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Filiala Iași, cel pe care-l invităm la dialog spre finalul emisiunii.

Până atunci, în contextul subiectelor deja amintite postăm dialogul cu domnul profesor Traian-Dinorel Stănculescu. Aproape de finalul interviului, profesorul Stănculescu, în contextul Zilei Limbii Române – pentru fiecare dintre dumneavoastrăn – are un mesaj.

După cum bine știți, în ediția de astăzi a emisiunii noastre relatăm de la conferința De la lumina cuvântului la nemurirea spiritului și de la prezentarea cărții Dincolo de teamă, nemurirea. Explicațiile emergente ale semio-bio-fotonicii din ziua de 31 august 2024, începând cu ora 11, din incinta Cercului Militar Iași. Atât conferința, cât și prezentarea volumului semnat de către Traian-Dinorel Stănculescu și Shanti Nilaya au fost organizate cu prilejul Zilei Limbii Române. Ziua Limbii Române se sărbătorește la data de 31 august în România din 2011 și în Republica Moldova din anul 1990.

În următoarele minute, cu prlejul acestei întâlniri invităm la dialog pe scriitor Shanti Nilaya, cea care ne zugrăvește un tablou al cărții Dincolo de teamă, nemurirea. Explicațiile emergente ale semio-bio-fotonicii, volum care a văzut lumina tiparului, anul acesta, la Editura ARITHEA din Iași.

Dragi prieteni, cu prilejul sărbătorii de zilele trecute interlocutorul nostru ne recită și câteva versuri din creația lui Grigore Vieru, mai exact din poezia Limba noastră cea română.

Până la finalul ediției de astăzi a emisiunii Dialog intercultural, stăm de vorbă cu domnul colonel Grigore Radaslavescu, președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Filiala Iași. L-am întâlnit, după cum bine știți, la Iași, în incinta Cercului Militar din dealul Copoului, în ziua de 31 august 2024, atunci când a fost serbată Ziua Limbii Române. Cu acest prielej a fost susținută conferința De la lumina cuvântului la nemurirea spiritului și lansată cartea Dincolo de teamă, nemurirea. Explicațiile emergente ale semio-bio-fotonicii. În contextul acestor subiecte ne-au vorbit profesor univ. dr. Traian-Dinorel Stănculescu și scriitor Shanti Nilaya.

Imediat după prezentarea conferinței și lansarea cărții, am invitat la dialog, pentru a-și exprima părerea despre cele două subiecte – conferința, respectiv prezentarea cărții − pe domnul Grigore Radaslavescu, președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Filiala Iași.

Domnul Grigore Radaslovescu ne amintește și de personalitățile culturii române evocate cu prilejul sărbătorii de zilele trecute, dar ne vorbește și despre o frumoasă acțiune culturală pe care reprezentanții Uniunii pe care o coordonează, urmează a o organiza în următoarea perioadă. Aproape de final, cu prilejul Zilei Limbii Române, domnul Grigore Radaslavescu ne precizează că „limba este cea care ține neamul”.

Dragi prieteni, facem precizarea că manifestarea care a constituit subiectul ediției de astăzi a emisiunii noastre a fost organizată de către reprezentanții Cenaclului de Literatură și Pictură „Octav Băncilă” al Cercului Militar Iași. În programul evenimentului au fost și câteva momente artistice, de execepție, ale actorului Emil Gnatenco; pianistei Nina Rotaru; artistului vocal și chitaristului Adrian Gegiuc, artistului vocal Mihaela Beatrice Spiridon. Menționăm că am admirat și o frumoasă expoziție a artistului plastic Nina Paraschiv.

Raportat la subiectele prezentate, conchidem prin câteva cuvinte din creația lui Mihai Eminescu: „Dar o adevărată literatură trainică, care să ne placă nouă şi să fie originală pentru alţii, nu se poate întemeia decât pe graiul viu al poporului nostru, pe tradiţiile, obiceiurile şi istoria lui” („Timpul”, anul 1880). Tot Eminescu sublinia că: „direcţia serioasă şi cea mai însemnată a literaturii române caută îmbogăţirea limbii nu prin receptarea unor neologisme, fie chiar din limbi înrudite, ci prin folosirea tezaurului lexical păstrat în limba poporului şi în special prin dezvoltarea organică a limbii însăşi”.

Stimați prieteni, sunt convins că v-am stârnit interesul cu temele prezentate, așa că nu-mi rămâne decât să vă invit în ziua de vineri, 13 SEPTEMBRIE 2024, între 20:30 – 21, să fiți alături de Radio Iași, pentru a urmări emisiunea: Dialog intercultural.

Ne auzim online – AICI

Text, foto și audio: Dumitru ȘERBAN

Etichete:
Editura NEUMA, regal editorial în târgul Iașului – subiect al emisiunii Dialog intercultural de vineri, 13 DECEMBRIE 2024, ora 20:30 – cu Dumitru ȘERBAN
Dialog intercultural miercuri, 11 decembrie 2024, 11:43

Editura NEUMA, regal editorial în târgul Iașului – subiect al emisiunii Dialog intercultural de vineri, 13 DECEMBRIE 2024, ora 20:30 – cu Dumitru ȘERBAN

Stimați prieteni, la Iași, nu demult, în incinta Muzeului Municipal „Regina Maria”, a fost lansat volumul de versuri – cactusul de la etajul...

Editura NEUMA, regal editorial în târgul Iașului – subiect al emisiunii Dialog intercultural de vineri, 13 DECEMBRIE 2024, ora 20:30 – cu Dumitru ȘERBAN
Cultura turcă în târgul Iașului prin vocea profesorului Șenel GERÇEK – temă a emisiunii Dialog intercultural de vineri, 22 NOV. 2024, ora 20:30 – cu Dumitru ȘERBAN
Dialog intercultural joi, 21 noiembrie 2024, 11:54

Cultura turcă în târgul Iașului prin vocea profesorului Șenel GERÇEK – temă a emisiunii Dialog intercultural de vineri, 22 NOV. 2024, ora 20:30 – cu Dumitru ȘERBAN

Stimați prieteni, în ediția de astăzi a emisiunii noastre stăm de vorbă cu domnul profesor de limba turcă Șenel GERÇEK de la Facultatea de...

Cultura turcă în târgul Iașului prin vocea profesorului Șenel GERÇEK – temă a emisiunii Dialog intercultural de vineri, 22 NOV. 2024, ora 20:30 – cu Dumitru ȘERBAN
Cartea – Memoria fumului – de Ștefan MITROI, prezentată la Iași
Dialog intercultural marți, 22 octombrie 2024, 10:08

Cartea – Memoria fumului – de Ștefan MITROI, prezentată la Iași

În ziua de vineri, 18 octombrie 2024, la Iași, în incinta sediului Editurii Junimea – Parcul Copou, am asistat la prezentarea volumului Memoria...

Cartea – Memoria fumului – de Ștefan MITROI, prezentată la Iași
Cartea: Reportaj fără microfon, de Kotă Maharadze (II) – subiect al emisiunii Dialog intercultural de vineri, 18 OCTOMBRIE 2024, ora 20:30 – cu Dumitru ȘERBAN
Dialog intercultural vineri, 18 octombrie 2024, 08:43

Cartea: Reportaj fără microfon, de Kotă Maharadze (II) – subiect al emisiunii Dialog intercultural de vineri, 18 OCTOMBRIE 2024, ora 20:30 – cu Dumitru ȘERBAN

În ediția de astăzi a emisiunii noastre dialogăm cu domnul profesor Petru Istrate, profesor de limba și literatura română, specialist în...

Cartea: Reportaj fără microfon, de Kotă Maharadze (II) – subiect al emisiunii Dialog intercultural de vineri, 18 OCTOMBRIE 2024, ora 20:30 – cu Dumitru ȘERBAN
Dialog intercultural luni, 14 octombrie 2024, 10:28

Cartea: În slujba lutului, de Constantin Profir, lansată la Iași

Nu demult, la Iași, în incinta Cercului Militar din dealul Copoului a fost lansată cartea de versuri În slujba lutului, volum semnat de către...

Cartea: În slujba lutului, de Constantin Profir, lansată la Iași
Dialog intercultural joi, 10 octombrie 2024, 09:18

Dialog intercultural prin evenimente culturale de înaltă ținută – Vineri, 11 OCTOMBRIE 2024, ora 20:30 – cu Dumitru ȘERBAN

În prima parte a ediției de astăzi a emisiunii noastre vorbim despre expoziția foto-documentară „Eroism și credință: Memoriale ale neamului...

Dialog intercultural prin evenimente culturale de înaltă ținută – Vineri, 11 OCTOMBRIE 2024, ora 20:30 – cu Dumitru ȘERBAN
Dialog intercultural joi, 26 septembrie 2024, 10:06

Nicolae Dabija, „aduceri aminte” – temă a emisiunii Dialog Intercultural de vineri, 27 SEPTEMBRIE 2024, ora 20:30 – cu Dumitru ȘERBAN

În ediția de astăzi a emisiunii Dialog intercultural, relatăm de la manifestarea „Cât trăim pe-acest pământ…” (n.n. vers din poezia...

Nicolae Dabija, „aduceri aminte” – temă a emisiunii Dialog Intercultural de vineri, 27 SEPTEMBRIE 2024, ora 20:30 – cu Dumitru ȘERBAN
Dialog intercultural vineri, 20 septembrie 2024, 06:42

Dr. Vali Ilieș ne povestește despre China și Medicina Tradițională Chineză – în emisiunea Dialog Intercultural de vineri, 20 SEPTEMBRIE a.c., ora 20:30 – cu Dumitru ȘERBAN

Stimați prieteni, ediția de astăzi a emisiunii noastre este una specială. Concret, este dedicată Medicinei Tradiționale Chineze, iar cea care...

Dr. Vali Ilieș ne povestește despre China și Medicina Tradițională Chineză – în emisiunea Dialog Intercultural de vineri, 20 SEPTEMBRIE a.c., ora 20:30 – cu Dumitru ȘERBAN

MAE condamnă atacul rus împotriva unei nave comerciale, care transporta cereale în Marea Neagră

Publicat de gabrielarotaru, 13 septembrie 2024, 09:50

‘Acest eveniment reprezintă o escaladare fără precedent a acţiunilor Federaţiei Ruse în cadrul războiului ilegal şi nejustificat pe care aceasta l-a lansat împotriva Ucrainei. Atacarea deliberată a unei nave comerciale reprezintă o încălcare gravă a normelor dreptului internaţional umanitar care reglementează purtarea războiului pe mare’, arată ministerul român.

MAE solicită ferm Federaţiei Ruse să înceteze orice atac asupra unor nave comerciale şi să respecte libertatea de navigaţie de care beneficiază statele în Marea Neagră.

De asemenea, ministerul român condamnă încălcarea de către Federaţia Rusă a Cartei Naţiunilor Unite prin bombardarea sistematică şi iresponsabilă a infrastructurii ucrainene şi a navelor care transportă grâne. Acţiunile Federaţiei Ruse ameninţă securitatea alimentară globală.

O rachetă rusească a lovit în Marea Neagră o navă comercială care transporta cereale din Ucraina către Egipt, fără să se înregistreze răniţi în urma acestui atac, a declarat, joi, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit Reuters.

O sursă din sectorul maritim a susţinut într-o declaraţie acordată acestei agenţii de presă că nava a fost lovită în timpul nopţii în ‘apele româneşti’, lângă o gură de vărsare a Dunării în Marea Neagră, în timp ce un purtător de cuvânt al marinei ucrainene, Dmitro Pletenciuk, a spus că nava se afla în ‘zona economică maritimă’ a României. Nu este clar dacă aceste declaraţii se referă la apele teritoriale româneşti sau la zona economică exclusivă a României în Marea Neagră.

Purtătoarea de cuvânt a Autorităţii Navale Române, Irina Puşcaşu, a precizat între timp agenţiei Reuters că nava cu cereale despre care Ucraina afirmă că a fost lovită de o rachetă rusească în timpul nopţii nu se afla în apele teritoriale ale României.

‘Tot ce vă pot spune despre respectiva navă este că nu se afla la acel moment în apele noastre teritoriale’, a declarat purtătoarea de cuvânt. De asemenea, ‘nu ne-a fost solicitată niciun fel de asistenţă’, a adăugat Irina Puşcaşu. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Peste 300 de centre pentru evaluarea medicală ambulatorie a virozelor respiratorii şi gripei au fost deschise în ţară
Naţional vineri, 7 februarie 2025, 07:45

Peste 300 de centre pentru evaluarea medicală ambulatorie a virozelor respiratorii şi gripei au fost deschise în ţară

Peste 300 de centre pentru evaluarea medicală ambulatorie în cazul virozelor respiratorii şi gripei au fost deschise în toată ţara, iar lista...

Peste 300 de centre pentru evaluarea medicală ambulatorie a virozelor respiratorii şi gripei au fost deschise în ţară
Salariul de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, va fi actualizat anual în funcţie de rata inflaţiei şi de productivitatea muncii
Naţional vineri, 7 februarie 2025, 07:15

Salariul de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, va fi actualizat anual în funcţie de rata inflaţiei şi de productivitatea muncii

Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi actualizat anual, în funcţie de rata inflaţiei şi de productivitatea muncii....

Salariul de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, va fi actualizat anual în funcţie de rata inflaţiei şi de productivitatea muncii
Guvernul ia în calcul prelungirea, până la finalul anului, a sistemului de plafonare a preţurilor la energie
Naţional vineri, 7 februarie 2025, 07:09

Guvernul ia în calcul prelungirea, până la finalul anului, a sistemului de plafonare a preţurilor la energie

Prelungirea, până la finalul anului, a sistemului de plafonare a preţurilor la energie în forma actuală, este una dintre variantele luate în...

Guvernul ia în calcul prelungirea, până la finalul anului, a sistemului de plafonare a preţurilor la energie
Scrisoare deschisă adresată min. Educației. Se solicită introducerea obligativității studiilor de licență și masterat de specialitate pentru viitorii profesori de Matematică
Naţional joi, 6 februarie 2025, 16:50

Scrisoare deschisă adresată min. Educației. Se solicită introducerea obligativității studiilor de licență și masterat de specialitate pentru viitorii profesori de Matematică

Decanii facultăților de Matematică din cadrul Consorțiului „Universitaria” au adresat o scrisoare deschisă ministrului Educației, prin care...

Scrisoare deschisă adresată min. Educației. Se solicită introducerea obligativității studiilor de licență și masterat de specialitate pentru viitorii profesori de Matematică
Naţional joi, 6 februarie 2025, 15:44

Ministerul Muncii: Jalon din PNRR atins; salariul minim european, adoptat în România

Guvernul a aprobat în şedinţa de joi procedura de aplicare a mecanismului de stabilire şi actualizare a salariului de bază minim brut pe ţară...

Ministerul Muncii: Jalon din PNRR atins; salariul minim european, adoptat în România
Naţional joi, 6 februarie 2025, 12:56

Aproape 1.900 de români din străinătate au trimis cereri pentru a putea vota prin corespondenţă la alegerile prezidenţiale din luna mai

Aproape 1.900 de români din străinătate au trimis, până acum, cereri pentru a putea vota prin corespondenţă la alegerile prezidenţiale din...

Aproape 1.900 de români din străinătate au trimis cereri pentru a putea vota prin corespondenţă la alegerile prezidenţiale din luna mai
Naţional joi, 6 februarie 2025, 11:31

Peste 900 de cazuri de rujeolă şi două decese au fost raportate în luna ianuarie, potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică

Peste 900 de cazuri de rujeolă şi două decese au fost raportate luna trecută, anunţă Institutul Naţional de Sănătate Publică. Cele mai...

Peste 900 de cazuri de rujeolă şi două decese au fost raportate în luna ianuarie, potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică
Naţional joi, 6 februarie 2025, 07:39

Planeta a înregistrat în 2025 cea mai caldă lună ianuarie de la începerea măsurătorilor

Oamenii de ştiinţă din Uniunea Europeană afirmă că planeta a trecut prin cea mai caldă lună ianuarie de la începerea măsurătorilor....

Planeta a înregistrat în 2025 cea mai caldă lună ianuarie de la începerea măsurătorilor

Botoşani: Femeie care s-a dat drept asistentă medicală şi şi-a însuşit pe nedrept bani, reţinută

Publicat de gabrielarotaru, 13 septembrie 2024, 09:48

Potrivit acesteia, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au emis mandat de reţinere, pentru 24 de ore, pe numele femeii, din comuna Drăguşeni, bănuită de comiterea infracţiunilor de delapidare şi exercitarea fără drept a unei profesii.

Din cercetări a reieşit faptul că aceasta, la data de 13 august, şi-ar fi însuşit pe nedrept peste 28.000 de lei, sumă încasată pe semnătură de la o instituţie publică şi care era destinată unei asociaţii de îngrijire a persoanelor vârstnice, din municipiul Botoşani.

Totodată, aceasta şi-ar fi însuşit pe nedrept medicamente care aparţineau beneficiarilor aceleiaşi asociaţii şi ar fi practicat profesia de asistent medical generalist, în perioada iulie 2023-august 2024, deşi nu figurează cu aviz în evidenţele filialei Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.

‘La data de 12 septembrie au fost puse în executare patru mandate de percheziţie domiciliară la trei imobile aparţinând unor persoane fizice şi la un imobil aparţinând unei persoane juridice (locul de muncă al persoanei reţinute), prilej cu care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, mai multe mijloace de probă’, a afirmat Delia Nenişcu.

Femeia a fost introdusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Botoşani. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Vaslui: 21 de medici de familie din judeţ au vârsta de peste 70 de ani
Regional vineri, 7 februarie 2025, 11:02

Vaslui: 21 de medici de familie din judeţ au vârsta de peste 70 de ani

21 de medici de familie, dintre cei 132 care îşi desfăşoară activitatea la nivelul judeţului Vaslui, au vârsta de peste 70 de ani continuând...

Vaslui: 21 de medici de familie din judeţ au vârsta de peste 70 de ani
Classix Festival: „Un Compozitor la Carnaval” – un spectacol de stand up simfonic la Iași pentru întreaga familie
Regional vineri, 7 februarie 2025, 10:35

Classix Festival: „Un Compozitor la Carnaval” – un spectacol de stand up simfonic la Iași pentru întreaga familie

Classix Festival, una dintre inițiativele culturale independente remarcate la nivel european, a anunțat programul concertistic complet al celei...

Classix Festival: „Un Compozitor la Carnaval” – un spectacol de stand up simfonic la Iași pentru întreaga familie
ȘEZĂTOAREA VICOVENILOR, o sărbătoare a tradițiilor și meșteșugurilor autentice din Bucovina, a ajuns la cea de a IV-a ediție
Regional vineri, 7 februarie 2025, 10:29

ȘEZĂTOAREA VICOVENILOR, o sărbătoare a tradițiilor și meșteșugurilor autentice din Bucovina, a ajuns la cea de a IV-a ediție

Evenimentul cultural- educativ ȘEZĂTOAREA VICOVENILOR, ajuns la cea de a IV-a ediție, se va desfășura în perioada 11-14 februarie 2025 la Casa...

ȘEZĂTOAREA VICOVENILOR, o sărbătoare a tradițiilor și meșteșugurilor autentice din Bucovina, a ajuns la cea de a IV-a ediție
Vrancea: Creşterea numărului de copii cu TSA determină autorităţile din judeţ să deschidă noi centre specializate
Regional joi, 6 februarie 2025, 19:09

Vrancea: Creşterea numărului de copii cu TSA determină autorităţile din judeţ să deschidă noi centre specializate

Circa 500 de copii diagnosticaţi cu tulburări din spectrul autist (TSA) sunt înregistraţi în evidenţa Serviciul de Evaluare Complexă a...

Vrancea: Creşterea numărului de copii cu TSA determină autorităţile din judeţ să deschidă noi centre specializate
Regional joi, 6 februarie 2025, 17:30

Iași: Atelier educațional „Palatul Culturii – istorie și arhitectură”

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași – Secția Mediere Culturală, Proiecte, Marketing organizează o serie de ateliere educaționale...

Iași: Atelier educațional „Palatul Culturii – istorie și arhitectură”
Regional joi, 6 februarie 2025, 16:39

Vaslui: Primarul Lucian Branişte anunţă că municipiul reşedinţă va primi peste 61 de milioane de lei în urma amendamentelor

Primarul Lucian Branişte a anunţat că municipiul Vaslui va primi suplimentar suma de 61,9 milioane de lei în urma amendamentelor depuse de...

Vaslui: Primarul Lucian Branişte anunţă că municipiul reşedinţă va primi peste 61 de milioane de lei în urma amendamentelor
Regional joi, 6 februarie 2025, 16:13

CNIR a lansat licitaţie pentru proiectarea şi execuţia tronsonului 2 al Autostrăzii Unirii

Contractul pentru proiectarea şi execuţia tronsonului 2 al Autostrăzii Unirii, Moţca – Iaşi – Ungheni, a fost lansat în licitaţie...

CNIR a lansat licitaţie pentru proiectarea şi execuţia tronsonului 2 al Autostrăzii Unirii
Regional joi, 6 februarie 2025, 12:57

Două asistente, trimise în judecată în cazul incendiului de la Spitalul din Piatra-Neamţ, în care au murit 9 oameni

Două asistente au fost trimise în judecată de procurorii Parchetului General în cazul incendiului produs în noiembrie 2020 în cadrul Secţiei...

Două asistente, trimise în judecată în cazul incendiului de la Spitalul din Piatra-Neamţ, în care au murit 9 oameni

CSAT se va reuni săptămâna viitoare

CSAT se va reuni săptămâna viitoare

Publicat de gabrielarotaru, 13 septembrie 2024, 09:00

Şedinţa CSAT are loc la după ce, acum câteva zile, drone de atac ruseşti au violat spaţiul aerian al României, iar două avioane F-16 le-au urmărit, fără a le doborî, însă deoarece nu erau ostile, după cum au explicat responsabilii militari români. De altfel, ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvar, a precizat într-un interviu pentru RRA, realizat de Cristian Dumitraşcu de la „Jurnal Militar” că, în cazul în care teritoriul naţional ar fi atacat, armata va elimina pericolul. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Peste 300 de centre pentru evaluarea medicală ambulatorie a virozelor respiratorii şi gripei au fost deschise în ţară
Naţional vineri, 7 februarie 2025, 07:45

Peste 300 de centre pentru evaluarea medicală ambulatorie a virozelor respiratorii şi gripei au fost deschise în ţară

Peste 300 de centre pentru evaluarea medicală ambulatorie în cazul virozelor respiratorii şi gripei au fost deschise în toată ţara, iar lista...

Peste 300 de centre pentru evaluarea medicală ambulatorie a virozelor respiratorii şi gripei au fost deschise în ţară
Salariul de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, va fi actualizat anual în funcţie de rata inflaţiei şi de productivitatea muncii
Naţional vineri, 7 februarie 2025, 07:15

Salariul de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, va fi actualizat anual în funcţie de rata inflaţiei şi de productivitatea muncii

Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi actualizat anual, în funcţie de rata inflaţiei şi de productivitatea muncii....

Salariul de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, va fi actualizat anual în funcţie de rata inflaţiei şi de productivitatea muncii
Guvernul ia în calcul prelungirea, până la finalul anului, a sistemului de plafonare a preţurilor la energie
Naţional vineri, 7 februarie 2025, 07:09

Guvernul ia în calcul prelungirea, până la finalul anului, a sistemului de plafonare a preţurilor la energie

Prelungirea, până la finalul anului, a sistemului de plafonare a preţurilor la energie în forma actuală, este una dintre variantele luate în...

Guvernul ia în calcul prelungirea, până la finalul anului, a sistemului de plafonare a preţurilor la energie
Scrisoare deschisă adresată min. Educației. Se solicită introducerea obligativității studiilor de licență și masterat de specialitate pentru viitorii profesori de Matematică
Naţional joi, 6 februarie 2025, 16:50

Scrisoare deschisă adresată min. Educației. Se solicită introducerea obligativității studiilor de licență și masterat de specialitate pentru viitorii profesori de Matematică

Decanii facultăților de Matematică din cadrul Consorțiului „Universitaria” au adresat o scrisoare deschisă ministrului Educației, prin care...

Scrisoare deschisă adresată min. Educației. Se solicită introducerea obligativității studiilor de licență și masterat de specialitate pentru viitorii profesori de Matematică
Naţional joi, 6 februarie 2025, 15:44

Ministerul Muncii: Jalon din PNRR atins; salariul minim european, adoptat în România

Guvernul a aprobat în şedinţa de joi procedura de aplicare a mecanismului de stabilire şi actualizare a salariului de bază minim brut pe ţară...

Ministerul Muncii: Jalon din PNRR atins; salariul minim european, adoptat în România
Naţional joi, 6 februarie 2025, 12:56

Aproape 1.900 de români din străinătate au trimis cereri pentru a putea vota prin corespondenţă la alegerile prezidenţiale din luna mai

Aproape 1.900 de români din străinătate au trimis, până acum, cereri pentru a putea vota prin corespondenţă la alegerile prezidenţiale din...

Aproape 1.900 de români din străinătate au trimis cereri pentru a putea vota prin corespondenţă la alegerile prezidenţiale din luna mai
Naţional joi, 6 februarie 2025, 11:31

Peste 900 de cazuri de rujeolă şi două decese au fost raportate în luna ianuarie, potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică

Peste 900 de cazuri de rujeolă şi două decese au fost raportate luna trecută, anunţă Institutul Naţional de Sănătate Publică. Cele mai...

Peste 900 de cazuri de rujeolă şi două decese au fost raportate în luna ianuarie, potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică
Naţional joi, 6 februarie 2025, 07:39

Planeta a înregistrat în 2025 cea mai caldă lună ianuarie de la începerea măsurătorilor

Oamenii de ştiinţă din Uniunea Europeană afirmă că planeta a trecut prin cea mai caldă lună ianuarie de la începerea măsurătorilor....

Planeta a înregistrat în 2025 cea mai caldă lună ianuarie de la începerea măsurătorilor

Investiţiile în România au ajuns la un nivel record

Publicat de gabrielarotaru, 13 septembrie 2024, 08:58

El susţine ca menţinerea acestui ritm al investiţiilor va fi un argument important în negocierile programate luna viitoare la Bruxelles pe tema planului de reducere a deficitului bugetar pentru următorii şapte ani.

Marcel Ciolacu a dat din nou asigurări că acest plan nu va implica introducerea de noi taxe, ci îmbunătăţirea colectării veniturilor la buget.

Marcel Ciolacu: Se vede eficienţa crescută a ANAF-ului. O să continuăm cu digitalizarea, trebuie să închidem radarul mărfurilor, schimbăm sistemul de digitalizare şi din punctele de trecere a frontierelor, intrăm acum cu… am semnat la guvern cloud-ul dedicat, care are implementare un an de zile. Foarte important este să avem un plan pe şapte ani, pentru că 2025-2026 vor fi anii în care vor fi cele mai mari investiţii. Atâta timp cât se va menţine ritmul de investiţii actual, şi vă anunţ cu bucurie că am ajuns la 80 de miliarde investiţii anul acesta, record istoric, Comisia nu are nimic împotriva, fiindcă o astfel de investiţie, cum este Autostrada Moldovei, se multiplică de opt ori în economia naţională, dar mai ales în economiile locale. Se vor întoarce opt euro pentru fiecare euro investit. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Peste 300 de centre pentru evaluarea medicală ambulatorie a virozelor respiratorii şi gripei au fost deschise în ţară
Naţional vineri, 7 februarie 2025, 07:45

Peste 300 de centre pentru evaluarea medicală ambulatorie a virozelor respiratorii şi gripei au fost deschise în ţară

Peste 300 de centre pentru evaluarea medicală ambulatorie în cazul virozelor respiratorii şi gripei au fost deschise în toată ţara, iar lista...

Peste 300 de centre pentru evaluarea medicală ambulatorie a virozelor respiratorii şi gripei au fost deschise în ţară
Salariul de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, va fi actualizat anual în funcţie de rata inflaţiei şi de productivitatea muncii
Naţional vineri, 7 februarie 2025, 07:15

Salariul de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, va fi actualizat anual în funcţie de rata inflaţiei şi de productivitatea muncii

Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi actualizat anual, în funcţie de rata inflaţiei şi de productivitatea muncii....

Salariul de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, va fi actualizat anual în funcţie de rata inflaţiei şi de productivitatea muncii
Guvernul ia în calcul prelungirea, până la finalul anului, a sistemului de plafonare a preţurilor la energie
Naţional vineri, 7 februarie 2025, 07:09

Guvernul ia în calcul prelungirea, până la finalul anului, a sistemului de plafonare a preţurilor la energie

Prelungirea, până la finalul anului, a sistemului de plafonare a preţurilor la energie în forma actuală, este una dintre variantele luate în...

Guvernul ia în calcul prelungirea, până la finalul anului, a sistemului de plafonare a preţurilor la energie
Scrisoare deschisă adresată min. Educației. Se solicită introducerea obligativității studiilor de licență și masterat de specialitate pentru viitorii profesori de Matematică
Naţional joi, 6 februarie 2025, 16:50

Scrisoare deschisă adresată min. Educației. Se solicită introducerea obligativității studiilor de licență și masterat de specialitate pentru viitorii profesori de Matematică

Decanii facultăților de Matematică din cadrul Consorțiului „Universitaria” au adresat o scrisoare deschisă ministrului Educației, prin care...

Scrisoare deschisă adresată min. Educației. Se solicită introducerea obligativității studiilor de licență și masterat de specialitate pentru viitorii profesori de Matematică
Naţional joi, 6 februarie 2025, 15:44

Ministerul Muncii: Jalon din PNRR atins; salariul minim european, adoptat în România

Guvernul a aprobat în şedinţa de joi procedura de aplicare a mecanismului de stabilire şi actualizare a salariului de bază minim brut pe ţară...

Ministerul Muncii: Jalon din PNRR atins; salariul minim european, adoptat în România
Naţional joi, 6 februarie 2025, 12:56

Aproape 1.900 de români din străinătate au trimis cereri pentru a putea vota prin corespondenţă la alegerile prezidenţiale din luna mai

Aproape 1.900 de români din străinătate au trimis, până acum, cereri pentru a putea vota prin corespondenţă la alegerile prezidenţiale din...

Aproape 1.900 de români din străinătate au trimis cereri pentru a putea vota prin corespondenţă la alegerile prezidenţiale din luna mai
Naţional joi, 6 februarie 2025, 11:31

Peste 900 de cazuri de rujeolă şi două decese au fost raportate în luna ianuarie, potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică

Peste 900 de cazuri de rujeolă şi două decese au fost raportate luna trecută, anunţă Institutul Naţional de Sănătate Publică. Cele mai...

Peste 900 de cazuri de rujeolă şi două decese au fost raportate în luna ianuarie, potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică
Naţional joi, 6 februarie 2025, 07:39

Planeta a înregistrat în 2025 cea mai caldă lună ianuarie de la începerea măsurătorilor

Oamenii de ştiinţă din Uniunea Europeană afirmă că planeta a trecut prin cea mai caldă lună ianuarie de la începerea măsurătorilor....

Planeta a înregistrat în 2025 cea mai caldă lună ianuarie de la începerea măsurătorilor

Hrana pentru albine, scutită de suprataxa pe zahăr

Publicat de gabrielarotaru, 13 septembrie 2024, 08:56

Activitatea de cules activ de nectar este sezonieră, de maximum trei luni pe an, iar în restul timpului, albinele sunt hrănite cu produse ce au la bază zahărul adăugat.

În prezent, excepţiile de la TVA 19% sunt pentru laptele praf pentru nou-născuţi, sugari şi copii de vârstă mică, pentru cozonac şi pentru biscuiţi.

De la începutul anului viitor, şi hrana pentru albine va beneficia de TVA redus. Iniţiatorii actului normativ aduc argumentul că mierea şi produsele derivate sunt taxate cu 9 procente, aşa cum este şi pentru ouă, carne, brânză, lapte, însă furajul pentru celelalte animale are TVA scăzut, în timp ce albinele sunt hrănite cu produse taxate suplimentar. Mai mult, apicultorii atrag atenţia asupra importurilor mari de miere din Ucraina, fără taxe, precum şi a lipsei programelor de dezvoltare şi a subvenţiilor pentru sectorul apicol. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Peste 300 de centre pentru evaluarea medicală ambulatorie a virozelor respiratorii şi gripei au fost deschise în ţară
Naţional vineri, 7 februarie 2025, 07:45

Peste 300 de centre pentru evaluarea medicală ambulatorie a virozelor respiratorii şi gripei au fost deschise în ţară

Peste 300 de centre pentru evaluarea medicală ambulatorie în cazul virozelor respiratorii şi gripei au fost deschise în toată ţara, iar lista...

Peste 300 de centre pentru evaluarea medicală ambulatorie a virozelor respiratorii şi gripei au fost deschise în ţară
Salariul de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, va fi actualizat anual în funcţie de rata inflaţiei şi de productivitatea muncii
Naţional vineri, 7 februarie 2025, 07:15

Salariul de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, va fi actualizat anual în funcţie de rata inflaţiei şi de productivitatea muncii

Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi actualizat anual, în funcţie de rata inflaţiei şi de productivitatea muncii....

Salariul de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, va fi actualizat anual în funcţie de rata inflaţiei şi de productivitatea muncii
Guvernul ia în calcul prelungirea, până la finalul anului, a sistemului de plafonare a preţurilor la energie
Naţional vineri, 7 februarie 2025, 07:09

Guvernul ia în calcul prelungirea, până la finalul anului, a sistemului de plafonare a preţurilor la energie

Prelungirea, până la finalul anului, a sistemului de plafonare a preţurilor la energie în forma actuală, este una dintre variantele luate în...

Guvernul ia în calcul prelungirea, până la finalul anului, a sistemului de plafonare a preţurilor la energie
Scrisoare deschisă adresată min. Educației. Se solicită introducerea obligativității studiilor de licență și masterat de specialitate pentru viitorii profesori de Matematică
Naţional joi, 6 februarie 2025, 16:50

Scrisoare deschisă adresată min. Educației. Se solicită introducerea obligativității studiilor de licență și masterat de specialitate pentru viitorii profesori de Matematică

Decanii facultăților de Matematică din cadrul Consorțiului „Universitaria” au adresat o scrisoare deschisă ministrului Educației, prin care...

Scrisoare deschisă adresată min. Educației. Se solicită introducerea obligativității studiilor de licență și masterat de specialitate pentru viitorii profesori de Matematică
Naţional joi, 6 februarie 2025, 15:44

Ministerul Muncii: Jalon din PNRR atins; salariul minim european, adoptat în România

Guvernul a aprobat în şedinţa de joi procedura de aplicare a mecanismului de stabilire şi actualizare a salariului de bază minim brut pe ţară...

Ministerul Muncii: Jalon din PNRR atins; salariul minim european, adoptat în România
Naţional joi, 6 februarie 2025, 12:56

Aproape 1.900 de români din străinătate au trimis cereri pentru a putea vota prin corespondenţă la alegerile prezidenţiale din luna mai

Aproape 1.900 de români din străinătate au trimis, până acum, cereri pentru a putea vota prin corespondenţă la alegerile prezidenţiale din...

Aproape 1.900 de români din străinătate au trimis cereri pentru a putea vota prin corespondenţă la alegerile prezidenţiale din luna mai
Naţional joi, 6 februarie 2025, 11:31

Peste 900 de cazuri de rujeolă şi două decese au fost raportate în luna ianuarie, potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică

Peste 900 de cazuri de rujeolă şi două decese au fost raportate luna trecută, anunţă Institutul Naţional de Sănătate Publică. Cele mai...

Peste 900 de cazuri de rujeolă şi două decese au fost raportate în luna ianuarie, potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică
Naţional joi, 6 februarie 2025, 07:39

Planeta a înregistrat în 2025 cea mai caldă lună ianuarie de la începerea măsurătorilor

Oamenii de ştiinţă din Uniunea Europeană afirmă că planeta a trecut prin cea mai caldă lună ianuarie de la începerea măsurătorilor....

Planeta a înregistrat în 2025 cea mai caldă lună ianuarie de la începerea măsurătorilor

În fiecare an, la data de 13 septembrie este aniversată Ziua Pompierilor din România

Publicat de gabrielarotaru, 13 septembrie 2024, 08:12

Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene vor organiza, în perioada următoare, ceremonii de depunere de coroane, activităţi de informare în spaţii publice şi evenimente de tipul Porţi Deschise.

Constantin Mihai are detalii despre evenimentele de la Iași:  Astăzi, de Ziua Porților Deschise, la unitățile ISU din județul Iași, cele din Pașcani, Târgu Frumos și, desigur, cele două unități ISU din municipiul Iași, se marchează împlinirea 176 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii. Manifestarea Ziua Porților Deschise are loc între orele 9:00-14,00. În intervalul orar 12,00 – 20,00, pe esplanda din fața Primăriei Pașcani și pe pietonalul din zona centrală a municipiului Iași sunt expuse utilajele din dotare. În prima parte a zilei, la Monumentele Erorilor ostași pompieri, au loc ceremonialuri militare și religioase și se depun coroane de flori. Competițiile sportive ale militarilor-pompieri sunt programate să se desfășoare între orele 12:00 și 15,00.

Manifestări similar vor avea loc astăzi și la Botoșani.

Transmite corespondenta noastră, Gina Poenaru:  Începând cu ora 12:00 în Parcul Central din orașul Darabani va avea loc un ceremonial militar, care se va încheia cu defilarea gărzii de onoare a plutoanelor de pompieri și a tehnicii de intervenție. Între orele 13:00 și 15,00, în Parcul Central, se vor desfășura acțiuni de informare și educare preventivă, exerciții demonstrative și activități interactive care presupun parcurgerea unui traseu aplicativ, plimbarea cu șenilata și coborârea pe tiroliană. Manifestările sunt organizate cu sprijinul Primăriei orașului Darabani. În premieră, în orașul din nordul țării, între orele 10:00 și 15,00 subunitățile operative ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Dorohoi, Săveni, Ștefănești, Trușești și Coțușca, județul Botoșani, își vor deschide porțile pentru toți cei care își doresc să se familiarizeze cu specificul profesiei de pompier militar. Aceștia vor avea ocazia să vadă îndeaproape autospecialele folosite în misiunile operative și vor afla informații utile cu privire la modul în care trebuie să se comporte pentru a preveni situațiile de urgență.  Activitățile se vor desfășura în aer liber. În situația în care copiii vor fi însoțiți de cadrele didactice, accesul se va realiza în mod organizat, pe baza unui tabel nominal al fiecărei clase în parte, întocmit în prealabil.

Ziua Pompierilor este sărbătorită astăzi și la Vaslui, de unde relatează corespondentul nostru, Vasile Geles  Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Podul Înalt” al județului Vaslui organizează o serie de manifestări, între care se regăsesc ceremonial militar și defilare în centrul civic al municipiului Vaslui, Ziua Porților Deschise, eveniment la care sunt așteptați toți vasluienii, inclusiv pompierii rezerviști sau în retragere, deschiderea unor puncte de informare care vor fi amplasate în zonele intens populate, exerciții de descarcerare și prim ajutor atât în Centrul Civic, cât și la sediile subunităților din Bârlad, Huși, Vaslui și Negrești. Porțile tuturor subunităților pompierilor militari din județul Vaslui se vor deschide între orele 9:00 și 16, pentru cei care vor dori să le viziteze sunt pregătite diverse ateliere cu tehnica și accesoriile de intervenție, materiale informative cu teme de prevenire și de prezentare a modului de comportament înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență, dar și multe surprize pregătite în special pentru copii.

(Radio Iași/ FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
SJU Piatra-Neamţ, premiu internaţional pentru rezultatele obţinute în tratarea pacienţilor cu accident vascular cerebral
Prim plan vineri, 7 februarie 2025, 11:12

SJU Piatra-Neamţ, premiu internaţional pentru rezultatele obţinute în tratarea pacienţilor cu accident vascular cerebral

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Piatra-Neamţ a fost premiat, la nivel internaţional, pentru rezultatele obţinute în tratarea pacienţilor...

SJU Piatra-Neamţ, premiu internaţional pentru rezultatele obţinute în tratarea pacienţilor cu accident vascular cerebral
Vaslui: 21 de medici de familie din judeţ au vârsta de peste 70 de ani
Prim plan vineri, 7 februarie 2025, 11:02

Vaslui: 21 de medici de familie din judeţ au vârsta de peste 70 de ani

21 de medici de familie, dintre cei 132 care îşi desfăşoară activitatea la nivelul judeţului Vaslui, au vârsta de peste 70 de ani continuând...

Vaslui: 21 de medici de familie din judeţ au vârsta de peste 70 de ani
Classix Festival: „Un Compozitor la Carnaval” – un spectacol de stand up simfonic la Iași pentru întreaga familie
Prim plan vineri, 7 februarie 2025, 10:35

Classix Festival: „Un Compozitor la Carnaval” – un spectacol de stand up simfonic la Iași pentru întreaga familie

Classix Festival, una dintre inițiativele culturale independente remarcate la nivel european, a anunțat programul concertistic complet al celei...

Classix Festival: „Un Compozitor la Carnaval” – un spectacol de stand up simfonic la Iași pentru întreaga familie
ȘEZĂTOAREA VICOVENILOR, o sărbătoare a tradițiilor și meșteșugurilor autentice din Bucovina, a ajuns la cea de a IV-a ediție
Prim plan vineri, 7 februarie 2025, 10:29

ȘEZĂTOAREA VICOVENILOR, o sărbătoare a tradițiilor și meșteșugurilor autentice din Bucovina, a ajuns la cea de a IV-a ediție

Evenimentul cultural- educativ ȘEZĂTOAREA VICOVENILOR, ajuns la cea de a IV-a ediție, se va desfășura în perioada 11-14 februarie 2025 la Casa...

ȘEZĂTOAREA VICOVENILOR, o sărbătoare a tradițiilor și meșteșugurilor autentice din Bucovina, a ajuns la cea de a IV-a ediție
Prim plan vineri, 7 februarie 2025, 09:35

Proba de evaluare a competenţelor digitale din cadrul examenului de bacalaureat, la final

Proba de evaluare a competenţelor digitale din cadrul examenului de bacalaureat se încheie astăzi. Este a treia zi a acestui test, susţinut de...

Proba de evaluare a competenţelor digitale din cadrul examenului de bacalaureat, la final
Prim plan vineri, 7 februarie 2025, 07:45

Peste 300 de centre pentru evaluarea medicală ambulatorie a virozelor respiratorii şi gripei au fost deschise în ţară

Peste 300 de centre pentru evaluarea medicală ambulatorie în cazul virozelor respiratorii şi gripei au fost deschise în toată ţara, iar lista...

Peste 300 de centre pentru evaluarea medicală ambulatorie a virozelor respiratorii şi gripei au fost deschise în ţară
Prim plan vineri, 7 februarie 2025, 07:15

Salariul de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, va fi actualizat anual în funcţie de rata inflaţiei şi de productivitatea muncii

Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi actualizat anual, în funcţie de rata inflaţiei şi de productivitatea muncii....

Salariul de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, va fi actualizat anual în funcţie de rata inflaţiei şi de productivitatea muncii
Prim plan vineri, 7 februarie 2025, 07:09

Guvernul ia în calcul prelungirea, până la finalul anului, a sistemului de plafonare a preţurilor la energie

Prelungirea, până la finalul anului, a sistemului de plafonare a preţurilor la energie în forma actuală, este una dintre variantele luate în...

Guvernul ia în calcul prelungirea, până la finalul anului, a sistemului de plafonare a preţurilor la energie

Suceava: Noi echipamente la Spitalul Judeţean

Publicat de gabrielarotaru, 13 septembrie 2024, 07:01

Proiectul este finanţat cu 17 milioane lei şi îşi propune să aducă inovaţii tehnologice menite să îmbunătăţească siguranţa pacienţilor şi să minimizeze riscul de infecţii nosocomiale.

Potrivit unui comunicat de presă, una dintre cele mai avansate soluţii implementate în cadrul acestui proiect este achiziţia a doi roboţi mobili autonomi, special proiectaţi pentru dezinfecţie.

‘Aceşti roboţi sunt dotaţi cu cea mai mare putere UVC instalată pe un robot autonom şi cu o baterie capabilă să susţină trei ore de funcţionare continuă, cu o încărcare completă realizată în mai puţin de cinci ore. Roboţii de dezinfecţie mobili sunt dedicaţi blocului operator, care în cazul nostru se întinde pe două niveluri, respectiv etajele 3 şi 4, unde a fost achiziţionat câte un robot pentru fiecare nivel’, precizează sursa citată.

Conform comunicatului, navigaţia autonomă şi cartografierea automată a spaţiilor în timp real fac ca aceşti roboţi să fie extrem de eficienţi, reducând la minimum intervenţia umană.

Operatorii pot controla roboţii cu uşurinţă printr-o aplicaţie mobilă, în timp ce managerii au acces la o platformă desktop complexă, care le oferă control complet asupra operaţiunilor de dezinfecţie. Siguranţa este asigurată printr-un sistem de senzori de mişcare 360 grade, care decuplează automat lămpile UVC în cazul detectării oricărei prezenţe.

‘Aceste inovaţii tehnologice nu doar optimizează operaţiunile de dezinfecţie, dar şi garantează un nivel de repetabilitate şi eficienţă care nu poate fi atins prin metode tradiţionale. Roboţii pot naviga automat prin spaţiile spitalului, pornind şi oprind lămpile UVC conform unor rute optimizate preconfigurate. Cartografierea spaţiilor şi configurarea sistemului sunt simplificate, iar navigaţia robotului poate fi activată cu un singur click pe tableta operatorului. Aceşti roboţi sunt proiectaţi pentru a funcţiona cu un grad ridicat de siguranţă, având integraţi senzori de proximitate care opresc automat funcţionarea lămpilor UV în momentul în care detectează prezenţa unei persoane. Astfel, personalul medical poate lucra în siguranţă, fără riscul de expunere la radiaţiile UV în cazul pătrunderii accidentale în zona de acţiune a robotului’, menţionează sursa citată.

Sistemul de navigaţie autonomă permite robotului să evite obstacolele şi să optimizeze timpul de operare, asigurând o dezinfecţie rapidă şi eficientă, fără a fi necesară intervenţia umană constantă.

‘Folosirea acestor roboţi în blocul operator reprezintă un pas important către automatizarea proceselor de igienizare, garantând un mediu steril şi sigur pentru intervenţiile chirurgicale. Integritatea şi siguranţa sălilor de operaţie sunt acum asigurate printr-un sistem automatizat de dezinfecţie care funcţionează cu precizie şi fiabilitate, protejând totodată sănătatea personalului medical’, se arată în comunicat.

În cadrul acestui proiect, Laboratorul de Biologie Moleculară al Spitalului Judeţean Suceava a fost echipat cu două microscoape de înaltă performanţă, care aduc o serie de inovaţii tehnice menite să îmbunătăţească acurateţea şi eficienţa diagnosticării.

‘Implementarea acestor echipamente avansate în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă ‘Sfântul Ioan cel Nou’ Suceava reprezintă un pas semnificativ în reducerea riscului de infecţii nosocomiale şi în creşterea calităţii serviciilor medicale oferite. Acest proiect demonstrează angajamentul spitalului de a adopta soluţii tehnologice moderne pentru a asigura siguranţa pacienţilor şi a personalului medical, contribuind astfel la îmbunătăţirea stării de sănătate a întregii comunităţi. Eforturile continue de modernizare şi echipare a spitalului cu tehnologie de vârf vor avea un impact durabil, asigurând standarde înalte de igienă şi siguranţă pentru toţi cei care trec pragul unităţii medicale’, precizează sursa citată. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)