Proiectul „Ascultă cinci minute de muzică clasică” derulează o nouă ediţie
Publicat de Gabriela Rotaru,
30 septembrie 2024, 18:59 / actualizat: 19 octombrie 2024, 6:41
În centre comerciale, librării şi muzee sau sedii de firme se vor auzi, în fiecare zi a lunii octombrie, lucrări muzicale celebre, în interpretarea unor prestigioşi muzicieni români şi străini.
În spaţii neconvenţionale va putea fi ascultată marea muzică a tuturor timpurilor, compoziţii semnate de Antonio Vivaldi, Maurice Ravel, Felix Mendelssohn Bartholdy, Constantin Dimitrescu, dar şi arii de la Giacomo Puccini – de la moartea căruia se împlinesc în această toamnă 100 de ani.
Mai multe informaţii despre campanie sunt publicate pe site-ul „româniamuzical.ro„, unde pot fi, de asemenea, ascultate piesele propuse.
Proiectul este şi program naţional în şcolile româneşti, iar profesorii şi elevii sunt invitaţi să se alăture acestei iniţiative. (Raador/ FOTO romania-muzical.ro)
La Galaţi persoanele evacuate au început uşor-uşor să se întoarcă la casele lor, dar nu pot face nimic pentru că este frig şi încă plouă. Echipe de pompieri, militari jandarmi, poliţişti sunt în zonele afectate curăţând noroiul de acum două săptămâni. După cum se ştie de teama unor noi inundaţii autorităţile gălăţene au emis ordine de evacuare preventive în urma cărora peste 230 de persoane au fost evacuate şi relocate în spaţiile special amenajate de autorităţile locale, alte peste 4.600 de persoane au ales să meargă la rude prieteni, însă au fost şi 300 de oameni care au refuzat să-şi părăsească locuinţele, iar autorităţile spun că n-au putut să-i oblige să plece. Tot în Galaţi astăzi s-au suspendat şi cursurile de învăţământ din cele 25 de localităţi, dar de mâine elevii se întorc la şcoală. (Rador/ FOTO ISU GL)
Protestul care va începe astăzi la ora 19:00 va dura până miercuri la ora 08:00 şi va duce la perturbarea traficului aerian. Şi circulaţia trenurilor şi transportul public urban ar putea avea, de asemenea, de suferit, de aceea autorităţile franceze au anunţat că ar putea solicita companiilor aeriene reducerea traficului şi recomandă populaţiei să consulte paginile de internet ale reţelelor locale de transport.
Pasagerii vor fi anunţaţi de eventuale anulări sau întârzieri ale zborurilor prin mesaje text.(Rador/ FOTO radioiasi.ro)
Festivitatea de deschidere s-a desfășurat în Sala Caudella, de la Casa Balș. Au participat cadre didactice, studenți și absolvenți. Printre invitați, s-au aflat rectorul Universității „Al. I. Cuza”, prof univ dr. George Maha și prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin, prorector la Universitatea Tehnică ”Gheorghe Asachi”.
Rectorul Universității ieșene de Arte, prof. univ. dr. Aurelian Bălăiță, a spus că instituția pe care o conduce se află în cel mai bun moment al său din punct de vedere academic, al cercetării artistice și științifice și din punct de vedere al creației.
Aurelia Bălăiță: Anul acesta începem la capacitate maximă. Este anul în care avem cei mai mulți studenți în universitate de până acum, avem și infrastructura în modernizare. Este, credem noi, cel mai bun moment și din punct de vedere academic și din punct de vedere al cercetării artistice și științifice și din punct de vedere al creației artistice. Într-adevăr, pășim în cel de-al 165-lea an de existență. Vom împlini 165 de ani în octombrie anul viitor și ne propunem pentru aceasta să facem o pregătire pe toate planurile, pentru ca atunci când, la Iași, se va desfășura și Consiliul Național al Rectorilor și vom avea foarte mulți invitați de seamă și din țară și din străinătate, din mediul universitar și cultural și economic, va sta tot acest an sub această emblemă a viitoarei sărbătoriri a universității.
În contextul începerii anului universitar 2024/2025, CFR Călători reamintește că studenții în vârstă de până la 30 de ani, înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă în instituţiile de învăţământ superior acreditate din România și din Academia Română, beneficiază de facilități la transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a 2-a, pe tot parcursul anului calendaristic astfel:
– bilete de călătorie cu reducere 90%
– abonamente lunare cu reducere 90% cu număr nelimitat de călătorii, pe distanțe până la 300 km.
Studenții cu unul sau ambii părinţi decedaţi, precum şi studenţii proveniţi din centrele de plasament sau care au fost în plasament la familia extinsă, substitutivă sau la asistent maternal beneficiază de:
– bilete de călătorie cu reducere 100%
– abonamente lunare cu reducere 100% cu număr nelimitat de călătorii, pe distanțe până la 300 km.
În cazul călătoriei la clasa 1 sau la vagon de dormit/cuşetă, studenții vor achita integral diferențele tarifare.
Emiterea biletelor/ abonamentelor lunare pentru studenți
Conform prevederilor legislative în vigoare, acordarea facilităților de reducere 90% și de gratuitate (bilete/ abonamente lunare) în baza legitimației de student pentru reducere/gratuitate la transport, în original, vizată pentru anul universitar 2023-2024 se poate face numai pentru călătoriile care se efectuează până la data de 30 noiembrie 2024, inclusiv.
Excepție: studenții din anii terminali pentru care instituţia de învăţământ a scris «an terminal» în dreptul anului universitar 2023-2024 nu mai beneficiază de facilitățile aferente începând cu data de 01 octombrie 2024.
În ceea ce privește studenții din anul I – până la obținerea legitimației de student pentru reducere/gratuitate la transport, pot beneficia de facilitățile aferente în baza adeverinței, în original, emisă pentru anul universitar 2024-2025 de unitatea de învățământ de apartenență, până la data de 30 noiembrie 2024.
De la data de 01 decembrie 2024, facilitățile acordate studenților (inclusiv și celor din anul I) la călătoria cu trenul (bilete/abonamente lunare) se vor acorda numai în baza legitimației de student pentru reducere/gratuitate la transport vizată pentru anul universitar 2024-2025.
Noutăți pentru studenții cu reducere 100%
Aplicația de cumpărare bilete online a fost dezvoltată, astfel că începând cu data de 01 octombrie 2024 include și funcționalitățile specifice pentru procurarea biletelor/abonamentelor online aferente studenților beneficiari de gratuitate. Aceștia trebuie să își creeze un cont personal de utilizator, iar după autentificarea pe cont este necesară înregistrarea ca student prin completarea datelor specifice (facultate, serie legitimație, etc.), urmând ca în final (după ce datele sunt confirmate de către facultate) să primească pe e-mail ID-ul de student cu care va putea ulterior să își procure biletele online.
Canalele de vânzare prin care studenții își pot procura biletele/abonamentele
În baza ID-ului obținut prin crearea profilului de utilizator direct pe site-ul CFR Călători sau de la casele de bilete, toți studenții – atât cei beneficiari de gratuitate, cât și cei care beneficiază de reducere 90%, pot obține legitimații de călătorie prin canalele de vânzare, astfel:
bilete de călătorie gratuite /cu reducere 90%
– de la casele de bilete din stațiile și agențiile CFR Călători cu personal propriu;
– în tren, de la personalul de tren, numai bilete de călătorie valabile la trenul curent și eventual la următorul tren de legătură, în următoarele situații: stația cf de urcare nu este deschisă activității de vânzare cu personal propriu CFR Călători; îmbarcarea se face în afara orelor de program de la casa de bilete a stației;
– de la automatele de bilete ale CFR Călători;
– online direct de pe site-ul www.cfrcalatori.ro sau prin aplicația descărcabilă pe telefon ca document pdf.electronic sau tipărit pe hârtie cu cod QR.
abonamente de călătorie lunare gratuite / cu reducere 90%, cu număr nelimitat de călătorii
– de la casele de bilete din stațiile și agențiile CFR Călători cu personal propriu;
– de la automatele de bilete ale CFR Călători;
– prin aplicația descărcabilă pe telefon, sub formă de cod QR cu elemente dinamice.
Atenționare
Pentru studenții beneficiari de gratuitate, pe verso legitimaţiei de student pentru reducere/gratuitate la transport trebuie să existe înscrierea ”Gratuitate”, semnătura, respectiv ștampila instituției de învățământ superior într-o căsuță separată față de viza de valabilitate.
La verificarea călătoriei în tren, în cazul în care studenții nu prezintă documentele aferente (legitimația de student pentru reducere/gratuitate la transport, în original, vizate sau adeverința care atestă calitatea de student în anul I, în original, plus un act de identitate) sau prezintă alte documente eliberate de unităţile de învăţământ superior de apartenență, aceştia vor fi consideraţi ca fiind fără bilet/abonament de călătorie şi vor fi trataţi conform legislaţiei în vigoare (vor suporta plata tarifelor de taxare în tren – superioare tarifelor de la casele de bilete).
în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), se introduce numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Se obțin informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
De asemenea, leul a câştigat teren în faţa dolarului american, care a fost cotat la 4,4451 lei, în scădere cu 1,61 bani (-0,36%), comparativ cu vineri, când s-a situat la 4,4612 lei.
Moneda naţională s-a apreciat şi în raport cu francul elveţian, calculat de BNR la 5,2677 lei, în scădere cu 1,55 bani (-0,29%), faţă de 5,2832 lei, cotaţia anterioară.
Gramul de aur s-a ieftinit, luni, până la valoarea de 378,7000 lei, de la 382,0804 lei, în şedinţa precedentă. (agerpres/ FOTO radioiasi.ro)
Festivalul Fanfarelor Pădureni, ed. a XVIII-a. Radioreportaj amplu de Mihai Florin Pohoață, la ”Pulsul zilei” – 30.09.2024.
Publicat de mihaipohoata,
30 septembrie 2024, 14:33
Emoțiile participanților din cele 14 fanfare care au onorat invitația s-au împletit cu trăirile spectatorilor care s-au bucurat din suflet de muzica de fanfară.
Parada fanfarelor a fost de o frumusețe apreciată atât de participanți cât și de spectatori și invitații de onoare, fanfarele fiind întâmpinate cu câte un colac împletit oferit pe un ștergar tradițional de tinere fete îmbrăcate în costum popular național specific locului.
Spectacolul a fost onorat cu prezența de 14 fanfare, fanfara de elevi Rotaria din Vaslui, condusă de Eduard Bâțu, succesorul ca stil, implicare și elan al regretatului Romeo Tălmaciu, fanfara Stemnicu Junior din Fâstâci Cozmești Vaslui, fanfarele Slobozia de juniori și seniori din Gârceni, fanfara din Zorleni, fanfara din Doagele Dragomirești, fanfara din Hoceni, fanfara Trandafirilor Vaslui, fanfara Bârlădeanca, cele 3 fanfare de la Valea Mare Ivănești – fanfara lui Marin, fanfara Trandafirilor a lui Ion Alexandru și fanfara lui Șarambel, toate din județul Vaslui, fanfara de la Chetriș și fanfara de la Cozmești județul Iași și grupul muzical profesionist cu fanfară din Căușeni, Republica Moldova.
Ca dovadă și mărturie peste timp sunt interviurile, unele chiar pe fondul sonor al muzicii fanfarelor aflate pe scenă, realizate de subsemnatul, Mihai Florin Pohoață la cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului Fanfarelor, găzduit de frumoasa și prospera comună vasluiană Pădureni Huși, interviuri difuzate astăzi, luni, 30 septembrie 2024, în intervalul orar 13:40 – 14:45, la ”Pulsul Zilei” – pe toate frecvențele Radio Iași: 90,8 – 94,5 și 96,3 Mhz FM, 1053 Khz AM dar și live pe www.radioiasi.ro, emisiune realizată și produsă de Mihai Florin Pohoață.
Târgul producătorilor locali (radioreportaj).
Inginer Radu Gheorghe, Vinderei; Popa Georgeta, Suceava.
Ciprian Trifan, președintele CJ Vaslui.
Hoha Ecaterina și Dumitriu Silviu (fanfara Hoceni); Andrei Blăniță.
Solo tobă Cornel Lupu, toboșar Bârlădeanca.
Lucian Onciu, directorul Centrului Cultural Județean Vaslui.
#InfoEconomic: Profesor universitar doctor Cristian Popescu, despre efectele lipsei unui plan național de redresare: „în momentul în care se sistează finanțarea pe fonduri europene, imediat apare și o creștere mai puternică a riscului de țară”
Este a doua jumătate a lunii iunie, problemele de ordin economic ale României persistă și se adâncesc pe fondul lipsei unor măsuri clare....
Concursul Județean „Lumea copiilor în opera lui Ionel Teodoreanu”, la ediția a X-a – temă a emisiunii Dialog intercultural – vineri, 20 IUNIE 2025, ora 20:30 – cu Dumitru ȘERBAN
În ediția de astăzi a emisiunii Dialog intercultural, relatăm de la ediția a X-a a Concursului Județean „Lumea copiilor în opera lui Ionel...
Aria precipitaţiilor va rămâne extinsă pe aproape întreg intervalul următoarelor două săptămâni.
În Moldova, în următoarele zile, valorile termice maxime vor fi în creştere, de la medii de 10 – 11 grade, spre medii de 21 de grade. Ulterior, până la sfârşitul intervalului, vor fi alternanţe termice, iar mediile maximelor vor oscila între 17 şi 22 de grade, cu cele mai mari valori în jurul datei de 9 octombrie. Valorile termice nocturne vor fi scăzute la începutul primei săptămâni, cu medii între 5 şi 7 grade, dar vor ajunge la 11 grade, cu valori mai mari în jurul datei de 5 octombrie. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată la începutul primei săptămâni şi în intervalul 4-7 octombrie.
În Banat, la începutul intervalului, valorile termice diurne vor caracteriza o vreme mai rece decât normalul perioadei, cu o medie de 17 – 18 grade. Apoi, la mijlocul primei săptămâni, vremea se va încălzi uşor, iar valorile maxime se vor apropia de cele specifice perioadei, cu medii de 22 de grade. În intervalul 4-6 octombrie, vremea se va răci din nou, iar media maximelor va ajunge din nou la 18 grade. În a doua jumătate a intervalului vor mai fi alternanţe termice, în jurul datei de 9 octombrie, media valorilor diurne va ajunge în jurul a 24 de grade, după care va fi în scădere, spre 20 de grade. Valorile termice nocturne vor fi scăzute la începutul primei săptămâni, cu medii în jurul a 5 grade. Până la sfârşitul intervalului, alternanţele nu vor fi semnificative, iar mediile minimelor vor fi de 10 – 12 grade. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată în intervalul 4-7 octombrie şi după data de 10 octombrie.
În Crişana, în primele zile din interval, valorile termice diurne vor caracteriza o vreme mai rece decât în mod obişnuit, cu o medie de 16 grade. La mijlocul primei săptămâni, vremea se va încălzi uşor, iar valorile maxime se vor apropia de cele specifice perioadei, cu medii de 19 – 20 de grade. În intervalul 4-6 octombrie, valorile termice vor fi din nou în scădere, cu o medie a maximelor care va ajunge la 18 grade. În a doua jumătate a intervalului vor mai fi variaţii termice. Astfel, în data de 9 octombrie, media valorilor diurne va ajunge în jurul a 23 de grade, iar apoi va fi în scădere spre 20 de grade. Valorile termice nocturne vor fi scăzute la începutul primei săptămâni, cu medii în jurul a 5 grade. Până la sfârşitul intervalului, alternanţele nu vor fi semnificative, iar mediile minimelor vor fi de 9 – 11 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată în intervalul 3-7 octombrie şi după data de 10 octombrie.
În Transilvania, până spre mijlocul acestei săptămâni, valorile termice diurne vor fi în creştere de la medii de 10 – 11 grade, spre medii de 22 de grade. Ulterior, până la sfârşitul intervalului, vor fi variaţii termice, iar mediile maximelor vor oscila între 18 şi 22 de grade, cu cele mai mari valori în jurul datei de 9 octombrie. Valorile termice nocturne vor fi scăzute la începutul primei săptămâni, cu medii între 2 şi 6 grade. Până la sfârşitul intervalului, mediile minimelor termice vor oscila între 8 şi 11 grade, cu valori mai mari în jurul datei de 5 octombrie. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată la începutul primei săptămâni, precum şi în intervalul 4-7 octombrie.
În Maramureş, până în jurul datei de 3 octombrie, valorile termice diurne vor fi în creştere – de la medii de 12 grade, spre 18 – 19 grade. Până la sfârşitul intervalului de prognoză vor fi variaţii termice, iar mediile maximelor vor oscila între 18 şi 22 de grade, cu cele mai mari valori în jurul datei de 10 octombrie. Valorile termice nocturne vor fi scăzute la începutul primei săptămâni, cu medii între 3 şi 6 grade. Până la sfârşitul intervalului, alternanţele nu vor fi semnificative, iar mediile minimelor se vor încadra între 8 şi 11 grade, cu valori mai mari în jurul datei de 4 octombrie. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată la începutul primei săptămâni, în intervalul 4-7 octombrie, dar şi după data de 10 octombrie.
În Dobrogea, până în jurul datei de 4 octombrie, valorile termice diurne vor fi în creştere. De la medii de 17 grade se va ajunge la 24 de grade. Până la sfârşitul intervalului vor fi variaţii termice, iar mediile maximelor vor oscila între 22 şi 24 de grade, cu cele mai mari valori în jurul datei de 9 octombrie. Valorile termice nocturne vor fi scăzute la începutul primei săptămâni, cu medii între 9 şi 11 grade. Până la sfârşitul intervalului, mediile minimelor vor fi de 13 – 16 grade, cu valori mai ridicate în jurul datei de 5 octombrie. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată la începutul primei săptămâni şi în intervalul 5-8 octombrie.
În Muntenia, în această săptămână, valorile maxime vor fi în creştere – de la medii de 15 – 16 grade la 24 de grade. Apoi, până la sfârşitul intervalului, vor fi variaţii termice, iar mediile valorilor diurne vor oscila între 21 şi 24 de grade, cu cele mai mari în jurul datei de 9 octombrie. Temperaturile nocturne vor fi scăzute la începutul primei săptămâni, cu medii între 7 şi 9 grade. Până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni, alternanţele nu vor fi semnificative, iar mediile minimelor vor fi de 10 – 13 grade, cu valori mai mari în jurul datei de 5 octombrie. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată la începutul primei săptămâni şi în intervalul 5-7 octombrie.
În Oltenia, în primele zile din interval, valorile maxime vor fi în creştere de la 19 – 20 de grade, spre medii de 23 de grade. După această perioadă se vor semnala variaţii termice, dar mediile valorilor diurne vor oscila între 22 şi 24 de grade, cu cele mai mari valori în jurul datei de 9 octombrie. Valorile termice nocturne vor fi scăzute la începutul primei săptămâni, cu medii între 6 şi 9 grade. Până la sfârşitul intervalului, minimele se vor încadra între 10 şi 13 grade, cu valorile mai mari în jurul datei de 5 octombrie. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată la începutul primei săptămâni şi în intervalul 4-7 octombrie.
La munte, până la jumătatea săptămânii în curs, valorile termice vor avea o tendinţă de creştere. Astfel, mediile maximelor vor ajunge de la 5 – 6 grade la 13 – 14 grade, iar cele ale minimelor de la 0 grade la 6 – 7 grade. Ulterior, variaţiile termice vor fi nesemnificative, iar mediile valorilor diurne vor varia între 12 şi 14 grade, iar cele nocturne între 5 şi 7 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată la începutul primei săptămâni şi în intervalul 4-7 octombrie, dar condiţiile se menţin şi după data de 10 octombrie. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)
Botoşani: A fost semnat contractul pentru modernizarea ‘Drumului Vămii’
Publicat de Gabriela Rotaru,
30 septembrie 2024, 14:15 / actualizat: 30 septembrie 2024, 16:39
Drumul respectiv, numit şi ‘Drumul Vămii’, leagă localităţile Hăneşti, Vlăsineşti, Săveni, Drăguşeni, Coţuşca şi Rădăuţi-Prut.
Valoarea investiţiei se ridică la 68 de milioane de euro şi include atât lucrările de construcţie, cât şi serviciile de supervizare şi dirigintare, taxa pe valoare adăugată, taxele şi rezerva de implementare.
‘Am început mandatul cu Drumul Strategic şi îl încheiem cu Drumul Vămii. Am fost primii din regiunea Moldovei care am finalizat lucrările la Drumul Strategic şi astăzi suntem primii care semnăm contractul de finanţare din Programul Regional Nord-Est 2021-2027 pentru realizarea Drumului Vămii şi care am demarat licitaţia de execuţie a lucrărilor. Vorbim despre un proiect foarte important cu o valoare de 68 de milioane de euro, din care 60 de milioane finanţarea europeană, iar opt milioane de euro este cofinanţarea pe care va trebui să o asigure Consiliul Judeţean’, a declarat Doina Federovici.
Lucrarea, care se compune din trei loturi, a fost deja scoasă la licitaţie, existând 17 oferte din partea firmelor de construcţii. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro/ imagine ilustrativă)
Astfel, pensionarii care au venituri sub 3.000 lei nu vor mai plăti impozit, iar cei cu pensii peste această limită vor plăti un impozit de 10% doar pentru suma care depăşeşte acest prag.
Măsura a fost adoptată în Parlament, în procedură de urgenţă, astfel încât cei care au primit bani în plus după recalculare să nu piardă din cauza impozitului.
Tot de la 1 octombrie, măsura se aplică şi în cazul pensiilor militare.
În plus, de la 1 ianuarie anul viitor, pensiile vor fi indexate cu rata inflaţiei, iar în luna martie se va finaliza mica recalculare, în urma căreia unii pensionari vor avea parte de încă o creştere. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)
După PROLOGUL în V acte (vernisarea expoziției de fotografie unicat în România Silviu Purcărete – 50 de ani de teatru, Palatul Braunstein – Galeria Cupola, reunind peste 100 de fotografii care antologhează în pixeli o parte din cele 124 de spectacole de teatru și operă ale regizorului, intermediate artistic de artiști fotografi din întreaga lume; premiera Casa copiilor imaginari, o producție Teatrul Luceafărul Iași; lecturi performative cu fragmente din scrieri actuale pentru publicul tînăr în cadrul proiectului BasmAventura), joi debutează a XVII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași.
Curatorul Oltița Cîntec a conceput programul în jurul temei „tranziție”, la 35 de ani de la răsturnarea istorică din 1989.
„Privim în urmă, la cele trei decenii și jumătate trecute, constatăm prezentul și încercăm să prefigurăm viitorul investind emoțional în spectatorii deschiși, curioși să ni se alăture și la prezenta ediție. Propunerea mea conceptuală eșantionează prin mijloacele esteticului schimbările survenite, tempourile în care s-au produs, cadrele care le-au favorizat ori încetinit” afirmă teatrologul.
Ediția curentă (3-10 octombrie, Prolog – 26 septembrie, 29 septembrie, 30 septembrie, 1, 2 și 3 octombrie) reunește în 14 zile aproximativ 300 de artiști din 10 țări (Argentina, Austria, Elveția, Franța, Germania, Italia, Madeira, Polonia, Republica Moldova, România) care vor evolua în peste 25 de locuri din oraș, peste 210 ore de artă vie, tema fiind, la 35 de ani de punctul istoric 1989, „Tranziție”. Agenda festivalieră reunește spectacole indoor și outdoor, teatru dramatic, teatru ambulant, teatru musical, instalații, performance-uri, proiecții de film, teatru VR, teatru studențesc, expoziții, lansări de carte, ateliere, dezbateri, un spectru larg de evenimente pentru toate categoriile de publicuri produse de instituții de stat (Teatrul Național Tg. Mureș – Compania „Liviu Rebreanu”, Teatrul Național „Mihai Eminescu” Timișoara, Teatrul de Comedie București, Teatrul „Nottara” București, Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, Teatrul „Andrei Mureșanu” Sf. Gheorghe, Teatrul Excelsior București, Teatrul Național „Lucian Blaga” Cluj Napoca etc.), companii independente (Cultură‵n șură, VAR Cultural, Teatru BIS Sibiu, AUĂLEU Teatru Timișoara, Teatrul Apropo București, Teatrul pe Roți Arad, Centrul de Teatru Educațional Replika București etc.) și freelanceri, adică de toți agenții culturali care animă industria noastră teatrală.
Festivalul este deschis joi, 3 octombrie, ora 19, la sala mare a Teatrului Luceafărul cu spectacolul lui Radu Afrim Ierbar, realizat pe un scenariu dramatic de Simona Popescu și Radu Afrim după Cartea plantelor și animalelor de Simona Popescu, premiat de UNITER pentru Cel mai bun text dramatic românesc montat în premieră absolută, 2023. Foarte multe dintre spectacole sunt deja sold-out, celelalte, la statusul „ultimele bilete”.
FITPTI 2024 este un eveniment incluziv, oferind evenimente și publicului atipic prin accesibilizare în limbaj mimico-gestual, de pildă. Adresabilitatea lui este vastă, generoasă, vizează, dincolo de vârstă, spectatorul entuziast să participe la un eveniment de amploare, o sărbătoare a întregii comunități, pe care o reunește prin dragostea comună pentru arta spectacolului teatral.
Zilele Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași (2 – 5 octombrie)
Publicat de Gabriela Rotaru,
30 septembrie 2024, 13:32 / actualizat: 30 septembrie 2024, 15:15
Tema manifestărilor din acest an o constituie „Depresia, perspective psihopatologice și reflexia sa socială”, un subiect extrem de important în contextual social actual în care sănătatea mintală joacă un rol primordial în atingerea obiectivelor generale de sănătate a populației.
Conferința se va desfășura pe parcursul a patru zile și va începe pe 2 octombrie cu două cursuri sugestive, „Teorii biochimice și perspective terapeutice în depresie” și „Implicații bioetice și economice în managementul depresiei”, ce vor fi susținute de specialiști în psihiatrie, dar și de manageri ai unor importante spitale din Iași.
Ziua de 3 octombrie va avea în prim-plan dezbaterea „Semnalarea fenomenului depresiv în mass-media și reflexia acestuia în societate”, la care vor participa reprezentanți ai presei scrise și audio-vizuale de la nivel central și local.
„2024 este un an al premierelor în desfășurarea Zilelor Institutului de Psihiatrie Socola Iași. Pe lângă evenimentele deja aminte și sesiunile de comunicări dedicate psihiatrilor și psihologilor, anul acesta vom organiza, împreună cu specialiști din Republica Moldova, și o sesiune științifică specială, Reabilitarea în serviciile comunitare de sănătate mintală – abordare holistică, precum și o sesiune de psihiatrie forensică – Depresia, cauză sau urmare a agresivității, agresor sau victimă? – la care vor lua parte reprezentanți ai Institutului de Medicină Legală Iași, ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, manageri ai Spitalelor de Psihiatrie și ai Spitalelor de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță din Sibiu, Ștei, Jebel, Pădureni-Grajduri sau Câmpulung Moldovenesc. Ambele manifestări vor avea loc pe 4 octombrie”, a declarat dr. Cristina-Elena Dobre, managerul Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași.
Tot la capitolul premiere se încadrează și sesiunea de comunicări științifice realizată în colaborare cu Colegiul Teritorial al Dieteticienilor din Județul Iași și având ca temă „Rolul terapiei medicale nutriționale în depresie”, ce va avea loc pe 5 octombrie.
„Această colaborare continuă drumul deschis de Institut în abordarea bio-psiho-socială a pacientului și promovează o viziune holistică asupra sănătății, în care aspectele fizice și mentale sunt interconectate. Totodată, acum vom lansa și primul volum al unei serii de publicații care își propune să educe publicul larg, dar și profesioniștii din domeniul sănătății despre importanța unei diete echilibrate în afecțiunile psihiatrice și care a fost realizat de specialiștii Institutului de Psihiatrie Socola Iași și cei ai Colegiului Teritorial al Dieteticienilor din Județul Iași”, a declarat dr. Cristina-Elena Dobre.
Manifestările științifice prilejuite de Zilele Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași sunt organizate de Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, Colegiul Medicilor Iași, Colegiul Psihologilor din România, Colegiul Teritorial al Dieteticienilor din Județul Iași, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România – Filiala Iași și Asociația Spitalelor Publice de Psihiatrie din România.
Zilele Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași, la care vor lua parte peste 800 de medici, psihologi, dieteticieni, asistenți medicali și kinetoterapeuți din țară și din străinătate, se vor desfășura în perioada 2-5 octombrie 2024, la Grand Hotel Traian, din Iași, str. Piața Unirii, nr. 1.
Deschiderea oficială a Conferinței va avea loc joi, 3 octombrie 2024, ora 18:00.
Statistici depresie Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași:
2019 – 7134 pacienți internați (4468 femei și 2666 bărbați)
2020 – 4720 pacienți internați (2927 femei și 1793 bărbați)
2021 – 5803 pacienți internați (3570 femei și 2233 bărbați)
2022 – 5958 pacienți internați (2700 femei și 2258 bărbați)
2023 – 7687 pacienți internați (4630 femei și 3057 bărbați)
Ianuarie – august 2024 – 5309 pacienți internați (3219 femei și 2090 bărbați)
(Comunicat Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași/ FOTO)
Rectorul instituției, Dan Cașcaval, a subliniat că admiterea din acest an a fost cea mai reușită din ultimele două decenii, iar studenții beneficiază de cel mai verde campus din România.
Dan Cașcaval: Am avut o concurență fără egal în ultimii 20 de ani, o concurență care practic a fost un inform distribuit la toate facultățile universității și spun aceasta pentru că, în afară de facultățile care în ultima vreme erau cumva consacrate unei concurențe ridicate, anul acesta am avut peste doi pe loc la studiile de licență și la celelalte facultăți, să spunem, mai puțin atractive în ultimii ani. De altfel, în sesiunea de admitere din toamnă, patru dintre facultățile noastre nici nu au mai scos locuri la admitere, pentru că și-au depășit capacitatea de școlarizare. De asemenea, privim cu optimist și cu încredere pentru că, iată, primim studenți într-un campus care este, noi spunem, sustenabil din punct de vedere al funcționării și al dezvoltării lui, un campus studențesc, poate cel mai verde campus studențesc din țară, care începând din acest an va avea și un sistem inteligent de trafic.
Rectorul Universității Tehnice “Gheorghe Asachi” din Iași, Dan Cașcaval, a mai spus că se fac dermersuri pentru lansarea licitațiilor necesare, în vedere construirii unui nou cămin al Politehnicii.
Acesta va fi situat între Facultățile de Construcții și Automatizări Calculatoare și va fi destinat studenților doctoranzi.
Valoarea investiției se cifrează la patru milioane de euro, iar proiectul va fi finanțat de Compania Națională de Investiții. (Radio Iași/ Constantin Mihai/ FOTO radioiasi.ro)
Universitatea de stat din Bacău intră în al 64-lea an de existență, iar prin cele 35 de programe de studii de licență, 24 de programe de studii de master și 3 programe de doctorat, instituția caută să își găsească locul în aria învățământului național și internațional.
Conducerea Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău a declarat că se încearcă și în acest an îmbunătățirea condițiilor de studiu pentru studenți.
Cristina Buzoianu, purtător de cuvânt al instituției: În prezent, putem asigura 1.000 de locuri de cazare în cămine. Studenții pot beneficia de burse cuprinse între 900 și 2.000 lei, reprezentând un cuantum de două burse cumulate, precum și burse doctorale în valoare de 3.200 lei. Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău va demara, începând cu această toamnă, acțiunile de promovare a ofertei educaționale în colegii și licee, pentru a prezenta noile programe de studii de licență și master, în conformitate cu cerințele pieței muncii. Admiterea din anul 2025 va include și programe de licență și master pentru învățământul dual.
La ceremonia organizată la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, rectorul instituției, Liviu George Maha a transmis un mesaj de încurajare studenților și cadrelor didactice prin care a subliniat preocuparea conducerii universității pentru creșterea calității actului didactic:
Liviu George Maha: Pentru studenți, e un început – e un început, mai ales pentru boboci. Le urez bun venit în cadrul comunității academice a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, îi asigur că universitatea este onestă, profesorii sunt onești, le oferim exact ceea ce promitem – programele de studiu, condițiile de cazare, condițiile pentru cercetare, atitudinea față de dezvoltarea lor profesională personală. Pentru profesori, pentru colegii mei, pentru toți cei care lucrează în universitate, e un moment foarte bun de a spune să trecem peste ceea ce a însemnat un an electoral și să începem un an universitar cu premize pentru a construi, pentru a continua proiecte, pentru a dezvolta proiecte, pentru a vedea soluții la problemele pe care le avem. Cu alte cuvinte, același mesaj de unitate, același mesaj de echilibru.
Referindu-se la scandalurile de hărțuire sexuală care au apărut în spațiul universitar românesc, rectorul Liviu George Maha a precizat că a primit mesaje de la absolvente de acum 20-30 de ani, iar acestea vor fi analizate.
Totodată rectorul Universității “Al. I Cuza” a declarat că există procedurile necesare pentru astfel de situații:
Liviu George Maha:La nivelul universității, avem mecanismele procedurale, avem regulamentele necesare, există prevederi clare, e nevoie de mai multă consiliere, interacțiune și de aceea adresez rugămintea tuturor celor care se află într-o astfel de situație să ia legătura cu reprezentanții universității, să sesizeze. Toate aceste demersuri vor fi acoperite cu discreție, cu toată înțelegerea. Există psihologi, angajați ai universității, deci va fi o abordare profesionistă și lucrurile cred că pot fi prevenite. O mai bună informare, o mai bună comunicare și până la urmă și proceduri de interacțiune profesor-student sau conducători doctorat-doctorand sau chiar personal administrativ-student – e bine să fie cât mai obiective și cât mai formal.
În noul an academic, la Universitatea “Al. I. Cuza” din Iași sunt 9.300 de studenți în anul întîi la Licență și Masterat, instituția având în total 24.000 de studenți.
Demersurile pentru Spitalul de Îngrijiri Paliative au fost făcute în anul 2013, șantierul a fost deschis în urmă cu 7 ani, iar termenul de finalizare era vara anului 2018.
Din cauza mai multor probleme și neînțelegeri, lucrările s-au finalizat în 2022, însă unitatea nu a devenit funcțională nici până astăzi.
Cosmin Andrei:Ultima informare pe care am primit-o de la CNI a fost s-a contractat realizarea unei expertize pentru lucrările care nu au fost conforme acolo, pe partea de gaze medicale – instalația de acolo trebuie refăcută. Nu oricine poate reface această instalație. S-a făcut expertiză și mi-au transmis că era în licitație desemnarea unui câștigător care să spună Companiei Naționale de Investiții ce lucrări mai trebuiesc făcute, pentru a putea primi avizele ISU, pe scurt, la recepție.
Unitatea construită de la zero, este destinată bolnavilor aflați în stadii terminale ale unor boli cronice. Aceasta are subsol, parter și trei etaje, spații pentru investigații RMN, pentru radiografii, sală de mese, opt saloane și o capacitate de 100 de paturi. Valoarea investiţiei este de 15,6 milioane de lei.
Spitalul va intra sub administrarea Consiliului Local și a Spitalului de Recuperare din Botoșani, ca secție a acestuia.
În atelierul oricărui artist zac proiecte amânate, deprioritizate sau, pur și simplu, necoapte. Totul se repetă, totul s-a mai făcut, totul este déjà-vu când lucrezi cu imaginea și când o expui. Există totuși anumite feluri de imagine care suportă repetiția fără a pierde din relevanță, așa cum există, în același timp, tehnici de reproducere care condiționează reprezentarea vizuală, împingând-o spre simplificări și sinteză. Pentru Dumitru Gorzo un astfel de proiect se materializează la Iași, într-o expoziție de stencil-uri.
Iată un Godzilla conceptual, învelit în armura unui barbar îmblânzit, pe cale de dispariție, al încăierării fizice cu mediile și tehnicile artei. Se apucă de reinventarea reproductibilității mecanice împotriva timpului. Manual. Coală după coală. Între tușele spontane și violente (gesturi ale expresioniștilor americani care își azvârl vopseaua neagră pe pânză) și meticulozitatea tăieturilor ferme, dar fine (de calibrul pânzelor lui Lucio Fontana – un fel de stencil minimalist), Dumitru Gorzo își concentrează energia în căutarea pașnică a formelor unui vocabular vizual cubist, ca mai apoi să le transpună inginerește într-o gramatică și precizie kandinskiene.
Nu. Acestea nu sunt desene. Aceasta este țara lui Gorzo: o grădină zoo- și antropo-logică, un cabinet de curiozități custom-made, unde familii de figuri antropomorfe se adună laolaltă într-o colecție de gorzolănii – ediția de hârtie. Un inventar de bestii, o acumulare de șabloane, indicii și semne de întrebare despre ce mai poate însemna un repertoriu de imagini într-o eră a surplusului.
Luând forma unei instalații murale, expoziția umple albul galeriei cu o experiență antonimică: imersivă și distanțabilă, copleșitoare și respirabilă, amalgamată și minimalistă. Materialitățile și desfășurarea pe direcții și intensități diferite ale celor câteva sute de coli de hârtie imprimate te transpun la fel de bine atât între paginile unui almanah cât și la marginea pădurii de spini unde fiecare încrengătură poate ascunde balaurul.
Proiectul lui Gorzo la Borderline Art Space nu e Banksy și nu e Perjovschi, nu e street-art sau artă de gherilă și nici arhivă documentară, nu e muncă de laborator și nici gestualism rebel de manual de istoria artei. Șabloanele suflate și (răs)suflate într-o varietate de texturi pe o varietate de suprafețe de hârtie sunt altceva, dar, mai ales, nu sunt desene. Ele sunt extensii, reiterații și reconsiderări ale desenului, transformând stencil-ul dintr-o tehnică a replicării în una a cunoașterii și explorării, prin care lucrul cu hârtia încă mai poate genera surprize, completând inventarul de bestii și apropo-uri antropomorfe al artistului.
‘La nivelul judeţului Vrancea, până la acest moment, pe fondul codurilor meteorologice şi hidrologice portocaliu şi roşu, nu au fost semnalate probleme deosebite. La ora 08,00 se înregistrau probleme privind alimentarea cu energie electrică în nouă localităţi, fiind afectaţi 3.749 de consumatori. 13 echipe formate din 49 de specialişti ai distribuitorului de energie electrică intervin pentru remedierea defecţiunilor’, a precizat ISU Vrancea.
Potrivit sursei citate, în cursul nopţii trecute, echipaje de pompieri militari şi reprezentanţi ai serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă au intervenit pentru degajarea unor arbori căzuţi pe partea carosabilă, pe DN23A, în localitatea Tătăranu, DN2L, în localitatea Străoane, DJ205B, în localitatea Jariştea şi pe DJ205H, între localităţile Păuneşti şi Domneşti.
Echipaje din cadrul ISU Vrancea au efectuat pe toată durata nopţii, în zona de competenţă, misiuni de patrulare şi verificare, pentru a preîntâmpina problemele ce ar fi putut să apară şi pentru a veni în sprijinul populaţiei, dacă situaţia ar fi impus-o.
Anul acesta manifestarea are un ambasador special în persoana Amaliei Bereș, campioana olimpică de la Paris 2024, canotaj, barca 8+1 care va acorda autografe sâmbătă 5 octombrie.
“De Ziua Internațională a Educației ne dorim să promovam un Stil de viață sănătos în rândul elevilor, prin Educație Fizică și Sport la Zi de Sport în Miroslava!
Totodată venim în sprijinul unui om din sport, instructorul Lucian Liciu care are mare nevoie de ajutor financiar din partea comunității din zona Iașului. Lucian a suferit un grav acident rutier în noiembrie 2023 și se află într-un proces îndelungat de recuperare medicală. Se va putea dona direct în cadrul evenimentului Zi de Sport in Miroslava și online în contul ASOCIAȚIA LUCIAN LICIU, cont bancar: RO78BTRLRONCRT0CR7928401” a declarat Alin Apostol, președinte la Asociația Club Sportiv „Împreună pentru Performanță” .
Ce vom face sâmbătă 5 octombrie de la ora 14.00?
1. Zumba, încălzire cu prof. Christiana Pașcan.
2. Volei cu Academia de Volei Iași.
3. Baschet cu echipa Skyline.
4. Taekwondo cu echipa VIP.
5. Șah cu ACS Împreună pentru Performanță Miroslava și CS Micul Șahist Iași.
Toți copiii care fac sport vor fi serviți cu pizza și apă și vor fi premiați cu medalii.
Se vor oferi prin tombola: abonamente la volei, baschet, taekwando și șah. Vor fi organizate concursuri de flotări, de penalty-uri, precum și trasee aplicative cu premii foarte atractive. Valoarea totală aproximativă este de 6000lei.
În cadrul evenimentului sportiv se va desfășura și un spectacol special cu drone.
Participanții sunt așteptați pe terenul de fotbal de la Hotel Capitol sâmbătă 5 octombrie 2024 începând cu ora 13.50.
În cazul în care vremea nu va fi favorabilă, evenimentul se va reprograma, iar modificările vor fi publicate pe paginile de Facebook ale Asociației Club Sportiv „Împreună pentru Performanță” și Asociației Împreună pentru Miroslava.
Interval de valabilitate: 30 septembrie, ora 10 – 01 octombrie, ora 10
Fenomene vizate: ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului
Zone afectate: Moldova
În intervalul menționat, în Moldova, vor fi averse, iar mai ales prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp și izolat peste 50 l/mp.
Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 50…70 km/h.
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 30 septembrie, ora 10 – 01 octombrie, ora 10
Fenomene și zone vizate: ninsori și intensificări ale vântului la altitudini în general de peste 1700 m în Carpații Orientali
În Carpații Orientali, la altitudini în general de peste 1700 m, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, iar vântul va avea intensificări, cu viteze de 70…90 km/h.
ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 01 octombrie, ora 10 – 02 octombrie, ora 10
Fenomene vizate: intensificări ale vântului
Zone afectate: județele Vaslui, Galați și zonele joase de relief ale județelor Vrancea și Bacău
În intervalul menționat, în jumătatea de sud a Moldovei, vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 50…70 km/h.
Pianistul Cătălin Răducanu, protagonistul turnelui, va susține marți, 1 octombrie 2024, un recital la pian și la țambal, în Holul de Onoare al Palatului Culturii din Iași, începând cu ora 19:00.
”Sunt la jumătatea călătoriei mele muzicale pin țară și nu mă simt deloc obosit, din contră.Sunt încântat să aduc muzica mea la Iași, un oraș cu o bogată tradiție culturală. Palatul Culturii oferă cadrul perfect pentru a crea o conexiune specială cu publicul prin intermediul pianului și al țambalului, pentru mine fiind prima dată când cânt aici. Îi invit pe toți ieșenii care iubesc muzica să vină pe 1 octombrie pentru că le-am pregătit un program divers și consistent.” a declarat Cătălin Răducanu.
După recitalul de la Iași, Cătălin Răducanu va continua să călătorească prin țară, următoarele opriri fiind:
4 septembrie, ora 19 – Focşani, Teatrul Mr. Gh. I. Pastia
15 septembrie, ora 20 – Bucureşti, CREART – Grǎdina cu Filme, open air
16 septembrie, ora 19 – Deva, Sala Pro Arte
26 septembrie, ora 19 – Bistrița, Palatul Culturii
1 octombrie, ora 19 – Iaşi, Palatul Culturii
4 octombrie, ora 19 – Ploieşti, Sala Filarmonicii
5 octombrie, ora 19 – Bucureşti, Ateneul Român
8 octombrie, ora 19 – Craiova, Sala Filarmonicii
16 octombrie, ora 19 – Milano, în Festivalul Internaţional Pro Patria
PROGRAM MUZICAL:
PIAN CLASIC
Domenico Scarlatti – Sonata în mi major, K. 380
Ludwig van Beethoven – Rondo a capriccio op. 129
Serghei Rachmaninov – Preludiu op. 23, nr. 2, în si bemol major, Preludiu op. 23, nr. 4, în re major, Preludiu op. 23, nr. 5, în sol minor
Claude Debussy – Preludiul nr. 4 „Les sons et les parfums tournent dans l’air du soir”, Preludiul nr. 7 „Ce qu’a vu vent le vent d’ouest”
IMPROVIZAŢII LA PIAN PE TEME DE JAZZ
Thelonious Monk – Blue Monk
Victor Young – Stella by Starlight
João Bosco – Incompatibilidade de Gênios
Improvizații pe teme din Mociriță cu trifoi, Leliță Ioană, Pe deal pe la cornățel
IMPROVIZAȚII LA ȚAMBAL PE TEME FOLCLORICE
Toni Iordache – Baladă Haiducească
Toni Iordache – Horă din Muntenia
Grigoraș Dinicu – Hora Staccato
Toni Iordache – Picături de untdelemn (aranjament propriu)
Producător: Pro Contemporania
Partener principal: BRD Groupe Société Générale
Coproducător: Radio România
Partener de tradiție: JTI
Partener: The Culture Club
Sponsori : AQUA Carpatica, Senia
Parteneri: Institutul Cultural Român, Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română
Parteneri media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional, Mediatrust, România TV, Liternet, Agenția de carte, Ziarul Metropolis, RFI România, Cronicari digitali, www.demilioane.ro.
Parteneri culturali şi organizatori locali: Primăria Alba Iulia, Centrul Cultural Palatul Principilor, Primăria Orașului Sinaia, Consiliul judeţean Vrancea, Primăria Focşani, Asociaţia culturală Patria Vox Focşani, Primăria Municipiului București, CREART – Grădina cu Filme – Cinema & More, Asociaţia Culturală Dobondi Art, Colegiul Național Decebal din Deva, Centrul Cultural Drăgan Muntean Deva, Primăria Municipiului Deva, Filarmonica din Botoşani, Primăria Municipiului Bistriţa, Centrul cultural George Coşbuc din Bistriţa, Palatul Culturii din Bistriţa, Ateneul Naţional din Iaşi, Palatul Culturii din Iaşi, Filarmonica Paul Constantinescu din Ploieşti, Primăria Caracal, Teatrul Naţional Caracal, Filarmonica George Enescu Bucureşti, Asociaţia culturală româno-italiană Pro Patria, Odv.
23 aprilie, Ziua Națională a Bibliotecarului. Ala Sainenco, managerul Memorialului Ipotești – Centrul de Studii „Mihai Eminescu” în direct la Bună Dimineața cu Adina Șuhan
23 aprilie, Ziua Națională a Bibliotecarului. Zilele acestea sărbătorim Săptămâna Națională a Bibliotecilor. Noi am ajuns la Memorialul...
De la Asociația Studenților Jurnaliști, Mihaela Ciobanu – vicepreședinte și Daria Țîrdea, coordonator Proiecte, vocile studenților s-au auzit în matinalul Radio România Iași.
Ce proiecte au în plan pentru acest an academic? Fetele au stat de vorba cu Adina Șuhan:
23 aprilie, Ziua Națională a Bibliotecarului. Ala Sainenco, managerul Memorialului Ipotești – Centrul de Studii „Mihai Eminescu” în direct la Bună Dimineața cu Adina Șuhan
23 aprilie, Ziua Națională a Bibliotecarului. Zilele acestea sărbătorim Săptămâna Națională a Bibliotecilor. Noi am ajuns la Memorialul...
Din prima secvență audio pe care o postăm, de la profesor Carmen Cumpăratu, organizator al atelierului, aflăm amănunte concrete despre manifestarea de față, cu accent pe simbolurile surprinse în pânzele expuse, simboluri pe care le regăsim pe costumul popular românesc.
Concret, lucrările care au fost etalate, făurite de către profesor, meșter popular, Carmen Cumpăratu, sunt: Clepsidra; Dăruire; Potir; Taine; Magul; Regina; Dorințe; Calea; Viața; Năzuință.
În centrul expoziției din cadrul atelierului „Pânza timpului” (sămbătă, între orele 11 – 13) din Sala Cupola a Palatului Braunstein, Iași, a fost expusă o cămașă femeiască de sărbătoare cusută în fir de mătase cu mărgeluțe din nisip (pe pânză industrială). Din următoarea secvență audio pe care o postăm, de la doamna profesor Carmen Cumpăratu aflăm amănunte despre această cămașă; de asemenea, interlocutorul nostru ne spune când, cum și în ce context a început povestea cusutului în viața Domniei Sale. Continuitatea atelierului organizat în ziua de sâmbătă (28 septembrie a.c.) este unul dintre obiectivele pe care și-l dorește a fi dus la îndeplinire, un alt subiect pe care-l creionăm cu doamna profesor Carmen Cumpăratu.
Temele expuse le prezentăm într-o viitoare ediție a emisiunii Tradiții, emisiune pe care o puteți urmări în fiecare joi seară, între 21:03 – 22, pe toate frecvențele Radio Iași (1053 KHz/AM, 90,8; 94,5 și 96,3 MHz/FM).
Tradiții reflectate în evenimente (Iași, Ungheni, Gura Camencii) de înaltă ținută – teme ale emisiunii Tradiții de joi, 20 FEBRUARIE 2025, ora 21:03 – 22 – cu Dumitru ȘERBAN
Stimați ascultători, în ediția de astăzi a emisiunii Tradiții, relatăm de la trei evenimente de înaltă ținută, manifestări culturale...
Târgul național „Cămașa tradițională – meșteșug și mod de viață” prezentat, din nou, în emisiunea Tradiții de joi, 16 IANUARIE 2025, ora 21:03 – 22 – cu Dumitru ȘERBAN
Stimați prieteni, în ediția de astăzi a emisiunii Tradiții, relatăm de la cea de a III-a ediție a Târgului național „Cămașa...
Sărbătorile de iarnă – trecut și prezent – prin manifestări autentice – subiecte ale emisiunii Tradiții de joi, 2 IANUARIE 2025, h 21 – 22 – cu Dumitru ȘERBAN
Stimați prieteni, în ediția de astăzi a emisiunii Tradiții, relatăm de la două manifestări culturale de înaltă ținută, acțiuni culturale...
Iași, Ungheni – TRADIȚII reflectate în manifestări de înaltă ținută – subiecte ale emisiunii Tradiții de joi, 12 DECEMBRIE 2024, ora 21:03 – 22 – cu Dumitru ȘERBAN
Stimați prieteni, în prima parte a ediției de astăzi a emisiunii Tradiții, relatăm de la Târgul național „Cămașa tradițională –...
Judeţul Galaţi este şi acum cel mai afectat, dar Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat în această dimineață că nu s-au înregistrat problem deosebite în cursul nopții.
Din cauza vântului puternic, peste 1.500 de consumatori au rămas fără curent electric în 10 localități din județul Vaslui, același număr de consumatori afectați a fost anunțat și în județul Neamț.
Echipele de intervenție sunt în teren pentru a remedia situația.
Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de inundaţie pe râurile din bazinele hidrografice: Mureş – bazin amonte S.H. Suseni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Suseni – amonte S.H. Stânceni (judeţele Harghita şi Mureş), Olt – bazin amonte S.H. Tomeşti şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Tomeşti – amonte S.H. Micfalău, (judeţele Harghita şi Covasna), Bistriţa – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Frumosu (judeţele Neamţ, Harghita, Bacău), Trotuş – bazin amonte S.H. Ghimeş-Făget şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Ghimeş-Făget – amonte S.H. Vrânceni (judeţele Neamţ, Harghita, Bacău şi Covasna), Putna – bazin amonte S.H. Colacu şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Colacu (judeţul Vrancea).
Avertizările hidrologice sunt valabile până luni la ora 12:00.
(FOTO) Suceava: Microbuz cu 10 persoane, implicat într-un accident. A fost activat Planul Roșu de Intervenție
Publicat de Andreea Drilea,
30 septembrie 2024, 06:53 / actualizat: 30 septembrie 2024, 7:58
Din cauza numărului ridicat de persoane implicate, pentru o gestionare optimă a misiunii, la nivelul județului Suceava, a fost pus în aplicare Planul Roșu de Intervenție.
Nu au fost persoane încarcerate. Trei persoane, conștiente și cooperante au ajut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava.
Meteo: Avertizare cod ROȘU de precipitații pentru mai multe județe din Moldova
Publicat de Andreea Drilea,
30 septembrie 2024, 05:18 / actualizat: 30 septembrie 2024, 6:20
COD ROSU
Fenomene avertizate: Va ploua, iar prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 20 l/mp. În zona avertizată în ultimele ore s-au acumulat cantități de 50 l/mp.
Zone vizate: – Zona de munte a județului Bacău, respectiv zona de munte a localităților: Moinești, Comănești, Târgu Ocna, Dărmănești, Dofteana, Oituz, Balcani, Poduri, Asău, Agăș, Ghimeș-Făget, Slănic-Moldova, Berzunți, Zemeș, Bârsănești, Măgirești, Palanca, Brusturoasa;
Ion Tăbârță, analist politic la Chișinău: ”reușita referendumului de la 20 octombrie nu garantează integrarea europeană a Republicii Moldova și ireversibilitatea cursului european”. Emisiunea ”Weekend cu prieteni”, realizator – Horia Daraban (29.09.2024)
Publicat de hdaraban,
29 septembrie 2024, 23:59 / actualizat: 3 octombrie 2024, 9:23
Pe această scenă electorală defilează candidați, teme politice, subiecte de ordin social, dar și proiecte geopolitice mai mult sau mai puțin vizibile.
Deși, după unele sondaje, lupta pentru președinție ar avea un învingător clar, incontestabil, în persoana doamnei Maia Sandu, actualul președinte, sunt alte semne de întrebare, inclusiv în ceea ce privește posibilitatea organizării unui tur doi.
La ediția ”Weekend cu prieteni” din 29 septembrie, analistul politic Ion Tăbârță a explicat că organizarea referendumului odată cu alegerile pentru președinție a ridicat mizele electorale, mai ales pentru tabăra pro-rusă.
Dincolo de aceasta, interlocutorul lui Horia Daraban a explicat că un rezultat pozitiv la referendum nu va duce automat la un vector ireversibil european pentru Chișinău, asta, deși președinta Maia Sandu a spus de mai multe ori că Republica Moldova are nevoie de un proiect de țară.
Horia Daraban: 11 candidați înscriși în cursa pentru președinție și în acest sens vă întreb, care sunt temele principale pe care le abordează candidații, ce loc ocupă tema referendumului, implicit proiectul deschiderii spre integrarea europeană?
Ion Tăbârță: Aici, dacă e să ne referim la referendum, neapărat trebuie de făcut precizarea că candidații înscriși în cursă electorală fac această distincție dintre referendum și postura de candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova. La alegerea președintelui s-au înscris 11 persoane, iar dacă e să ne referim la referendum, aici avem 15 partide politice care nu au neapărat candidatul lor pentru funcția de președinte al Republicii Moldova. Cumva, temele legate de prestația viitorului șef al statului și a doua temă, cea a referendumului, merg paralel, dar, totodată, ele sunt și subiecte separate. De aceea, avem clar intenția unor candidați de a ataca referendumul, dar cei care sunt înscriși în cursă electorală, atacând-o pe Maia Sandu, încearcă, cumva, sub o formă sau altă, să compromită rezultatele acestui referendum, încercând să lege acest referendum de Maia Sandu, și anume că ar fi un fel de truc poli-tehnologic al poli-tehnologilor ei.
Horia Daraban: Ce miză are referendumul? Până la urmă, nu-i ca și cum, dacă se obține un răspuns favorabil la întrebarea de pe buletinul de vot, care este ”susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”, lucrurile sunt clarificate. Este o testare a aderenței votanților la această temă majoră pentru Republica Moldova?
Ion Tăbârță: Nu, mai degrabă, cum ne-a formulat nouă președintele Maia Sandu, când își argumenta necesitatea realizării acestui referendum acum, pentru că au fost foarte multe critici aici, inclusiv din tabăra proeuropeană, care au vorbit despre faptul că acest exercițiu ar fi acum inutil și mai bine ar fi de plasat până la momentul aderării, însă argumentul doamnei președinte Maia Sandu de a realiza acest referendum este că noi avem nevoie de un proiect de țară. Republica Moldova nu a avut până acum un proiect de țară bine reliefat, de aceea avem nevoie de un consens al majorității societății că integrarea europeană este acel proiect de țară pentru Republica Moldova spre care trebuie să tindă în dezvoltare sa și acest lucru să fie înscris în Constituție. Noi toți realizăm că, de fapt, reușita acestui referendum nu garantează integrarea europeană a statului nostru și ireversibilitatea cursului european.
Nu, importante vor fi reformele pe care guvernările din Republica Moldova le vor realiza în continuare, reforme până în anul 2030, pentru că noi atunci ne-am propus drept obiectiv cronologic să ne integrăm în Uniunea Europeană. Însă, dacă vom avea guvernări de genul cum au fost cele din 2015 încoace, când mai mult am mimat parcursul european, deși erau guvernări proeuropene, decât am realizat reformele, sigur, aceasta nu ne va apropia de Uniunea Europeană. Putem să ne uităm și la cazul Georgiei, apropo, unde la fel, în Constituție sunt prevederi de acest gen și vedem regresul democratic, derapajele antidemocratice ale actualei conduceri oligarhice de acolo.
De aceea, faptul că dacă referendumul va trece, asta nu va însemna automat integrarea europeană a Republicii Moldova, dar, totodată, rezultatul pozitiv al acestui referendum poate se lovească una dintre cele mai puternice narative propagandistice rusești în Republica Moldova în momentul dat, și anume că ”societatea moldovenească nu își dorește integrarea europeană, societatea moldovenească își dorește în continuare o menținere a relației apropiate cu Federația Rusă și, de fapt, actuala conducere, care este minoritară, ar duce forțat Republica Moldova în Uniunea Europeană”. Da, din acest punct de vedere, desigur, ar da un anumit impuls pentru societate moldovenească, anumite argumente conducerilor pro-europene, în a continua reformele. Dacă avem rezultatul invers, spre exemplu, că acest referendum nu trece, asta va avea un efect negativ ca și trend pentru alegerile parlamentare din anul 2025. Ori, acele alegeri sunt foarte importante pentru continuitate parcursului european a Republicii Moldova.
În 2025, va fi resetată puterea politică în Republica Moldova, vom avea alegeri parlamentare. În funcție de guvernare, noi vom avea o optică mai clară dacă Republica Moldova va încerca să continue reformele, așa cum merg ele în momentul dat, dacă există o anumită voință politică de a realiza aceste reforme, sau, dimpotrivă, acest parcurs european va stagna sau chiar va avea și un anumit regres.
Horia Daraban: Cu ce elemente exponenții politici de opoziție, dar și Federația Rusă încearcă să combată, să lupte împotriva referendumului și implicit a ceea ce propune referendumul ca și consecință?
Ion Tăbârță: Federația Rusă, actorii politici pro-ruși în Republica Moldova vin cu fel de fel de sperietori, anume aceste mesaje simple care prind. Pe lângă veșnica temă a comunității LGBTQ, avem și alte sperietori de genul că dacă va fi vot pentru parcursul european al Republicii Moldova, atunci asta va însemna că în Constituție va dispărea statutul de neutralitate sau fel de fel de teme, că vom avea multe taxe locale, că mărfurile se vor scumpi; niște teme care au fost și care, anterior, s-au ciocnit de ele și în Polonia și în România. Se încearcă a crea anumite fobii, a merge pe sentimente la oameni, numai ca aceștia să voteze împotrivă. Și noi înțelegem că, de fapt, aceste exerciții vin dinspre Federația Rusă. Ori, realizarea acestui referendum a ridicat foarte mult mizele scrutinelor din 20 octombrie, pentru că da, într-adevăr, cum ați menționat dumneavoastră la început, alegerile prezidențiale trebuiau să fie unele de etapă pentru alegerile parlamentare din 2025. Era cert că doamna președinte Maia Sandu era și este în continuare favorită. Însă, totodată, chiar și dacă un candidat pro-rus, să admitem, nu câștigă, admitem din perspectiva, desigur, a Moscovei, ei trebuiau să testeze anumite scenarii și anumite potențiale proiecte pentru alegerile parlamentare din anul 2025.
Ori, referendumul a ridicat foarte mult mizele geopolitice ale scrutinului din 20 octombrie și de aici Federația Rusă întreprinde toate acțiunile posibile ca acest referendum să fie compromis: fie, desigur, în mod ideal, ca să avem un rezultat negativ fie ca să avem o prezență mică și chiar dacă referendumul trece, o prezență mică la secțiile de vot, ei tot prin propagandă, ulterior, să lovească în legitimitatea sau cât de reprezentativ a fost referendumul.
Din acest punct de vedere, ei au ales o tactică: unele partide, spre exemplu, Partidul Socialiștilor, care are un electorat mai numeric, a ales să nu participe, să boicoteze. Alt partid, Partidul Șor, care, de fapt, este și un partid cu o rețea bine structurată, participă, dar sub pretextul sau cu lozinca că ”Nu”. Scopul este ca ei să formeze un câmp informațional pentru acel electorat care nu este hotărât, dar care va participa, ca până la urmă acest electorat să spună ”Nu”.
Asta, deși la nivel de structuri de partid, la nivelele rețelelor, ei vor primi toți ordinul să nu voteze. Așa că, din acest punct de vedere, Federația Rusă pe aceste două căi lucrează: unu, să se prezinte cât mai puține votanți la referendum și doi, chiar și cei dacă se vor prezenta, o bună parte din ei să voteze împotrivă.
Horia Daraban: Își păstrează importanța la aceste scrutine din octombrie votul diasporei, votul cetățenilor moldoveni care sunt plecați mai ales în vestul continentului?
Ion Tăbârță: Da, în mod evident, diaspora, în ultimii opt ani, de prin 2016, a devenit un important factor electoral structural și putem spune că diaspora a contribuit major la acele schimbări pe care Republica Moldova le-a avut de la 2020 încoace. Și aici, desigur, ne referim la cele două mandate, prezidențial din 2020 și parlamentar din 2021. Însă, acum, aici, avem un mare semn de întrebare, și anume care va fi prezența diasporei la aceste scrutine, dacă se va prezenta într-un număr atât de mare sau, până la urmă, mobilizarea diasporei va fi una mai mică. Trebuie, într-adevăr, să constatăm că o parte din diaspora este nemulțumită de modul în care a guvernat actualul partid de guvernământ. Eu nu exclud ca pe acest fundal de nemulțumire să avem o prezență mai scăzută din partea diasporei la aceste alegeri.
Horia Daraban: Vedeți un tur doi și dacă da, pe cine în confruntarea finală?
Ion Tăbârță: Dacă e să ne uităm la istoricul alegerilor directe din Republica Moldova, noi tot timpul am avut două tururi de alegeri. Cel mai probabil, așa va fi și acum, însă, oricum, anumite măsurători arată că e posibil ca doamna președinte Maia Sandu să câștige dintr-un singur tur. Însă, cert este că dacă nu va câștiga din primul tur, îi va fi mai complicat să o facă în turul doi, pentru că mobilizare va fi contra ei. Și dacă e să ne uităm la profilul celor unsprezece candidați, doar doi candidați, în afară de ea, ar fi cu un profil proeuropean și de aceea este puțin de așteptat ca să acumuleze un scor mare electoral. Cel mai probabil, doamna președinte va acumula în primul tur, practic, tot ce ar putea acumula și de ceea, pentru turul doi, este de așteptat o coaliție a tuturor în împotriva ei. Însă aici este întrebarea: cine va fi contracandidatul ei în turul doi?
Sondajele nu ne dau un răspuns clar. În momentul dat, se reliefează doi candidați. Este vorba despre Alexandr Stoianoglo, fostul procuror general al Republicii Moldova și care a fost înaintat de către Partidul Socialiștilor al lui Igor Dodon. Și al doilea candidat cu șansă ar fi Renato Usatîi. E un politician destul de controversat, un politician care apare și dispare periodic în politica moldovenească. Dacă e să ne uităm cine din ei ar avea mai multe șanse, probabil, totuși, Alexandr Stoianoglo, pentru că el este o persoană mai convenabilă pentru toți. Cred că pentru el ar putea să voteze toată stânga din Republica Moldova, și cea pro-rusă să, cea oligarhică ș.a.m.d., cu atât mai mult că este etnic găgăuz. Și cei din UTA Găgăuză ar putea să voteze pentru el, fiind o zonă profund rusificată, acest teritoriu din Republica Moldova. Avantajul Usatîi este că el este mai bine cunoscut că Alexandr Stoianoglo la nivel național.
Totuși, de peste 10 ani, este în politica activă din Republica Moldova. Însă, dezavantajul lui ar fi că anumite voturi de pe stânga ar putea să nu vină la el pentru o mai mică mobilizare. Spre exemplu, același Igor Dodon nu cred că ar fi interesat să vină cu chemare pentru electoratul său ca să voteze pentru Renato Usatîi, pentru că în așa mod, practic, Igor Dodon și-ar semna certificatul de deces politic; pentru că, dacă Renata Osatîi, admitem, ar deveni președinte, el ar acapara totul de pe stânga politică din Republica Moldova, Igor Dodon și Partidul Socialiștilor riscând să dispară în istorie.
#InfoEconomic: Profesor universitar doctor Cristian Popescu, despre efectele lipsei unui plan național de redresare: „în momentul în care se sistează finanțarea pe fonduri europene, imediat apare și o creștere mai puternică a riscului de țară”
Este a doua jumătate a lunii iunie, problemele de ordin economic ale României persistă și se adâncesc pe fondul lipsei unor măsuri clare....
Concursul Județean „Lumea copiilor în opera lui Ionel Teodoreanu”, la ediția a X-a – temă a emisiunii Dialog intercultural – vineri, 20 IUNIE 2025, ora 20:30 – cu Dumitru ȘERBAN
În ediția de astăzi a emisiunii Dialog intercultural, relatăm de la ediția a X-a a Concursului Județean „Lumea copiilor în opera lui Ionel...
Alexandru Strugariu, cercetăror ieșean, specialist în herpetologie: ”restrângerea habitatelor este, cu siguranță, amenințarea principală cu care se confruntă speciile de amfibieni și reptile”. Emisiunea ”Weekend cu prieteni”, realizator – Horia Daraban (29.09.2024)
Publicat de hdaraban,
29 septembrie 2024, 23:59 / actualizat: 8 octombrie 2024, 14:04
Confirmări la toate acestea au fost oferite de Alexandru Strugariu, doctor în biologie la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, totodată cercetător în cadrul Institutului de Cercetări Interdisciplinare al instituției de învățământ superior; așadar, cu preocupări academice serioase în ceea ce privește amfibienii și reptilele.
În interviul realizat de Horia Daraban, invitatul a vorbit despre miturile care ”hrănesc” fobia și fricile față de șerpi, dar a prezentat și particularitățile pentru zona Moldovei în ceea ce privește populațiile unor specii.
În acest sens, cercetătorul a expus concluziile unui studiu privind descoperirea, pentru prima dată, a subspeciei ”vipera berus Nikolski” în estul României, la est de Siret, în județele Botoșani, Iași, și Galați.
Mai mult decât atât, plecând de la pericolul restrângerii habitatelor, Alexandru Strugariu a vorbit despre o specie emblematică pentru regiunea Moldovei, ”vipera de stepă moldavă” sau ”vipera ursinii Moldavica”, un șarpe endemic din estul României și care, în afară de județul Tulcea, se găsește doar în județul Iași, în Rezervația Valul lui David și în situl Natura 2000, Dealul lui Dumnezeu.
La toate acestea, au fost adăugate poveștile lui Mocoveață și Portocală, doi șerpi de porumb, care sunt prietenii copiilor la diferitele acțiuni organizate de Grupul Herpetologic ”Moldavica”.
Horia Daraban: Unii ar putea întreba ce s-a întâmplat în copilăria ta, de ai o asemenea pasiune legată de șerpi, șopârle și alte astfel de vietăți?
Alexandru Strugariu: Totul a început în jurul vârstei de 3 ani, când mama mea mi-a cumpărat un set de cărți de joc numit ”Animale din continente” și am avut surprinderea, în urmă cu niște ani, să descopăr că încă se comercializează și l-am cumpărat și eu pentru fiica mea cea mare. Este o serie de cărți de joc, să zicem, fiecare carte având un animal și animalul meu preferat, la vârsta respectivă, era pitonul roșu, deci o specie de șarpe originale din Asia de Sud-Est. Nu aveam Atlas Zoologic acasă. Aveam o vecină care era profesoară de istorie și mergeam la ea cu regularitate pentru a studia Atlasul Zoologic și de acolo mi-am nutrit pasiunea pentru dinozauri și pentru reptilele actuale.
Horia Daraban: Apropo de ceea ce spuneam în introducerea dialogului nostru, teamă, repulsie, cum se scapă de aceste sentimente? Poate și un sfat în acest sens.
Alexandru Strugariu: Cel mai bine este să învățăm să le cunoaștem. În primul rând, da, oamenii se tem foarte frecvent de lucrurile pe care nu le înțeleg, nu le cunosc.
Horia Daraban: Foarte multe prejudecăți.
Alexandru Strugariu: Exact, există și foarte multe prejudecăți cu surse variabile, inclusiv din poveștile biblice, în care șarpele este portretizat ca fiind o ființă malefică și care nu merită încredere. În folclor, există numeroase mituri și legende, majoritatea neavând vreo legătură cu realitatea privind obiceiurile acestor animale și pericolul pe care îl reprezintă. Îmi amintesc, în liceu, colecționasem doar din întâlnirile mele personale cu oameni prin țară câteva zeci de mituri despre reptile; de exemplu, o poveste cu șerpii care beau lapte direct de la ugerul vacii am auzit-o de la două rude mai îndepărtate, care mi-au zis că au văzut cu ochii lor lucrul ăsta în copilărie. Evident, că nu se întâmpla așa ceva. Șerpii nu beau lapte și ce e surprinzător este că mitul acesta cu șerpi care beau lapte de la ugerul vacii nu este restricționat geografic în România sau în Europa.
Există în America un grup de șerpi numiți popular șerpi de lapte, milk snakes, neveninoși, foarte frumos colorați și și-au primit această denumire populară întocmai în urma unor astfel de mituri.
Acum, nu-i totul atât de rațional în ceea ce privește frica noastră față de șerpi. La originile speciei noastre, am avut de-a face cu șerpi foarte periculoși, pentru că sunt foarte multe specii critice, care sunt foarte greu de văzut și dacă, deși șerpii nu atacă niciodată neprovocați, nu există așa ceva, dar atunci când este călcat, atunci unele exemplare, fie că este vorba despre o specie veninoasă sau neveninoasă, se va apăra. Cu siguranță am evoluat încă din fașele speciei noastre, să zicem, să putem recunoaște mai bine speciile astea, pentru că ele prezentau un pericol. De exemplu, cobrele scuipătoare au colții ușor modificați și poți să scuipe venin, să zicem.
Și sunt specii atât în Africa cât și în Asia care fac lucrurile astea. O lucrare publicată relativ recent arată că momentul estimat în care au evoluat grupele acestea de cobre, care scuipă venin, coincide cu apariția primelor specii de hominizi bipezi și cel mai probabil evoluția acestui comportament, de a proiecta venin, a apărut ca un răspuns evolutiv la prezența oamenilor. Deci avem o relație foarte strâns legată oamenii și șerpii, de-a lungul istoriei noastre evolutive.
Horia Daraban: Din Africa, din Asia mergem în România. Are diversitate țara noastră la acest capitol al amfibienilor, al reptilelor?
Alexandru Strugariu: Avem o diversitate relativ ok pentru Europa. Europa nu este un ”hotspot” neapărat al diversități în ceea ce privește herpetofauna, fauna de amfibieni și reptile. România stă relativ ok, mai ales dacă ne comparăm cu țările din Europa de Vest sau Europa de Nord, Europa Centrală. În schimb, zonele cu diversitatea cea mai mare sunt peninsule sudice, Balcanică, Italică și Iberică. În România, avem 23-24 de specii de reptile, în funcție de cum le clasificăm și avem 18 specii de amfibieni. Recent, am publicat și prima carte de popularizare despre amfibieni și reptile din România, din 1969. Cartea noastră este publicată în 2023. Primul autor este Tiberiu Sahleanu, lucrează, acum, la Institutul de Biologie București al Academiei Române și Iulian Gherghel, care este coleg cu mine, la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza”.
Horia Daraban: Între lucrarea din anii ‘60 și lucrarea voastră apărută în 2023 apar noutăți?
Alexandru Strugariu: Da, apar niște noutăți. Spre exemplu, în anul 2010 am publicat un articol arătând pentru prima dată prezența subspeciei ”vipera berus Nikolski” în estul României, la est de Siret cel puțin, deci în județele Botoșani, Iași, dar și în Galați avem o observație recent.
Deci avem o subspecie sau specie de viperă, care, de fapt, din Uniunea Europeană, trăiește doar aici, din câte știm momentan. Deci avem confirmare și genetică că ele sunt, Vipera lui Nikolski, la est de râul Siret.
Horia Daraban: Care sunt pericolele la adresa reptilelor, la adresa amfibienilor?
Alexandru Strugariu: Restrângerea habitatelor este, cu siguranță, amenințarea principală cu care se confruntă speciile de amfibieni și reptile. Și aici pot vorbi și în cunoștință de cauză despre altă specie emblematică din Moldova. din estul României. E vorba despre ”vipera de stepă moldavă”, ”vipera ursinii Moldavica”, care este o subspecie endemică din estul României.
Vipera de stepă este, deja, una dintre cele mai vulnerabile specii de șerpi din Europa, iar vipera de stepă moldavă este prezentă doar în județul Iași și în județul Tulcea. În Moldova, o întâlnim doar în câteva habitate mici, fragmentate de lângă Iași: Rezervația Valul lui David și situl Natura 2000, Dealului Dumnezeu. Ambele sunt în apropierea orașului și ambele habitate, dar în special Dealul lui Dumnezeu, sunt foarte afectate constant de activitățile antropice, în special de extinderea terenurilor agricole, de lipsa unui management adecvat.
Noi, în 2013, eram foarte fericiți că am reușit să găsim un petic de habitat mai mare, un habitat stepic. În 2014, când a mers în primăvară să verificăm ce mai face noua subpopulație, să zicem, descoperită, am rămas surprinși că a fost arată o porțiune de vreo 30 de hectare din habitatul respectiv. Avea probabil vreo 100 de hectare.
Horia Daraban: Aveți întâlniri cu copiii, cu elevi, cu publicul larg și, în acest context, vă întreb cine sunt Portocală și Morcoveață?
Alexandru Strugariu: Sunt doi șerpi de porumb pe care noi îi deținem în sediul asociației noastre, Grupul Herpetologic ”Moldavica”, sediu care este și laboratorul nostru de ecologie terestră și herpetologie din cadrul Facultății de Biologie din Iași. Portocală este o femelă adultă, am primit-o donație de la un foarte cunoscut crescător de reptile din România.
Morcoveață are o poveste mai interesantă. A fost prins în Iași de către un voluntar de-al nostru, student la Facultatea de Biologie, Cătălin Petreanu. Șarpele a fost văzut în zona Nicolina, plimbându-se printre blocuri. Deci, cel mai probabil, a evadat din casa cuiva care îl deținea ca animal de companie și a fost identificat și capturat dintr-o scară de bloc, într-un final, de Nicolina și stă împreună cu Portocală. Și au produs împreună deja două serii de pui.
Horia Daraban: Și cei doi șerpi, cumva, sunt prietenii copiilor, elevilor pe care ei întâlniți în acțiunile voastre.
Alexandru Strugariu: Da, desigur, relativ regulat organizăm sau contribuim la evenimente organizate de alte entități cu scopul de a educa publicul larg. Am mers la Noaptea Cercetătorilor, de exemplu. Asociația noastră a împlinit 10 ani anul acesta de când este fondată și avem un istoric destul de bun în sensul ăsta.
Horia Daraban: Apropo, cum reacționează copiii când pun una pe șerpi?
Cei mai mulți copii sunt fascinați, sunt încântați și sunt foarte deschiși, foarte fericiți să interacționeze cu șerpii. Pentru majoritatea, e prima dată când interacționează cu reptile. Cu siguranță, sunt mai multe prejudecăți în rândul celor mari decât în rândul celor mici.
Horia Daraban: Pentru că am pomenit de cei doi șerpi, Portocală și Morcoveață, au personalități diferite?
Alexandru Strugariu: Da, cu siguranță. Asta e interesant, majoritatea herpetologilor subestimează nivelul de variabilitate al personalități acestor animale, nivelul capacităților cognitive ș.a.m.d. Din păcate, un subiect care nici măcar în fașă nu se află. Studiile privind abilitățile cognitive și inteligența șerpilor abia au început să se facă. Chiar acum, ultimul lot de pui Morcoveață și Portocală, ei au produs 18 pui vara aceasta, a ajuns la un student la master din București și vor lua parte la un experiment non-invaziv, bineînțeles, în care jumătate din pui vor fi crescuți în niște cutii foarte, foarte simple și jumătate vor fi crescuți în niște terarii mai spațioase și cu mai multe facilități. Ulterior, vom face niște teste de cogniție ca să se demonstreze modul în care condițiile de creștere le influențează sau nu capacitățile lor cognitive.
Horia Daraban:Dintre cei doi șerpi, care este mai îndrăzneț, care este mai timid?
Alexandru Strugariu: Portocală este, cu siguranță, mai cuminte. Morcoveață cred că a și mușcat o dată pe studentul care l-a capturat. Dar, nu vă faceți griji. E vorba despre un șarpe pe total inofensiv. Mușcătura este abia sesizabilă.
Horia Daraban: La finalul dialogului nostru, o curiozitate legată de șerpi și care să schimbe, într-un fel, percepția publicului.
Alexandru Strugariu: Șerpii cu clopoței, care sunt niște vipere din America, sunt niște mame foarte bune. Puii de șerpi cu clopoței locuiesc cu mama cel puțin prima săptămână de după naștere. Inclusiv la anumite specii, se adună mai multe femele în aceeași zonă și nasc împreună, în același timp. Au un obicei interesant, care a fost observat: femelele formează un cerc din corpul lor în care se acumulează apă și au fost fotografiați puii lor, care beau apă din bolul format din corpul mamelor lor.
Horia Daraban:Deci sentimentul matern, foarte puternic?
Alexandru Strugariu: Da, deci există și lucrul acesta. Inclusiv pentru noi, care lucrăm cu animalele astea de o viață, avem surprize foarte interesante, din ce în ce mai des.
#InfoEconomic: Profesor universitar doctor Cristian Popescu, despre efectele lipsei unui plan național de redresare: „în momentul în care se sistează finanțarea pe fonduri europene, imediat apare și o creștere mai puternică a riscului de țară”
Este a doua jumătate a lunii iunie, problemele de ordin economic ale României persistă și se adâncesc pe fondul lipsei unor măsuri clare....
Concursul Județean „Lumea copiilor în opera lui Ionel Teodoreanu”, la ediția a X-a – temă a emisiunii Dialog intercultural – vineri, 20 IUNIE 2025, ora 20:30 – cu Dumitru ȘERBAN
În ediția de astăzi a emisiunii Dialog intercultural, relatăm de la ediția a X-a a Concursului Județean „Lumea copiilor în opera lui Ionel...
Loviţi recent de inundaţii catastrofale, care au dus la pierderi de vieţi omeneşti şi au distrus sute de case şi de gospodării, oamenii din 23 de localităţi ale judeţului Galaţi sunt evacuaţi din nou din cauza intemperiilor. Autorităţile au dispus preventiv această măsură, întrucât, începând cu miezul nopţii, Galaţiul se va afla sub cod roşu de ploi torenţiale. În toate judeţele aflate sub avertizări de vreme rea sunt verificate permanent amenajările hidrologice şi zonele cu risc din albiile râurilor. Echipaje de intervenţie au fost dislocate în zonele de risc, iar echipajele aeriene sunt în stare de alertă. Cetăţenii sunt sfătuiţi ca, în cazul creşterii debitelor pe râuri sau pârâuri, să nu traverseze cursurile de apă şi să se menţină la distanţă de maluri. Locuitorii din zonele vizate trebuie să ia măsuri preventive, cum ar fi curăţarea şanţurilor şi a rigolelor. Pentru a facilita scurgerea apelor pluviale. În cazul vântului puternic, trebuie evitată trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor sau elementelor de construcţie ce pot fi uşor dislocate. Conducătorilor auto li se recomandă să evite deplasările în zonele vizate de avertizări şi să se intereseze din timp asupra stării vremii, atunci când intenţionează să plece la drum. (Rador/ FOTO ISU GL)
Măsura a fost luată pentru că judeţul se va afla de la ora 20:00 sub Cod portocaliu de ploi şi viituri, iar de la miezul nopţii sub Cod roşu de precipitaţii abundente până mâine dimineaţă şi de inundaţii până marţi.
Tot până marţi va fi Cod roşu de viituri majore şi în judeţul Vaslui. Vor fi scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide şi creşteri de debite şi niveluri în bazinele hidrografice Bârlad, Prut şi Siret. Avertizări cu Cod galben sau portocaliu de viituri vor fi în vigoare începând din această seară, până marţi, pe variate intervale orare, pe râuri din aproape toată ţara.(Rador/ FOTO Poliția GL)
Insulele Canare – Au fost reluate operaţiunile de căutare a aproape 50 de migranţi, dispăruţi după scufundarea unei ambarcaţiuni
Publicat de Gabriela Rotaru,
29 septembrie 2024, 12:53 / actualizat: 29 septembrie 2024, 16:57
Speranţele cu privire la găsirea acestora în viaţă se destramă, după ce nouă au fost deja confirmaţi înecaţi.
Corespondenţii transmit că acest incident ar putea reprezenta cel mai grav accident din arhipeleag, soldat cu pierderea de vieţi omeneşti în rândul migranţilor. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)
În contextul în care Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteo-hidrologică de instabilitate atmosferică accentuată, cu ploi abundente şi pe alocuri torenţiale, precum şi cu intensificări ale vântului, avertizare valabilă pentru judeţul Vaslui şi întreaga regiune a Moldovei în perioada 29.09, ora 08,00 – 30.09, ora 10,00, pompierii vasluieni au pregăti tehnica din dotare, specifică tipurilor de risc posibile, iar pe întreaga perioadă de valabilitate a avertizării meteorologice va fi activată Grupa Operativă.
Cetăţenii sunt sfătuiţi să apeleze la numărul 112 pentru orice situaţie de urgenţă.
‘Deoarece pe perioada manifestării fenomenelor meteorologice există riscul producerii unor inundaţii locale, solicităm cetăţenilor să aibă în vedere curăţarea şanţurilor şi rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale. Cetăţenii sunt sfătuiţi să asculte recomandările autorităţilor locale şi judeţene privind modul de comportare premergător, pe timpul şi după producerea fenomenelor meteorologice, să construiască bariere pentru a opri pătrunderea apei în casă, mai ales dacă locuiesc într-o zonă unde s-au mai produs inundaţii. Dacă este necesară evacuarea, cetăţenii trebuie să meargă imediat spre o zonă înaltă din apropiere, precizată de autorităţi, iar dacă au fost surprinşi de viitură, trebuie să urce în părţile de sus ale locuinţei sau pe acoperiş, până la sosirea echipelor de salvare’, au transmis reprezentanţii ISU Vaslui.
Pompierii recomandă, totodată, mutarea obiectelor importante din casă la etaje superioare, în măsura în care acest lucru este posibil, decuplarea întrerupătorului general de energie electrică, scoaterea aparatelor electrice din priză şi întreruperea instalaţiilor de alimentare cu apă şi gaze.
Cetăţenilor li se mai recomandă să încuie uşile casei şi ferestrele pentru ca acestea să nu fie sparte de vântul puternic, de curenţii de apă sau de obiectele duse de viitură. De asemenea, populaţia trebuie să aibă în vedere evacuarea animalelor şi a bunurilor de valoare în locuri sigure de refugiu, dinainte stabilite şi parcarea autoturismelor în zone ferite, la distanţă faţă de copaci sau stâlpi de electricitate. (Agerpres/ FOTO ISU BT)
Zona este considerată una sensibilă în contextul ploilor abundente prognozate acum.
Compania Apele Române continuă şi monitorizarea sectorului românesc al Dunării, unde se apropie vârful viiturii, completat în următoarele zile de aportul de apă din afluenţi, în urma precipitaţiilor.
Ultimele estimări indică, în aval de Turnu Măgurele, un total de maxim 9000-9.500 metri cubi. Angajaţii de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Călăraşi au montat în zona Baital, de pe braţul Borcea, 400 de saci de mari dimensiuni pentru protecţie, pe o lungime de aproape o jumătate de kilometru. Preventiv, în zilele imediat următoare se va monta încă un rând de saci, astfel încât riscul de inundaţii să fie cât mai redus. (Rador/ FOTO ISU GL)
Interval de valabilitate: 29 septembrie, ora 10 – 29 septembrie, ora 20
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului
Zona afectată: Moldova
În intervalul menționat, la început în nord și la munte, apoi în extindere vor fi averse, însoțite și de descărcări electrice în sudul regiunii. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp și local de peste 50 l/mp. Vântul va avea intensificări cu viteze de 45…65 km/h, iar temporar vor fi și rafale de peste 70 km/h.
AVERTIZARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN
Interval de valabilitate: 29 septembrie, ora 20 – 30 septembrie, ora 10
Fenomene și zone vizate: ninsori și intensificări ale vântului la altitudini în general de peste 1700 m în Carpații Orientali
În Carpații Orientali, la altitudini în general de peste 1700 m, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, iar vântul va avea intensificări, cu viteze de 70…90 km/h.
COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 29 septembrie, ora 20 – 30 septembrie, ora 10
Fenomene vizate: ploi torențiale și abundente, intensificări ale vântului
Zona afectată: Moldova
În intervalul menționat, vor fi perioade cu ploi torențiale și abundente. În intervale scurte de timp și prin
acumulare cantitățile de apă vor fi de 50…70 l/mp și local peste 80…100 l/mp.
Vântul va avea intensificări, temporar cu rafale în general de 70…85 km/h.
COD ROȘU
Interval de valabilitate: 30 septembrie, ora 00 – 30 septembrie, ora 09
Fenomene vizate: ploi torențiale și abundente
Zone afectate: județul Galați
În județul Galați va ploua torențial și abundent. Cantitățile de apă vor fi în timp scurt de 40…50 l/mp, iar în
partea de centru și de vest a județului, cu o probabilitate mare, de 80…100 l/mp.
ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN
Interval de valabilitate: 30 septembrie, ora 10 – 01 octombrie, ora 10
Fenomene vizate: ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului
Zona afectată: Moldova
În intervalul menționat, vor fi averse, iar mai ales prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp și
izolat peste 50 l/mp. Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 50…70 km/h.
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 30 septembrie, ora 10 – 01 octombrie, ora 10
Fenomene și zone vizate: ninsori și intensificări ale vântului la altitudini în general de peste 1700 m în Carpații Orientali
În Carpații Orientali, la altitudini în general de peste 1700 m, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, iar vântul va avea intensificări, cu viteze de 70…90 km/h.
La eveniment vor participa trupe din zece țări. Manifestările se vor desfășura în 25 de locații din oraș.
Curatorul și fondatorul Festivalului, Oltița Cîntec:Întrucât contabilizăm 35 de ani de la borna istorică 1989, din postura de curator, m-am axat pe tema ”tranziție”. Mi-am propus să reflectăm performativ ce s-a schimbat în România acestor decenii, trei decenii și jumătate, în ce ritm s-a schimbat, ce nu s-a schimbat, sigur, prin mijloacele specifice arte scenice. Avem spectacole de teatru indoor, outdoor, avem teatru VR, avem teatru studențesc, avem performance-suri, avem lansări de carte, teatru ambulant, teatru itinerant. Suntem în 25 de locuri din oraș, pentru că un festival este o sărbătoarea comunității. Dimensiunea aceasta incluzivă pe care o urmăresc de mai mulți ani am urmărit-o și în acest an. Jucăm și la Spitalul pentru Copii ”Sfânta Maria”, la secția oncologie, întrucât copiii de acolo și părinții nu se pot deplasa la teatru.
Diseară, începând cu ora 18:00, va avea loc un eveniment premergător Festivalului Internațional de Teatru pentru Public Tânăr. În sala mare a Teatrului „Luceafărul” din Iași va fi premiera „Casa copiilor imaginari”, un spectacol inspirat din viața adolescenților. (Radio Iași/ FOTO radioiasi.ro)
Rectorul, Dan Cașcaval, a precizat că a fost nevoie de o suplimentare a locurilor, iar în acest sens, Ministerul Educației a acordat încă 250.
Dan Cașcaval:Anul academic, să spunem, sub auspiciile unei admiteri record în ultimii 20 de ani. Practic, în afară de câteva domenii care erau cumva consacrate în ultimii ani ca atractivitate pentru absolvenții de liceu, în acest an am acoperit absolut toate domeniile universității, cu o concurență care a depășit cu mult numărul de locuri alocate. Deci, avem în anul întâi, avem numai la licență, peste 3.000 de boboci, la master 2.000 de boboci și la doctorat 150. În total, universitatea noastră depășește 13.000 de studenți fizici datorită admiterii din acest an.
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași are 11 facultăți; la două dintre acestea s-a dat și probă scrisă la admitere.
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) va deschide oficial anul universitar 2024 – 2025 cu o ceremonie festivă care va avea loc luni, de la ora 12.00, în Aula Magna „Carmen Sylva” din Corpul A. (Radio Iași/ Constantin Mihai/ FOTO radioiasi.ro)
Rectorul, Liviu-George Maha, a precizat că în anul întâi, la licență, master și doctorat, sunt peste 9.000 de studenți înscriși.
Liviu-George Maha:În acest moment, pentru că înmatricularea efectivă va avea loc începând cu 1 octombrie, după care va urma o perioadă de reînmatriculări pentru studenții care doresc să reia studiile, avem aproape 24.000 de studenți. Dintre aceștia, peste 9.000 sunt în anul întâi, în jur de 9.300, dar anul întâi înseamnă și anul întâi de master, anul întâi înseamnă și anul întâi de doctorat, să zicem, deci ei nu sunt boboci în adevăratul sens al cuvântului. Boboci sunt cei care pășesc în anul întâi la studiu de licență, deși și la master sunt absolvenți ai altor instituții de învățământ superior. Sunt studenți la master în anul întâi care vin din alte centre universitare.
Începând din acest an, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași are două specializări noi – „Alimentație și Sport”, la Facultatea de Chimie, și „Fizică Aplicată”, la Facultatea de Fizică.
Festivitatea de deschidere a anului universitar 2024-2025 la UAIC, va avea loc luni, în Aula Magna „Mihai Eminescu”(Radio Iași/ Constantin Mihai/ FOTO radioiasi.ro)
Încă de ieri sunt în vigoare atenţionări pentru Banat, Crişana, Maramureş şi vestul Transilvaniei, iar peste o oră vor intra în vigoare coduri galbene şi portocalii care vor cuprinde aproape toată ţara cu excepţia judeţelor Constanţa şi Tulcea.
Meteorologii ar putea actualiza avertizările întrucât cele mai dificile se anunţă ziua de astăzi şi noaptea care vine, când sunt aşteptate cele mai însemnate cantităţi de precipitaţii.
Şi hidrologii au actualizat avertizările – mai multe cursuri de apă din zona Carpaţilor Meridionali şi a celor de Curbură, din Muntenia şi vestul Olteniei, dar şi din estul ţării vor intra în orele următoare sub cod portocaliu, inclusiv râurile care au provocat inundaţii în judeţele Galaţi şi Vaslui. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)
În următoarele 24-48 de ore zona va fi traversată de un front atmosferic agresiv, caracterizat prin căderi masive de precipitaţii şi scăderea temperaturilor cu peste 20°C, notează reprezentanţii serviciului Salvamont Neamţ şi adaugă că măsura este necesară pentru a preveni posibile situaţii periculoase.
Turiştii care staţionează în zona înaltă au fost rugaţi să părăsească Masivul Ceahlău la primele ore ale dimineţii. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)
În cazul creşterii debitelor pe râuri sau pârâuri, cetăţenii sunt sfătuiţi să nu traverseze cursurile de apă şi să rămână la distanţă de maluri.
De asemenea, să ia măsuri preventive, cum ar fi curăţarea şanţurilor şi a rigolelor, pentru a permite scurgerea apelor pluviale.
În cazul de vânt puternic, trebuie evitat să se treacă prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare sau a elementelor de construcţie ce pot fi uşor dislocate.
Conducătorilor auto li se recomandă să evite deplasările în zonele afectate de inundaţii sau vizate de avertizări meteo.
De asemenea, să se intereseze din timp asupra stării vremii atunci când intenţionează să plece la drum.
Pe platforma online fiipregătit.ro şi în aplicaţia Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă sunt prezentate toate măsurile necesare înainte, pe timpul şi după producerea unei situaţii de urgenţă, amintesc autorităţile.(Rador/ FOTO radioiasi.ro)
Varianta deluxe conține 5 piese în plus față de varianta inițială a albumului, apărut în aprilie 2024: „Tu erai tot cândva”, „Unde ești”, „Te strig”, „Pariu cu dragostea”, și o nouă versiune a piesei „Lângă inima ta”, în colaborare cu Zech.
Ca și în cazul altor piese lansate până acum, Ioana a participat la scrierea și producția acestor noi melodii, alături de Misha Miller, Bastien, Eneli și Corneliu Ursache.
Cristina Spînu a stat de vorba cu Ioana la Top 20 Radio Iași despre album dar și despre piesa „Te strig”, aflată în topul celor mai apreciate piese în acest moment.
Ea a mărturisit că „Te strig”, este o melodie pe care a compus-o în urmă cu câțiva ani, iar acum, la insistența unor prieteni a revenit asupra ei și a inclus-o pe ediția delux a albumului său.
Artista a vorbit și despre planurile sale de viitoare. Intenționează să pregătească și anul acesta un cântec pentru perioada sărbătorilor de iarnă, iar la începutul anului viitor va lansa o piesă în colaborare cu sora sa, Magda Ignat.
Ascultați mai jos interviul integral realizat de Cristina Spînu cu Ioana Ignat la Top 20 Radio Iași și urmăriți videclipul piesei „Te strig”!
Ambasadorul iranian la ONU, Amir Saeed Iravani, a declarat că Teheranul nu va tolera o repetare a ceea ce a numit „atacuri asupra reprezentanţelor şi reprezentanţilor săi diplomatici”.
Anterior, Iranul a recunoscut că în atacul israelian de vineri noaptea a fost ucis şi un comandant de rang înalt al Gărzilor Revoluţionare Iraniene. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)
Interval de valabilitate: 28 septembrie, ora 18 – 29 septembrie, ora 08
Vremea va fi caldă pentru finalul lunii septembrie. Spre dimineață, pe alocuri în nordul Moldovei vor fi ploi și cu caracter de aversă. Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări locale de 40…50 km/h.
AVERTIZARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN
Interval de valabilitate: 29 septembrie, ora 08 – 29 septembrie, ora 20
Fenomene vizate: ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului
Zone afectate: Moldova
În intervalul menționat, aversele se vor extinde în toată Moldova, începând din nord și zona de munte. În
intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp și local de peste 50 l/mp. Vântul va avea intensificări susținute, cu viteze la rafală de 45…65 km/h, iar din după-amiaza zilei de
duminică (29 septembrie), cu precădere în sudul și centrul regiunii, temporar vor fi și rafale de peste 70 km/h.
AVERTIZARE METEOROLOGICĂ COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 29 septembrie, ora 20 – 30 septembrie, ora 10
Fenomene vizate: ploi torențiale și abundente, intensificări ale vântului
Zone afectate: Moldova
În intervalul menționat, vor fi perioade cu ploi torențiale și abundente. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 40…60 l/mp și local peste 70 l/mp. Vântul va avea intensificări, temporar cu rafale în general de 70…85 km/h.
Timp de trei zile, studenților din anul întâi le vor fi prezentate amfiteatrele, laboratoarele și zona campusului, precum și oportunitățile de voluntariat sau practică. Evenimentul constituie, totodată, un bun prilej de socializare, după cum a precizat rectorul Liviu-George Maha.
Liviu-George Maha: Dincolo de dimensiunile care au, să spunem, un caracter, poate apropiat de piața muncii, pentru că avem acolo parteneri din mediul de afaceri, dincolo de prezența asociațiilor studențești, care oferă o dimensiune foarte importantă vieții de student, și anume ce a voluntariatului, e un prilej de socializare, e un prilej de comunicare, chiar de crearea premiselor pentru viitoare colaborări. Are rol informativ în primul rând, pentru că noi, ca universitate, transmitem mesajele relevante pentru ce înseamnă viața de student, orientarea bobocilor în ceea ce înseamnă un nou parcurs, mai mult decât școală, pentru că e un nou mod de a locui, de a trăi, de a conviețui dar are și această dimensiune socială foarte importantă.
Referindu-se la noul cămin construit în campusul Titu Maiorescu, rectorul Liviu-George Maha a declarat că a primit asigurări din partea reprezentanților Companiei Naționale de Investiții că lucrările sunt în grafic.
Liviu-George Maha:Am avut deja discuții cu reprezentanții Companiei Naționale de Investiții pe ceea ce înseamnă branșamente, racordul la diferite rețele de utilități, partea de amenajări exterioare. Am avut și deplasări la București pe acest palier, deci lucrurile merg bine. Sperăm ca aceste locuri de cazare să devină disponibile, bănuiesc că în anul universitar următor, cel mai sigur.