Ascultă Radio România Iași Live

Botoșani: Secția de neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Mavromati beneficiază de aparatură medicală nouă

Botoșani: Secția de neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Mavromati beneficiază de aparatură medicală nouă

Publicat de Gabriela Rotaru, 5 iulie 2022, 13:14

Secția de neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani beneficiază de aparatură medicală în valoare totală de aproape 900.000 lei, constând în 41 de echipamente performante: 2 aparate de ventilație, 6 monitoare, 8 blendere de aer, 1 hotă filtrantă cu flux de aer laminar, 6 lămpi de fototerapie, 15 injectomate, 1 Kit complet de resuscitare neopuff, 2 aparate de ventilație CPAP – pentru a le asigura celor mici un tratament adecvat.

Dotarea are loc în cadrul proiectului ”Șansă la viață pentru nou-născuții din Botoșani”, derulat de Organizația Salvați Copiii România, în parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență Mavromati Botoșani și Consiliul Județean Botoșani. Proiectul este finanțat de Fundația Vodafone România, prin Fondul Viață pentru Nou-Născuți. Fondul urmărește, la nivel național, creșterea capacității secțiilor și compartimentelor de neonatologie și de terapie intensivă neonatală de a stabiliza, diagnostica, trata și transfera pacienții nou-născuți cu diferite afecțiuni medicale. În ediția 2021-2022, pe lângă maternitatea din Botoșani, alte 5 secții de neonatologie și terapie intensivă neonatală de nivel I și II din țară au primit finanțare în valoare totală de 4.5 milioane lei.

În maternitatea Mavromati au loc anual în jur de 2.600-2.800 de nașteri, dintre care aproximativ 10% premature și 10-15 % nou-născuți eutrofici, care necesită îngrijiri speciale în Terapie Intensivă.

Din anul 2010, Organizația Salvați Copiii se implică în reducerea mortalității infantile, ajungând până acum în 102 unități medicale (secții de neonatologie, terapie intensivă neonatală, secții de pediatrie și Obstetrică-Ginecologie) din toate județele țării, cu peste 930 de echipamente vitale, investind peste 7.000.000 de euro.

Prin dotarea de la Maternitatea din Botoșani, Salvați Copiii își propune să contribuie la îmbunătățirea sănătății copiilor născuți prematur și a copiilor care necesită îngrijiri speciale în secția de neonatologie și terapie intensivă.

„De 12 ani, Organizația Salvați Copiii se implică în susținerea unităților medicale cu echipamente performante, am ajuns în toate județele țării și ne bucurăm că în fiecare an putem veni cu proiecte noi. În ultimii doi ani a fost pusă o presiune suplimentară asupra sistemului medical care era deja fragilizat, iar nevoile sunt și mai acute, de aceea am accelerat eforturile noastre de a susține cât mai mult maternitățile din țară, pentru a le dota cu aparatură modernă cât mai performantă. Proiectul acesta este foarte important, împreună cu partenerii noștri, susținem un spital care îngrijește nașterile din tot județul, un spital care are o echipă de medici dedicați, cu care avem o colaborare îndelungată.”, a precizat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Organizația Salvați Copiii a donat anterior secției de neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani aparatură medicală în valoare totală de 115.374 euro: 3 incubatoare, 2 mese radiante, 2 ventilatoare, 1 bilirubinometru și un ecograf.

Dr. Carmen Zaboloteanu, șef secție neonatologie, Spitalul Județean de Urgență Mavromati Botoșani, a vorbit despre importanța aparaturii medicale performante: “Ne bucurăm că Organizația Salvați Copiii ne este alături în munca noastră de a asigura un start bun în viața copiilor din Botoșani și că am fost parte din acest proiect deosebit. Este foarte important să le putem oferi celor mici cele mai bune tratamente, să facem tot ce este posibil pentru a le salva viața, ei sunt cei mai de preț, pentru ei merită să luptăm și să investim în aparatură, pentru că investim în viața unor luptători.”

„Copiii sunt speranța noastră într-un viitor mai bun și de aceea trebuie să ne conjugăm eforturile pentru ca aceștia să aibă un start cât mai sigur în viață. Alături de medicii Secției de Neonatologie a Maternității Botoșani, conduși de domnișoara doctor Carmen Zaboloteanu, căutăm cele mai bune soluții pentru dotarea cu aparatură de ultimă generație pentru îngrijirea nou-născuților. Nu este un moft, ci o obligație pe care ne-am asumat-o!
Vrem să extindem astfel de parteneriate și să aplicăm și în cadrul altor programe de finanțare, pentru că ne dorim ca Maternitatea Botoșani să asigure cele mai bune condiții pentru mame și nou-născuți.”, a adăugat Doina-Elena Federovici, președinte Consiliul Județean Botoșani.

Până la sfârșitul anului 2022, Salvați Copiii va dota 55 de unități medicale cu echipamente performante, asigurând supraviețuirea și tratamentul adecvat pentru cel puțin 30.000 de copii. Echipamentele vor ajunge în spitale din județele: Argeș, Botoșani, Brașov, Covasna, Galați, Giurgiu, Harghita, Iași, Maramureș, Mureș, Mehedinți, Sibiu, Timiș și Tulcea, precum și în București.

#INVESTIȚIE ÎN VIAȚĂ cu 20% din impozitul pe profit
Companiile pot investi în viața nou-născuților care au nevoie de îngrijire medicală urgentă și de calitate, prin încheierea unui contract de sponsorizare, iar persoanele fizice au posibilitatea de a dona online pe https://www.salvaticopiii.ro/renovare sau prin SMS la 8844, 2 euro lunar. (Agerpres/ FOTO salvaticopiii.ro)

Etichete:
Galaţi: Conacul Costache Conachi, locul unde a fost plănuită Unirea Principatelor, intră în proces de restaurare
Regional marți, 1 iulie 2025, 16:31

Galaţi: Conacul Costache Conachi, locul unde a fost plănuită Unirea Principatelor, intră în proces de restaurare

Conacul lui Costache Conachi de la Ţigăneşti, locul unde AI.I.Cuza, Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Costache Conachi şi Constatin...

Galaţi: Conacul Costache Conachi, locul unde a fost plănuită Unirea Principatelor, intră în proces de restaurare
Iaşi: 40 de cercetători din 10 ţări participă la ‘International Conference on Mathematics Applied in Life Sciences’
Regional marți, 1 iulie 2025, 15:22

Iaşi: 40 de cercetători din 10 ţări participă la ‘International Conference on Mathematics Applied in Life Sciences’

Universitatea de Ştiinţele Vieţii ‘Ion Ionescu de la Brad’ din Iaşi (USV Iaşi) a anunţat, astăzi, că va organiza, în perioada 3...

Iaşi: 40 de cercetători din 10 ţări participă la ‘International Conference on Mathematics Applied in Life Sciences’
Vrancea: O nouă zi de proteste la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice faţă de măsurile Guvernului
Regional marți, 1 iulie 2025, 15:20

Vrancea: O nouă zi de proteste la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice faţă de măsurile Guvernului

Salariaţii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Vrancea au intrat marţi, pentru a doua zi consecutiv, într-o grevă spontană de...

Vrancea: O nouă zi de proteste la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice faţă de măsurile Guvernului
Recital cameral la Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” Iași
Regional marți, 1 iulie 2025, 14:23

Recital cameral la Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” Iași

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, în calitate de partener al Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă” Iași, are plăcerea...

Recital cameral la Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” Iași
Regional marți, 1 iulie 2025, 12:09

Botoșani: Apa provenită de la cele patru izvoare publice din orașul Bucecea NU mai este potabilă

În urma analizelor de laborator realizate recent de instituții specializate, apa provenită de la cele patru izvoare publice din orașul Bucecea...

Botoșani: Apa provenită de la cele patru izvoare publice din orașul Bucecea NU mai este potabilă
Regional marți, 1 iulie 2025, 11:04

(FOTO) Elevii au protestat în Piața Unirii din Iași manifestându-și nemulțumirea față de ultima decizie a guvernului

Aproximativ 30 de elevi au protestat, astăzi, în Piața Unirii din Iași manifestându-și nemulțumirea față de ultima decizie a premierului...

(FOTO) Elevii au protestat în Piața Unirii din Iași manifestându-și nemulțumirea față de ultima decizie a guvernului
Regional marți, 1 iulie 2025, 10:59

(FOTO) Val de proteste spontane în instituțiile de stat, după reducerea sporurilor

La Sistemul de Gospodărirea a Apelor din Vrancea, instituție aflată în subordinea Administrației Naționale Apele Române, toți cei 140 de...

(FOTO) Val de proteste spontane în instituțiile de stat, după reducerea sporurilor
Regional marți, 1 iulie 2025, 10:55

(AUDIO/FOTO) Bacău: Un incident extrem de periculos a avut loc într-un parc de distracții privat

Un incident extrem de periculos a avut loc într-un parc de distracții privat, din centrul municipiului Bacău, în timpul evenimentelor organizate...

(AUDIO/FOTO) Bacău: Un incident extrem de periculos a avut loc într-un parc de distracții privat