Ascultă Radio România Iași Live

Românii, din ce în ce mai nemulţumiţi de transportul cu trenul (sondaj Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă)

Românii, din ce în ce mai nemulţumiţi de transportul cu trenul (sondaj Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă)

Publicat de , 10 august 2021, 15:18

Românii preferă tot mai puţin trenul, deşi transportul feroviar este indicat de către 52% dintre aceştia ca fiind cel mai ecologic comparativ cu alte moduri de transport, relevă un sondaj de opinie realizat în cadrul proiectului ‘România Durabilă’, pe baza datelor Eurostat şi Institutului Naţional de Statistică (INS), publicat marţi de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă.

Potrivit sursei citate, în cazul României, comparativ cu alte ţări europene, se înregistrează o reducere masivă a ponderii transportului feroviar în transportul de pasageri, în ultimele două decenii. Astfel, România înregistrează o scădere de la 16,3% din totalul de pasageri, în anul 2000, la 4,2%, în prezent.

‘Situaţia este cu atât mai interesantă, cu cât nu vedem astfel de involuţii pentru alte ţări. În Germania, ponderea era de 7,7% în anul 2000 şi de 9,4% în 2019. În UE28, media era de 7,1% în 2000 şi de 8,1% în 2019. În timp ce tendinţa generală în UE şi în statele dezvoltate este de a investi şi utiliza mai mult transportul feroviar pentru transportul pasagerilor, România a evoluat masiv în direcţia opusă, ceea ce aduce în prim-plan nevoia unei mult mai mari atenţii pentru transportul feroviar de pasageri’, se menţionează în sondaj.

Datele centralizate de către specialiştii din Departamentul pentru Dezvoltarea Durabilă arată faptul că reducerea utilizării transportului feroviar de către pasageri este în strânsă legătură cu reducerea lungimii reţelei totale funcţionale de cale ferată, aşa cum relevă datele INS.

În acest context, statistica evidenţiază că numărul total de kilometri de cale ferată a ajuns la 10.769, de la 11.015 kilometri totali în funcţiune în 2000, România pierzând 246 kilometri.

‘Valoarea medie a emisiilor de dioxid de carbon per kilometru pentru maşinile noi de pasageri s-a redus în ultimii ani: de la un nivel de 154,8 în 2007 la 124,3 în 2019. Aceste evoluţii sunt prezente nu doar pentru România, cât şi pentru media UE28 şi pentru ţări de referinţă precum Polonia şi Germania, însă ambiţiile europene pentru următoarele decenii sunt mai ambiţioase’, se precizează în cercetare.

Cu excepţia transportului naval, unde gradul de satisfacţie la nivel de populaţie este de 21%, românii sunt cel mai puţin mulţumiţi de transportul feroviar (29% grad de satisfacţie), comparativ cu transportul aerian (46%).

‘Datele obiective şi subiective spun aceeaşi poveste: românii preferă tot mai puţin trenul, deşi transportul feroviar este indicat chiar de către români ca fiind cel mai ecologic comparativ cu alte moduri de transport (proporţia celor care spun acest lucru este de 52%). Calitatea infrastructurii şi confortul personal ar putea explica parte din această evoluţie, care merită a fi investigată mai în amănunt în viitor’, explică realizatorii studiului.

În ceea ce priveşte transportul de mărfuri, sunt de remarcat datele Eurostat conform cărora, la nivelul anului 2018, ponderea transportului feroviar şi a căilor navigabile interioare în transportul total de mărfuri din România era de peste 57%, mult peste media europeană de aproape 23%.

Pe de altă parte, viteza medie a trenurilor de marfă la nivel naţional este foarte scăzută (17 km/h, în 2018), ceea ce arată necesitatea de investiţii în infrastructură pentru încurajarea acestei forme de transport mai ecologică, este una dintre concluziile documentului.

Proiectul ‘România Durabilă’, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă, este implementat de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României. AGERPRES

Etichete:
Risc de inundații în mai multe județe din țară
Naţional marți, 5 august 2025, 11:30

Risc de inundații în mai multe județe din țară

FENOMENELE VIZATE: Scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale...

Risc de inundații în mai multe județe din țară
Sindicatele din învățământ, miting pe 8 septembrie, în prima zi a noului an şcolar
Naţional marți, 5 august 2025, 11:25

Sindicatele din învățământ, miting pe 8 septembrie, în prima zi a noului an şcolar

Nu există reduceri în bugetul Ministerului Educaţiei, dar dacă nu se iau măsurile anunţate pentru acoperirea cheltuielilor până la...

Sindicatele din învățământ, miting pe 8 septembrie, în prima zi a noului an şcolar
Trenurile circulă cu restricţii pe Magistrala 500; şinele ar putea fi vopsite în alb, pentru atenuarea dilatării
Naţional marți, 5 august 2025, 11:19

Trenurile circulă cu restricţii pe Magistrala 500; şinele ar putea fi vopsite în alb, pentru atenuarea dilatării

Zeci de trenuri circulă cu restricţii de circulaţie pe Magistrala 500 Bucureşti Nord-Buzău-Suceava/Botoşani, din cauza temperaturilor de până...

Trenurile circulă cu restricţii pe Magistrala 500; şinele ar putea fi vopsite în alb, pentru atenuarea dilatării
COTAR: Preţul poliţei de asigurare obligatorie pentru vehiculele grele a crescut cu 19%, după 1 iulie
Naţional marți, 5 august 2025, 11:14

COTAR: Preţul poliţei de asigurare obligatorie pentru vehiculele grele a crescut cu 19%, după 1 iulie

Preţul poliţei de asigurare obligatorie pentru vehiculele grele a crescut cu 19%, de la 9.000 de lei la 11.000 de lei pe an pentru un camion nou,...

COTAR: Preţul poliţei de asigurare obligatorie pentru vehiculele grele a crescut cu 19%, după 1 iulie
Naţional marți, 5 august 2025, 11:03

Alimentarea cu produse petroliere este asigurată și funcţionează fără perturbări

Ministerul Energiei a autorizat scoaterea din stocurile de urgenţă a 80.000 de tone de petrol şi 30.000 de tone de motorină, la solicitarea OMV...

Alimentarea cu produse petroliere este asigurată și funcţionează fără perturbări
Naţional marți, 5 august 2025, 11:00

Starea generală de sănătate a fostului preşedinte al României, Ion Iliescu, se menţine gravă

Starea generală de sănătate a fostului preşedinte al României, Ion Iliescu, se menţine gravă, cu afectarea severă a funcţiei respiratorii...

Starea generală de sănătate a fostului preşedinte al României, Ion Iliescu, se menţine gravă
Naţional marți, 5 august 2025, 10:58

Călin Georgescu, acuzat de complicitate la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi comunicarea de informaţii false

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu este acuzat de complicitate la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii...

Călin Georgescu, acuzat de complicitate la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi comunicarea de informaţii false
Naţional marți, 5 august 2025, 10:49

Este posibilă reducerea cu 20% a numărului de posturi din administraţia publică locală

În pachetul al doilea de măsuri fiscale se conturează ideea reducerii cu 20% a numărului de posturi din administraţia publică locală, a...

Este posibilă reducerea cu 20% a numărului de posturi din administraţia publică locală