Ascultă Radio România Iași Live

Rectorul Scripcariu: UMF Iaşi, una dintre cele mai cosmopolite instituţii de învăţământ, cu reprezentanţi a 75 de naţiuni

Rectorul Scripcariu: UMF Iaşi, una dintre cele mai cosmopolite instituţii de învăţământ, cu reprezentanţi a 75 de naţiuni

Publicat de Andreea Drilea, 27 septembrie 2021, 19:45 / actualizat: 28 septembrie 2021, 5:36

UPDATE – Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) ‘Gr. T. Popa’ din Iaşi este una dintre cele mai cosmopolite instituţii de învăţământ superior din România, a declarat, luni, în cadrul festivităţii de deschidere a noului an universitar, rectorul Viorel Scripcariu.

În discursul său, rectorul UMF a vorbit despre calitatea actului educaţional al acestei universităţi şi despre deschiderea spre lumea academică internaţională.

Scripcariu a subliniat ‘apetenţa extraordinară pentru spaţiul vast şi extrem de fertil al francofoniei universitare’, făcând astfel referire la faptul că la UMF Iaşi învaţă aproape 800 de studenţi francezi şi peste 1.300 de studenţi francofoni.

‘Ne mândrim şi în acest an cu un număr mare de studenţi străini care au ales să înveţe la universitatea noastră. Universitatea reuneşte reprezentanţi a 75 de naţiuni, fiind astfel una dintre cele mai cosmopolite instituţii de învăţământ superior din România. Este o uriaşă bogăţie culturală pe care ne dorim să o valorizăm atât pentru comunitatea academică, cât şi pentru Iaşiul universitar. Suntem o universitate europeană şi internaţională nu doar prin prisma numărului mare de studenţi străini, ci şi prin prezenţa în topurile academice internaţionale şi ne străduim cu fiecare an să urcăm în clasamente treaptă cu treaptă’, a spus rectorul UMF.

Ambasadoarea Franţei în România, Laurence Auer, şi-a exprimat bucuria de a fi prezentă la acest moment festiv. Ea a catalogat ca fiind ‘bine gândită’ politica de organizare şi de adaptare a UMF ‘Gr. T. Popa’ în context pandemic, fapt care a presupus organizarea unor cursuri onsite şi online, precum şi o politică de vaccinare foarte activă.

Este o bucurie pentru mine să mă aflu aici. Este prima deschidere de an universitar la care particip. Universitatea de Medicină ‘Gr. T. Popa’ este o instituţie de mare calibru, este prima instituţie de învăţământ medical din România cu mai mult de 800 de profesori, cu 9.000 de studenţi, cu şapte specializări şi 770 de studenţi francezi. Este cea mai importantă comunitate academică francofonă din Europa Centrală şi Orientală. (…) Sunteţi prima universitate de medicină cu foarte multe acorduri internaţionale, sunteţi prima universitate din România clasată în Times Higher Education şi a doua în clasamentul U-Multirank. Universitatea se caracterizează prin excelenţă, dar şi prin capacitatea de a se adapta noului context medical şi un lucru care este extrem de important pentru noi, capacitatea de a implementa noile concursuri în franceză pentru studenţii la Medicină. Am apreciat faptul că i-aţi integrat pe studenţii internaţionali şi le-aţi oferit posibilitatea de a avea reprezentanţi în Senatul Universităţii, un lucru extrem de important pentru viitor. (…) Cooperarea cu UMF din Iaşi are o istorie lungă, o cooperare vie şi modernă, şi nu doar atât, ci şi o cooperare care ştie să se adapteze contextelor celor mai complicate. Astăzi mulţi studenţi candidează pentru a fi admişi la UMF din Iaşi şi mulţi dintre aceştia reuşesc să îşi finalizeze studiile. Le urez studenţilor dumneavoastră ca viaţa lor de studenţi să fie fericită şi împlinită, cum a fost a studenţilor dinaintea lor’, a afirmat Laurence Auer.

La festivitatea de deschidere a anului universitar 2021-2022 de la UMF ‘Gr. T. Popa’ au fost prezenţi şi rectorii celorlalte patru universităţi de stat din Iaşi, reprezentanţi ai mediului academic, studenţilor şi autorităţilor locale. AGERPRES


Astăzi, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi organizează ceremonia de deschidere a anului universitar.

Studenții nu sunt obligați să prezinte dovada de vaccinare anti-Covid, dar de două ori pe săptămână se vor face teste anti-gen, respectiv marțea și vinerea, iar luni pot fi efectuate examinări PCR.

Universitatea va suporta costurile acestor determinări medicale în cazul celor care au contraindicație la vaccin, a precizat rectorul Viorel Scripcariu:

„Dat fiind specificul nostru şi cum studenţii vin în contact direct cu pacienţii, am introdus necesitatea ca fiecare să prezinte, fie certificatul de vaccinare cu ambele doze, fie să aibă un test real-time PCR care se va face în fiecare zi de luni, fie vor face două teste antigen în cursul săptămânii, în zilele de marţi şi vineri sau vor prezenta dovada trecerii prin boală, astfel încât, fiecare să fie acoperit. Cei care au probleme medicale, care le contraindică vaccinarea vor depune un dosar medical care va fi analizat de către o comisie numită direct şi se va stabili cine se află în imposibilitatea de a efectua şi vaccinarea. Universitatea va suporta costurile numai la cei care prezintă un dosar medical care implică acest lucru.”
 

Cursurile la UMF Iași vor avea loc online, în vreme ce seminariile și laboratoarele vor fi organizate față în față.

(Radio Iaşi/Constantin Mihai/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
(FOTO) Probleme din cauza ploilor în județul Suceava
Regional vineri, 18 iulie 2025, 09:23

(FOTO) Probleme din cauza ploilor în județul Suceava

În urma ploilor torențiale, pompierii militari suceveni și lucrătorii SVSU au intervenit cu autospeciale, motopompe și accesorii specifice,...

(FOTO) Probleme din cauza ploilor în județul Suceava
Cod ROȘU de averse în mai multe localități
Regional vineri, 18 iulie 2025, 07:01

Cod ROȘU de averse în mai multe localități

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : ROSU Data emiterii : 18-07-2025 ora 6:02 Nr. mesajului : 2 Valabil de la : 18-07-2025 ora...

Cod ROȘU de averse în mai multe localități
Consiliul Județean Vrancea lansează, în premieră, un program de internship dedicat studenților și masteranzilor
Regional vineri, 18 iulie 2025, 06:58

Consiliul Județean Vrancea lansează, în premieră, un program de internship dedicat studenților și masteranzilor

Lansăm prima ediție a programului de internship destinat studenților și masteranzilor, o inițiativă menită să ofere tinerilor oportunitatea...

Consiliul Județean Vrancea lansează, în premieră, un program de internship dedicat studenților și masteranzilor
Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian s-au calificat în sferturi la UniCredit Iași Open
Regional vineri, 18 iulie 2025, 06:55

Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian s-au calificat în sferturi la UniCredit Iași Open

Ziua de joi a fost una fastă pentru românce la UniCredit Iași Open, turneu de categorie WTA 250 dotat cu premii totale de 239.212 de euro....

Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian s-au calificat în sferturi la UniCredit Iași Open
Regional joi, 17 iulie 2025, 17:36

Directorii marilor colegii ieșene încearcă să protejeze titularii în fața creșterii normei didactice

Directorii marilor colegii din municipiul Iași vor încerca să securizeze profesorii care sunt titulari în respectivele unități de...

Directorii marilor colegii ieșene încearcă să protejeze titularii în fața creșterii normei didactice
Regional joi, 17 iulie 2025, 16:13

Corneliu Dorneanu, voce emblematică a Radio Iași, s-a stins din viață

S-a stins din viață Corneliu Dorneanu, jurnalist și realizator de emisiuni radio-tv, cu o carieră remarcabilă la Radio Iași. S-a apropiat de...

Corneliu Dorneanu, voce emblematică a Radio Iași, s-a stins din viață
Regional joi, 17 iulie 2025, 13:08

(AUDIO/FOTO) Elevii de nota 10 la Bacalaureat și Evaluare Națională au fost premiați de autoritățile locale

Elevii de 10 ai Iașului au fost premiați astăzi de autoritățile locale. Sunt doi absolvenți de Balaureat care au obținut media zece și opt...

(AUDIO/FOTO) Elevii de nota 10 la Bacalaureat și Evaluare Națională au fost premiați de autoritățile locale
Regional joi, 17 iulie 2025, 12:35

(AUDIO) Medicii de la Spitalului de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” Iași trag un semnal de alarmă asupra creșterii alarmante a cazurilor care necesită vaccinare sau tratament antirabic

Medicii de la spitalul Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” din Iași trag un semnal de alarmă asupra creșterii alarmante a...

(AUDIO) Medicii de la Spitalului de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” Iași trag un semnal de alarmă asupra creșterii alarmante a cazurilor care necesită vaccinare sau tratament antirabic